FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Einstein, genial savant, după cercetări profunde (repostare for remember)
Text postat de Mihail Buricea
Einstein, genial savant, după cercetări profunde,
a aflat că-n Univers absolutul nu-i niciunde,
curios din cale-afară un reporter îndrăzneț
s-a dus ca să-l iscodească pe savantul cel măreț

- Aș dori, maestre dragă, dacă nu vă supărați,
să-mi expuneți teoria la care de mult lucrați,
să ne lămurim și noi cum de ați descoperit-o
și-n ce scop, mărite domn, lumii-ntregi ați oferit-o

- Gândind cu viteză mare, în sistem accelerat,
am văzut vremea ce trece cât de mult s-a dilatat
și-am mai sesizat, ca dascăl, râmănâd perplex, mirat,
cum cunoscutele-mi lungimi drastic mi s-au contractat

În concluzie, îți spun că am lucrat în orice zi
douâzeci și cinci de ore, fără a mă obosi.
- Cum de s-a putut așa să măriți timpul din ziuă
- Mai devreme m-am trezit când pe flori mai era rouă

- Mintea mea nu îmi dă voie să-nțeleg tot ce mi-ați spus,
vreau exemple mai concrete, fără să-mi vorbiți de sus
- Am găsit, tinere dragă! Să-ți explic cu mult tupeu:
dacă tu ai nasul, adânc în posteriorul meu,

câți avem nasul acolo înfipt ca un cocoloș?
- Numai eu, maestre dragă, e la minte de cocoș
- După teoria nouă avem nasul amândoi
implantat în fund la mine ca un viguros piroi

Tu ai nasul tău obraznic înecat la mine-n fund
iară eu, același nas, îl tot am implantat profund
dar eu în starea asta, în raport, dragă, cu tine
după teoria mea stau așa un pic mai bine
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE