|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
alina hrisca |
|
|
Ce ar fi fost Nichita fãrã “ cuvânt†? Încã o lacrimã solidã pe obrazul dulce ºi veºted al lumii, încã un strop de viaþa ce se scaldã în coloana sfântã a pãcatelor ºi în fericirea ce sãlãºluieºte în strigãtul zãmislit de gura condamnatã la tãcere.
Deºi “ ascunsã între coasteâ€, inima lui a bãtut ºi el, Nichita, a avut cuvântul. Sub braþele ocrotitoare ale speranþei ºi ale leºinului deziluziei, m-am închinat. Soarele se topeºte sub propria- i fierbinþealã ºi lumina învechitã îmi închide pleoapa tânãrã ºi obositã; pentru totdeauna. Rugãciunea mea e cuvântul tãu. Moartea mea e eternizarea ta. Viaþa îmi apasã pe umeri ºi nu ºtiu ce sã fac cu ea. Tu, ai prins-o pe hârtie. Timpul l- ai împietrit. Ai rãmas “ bând într-un bistro ºi privind strada†. ªi vei mai soarbe din paharul de sticlã afumatã cât timp un adormit, cãci viaþa este cel mai frumos vis al morþii, va îndrazni sã-þi umple cupa din care tu sã te- mbeþi de nemurire. Lumea ta, veºnicã acum, e ocrotitã de îngeri desenaþi, cu false aripi decupate din valuri de lacrimi înnodate. ÃŽnchisã în sanctuarul vieþii mã hrãnesc cu fericire ºi o aghiasmã sãratã îmi trezeºte la viaþa gura amorþitã de rugãciune- lacrimi. Ce poate fi mai frumos mai frumos decât sã fii condamnat pe viaþa la viaþa?! Sã fii condamnat pe viaþa la viaþa ºi la cuvânt! Existenþa îºi înmoaie degetele în cerneala nesfârºitã a necazurilor ºi scrijeleºte semne multe pe tabla sufletului nostru. Nichita ºi-a scãldat pana in sentimentele lui ºi a îmbrãcat foile golaºe. Nichita a plâns, ascuns dupã paravanul imaginaþiei bogate, a râs încurajat de zâmbetul propriului chip de pe vreo copertã prãfuitã.
Sufletul, zbãtându- se între “ a fi†sau “ a nu fi†, cautã înþelegerea totului puhav ºi respingerea nimicului ademenitor. ªi inima, mustind de speranþã, exclamã: dulce iad, scumpã suferinþã, amarã fericire! Ca un val asudat de bãtaia la porþile þãrmului, care plânge de respingerea pãmântului, plâng… cãci genialitatea ta nu acceptã medicritatea mea. Fiecare pagina cãreia tu îi insufleþeai albeaþa mortuarã o mângâiai cu privirea… ºi nu- þi mai plãcea. Ce bucurie, o datã trãitã te mai face sã zâmbeºti, ce pãcat o datã gustat te mai ispiteºte? Toþi cei care se nasc învaþã sã moarã. Tu, Nichita, te- ai nãscut ºi trebuie sã înveþi sã trãieºti veºnic…. Câci cuvântul te- a fãcut nemuritor!
|
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23973 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|