FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Căpcăunii
Text postat de Florentin Sorescu


Tatăl meu nu știa să plângă. Eu cred că nu învățase. Mama zicea: "Uite așa sunt bărbații. Niciodată nu vor să-ți arate ce simt. Cândva, vei fi și tu la fel".
Măi să fie, îmi spuneam. Cum o fi
să fii bărbat. Cu cravată, bretele și
acte în toată regula. Mă gândeam eu în gândurile mele și nu puteam defel să pricep.
Apoi am crescut mare. Tata s-a îmbolnăvit de cancer și a murit. De plâns tot n-a plâns, deși îl durea rău.
Stătea cu privirile pironite în gol și aștepta. Nu știu ce anume aștepta, dar de plâns nu a plâns.
"Așa sunt bărbații", mi-a spus mama. "Chiar și când se duc pe lumea cealaltă, tot pe tăcute o fac. Nu știu de cine se ascund ei atât".
Mama era iscusită în chestiunile sufletești. Pe mine mă vedea de fiecare dată când plâng, deși încercam să mă țin tare. Avea ea o știință a ei.
"Mai așteaptă puțin", îmi spunea. "Ai să vezi în cele din urmă cum va fi"
A venit și momentul în care m-am îndrăgostit, am avut, la rândul meu, copii.
"Ce ți-e și cu bărbații ăștia", mi-a zis soția într-o bună zi. "Nu sunt în stare să verse nici măcar o lacrimă. Nu știu de cine te ascunzi tu atât".
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Prea adevărat. Vot din partea unui alt căpcăun.
 
Postat de catre disparut de pe net la data de 2014-10-13 18:23:19
         
 
  Frumos si suficient.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2014-10-10 02:04:47
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23766
Comentarii: 120190
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE