FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pregătire pentru votare în diasporă
Text postat de Valeriu Cercel
Ne pregătim din nou pentru votare
Febril, de nu știm câte săptămâni,
În diasporă nu e de mirare,
Lucrează excelent (fără gargare)
Democrația, la noi, la români,
Dar mai ales la câte-o adunare,

Vorbim pe rând să ne-auzim mai tare,
Civilizat, adicătelea toți,
Cam afumați de micii pe grătare,
De Murfatlar, Fetească, Dealu’ mare,
Ca niște…precum suntem, patrioți,
Ce am ajuns, luptând, peste hotare!

Acuma ne aflăm în confruntare,
Politica pe pâine o păpăm,
Dar dup-atâtea sticle și pahare
Mereu se naște-aceeiași întrebare:
Cu cine oare treb'e să votăm
Din paișpe, când mergem la votare?!

Și-atât de importanți ce ni se pare
Că noi am fi…și mai ales ce buni (!)
Că fără noi o țară va dispare,
Având în mâini, cum scrie și-n ziare,
Destinul dragei noastre națiuni,
Cu vechi tradiții, și-ncă, milenare;

‘l-aud strigând pe unu’, sus și tare,
Ce-ar face el dac-ar fi președinte,
Da’ până să termine altul sare
Cu o idee mai uluitoare….
Un pas ‘napoi toți facem...bă ce minte!
…se-aud scrâșnind mai multe maxilare,

Ne suspectăm prin fumul de țigare,
Ne contrazicem, ne sărim în gât
Până ajungem la exasperare,
Și în final, uzi leoarcă de sudoare,
Nevestele spun foarte hotărât:
Acum e necesară o schimbare!

Noroc că apăru unu’ cu minte,
Ținându-se cu dreapta de-un pahar,
Cu stânga tot scobindu-se-ntr-un dinte,
Și râgâind adânc zise fierbinte
(Cu act, te joci! de revoluționar) :
Mai este mici! Serviți nește plăcinte!...

Tot moțăind pe-un scaun, moș Mardare
Ajuns după război el, veteran,
Și tare de-o ureche din născare,
Trezindu-se, veni cu-o precizare:
M㒠taică! tot vorbirăți dă Traian….
Da’ Decebal…și el a fost om mare!

Valeriu Cercel

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE