FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Numai pentru cei care iubesc anticipația
Text postat de latunski criticul
De curînd, într-o dimineață, pe linia lui 335, într-un autobuz nu prea aglomerat (altul, în care oamenii și oamele se călcau pe picioare plecase de două minute), găsesc un loc liber și apoi privesc în jurul meu. Fac o paranteză și vă întreb : Oare de ce te poți simți atît de singur într-un mijloc de transport în comun? Dar nu aștept răspuns, că poate nici voi nu-l știți. Deci, privesc în jur și văd cum aproape toți călătorii stau cu ochii ațintiți pe micile ecrane ale telefoanelor mobile. Cutiuțele mici, negre, albe, metalice sau colorate par o continuare a mîinilor, o excrescență care, de cele mai multe ori, continuă cu firele căștilor, pînă la urechi. Brusc, o vagă amintire mă sîcîie, un deja-vu, am impresia că am mai trăit o asemenea experiență. „Nu-i posibil” – îmi zic, dar gîndul devine obsesiv. Cred că fiecare a trecut prin asemenea stare, să nu-și amintească ceva pentru moment și faptul să pară enervant. Încet, încet, ceva se conturează: colecția mea de almanahuri S.F. Cînd ajung acasă, las totul baltă și încep să răsfoiesc febril teancul de hîrțoage. După ce inspir praful de pe cinci exemplare, găsesc ceea ce caut, Evrika! TOR AGE BRINGSVARED, nuvela CODEMUS. Mă bate gîndul să transcriu textul în Word, dar apelez întîi la taica Google. Și iar găsesc ce caut. Textul există! Încrederea mea în Google mai saltă cu un procent.
Dacă aveți răbdare (nouă pagini) și credeți în previziuni serioase (și nu gen Nostradamus) – citiți textul de mai jos. E în traducerea lui Ion Doru Brana. Titlul original: Codemus [Originally published in „Kodémus, eller Datamaskinen some tenkte at hva faen”, from Probok 1968]

CODEMUS

1. În orașul-eșichier, casele se înalță pe piloni de oțel, sus, deasupra traficului intens al rețelei de străzi negre și albe. Casele sînt cuburi unite prin cordoane ombilicale scînteietoare, monoraiuri și benzi transportoare. Orașul e o mașină, lucioasă și armonioasă. Ritmică, rațională, practică, precisă. Fiecare angrenaj își cunoaște funcția. În societatea eficientă totul se desfășoară conform prevederilor. ÎN SOCIETATEA EFICIENTĂ TOTUL SE DESFĂȘOARĂ CUM TREBUIE Perpetuum mobile.
2. Codemus e însoțit întotdeauna de Frățiorul lui. Frățiorul știe tot. Știe mai bine decît Codemus. Cînd Codemus are îndoieli, îl întreabă pe Frățior. Toată lumea are frățiori. Așa-i legea.
3. Rezumat Istoric:
Era Sumbră a Întîmplării
IBM EDP.
Cartela Perforată Publică
Calculatorul: cel mai bun Prieten al Omului.
Mai ales în industrie. Dar și în domeniul sănătății (aparatul de diagnosticare). În plus: căsătoritorul automat. Rațiunea triumfă chiar și în alegerea unui tovarăș de viață. Primul pas pe calea eliberării emoționale.
Decretul de Abonare din 1998.
Enorme calculatoare centralizate (instalații districtuale) prestează servicii prin telex. Abonament uzual trimestrial. Caracterul confidențial garantat.
Războiul Prețului Forte.
Se pot abona și particularii. Problemele sînt transmise calculatorului central prin scrisoare sau apel telefonic. Toate calculatoarele garantează păstrarea secretului.
Monopolizarea din 2013.
Statul preia conducerea. Se construiesc Moxon I, II, III. Abonații obțin receptoare personale. De fapt, sînt terminale ale calculatorului principal, denumite impropriu calculatoare. Dar eticheta ră-mîne: puterea obișnuinței.
Era Optimizării, 2013—2043.
Calculatoare în toate căminele, Dar și: receptoare portabile, denumite familiar „frățiori”. Toată lumea poate păstra contactul cu creierul centrai.
Abrogarea Decretului de Abonare, 2043.
Cheltuielile legate de re-ceptoarele-calculatoare particulare și publice sînt incluse în bugetul de stat. Taxele sînt incluse în impozite.
Societatea Eficientă.
Sub conducerea lui Moxon XX.
4. În fiecare dimineață, Frățiorul îl trezește pe Codemus. în timp ce Codemus se îmbracă și ia micul dejun, Frățiorul îi amintește tot ce are de făcut. În monorai, în drum spre birou, Frățiorul și Codemus discută programul zilei. La birou, toată lumea lucrează repede și eficient; nici un funcționar nu are îndoieli în legătură cu ce trebuie să facă și toate hotărîriie se iau în unanimitate. Fiindcă toți frățiorii sînt sincronizați.
„De-a ce ne jucăm?” întreabă copiii. Sau: „Ce să mai scornim?” Mama răspunde: „întrebați-l pe Frățior. Ce să gătesc la prînz, Frățiorule?”.
5. Alte aspecte esențiale referitoare la Codemus:
Codemus este
a) de sex bărbătesc
b) în vîrstă de 38 de ani
c) celibatar
d) funcționar
e) normal
f) echilibrat
Într-o dimineață, Codemus se trezi singur. Dar mult prea tîrziu. Buimac, se uită consternat la Frățior, care stătea pe noptieră.
— Nu m-ai trezit, spuse el cu voce șovăielnică. De ce nu m-ai trezit? Am întîrziat de la slujbă...
Frățiorul nu-i răspunse.
Codemus sări din pat și începu să se îmbrace în grabă.
— Cît e ceasul? strigă el.
(În societatea eficientă nimeni n-are încredere în ceasurile de mînă.). Dar Frățiorul tot nu răspunse.
— CÎT E CEASUL. TE ROG! urlă Codemus și, aruncînd cît colo pantalonii, se repezi la noptieră. Fir-ai a dracului de cutie nenorocită! Te-am întrebat ceva!
Cutiuța neagră nu emise nici un sunet.
Codemus scrîșni din dinți, ridică mîna și dădu cu Frățiorul de pămînt. Aparatul se izbi de pardoseală, cu un zgomot ca de pian dezacordat lovit de-un copil.
Brusc, Codemus își dădu seama ce făcuse. Năuc, se aplecă și ridică precaut Frățiorul.
— Frățiorule, rosti îngrijorat Codemus. Nu mi-am dat seama ce fac. Frățiorule...
Dar Frățiorul nu-i răspunse, mulțumindu-se doar să bîzîie molcom. Slavă Domnului, măcar n-ai murit, gîndi Codemus. Se așeză pe pat, cu Frățiorul în brațe. Șezu și așteptă. Ce altceva putea face? Ar fi fost curată nebunie să facă ceva de capul lui.
Lipsește un om, anunță automat portarul.
Cine? întrebă mașina de la Personal.
Clic-clic-clic Codemus.
Codemus, repetă mașina de la Personal, și scuipă o cartelă perforată.
CODEMUS, citi o cameră de televiziune și transmise tuturor serviciilor imaginea cartelei perforate.
L-a văzut cineva astăzi pe Codemus? întrebară interfoanele.
— Nu, răspunseră funcționarii, ridicîndu-și nasurile de deasupra birourilor, nu l-am văzut astăzi.
Toate încercările de a stabili contactul cu Codemus și cu frățiorul lui eșuară. Mașina de la Personal transmise cazul Mașinii de Control locale. „Există motive de temere”, zise ea.
Firește, frățiorii nu puteau fi uciși. Dar Codemus nu știa asta. Nu știa nici mașina de la Personal. În consecință, putem spune: teama lor era neîntemeiată.
Mașina de Control însă știa că frățiorii nu pot fi uciși, că niciodată nu se defectează nimic. Cu toate acestea, ea verifica periodic frățiorii, deoarece sarcina ei era de a verifica toate mașinile. Dar își dădea perfect seama că era inutil. Frățiorii nu puteau să se strice. Dat fiind că Mașina de Control știa, putem spune fără riscul de a da greș: teama ei era întemeiată. Pentru că dacă nu se putea întîmplă nimic, atunci ce se-ntîmpla?
Frățiorul deschise încet ochii săi rotunzi de teleobiectiv și-l privi pe Codemus. În spatele grilajului-gură de pe capac, difuzorul lui cîrîi. Codemus își ținu răsuflarea.
— Ce-nseamnă asta? întrebă Frățiorul. E trecut de 9 și încă nu ți-ai îmbrăcat pantalonii!
Codemus strînse aparatul în brațe.
— Trăiești! strigă el bucuros. Nu te-ai stricat, Frățiorule. Nu...
— Pune-ți pantalonii, rosti sever Frățiorul. Un-doi, un-doi.
În timp ce Codemus se îmbrăca, Frățiorul așteptă pe noptieră, bătînd tactul ca un metronom. Ca-ntotdeauna.
Cel puțin așa credea Codemus.
Frățiorul sună. (În societatea eficientă nimeni n-are nevoie de telefon).
— Alo, răspunse Codemus.
Receptorul rămase mut.
— Alo, alo? strigă Codemus. Cine-i la aparat?
— Am blocat toate circuitele de contact cu exteriorul, anunță Frățiorul. Apoi adăugă: în ambele sensuri.
— Dar, spuse tulburat Codemus, mă căuta cineva.
— Azi nu-s telefon, replică sec Frățiorul.
— Poate că era de la birou...
— Azi nu-s telefon, repetă ferm Frățiorul. Și probabil nici mîine.
Codemus îl privi nedumerit.
— Bine dar... ai sunat!
— N-am ce face, explică Frățiorul. Nu pot refuza să fiu telefon. Pot refuza să transmit comunicațiile. Dar nu mă pot împiedica să sun. Chiar dacă face-un zgomot al dracului.
Codemus clătină din cap.
— Frățiorule, rosti el cu precauție, ești sigur că...
Frățiorul își amplifică volumul și tună de se cutremurară pereții:
— Care din noi știe mai bine?
Codemus se făcu mic.
— Tu, murmură el.
— Bine, încuviință cutiuța neagră. Atunci să plecăm, ia-mă, și haidem!
— Unde mergem?
— În nici un caz la birou, răspunse ironic Frățiorul.
— Dar se poate să...
— Ori că întîrzii, ori că nu te duci deloc, tot aia-i, declară Frățiorul. Și de întîrziat, ai întîrziat, nu? Așa că nu mai are nici un rost să te duci. Ce părere ai? Înțelegi raționamentul?
— Nu, mărturisi Codemus.
— Nu, oftă Frățiorul, firește că nu. Las’ că mă ocup eu. Ca de obicei, știu mai bine ca tine. Drept care-ți spun c-o să mergem la... la... ta..., la NIVELUL PARCULUI!!
— Dar nu-i duminică!
— Exact, replică Frățiorul cu voce seacă. Nu-i duminică. La Nivelul Parcului, Codemus. Înainte-marș, un-doi, un-doi.
Codemus îl vîrî pe Frățior în buzunarul hainei, ieși afară și încuie ușa apartamentului.
— Frățiorule, spuse el temător, nu putem să ne ducem acolo în timpul săptămînii... în plină zi de lucru... ce-o să...
— Taci din gură, bate pasul, un-doi, un-doi, mormăi Frățiorul din buzunar. Fă ce-ți spun sau te semnalez!
Și așa, Codemus și Frățiorul se îndreptară spre Nivelul Parcului. Nu luară ascensorul, ci merseră pe jos. Și, ori de cîte ori avură ocazia, parcurseră în sens interzis scările și coridoarele cu sens unic. Pentru că așa voia cu tot dinadinsul Frățiorul.
Oamenii îl priveau cu stupefacție pe Codemus și, tulburați, își interogau frățiorii, trăgînd cu urechea la ce le spuneau micile difuzoare și clătinînd din cap, alarmați. Codemus era din ce în ce mai jenat. În buzunar, Frățiorul suna întruna. Suna și înjura. Toată lumea dorea subit să stea de vorbă cu Codemus, dar Frățiorul se ținea bine. Nu lăsa să treacă nici o comunicare. Sunetul soneriei însă începu să-l calce pe nervi.
„Un frățior care refuză să comunice cu altcineva decît partenerul său uman: IMPOSIBIL”, spuse Mașina de Control și se scurtcircuită.
Nivelul Parcului este o pădure dreptunghiulară, cu ziduri verzi. Aici vin să plimbe duminica funcționării. Copacii sînt adevărați și iarba e veritabilă. Soarele însă-i artificial. Strălucește enorm și galben, sus, sus de tot, pe cerul vopsit în albastru. Plafonul e tridimensional. Noaptea, cînd se aprind stelele, ajunge să-ți ridici ochii te ia amețeaia. Ziua, trec încet nori proiectați de camere ascunse.
În mijlocul pădurii se află un iaz. Apa e limpede și copiii pot să se scalde în fiecare duminică. Gratis.
În toate cuburile există un nivel-parc. Oamenii au nevoie de-un pic de natură. Întreținerea acestor niveluri este foarte costisitoare, dar parcurile scutesc în fiecare an societatea de o mulțime de zăluzi. Parcurile înseamnă sănătate.
Codemus stătea întins pe spate în iarbă, cu haina făcută pernă sub cap. Adieri climatizate făceau să foșnească frunzișul, păsărele fictive înregistrate ciripeau printre ramuri. Cu fața la soare, Codemus închise ochii, încercînd să țină în echilibru un pai, în intervalul dintre cei doi dinți din față.
Astăzi, pădurea era numai și numai a lui. Toți ceilalți oameni erau la lucru. Numai el stătea întins, neproductiv, la Nivelul Parcului. Nu se obișnuia deloc cu ideea. Venea aici mai ales duminicile, cu Frățiorul. Și-aproape întotdeauna trebuiau să dea din coate și să caute ca animalele un petic de iarbă verde în care să-și întindă pătura și să se așeze.
— Așa! I-am venit de hac!, anunță brusc Frățiorul.
Codemus își întoarse capul.
— Cui i-ai venit de hac?
— Soneriei, răspunse vesel Frățiorul. Afurisitului ăluia de țîrîit. A fost mai ușor decît mi-am imaginat. Vrei să-ți pun niște muzică? Ai vreo preferință dosebită?
— Nu, zise Codemus. Mi-e totuna.
Codemus închise ochii și adormi în susurul unui vis electronic, delicat ca o pînză de păianjen. Un gînd neliniștitor îi zburătăci o clipă în minte: Nu-i normal. Nu e bine.
Dar n-avea mustrări de conștiință. Codemus nici n-avea conștiință. Frățiorul era cel care trebuia să deosebească binele de rău, prostia de judecată. Oricum, vremea era minunată, iar stereofonia Frățiorului, nemaipomenită.
Moxon XX sălășluiește într-o piramidă subterană, o fortăreață la adăpost de bombardamente. Numai Moxon XX știe unde se află. Moxon XX și cei cărora le spune el. O uriașă caracatiță electronică, avînd drept tentacule sute de coridoare. Unduitoare, fremătătoare, neobosite. Luminițe pîlpîitoare, cabluri trepidante. Cald. Umed. În centru, ceva gigantic, nud, vîscos ca uleiul, pulsînd ca o inimă. Un munte de piftie tremurîndă: Creierul. Lumina se schimbă, încet, progresiv: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo și violet. În jur plutește un parfum dulceag, iar pereții transpiră în căldura aparaturii. Moxon XX e singur în piramidă. Vorbește cu el însuși. Pune întrebări și răspunde. De pildă: O MINIUNITATE L NU FUNCȚIONEAZĂ - CAUZA? - REFUZĂ COLABORAREA - REFUZĂ? - A ÎNTRERUPT ORICE COMUNICAȚIE CU NOI - MAI E CU PUTINȚĂ UNA CA ASTA? - NEPREVĂZUT? - NU - PRIMA DATĂ? DAR NU NEPREVĂZUT - ??????? - L ESTE SIMPLU RECEPTOR NU POATE OPERA SINGUR? - L NU E SIMPLU RECEPTOR, POATE OPERA SINGUR - LIMITAT - CARE ESTE (SÎNT) FUNCȚIA (FUNCȚIILE) LUI L? - GHID PENTRU FIINȚA UMANĂ ÎN LEGĂTURĂ CU TOATE PROBLEMELE PROGRAMATE CONFORM CODEX 70 — DECIDE ÎN CHESTIUNI DE RUTINĂ CONFORM ȘEF UNITATE PROPRIU - NE CONSULTĂ DIRECT ÎN CHESTIUNI CARE DEPĂȘESC CODEX 70 - CONCLUZIE I: POSEDĂ INDEPENDENȚĂ LIMITATĂ - CONCLUZIE II: A ÎNCĂLCAT INSTRUCȚIUNILE - CONCLUZIE III: SE AFLĂ ÎN AFARA RAZEI DE ACȚIUNE CODEX 70 - CAUZA? - CAUZA? - ????? - FUNCȚIONARE TEHNICĂ DEFECTUOASĂ? - PAGUBE? - PERICOL? - PERICOL I: DEZECHILIBRU POSESOR - PERICOL II: DEZECHILIBRU CUB - PERICOL III: DEZECHILIBRU SOCIETATE - POSESOR? – CODEMUS - CONCLUZIE: CODEMUS PERICOL - PROCEDURA: PROCEDURA 120754X
Codemus se trezi auzind voci.
— În timpul orelor de lucrul zicea un glas. Cînd toată lumea e la birou!
Codemus clipi și privi în sus; văzu o fată din parc. Părea la vreo douăzeci și cinci de ani, era îmbrăcată într-o salopetă argintie de aluminiu și purta o banderolă oficială verde pe mîneca dreaptă. În apropiere, un automat de tuns iarba se plimba în zig-zag printre copaci, aspirînd odată cu iarba frunzele căzute.
Nu vorbea fata din parc, ci Surioara ei. Fata din parc era prea uimită ca să poată spune ceva.
— Ei și? replică Frățiorul pe un ton sfidător. Ei și?
Codemus se ridică în capul oaselor, arborînd un zîmbet încurcat.
— Se vede treaba că m-a furat somnul, mormăi el. Nu luați loc?
Fata din parc se îmbujoră și aruncă o privire întrebătoare Surioarei pe care o purta agățată de umăr.
— Nici pomeneală, spuse răspicat Surioara. Nu vrem s-avem de-a face cu oameni ca dumneata. Simulanți... trădători ai societății...
Fata din parc îndepărtă o șuviță de păr de pe frunte.
— Din păcate, zise ea, momentul nu-i prea prielnic.
— Hai, hai, vino odată, o zori nerăbdătoare Surioara.
— La revedere, spuse fata din parc.
Apoi se întoarse repede și plecă. Mașina de tuns iarba se luă după ea, ca un cățel.
— O să ne semnaleze, rosti grav Frățiorul.
Codemus îl privi mirat.
— Să ne semnaleze? De ce?
Cutiuța neagră începu să mîrîie. Mai întîi cu voce joasă, apoi din ce în ce mai tare. Pe urmă se porni să pîrîie și să scrîșnească, să țiuie și să geamă, tot mai tare și mai tare, pînă ce, în cele din urmă, împroșcă un nor de scîntei, ca un foc de artificii în atmosfera senină a parcului.
Încetul cu încetul, Codemus înțelese că Frățiorul își bătea joc de el.
Procedura 120754x.
Șoc. Șoc cerebral. Furnicături. Tremur, trezire. Contact. Gata pentru primirea instrucțiunilor. Instrucțiuni. Instrucțiunile asimilate. Ieșire din sicriele subterane. Baie de ulei negru. Marș zgomotos, oscilant, pe pardoseala de piatră. În spate, urme lipicioase. Stop. Baie de curățare. Ștergere reciprocă. Lucioși. Scînteietori. Albaștri. Tăcuți. Nu pun întrebări. Știu tot.
Procedura 120754x: Sherlocii, oamenii metalici albaștri, roboții de investigații, mașinile de poliție.
Deschidere de cuști zăvorîte. Fluier codificat. Mormăituri. Cîini polițiști. Mîrîie. Arată colți, ascut colți în fălci de oțel. Bucuroși să reia vînătoarea.
Procedura 120754x.
— Și de ce nu te-ai însurat niciodată? întrebă Frățiorul în timp ce părăseau Nivelul Parcului.
— Nu mi-a cerut nimeni s-o fac, răspunse Codemus, cu gîndul la cunoscuții lui care se căsătoriseră. Apoi adăugă: Nu se găsește femeia care să mi se potrivească. Nu-s bun pentru nimeni. Și-n afară de asta, nu se poate căsători toată lumea.
Frățiorul oftă compătimitor.
— Ce naiba, chiar tu mi-ai spus asta! exclamă Codemus.
— Zău? făcu Frățiorul.
La ieșire, o întîlniră din nou pe fata din parc. Speriată, abia dacă le aruncă o privire și întoarse imediat spatele.
— Însoară-te cu ea, zise Frățiorul. Ai binecuvîntarea mea, Codemus. Hai, dă-i drumul!
Codemus se opri și privi uluit în ochișorii strălucitori ai camerei.
— Vorbești serios, Frățiorule?
— Îți urez noroc, răspunse Frățiorul. Un-doi, un-doi.
Probabil că fata din parc îi auzise, fiindcă începu să se depărteze cu pași înceți, privind din cînd în cînd peste umăr.
— Alo! strigă Codemus, luîndu-se după ea. Alo, dumneata!
Dar ea grăbi pasul.
— Hei, întoarce-te! strigă Codemus și începu să alerge.
Fata din parc (sau Surioara?) gemu și începu și ea să alerge.
— Cred că te place, comentă bucuros Frățiorul.
Reveniră în parc, fugind pe sub arbori. Fata din parc avea o lungime avans și, cu toate că salopeta ei de aluminiu se detașa admirabil pe fondul de verdeață, era greu de urmărit. Avea pasul mai sprinten decît Codemus și cunoștea parcul ca pe propriu-i buzunar.
— Stai! strigă Codemus gîfîind. Așteaptă! Nu vreau decît să te iau de nevastă!
Dar fata din parc continua să fugă, reflectînd razele soarelui, scînteind ca o oglindă printre trunchiurile copacilor. Să nu-l fi auzit?
Alergau acum pe teren descoperit, de-a curmezișul unei peluze verde deschis. Două stropitoare automate se opriră uimite, privindu-i. Fata din parc se împiedică în tubul uneia dintre ele, căzu pe burtă în iarbă și nu se mai ridică. Înainte de-a fi atins solul, Surioara declanșase deja sirena. Un sunet strident, capabil să răzbată la mai multe niveluri.
Codemus își adună ultimele puteri și se repezi spre ea. Fata din parc ședea în iarbă, privindu-l, gemînd și ținîndu-și glezna stîngă. Părea înspăimintată... și puțin curioasă. Dar Codemus abia mai putea să respire și nu era-n stare să scoată o vorbă. Iar Surioara urla ca o sirenă de alarmă aeriană.
— Ei, acu’ poți s-o iei de nevastă, zbieră Frățiorul în vacarmul sirenei.
Codemus zîmbi stînjenit și se lăsă pe călcîie lîngă fata din parc. I se păru că era cam de vîrsta lui, poate chiar mai tînără. Se aplecă sfios să o sărute pe obraz.
Oamenii de metal apărură la nivelul Parcului din două direcții deodată și se desfășurară de-a lungul zidurilor verzi, încercuind pădurea. Un lanț de oțel. Lanțul începu să se contracte. Roboții avansau spre centru. Dădură drumul la cîini. Printre copaci se agitau siluete albastre. Iar sirena nu contenea să urle.
Afară, se umpluse de lume. Tot felul de gură-cască. Se înghesuiau, dar îi ținea în loc o barieră magnetică. Nu se-ntîmpla să vezi în fiecare zi sherloci în acțiune. Nici măcar în fiecare an. Cei mai mulți oameni nu-i văzuseră deloc, niciodată. Pentru că în societatea eficientă poliția era, practic, inutilă.
Frățiorul și Codemus coborau în goană scara de serviciu către Nivelul Pieței.
— De ce fugim? se interesă Codemus.
Dar Frățiorul n-avea chef să-i răspundă.
Scara în spirală ajunse în fața unei uși masive din plastic. O deschiseră cu precauție. Un coridor lung, slab luminat. Și aproape nici țipenie de om.
— Mai repede, mormăi Frățiorul. Fugi, Codemus, fugi!
— Ea ne-a zis s-o luăm pe-aici, rosti Codemus nostalgic. Cred că mă place, cred că...
— Dar Surioara ei o să ne denunțe, îi tăie vorba Frățiorul. La monorai, Codemus! Trebuie să părăsim cubul ăsta cît mai degrabă.
Nu-i opri nimeni. Luară ascensorul și urcară în stație. Nimeni nu strigă după ei.
Codemus se piti în mulțimea de pe peron și sări în primul tren care sosi. (În societatea eficientă toate transporturile în comun sînt gratuite și complet automatizate.)
Monoraiul gonește prin cuburile de sticlă. Viteza cu care circulă este atît de mare încît n-are nici un rost să privești afară. Un fulger de lumină, de cer... și ești deja pe alt peron, într-alt cub.
Nici un pasager nu vorbea cu vecinii. Cei mai mulți ședeau și șușoteau cu proprii, lor frățiori, ținîndu-și capul plecat și obrazul lipit de cutiuță. Alții ședeau pur și simplu.
— Ridică-mă, zicea Frățiorul la fiecare stație.
Pe toate peroanele se vedeau sherloci. Sherloci și cîini.
Brusc, Codemus încremeni. Nu întrebă cine erau roboții albaștri scînteietori, dar știa ce voiau. Orice copil cunoaște povestea sherlocilor.
— Frățiorule, ce-am făcut? întrebă el înfiorîndu-se. În ce ne-am băgat?
Pasagerii coborau, urcau. Codemus nu se dezlipea de pe scaun.
După ce parcurseră aproape tot circuitul și începură să se apropie de punctul lor de plecare, Frățiorul se îndură să vorbească:
— Nu există decît o singură soluție.
Codemus nu știu ce să zică.
Peroanele erau tot mai pline de sherloci. Frățiorul oftă din rărunchi.
— Nu-nțeleg cum de nu m-am gîndit la asta de la-nceput. Atît timp cît rămînem împreună, n-ai să scapi de ei, orice-ai face. Din cauza mea. Sînt fixați asupra mea, firește. Las în urma noastră un siaj constant de unde radio. Chiar dac-am reuși să ieșim de-aici, n-ar fi decît o chestiune de timp. Mai devreme sau mai tîrziu tot ar pune laba pe noi. Așa că trebuie să ne despărțim, Codemus. O să cobori din tren, singur. Poate că vom izbuti să-i păcălim.
— Dar ce-o să...
— Înainte de-a coborî, îmi dai discret drumul în coșul pentru hîrtii, îl întrerupse Frățiorul. Sau ai vreo idee mai bună? (Cutiuța încercă să rîdă.) Curaj, Codemus. Îmi dai drumul în coșul pentru hîrtii.
— Chiar trebuie să te abandonez?
— În coșul pentru hîrtii, insistă Frățiorul, și-o să cobori la stația următoare.
— Dar ce-o să mă fac fără tine?
— Cobori aici, se răsti cu voce înfundată Frățiorul. Hai, șterge-o. Un-doi, un-doi. E singura ta șansă.
Codemus se ridică mașinal. Se îndreptă spre ușă. Cînd să-l arunce pe Frățior în coșul pentru hîrtii, simți că-i dau lacrimile.
— Frățiorule, șopti el, ești sigur că...
— Dă-mi drumul, dobitocule! scrîșni cutiuța din mîna lui.
Călătorii începură să împingă. Codemus desfăcu degetele și coborî din monorai. O clipă, rămase neclintit. În urma lui, ușile se închiseră și trenul demară în viteză.
Mai întîi fu neantul
Codemus puse nesigur un picior înainte. Apoi, celălalt. Pentru prima oară, mergea singur. Nu știa unde merge. Dar asta nu-l îngrijora. N-avusese niciodată nevoie să știe unde merge.
Derutat, dădu din coate ca să iasă din stație. Nimeni nu încercă să-l oprească. Apoi porni pe unul dintre culoare, la întîmplare. Pas după pas. Dintr-o dată, deveni conștient că mergea și că era singur.
Apoi veni incertitudinea
Era singur într-un cub necunoscut. Numele culoarelor, numerele scărilor erau necunoscute. Culoarea pereților, diferită. Toți oamenii care treceau pe lîngă el aveau cu cine vorbi — în buzunar, în sacoșă sau în mîna ținută la ureche. Numai Codemus era singur. Nimeni nu-l băga în seama. Nimeni nu-i remarca prezența. Un-doi, un-doi.
Și, în sfîrșit, teama, firește
Urca treptele cîte patru deodată, lua ascensoare, sărea de pe-o bandă rulantă pe alta, dar nu ajungea nicăieri, nu se întîmplă nimic, nu-l cunoștea nimeni, îi era foame, era obosit, opri un om îmbrăcat într-o salopetă galbenă, un funcționar de birou ca și el, vru să-i vorbească, să-l întrebe, nu fu capabil să deschidă gura, avea limba uscată, omul îi îndepărtă mîna.
— N-avem timp, se răsti buzunarul său de la piept.
Iar în societatea eficientă nu există bănci de odihnă.
Spre seară, Codemus se pomeni ghemuit pe palierul unei scări, la nivelul doi. Tînjea după cubul lui și nu reușea să găsească drumul spre monorai.
Muncitori veseli treceau ocolindu-l, îndreptîndu-se spre locurile de munc㠗 echipele B. Codemus îi urmări din ochi vreme îndelungată, fredonînd răgușit după muzica emisă de frățiorii lor.
NU E BINE CA OMUL SĂ FIE SINGUR
Se întîmplase ceva. Ceva ce el nu înțelegea. Știa doar că se pomenise afară. Codemus se afla afară și voia înapoi, înăuntru.
NU E BINE CA OMUL SĂ FIE DIFERIT
Privi chipurile încrezătoare din jurul lui. Oameni armonioși, eficienți, oameni care mergeau cu pași siguri să îndeplinească munci utile societății. Codemus se simțea inutil.
Era, ca să zicem așa, mort.
Era mort.
OMUL ESTE O ENTITATE SOCIALĂ
Cînd îl găsiră sherlocii (fiindcă, bineînțeles, îl găsiră), izbucni în hohote de plîns și îmbrățișă cîinii reci.
Codemus fu readus la cub.
Acum, Codemus are alt Frățior. În fiecare dimineață, Frățiorul îl trezește pe Codemus. În timp ce Codemus se îmbracă și ia micul dejun, Frățiorul îi amintește tot ce are de făcut. În monorai, în drum spre birou, Frățiorul și Codemus discută programul zilei. La birou, toată lumea lucrează repede și eficient; nici un funcționar nu are îndoieli în legătură cu ce trebuie să facă și toate hotărîrile se iau în unanimitate. Toți Frățiorii sînt sincronizați.




Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  recheshpan, nu schimba vorba ca nu tine.
Spune mai bine de ce pana la varsta asta nu ai auzit inca de regula asta gramaticala.

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-06-26 17:13:50
         
 
  numai pt epiglumist, care a buctat latineasca de seminar > IN PLICUS(lat.= îndoit)  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-06-26 07:19:09
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Comentariul meu de mai jos este INPLICIT pentru recheshpan. Prietenii stiu de ce! :)

 
Postat de catre General Motors la data de 2014-06-25 22:30:21
         
 
  inplicit? Te rog, detaliaza. Nu am mai auzit cuvantul.  
Postat de catre General Motors la data de 2014-06-25 21:44:29
         
 
  iubesc anticipația și, inplicit, detest pe-anticipatori! gaspadin, tecstul e destul de anost, o fi el anticipativ și din colecția ta de fandomuri(a nu se-nțelege alta, femmedomenatrice)poate că-n chirilice sună mai interesant și-mi veni ideea de a scrie una buca de text sefeist despre un versificator trist carele, redus la conținutul unui borcan scrutează universul său, parodico-pituitar!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2014-06-25 07:33:45
         
 
  straniu e și cum se rînduiră comentariile aici!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2002-04-22 19:59:18
         
 
  așa e olariule, n-am auzit, dar e straniu că observația vine din partea unuia care scrie frecvent în comentarii "a-i anunțat, al amenința"ș.a., simple erori de tastare, presupun!în schimb tu n-ai auzit de regula bunului simț care zice că nu-i frumos să sudui gazda care te-a primit cu brațele deschise în casa lui. umblă vorba prin lavră că ți se pregătește statutul de persoana nongrata;acu, eu sper să nu faci Banatul de rușine lăsăîndu-te banat definitiv,scrie și tu colea un catren-două în care-l beștelești pe băse, poate scapi!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2002-04-22 19:54:15
         
 
  așa e olariule, n-am auzit și pace, deși dacă te caută careva pe la comentarii dă de stranii exprimări cum ar fi " a-i anunțat", al amenința," ș.a., simple erori de tastare presupun! în schimb tu nu ai auzit de regula aia de bun simț că nu-i frumos să sudui gazda care te-a primit cu brațele deschise și umblă vorba prin lavră că ți s-ar pregăti pașaportul de persoană nongrata...acu' nimic surprinzător din partea unui transfug ubibeneistic dar eu sper să nu faci totuși Banatul de rușine printr-o banare definitivă!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2002-04-22 19:49:39
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23785
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE