FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
A t a v i s m
Text postat de Gheorghe Oncioiu
A t a v i s m

Cândva, demult, la mine-n sat,
A fost ca ieri, a fost odată,
Venea, cu ursul antrenat,
Ursaru, -n mână cu o cioată;

Și-n pas vioi, pe lângă el,
Fudul, să-l vadă asistența,
Pășea un țanțoș puradel,
Cu un tambur ținând cadența;

Iar ursu, -n lanț, mergea spășit,
Călcând cu stângul după tobă;
Stau câini în gât cu-n hârâit
Și mâțe se-ascundeau în sobă;

Apoi ursarul îi da semn,
Cu cioata-nfiptă între coaste
Și Moșul se-nălța la-ndemn,
Că timp n-avea să mai adaste;

Și mor, mor, mor și mor, mor, mor,
Dansa și se dădea de-a tumba;
Trei babe știrbe, în pridvor,
Râdeau, crezând că asta-i rumba;

Și mai făcea și-un giumbușluc,
De mulți ziceau că e miracol,
Mătușa Lina, balamuc,
Unchiașul, însă, nu, spectacol;

Din curți săreau atunci dulăi,
Printre uluci să îl inculpe
Și se-arătau așa de răi,
Plămânii parcă vrând să-și scuipe;

Dar Moșului nici nu-i păsa
Că ei băteau ca și o toacă;
Și-un sat întreg se veselea,
Cum câinii latră, ursul joacă.

Și când ursarul, mulțumit,
Un semn făcea, că totu-i gata,
Martinul se oprea smerit,
Iar satul îi punea răsplata

În sacul rupt, care-aduna,
Încetul cu încet, grămadă,
Puținul ce se nimerea
Să-l aibă omul prin ogradă;

Apoi alaiu-o lua din loc,
În alte sate să ajungă,
Talentul să și-l pună-n joc,
Să mai adune ceva-n pungă.

Și iar dulăii se porneau,
Cu lătrături și mai zevzece,
Pe când sătenii urmăreau
Cum câinii latră, ursul trece…

Eheei! dar anii, zeci și zeci,
Trecură-n fugă, cu momele;
Ursaru-și doarme somn de veci,
Iar Lina-i oale și ulcele;

Și toți ceilalți s-au dus și ei
Și-au luat și obiceiu-n raclă…
Dar iată, eu nu pot să-nchei,
Că, undeva, o mică faclă

Mi se năzare, tremurând,
De parcă-ar vrea chiar să răsară…
Și-odată licărul plăpând
Irupe larg și dă pe-afară,

Străluminând cu raza lui,
Ce mi se-oprește drept în tâmplă,
De văd ceva ce zici că nu-i…
Și totuși văd că se întâmplă:

Într-un filon ce-a conservat
O spiță peste generații,
Se mișcă un conglomerat…
Eu cred că am halucinații,

Când, din uitatul loc de veci, –
Pe care nu-l știu unde este,
Da-i peste tot, pe unde treci,
Altminteri n-ar mai fi poveste

Din care-acum să mă adap –,
Răzbate-un geamăt… Iese-o mână…
Mai iese una… Iese-un cap…
Apoi din veșnica țărână,

Ce o credeam c-a vindecat
Această lume de himere –
Un univers de mult plecat
Să-și ducă viața în tăcere –,

Ursarul iese-n relief…
Dar nu, nu-i el, că n-are cioată;
Și n-are urs… Iar din fief,
Răsar mai mulți, o-ntreagă gloată,

Ce dă năvală peste sat;
Și, îmbrăcați la patru ace,
Vin toți grăbiți și cer mandat,
Să pună ursul iar să joace;

Iar pentru asta ei nu vor
Decât să vină tot devotul*,
Să spună limpede, în cor,
Un simplu DA. Și să-și dea votul.

Se uită satul chiondorâș:
– Da’ unde-i ursu’?
– E-n pădure.
– Minciuni, șoptește un pârâș.
– Ba nu. Culege fragi și mure;


Iar el mai este și pândar
Și în curând o să purceadă
Să vă aducă vouă, -n dar,
De la prisacă și cireadă,

Un lapte, -o miere, un polen…
Însă cum satul nu prea-i crede,
Ursarii mai promit și-antren;
Ba unul iute se repede

Și vine cu un toboșar
Și-un ursuleț de jucărie,
Ce-i mânuit de-un păpușar;
Că satul vrea și comedie;

Și se pornește iar tumult
Și lumea este îmbiată,
Că urs n-a mai văzut de mult,
Sau n-a văzut chiar niciodată;

Se-mpart și câinii și nu tac,
Văzând jivina ce răsare;
Și-o latră unii în atac,
Iară ceilalți în apărare.

Dar un ursar, oftalmolog,
În ochi, pentru o viață roză,
Le toarnă-ncet, ca pe un drog,
Picăturica de hipnoză:

– V-aduc, vă dau, vă fac, vă dreg
Ce n-ați avut voi niciodată…
Și-alegătorii înțeleg
Promisiunea că e dată.

Apoi cu toții se unesc,
Ursari și lume, vasăzică
Și, în feericul sătesc,
Încing pe loc o tananică.

Iar la sfârșit de tărăboi,
În timp ce ursul-jucărie
Se duce-agale prin zăvoi,
Tot satul crede în magie.

Și râd ursarii să se-nece,
Cum câinii latră, ursul trece…

* DEVOT, -Ă adj., s.m.f. (rar) 1. Pios, religios; bigot. 2. (neobișnuit) devotat. (Dicționarul de Neologisme, ediția a III-a, 1978).
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  «i»De corectat:«/i»
«i»"S-au! n-a văzut chiar niciodată;"«/i»
«i»"Da-i! peste tot, pe unde treci,".«/i»
«i»Florentin Sorescu«/i»

Corect. Scuzele nu-și au rostul, deși e clar pentru oricine că, aici, este vorba despre „sau“, similarul lui „ori“.

Da-i peste tot… = Dar îi peste tot…
 
Postat de catre Gheorghe Oncioiu la data de 2014-11-01 15:10:28
         
 
  Mi-a plãcut textul, deși creat impresia de deja-vu, pe filierã Pãunescu și nu mai știu cine.

În unele pasaje cade în facil:

"Se-mpart și câinii și nu tac,
Văzând jivina ce răsare;
Și-o latră unii în atac,
Iară ceilalți în apărare."

Aritmie: "Sã mai adune ceva-n pungă" - Sã mai ia ceva în pungã.

De corectat:
"S-au! n-a văzut chiar niciodată; "
"Da-i! peste tot, pe unde treci,".

 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2014-11-01 11:12:15
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE