FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
PRECIZARE
Text postat de Emanuel Cristescu
Am fost sunat de către unul dintre editori și întrebat dacă am revenit asupra deciziei de declarare a domnului Ioan Peia "persona non grata" pe acest site. Pentru că a observat un comentariu al distinsului domn pe care l-a și validat. Și, știind că nu mai putea intra pe acest site nu își explica ce s-a întâmplat.

Explicația este următoarea. În iulie, dacă vă amintiți, parcă, în urma unei furtuni, site-ul a căzut. Atunci a fost salvat tot conținutul site-ului iar site-ul a fost repus în funcțiune. "Căderea" din august nu a fost propriu zis o cădere. Ci, ca urmare a vinderii societății care găzduia site-ul, serverul a fost pur și simplu dezafectat. Ar mai fi ceva șanse de a recupera conținutul site-ului din perioada iulie și până la reinstalarea lui pe serverul meu dar acestea sunt extrem de mici.

Prin urmare, odată cu noua reinstalare, am fost readuși la situația din iulie. Așadar toate măririle sau micșorările de nivel făcute după iulie până la reinstalare nu mai sunt operaționale. De aceea, îi rog pe aceia cărora le ridicasem nivelul iar acum se află în situația că au nivelul scăzut, să-mi semnaleze, aici sau pe e-mail [email protected] pentru a le reda nivelul.

Profit de ocazie și îi informez pe membrii mai noi, care au confirmat, că pot solicita ridicarea nivelului solicitând aceasta pe e-mail și dându-mi coordonatele lor, inclusiv telefonul, pentru a-i putea contacta direct.

În legătură cu domnul Ioan Peia. Faptul că hazardul a făcut posibil ca domnia sa să poată posta, deși l-am declarat aici persona non grata, mă determină să fac, pentru moment, o excepție. Domnul Ioan Peia a încălcat grav regulamentul și a scris niște comentarii de o vulgaritate greu de imaginat. Editorii și cei care au nivelul 100 sau 200 și care au putut intra în editură au putut constata și pot confirma ceea ce spun aici. "Mă....în site-ul tău, etc." Însă eu știu că, după cum spunea Rousseau, în fiecare dintre noi există acel bon naturel care ne ajută să facem o separație, fie și subiectiv-tardivă între bine și rău. Mai știu că orice om se poate schimba. Și, personal știu să și înțeleg și să iert. Ținând seama de toate acestea voi lăsa lucrurile așa cum au căzut. Adică îi voi lăsa nivelul domnului Ioan Peia așa cum hazardul i l-a redat. Însă îl atenționez pe distinsul domn că NU VOI TOLERA SUB NICIO FORMĂ ÎNCĂLCAREA REGULAMENTULUI și revenirea domniei sale la vechile tabieturi în care site-ul era transformat într-un fel de maidan de bălăcăreală.

În ultimul timp site-ul funcționează corect, nivelul de audiență se situeză undeva în jurul a 200 de vizitatori unici pe zi așa încât nu vreau ca prezența domnului Ioan Peia să tulbure din nou apele pe aici. Poate posta texte și comentarii în spiritul doctrinei ecoliterare a site-ului cu respectarea regulamentului. În caz contrar îi voi reduce din nou nivelul iar, dacă va recidiva, din nou va primi statutul de "persona non grata" Nimeni nu-l obligă să scrie aici, nimeni nu îl dă afară dacă se integrează comunității de aici. Evident, prin integrare înțeleg și atitudini rebele, poziții diferite, contrare, etc. Dar fără atacuri la persoană. Și expuse în limbaj ecoliterar. Adică, în litera și spiritul regulamentuli.

Am spus toate acestea pentru ca lucrurile să fie clare. Anticipez că este posibil să spună că nu-l interesează nivelul. Posibil. Însă nu eu l-am invitat să publice din nou aici profitând de hazardul tehnic. Pe mine când nu mă interesează un site nu intru acolo.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Eu, care m-am convins ca n-am talent poetic nici cat unghia (ce zic eu, nici cat negrul de sub ea!) imi voi permite sa comentez numai ce ma intersecteaza, iar de postat voi mai posta poate numai proze, scurte, care sunt mult mai placute, nimeni nu mai are rabdare sa citeasca azi mai mult de o pagina. Dar pe toti cei de aici ii respect, fie si pe cei care m-au dezamagit ingrozitor. Asadar, fii binevenit domnule Peia, si poate,daca n-au sa-ti mai puna indicibil pe clantza nimuricii si latraii imbortzosati in sinele lor supragonflat, poate ca nu te vei mai scobi nici mata in nas. Toate cele bune.  
Postat de catre sters sters la data de 2014-09-30 11:29:26
         
 
  orice arbore, oricat de exotic, nu poate strica padurii, ci o imbogateste prin varietate. asadar, accident au ba, intamplare ori pronie cereasca, lasati murgul sa mai pasca. toamna nu are aici niciun amesctec, de vina e numai primavara. care va reveni, vijelioasa, sturlubatica, rebela, aruncand cu muci pe schela, in fasole, nu conteaza, entropia sa fie mare. orisicum ati zice, site-ul incepuse sa devina un fel de dialog a doi mari maestri, fie ei nationali sau internationali, dar doi parca e prea putin. s-auzim de lucruri groase si femei, dar pofticioase...  
Postat de catre sters sters la data de 2014-09-30 11:23:27
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  bine-ai venit, ioane! sper.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-09-28 12:06:26
         
 
  coacă,
tu ai o durere, săracul de tine.
îți spun eu cu ce se tratează: cu rădăcină de mandragora!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-09-28 05:44:51
         
 
  înțelepciunea populară invocată are, în situația de față, evidentă aplicațiune autocritică, cît îl privește pe apelantul de mai jos citire.
tot un fel de înțelepciune populară invoc și eu, dar într-o formă mult mai exactă: cine poartă, benevol, ochelari de cal, nu nimerește decît o cărare, oricît l-ai trage de hățuri să iasă din sensul giratoriu.



 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-09-28 05:44:07
         
 
  Înțelepciunea populară spune: năravul din fire nu are lecuire!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-09-28 02:23:41
         
 
  "nu cumva te dai apropitar pe tarlaua intelectuală a altuia?"
(tovarasul general Ioan Peia adresndu-se domnului profesor Emanuel Cristescu)

Tovarase general,
Tovarase general,
Luti-o mai usor, ca iarasi am impresia ca-l confundati pe domnul profesor cu opmuletul de stinta Victoras Ponta!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2014-09-28 00:39:52
         
 
  "Am fost sunat de către unul dintre editori și întrebat dacă am revenit asupra deciziei de declarare a domnului Ioan Peia "persona non grata" pe acest site."

mă lași să ghicesc, fabere, ține-i persoana așa dă-ngrijorată de re/apariția mea meteorică?

"Mai știu că orice om se poate schimba. Și, personal știu să și înțeleg și să iert."

acu, ce să zic? faptul că dorești să te "îndrepți", fabere, ține doar de religia matale personală, nu de aprobările mele superlative. dar de ce ar trebuie să te ierți pentru tentativă, nu mai pricep!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-09-27 23:16:02
         
 
  hă, hă, și știu cine și de ce a aprobat aste comuri ale mele...
ca să-l facă pă faber să mă non/gratuleze iar dîn nou încă o dată.
hă, hă, eșt tare nerăbdător, cenzorel, să-mi cînți iar prohodul! ca să rămîi tu danțator den buricele deștetelor pe aicilea!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-09-27 23:01:33
         
 
  și care-i editorele cel "iubitor", stimabile, dacă nu suntem prea andescreți?
și care-i "casa" lenuței, stimabile, dar și și și honorabile? pătrățica asta, care, de fapt se nutrește din ditamai pogonul de NET, care este proprietate universală? nu cumva te dai apropitar pe tarlaua intelectuală a altuia?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-09-27 22:28:21
         
 
  bîzdîgăniile rebusiste de mai sus fac parte din categoria „tîmpenii calificate”, prilej propice pentru venerabila criticistă, helena din troada criticii, să dea-n vertij hermenutic.
și cîtă stridență guralivă la autor/autoare, cîtă vorbăraie fără cap și coadă!
dar, mai ales, cîtă fandoseală cocoșească, cît㠓semnificație și profunzime” evaluatorie la honorabila elenă!
altfel zis, s-a petrecut miracolul mirobolant al conjucție cosmice dintre nimicul cu zorzonele și eleniada super/gonflată a criticismului de cuhnie.


dar cel mai grav și mai grav e faptul că, iată, printr-un nefericit joc al sorții, fui avansat și moa. adecă, din “persona non grata”, mă transformai, brusc, în “persona ingrata”!
prilej nefericit pentru jăniile fibrilante, de pe sătucul internautic europeea-hermeneia, să facă attack dă coarde!
păi, dacă tot mi se luă, fie și pentru cîteva clipe, călușu din gură, apoi să dau replicile legitime, cu care am rămas dator…
…dar, pînă atunci, să văz cam cîtă spaimă paralizantă a produs reintegrarea mea în lumea celor cuvîntă, vizavi de cenzorii de service!!...

altcum, de ce m-aș obosi să-i “gratulez, pe jănialii:

1. fane-șușotilă-scripcaru, cu numele de cod: ștefănescu (discipolul interlop al lui șiekspirică), ăl de mă făcu nebun – fapt perfect regulemantar, după cum se pare, căci veți găsi prețioasele calificatjve în chiar subsolul ultimului și singurului meu text; sigur, nu deranjă pe nimeni cestiunea…
2. marili eseist, în pantaloni scurți și rotile vioaie, prefesoru dă lucru manual, afanase-vorbe-groase, divinul “spurcălău”, care se “cufundă orgiastic în propria-i balegă.”, (i-am copiat gratulațiiile, vizavi de mon person, la fel de legitime se pare, căci nu a fost cenzurat de niciun jandar vigilent al sătucului), eseist-beseist care produce sentenții cacofonice de rezonanță cosmică.
3. prea-culturnicul pușcălău-tiriplici, care, din pricina gabaritului depășit, nu mai încăpea pe autostrada cu enșpe benzi a culturii universale, drept care s-a insinuat în intersecția nesemaforizată a sătucului evropeea, ca un hipopotam în iazul gîștelor.
4. mă rog, nu în ultimul rînd, marili șătrar izbutitor, epigrămicigăn, capitalist de successs la scuipat sînu mumii din care a supt și a crescut mare și prost.
5. … mai sunt și alții, da’ icccnisifianți în context!

așadar, cenzore, fă-ți datoria de slugă prea-plecată și nu da undă verde acestor vorbe ale mele, căci, nu-i așa? iezistă pericolul să tulbur marea neliniște creatoare a jăniilor pustii dă prin împrejurimi, neliniște creativă care a răsărit și crescut ca ciuperca atomică după ploaie, în intervalul în care fui dat drept dus dentre cei vii!



Precizărili mele:

- Nu am revenit nicăieri. Eu, spre deosebire de toți circumscrișii și circumcizicii de prin împrejurimi și de aiurea, nu am geografie migratoare, ci numai istorie personală, perfect integrată în pămîntul mumii mele, în care sper să-mi hodinesc oscioarele trudite de robotă și griji corozive.
- Ce am spus despre acest sătuc de guralivi, în care unii se cred genii de panaramă, rămîne bun spus, nu-mi iau vorbele-ndărăpt, convins că adevărul are consistență de lege universală, nu prilej de pupături în fund, iar la acest adevăr nu aoră acces toate parașutele, fie ele și literar-fandosite
- Cît privește “non-grata”, poți să mă re/nongratulezi, fabere, chiar din astă clipă, căci lucrurile se vor petrece întocmai și aidoma, atîta vreme cît lătrăii de serviciu se vor grăbi să ciripească a tragedie șiekspiriană și a dramoletă marloweiană, cum că eu aș fi unica și condamnabila pricină a non-fecundității lor creative.
- Deocamdată nu am publicat nemica-nimicuța, singurul text care rămîne, drept mărturisire de credință a nimicului care-mi sunt, fiind cel sub care s-au grăbit toți coropcarii faliți la cuget să mă scuipe, fără ca frun cenzorică să-i tragă de mînecuță, pe motiv că prostia agresivă este scuzabilă în orice împrejurare. Nu și degetul arătător care o fixează în panoplia rataților.
- Nivelul de audiență, de, hă, hă, 200 de gorobeți pe zi, e o laudă de sine care-mi stîrnește un rîs homeric, cu reverberații de bolte, așa precum am mai agrăit. Eco/hermeneutic vorbind, asta-i o altă fandoseală. Tipică.
- Altcum, “toate-s vechi și nouă toate”, virtute și sănătate!


PS: JOS CENZURA, indiferent în ce cuhnie s-ar manifesta ea! Dar, mai ales, jos ipocriții care se dau eco/prințipiali…!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2014-09-27 22:21:43
         
 
  Florin Rădulescu ai un editor care te iubește și te protejează.Însă ai avut ghinion. Am văzut comentariul în care ai întrebat "când o dau afară pe cretina Elena Ștefan" Este prea mult, este mult prea mult Florin Rădulescu!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-09-27 22:03:13
         
 
  Florin Rădulescu, activezi aici de mult timp. Tu chiar nu înțelegi nimic din ce se întâmplă în jurul tău? Ai citit ce scrie Elena Ștefan? Ia tu un text scris de ea, orice text, și comentează dacă te țin curelele. Contraargumentează, găsește fisuri, dă-te polemist. Ai curaj? Crezi că poți face față? Te ridici mai sus de gleznă? Asta ca să nu spun sanda?

Mă tem că atunci când atribui cuiva calificativul "cretin" încalci regulamentul. Înțelegi măcar asta? Literatura, Florin Rădulescu, este mult mai mult, mult mai mult decât mnemotehnică. Fie ea, menemotehnica, și valoroasă.

Dar ia spune-mi distinse domn, dacă eu aș veni la tine acasă și ți-aș spune că ești un "cretin" cum ai reacționa?

După cum vezi, eu nu o fac? Nu te întrebi de ce?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2014-09-27 21:59:44
         
 
  " Anticipez că este posibil să spună că nu-l interesează nivelul."
(Emanuel Cristescu)

Stimate domnule profesor,
Sa stiti ca nici pe mine nu ma interesa nivelul cand am intervenit pentru el. Dar am mai scapat gura lu' nevasta-mea...
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2014-09-27 21:45:13
         
 
  Stimate domnule profesor,
Ma bucur nespus de gratierea si revenirea pe site a generalului. Dar conditia pe care i-o puneti, de a-si schimba vocea, mi se pare a fi extrem de nedreapata. Este ca si cum ati cere unui bas sa cante ca o altista sau unei privighetori sa croncane ca o cioara.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2014-09-27 21:00:28
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE