FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
tăcerea unui prieten, început de moarte
Text postat de Veronica Pavel
când iarna durează șase luni
și la tv se vorbește numai despre crime
războaie
sau despre misterioasa dispariție a unui avion

când harta lumii se schimbă
de la o zi la alta
iar politicienii dau din coate
și emit sloganuri

când publicitatea te invita să consumi nemăsurat
iar pe canalul alăturat
doctorii prezintă
catastrofele medicale

când succesul filmelor
se măsoara în încasări
vedetele sunt produs industrial
iar băncile stăpânesc lumea

când comunicarea dintre oameni
se supune regulilor
dictate de electroni

când bârfele planetei
repetate obsesiv de mass-media
urlă într-un zgomot
de care nimeni nu e scutit

atunci
dacă vocea unui prieten
insula ta de pace în haosul înconjurator
dispare
neașteptata și prelungita lui tăcere
e un început de moarte


11 martie 2014
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ma simt un pic ciudat, asa, fara nivel, ca tanarul acela, care si-o tragea pe plaja cu prietena lui: "-acum unde e dragule, l-a intrebat ea, acolo, sau in nisip? - Acolo, vine raspunsul. - pai, parca era MAI BINE ADINEAURI..."
Ce e de inteles aci? Ca m-am porcit? Nicidecum, dar nu-mi place sa astept pana binevoieste editorul, mai impartial ca chiorul, daca ma intelegi...
 
Postat de catre sters sters la data de 2014-03-24 15:15:35
         
 
  Nu, chiar asa, tacerea prietenilor e, adesea, cel mai probabil, un inceput de moarte. A orice. A prieteniei, a timpului, a... Veronica, inima mi-e atatica! La gandul ca ne vei fi uitat pe aici, prin prafoasele si puricoasele pagini ale Europeii, o dama cam nevrotica, un pic exhibitionista, un fel de Mitza biciclista, totusi, o dama! Traiasca Europeia, redati-i nivelul domnului Peia! Postatori din toate colturile lumii, coalizati-va! Luptati pentru ca nimeni sa nu mai poata zice vreodata ca aici nu e un site literar, chiar daca unii n-au habar (de literatura, evidentilea!)  
Postat de catre sters sters la data de 2014-03-24 15:09:58
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Să-nțelegi nu va fi greu
Dacă te forțezi puțin:
Ăsta e numele meu
Din buletin.
 
Postat de catre Mitica Ion la data de 2014-03-22 07:30:20
         
 
  Mitica Ion, multumesc. Nu stiu cine -din cei cunoscuti- se ascunde sub acest nume, dar ma bucur de primirea ta!

Doamna Elene Stefan, interesanta interpretare. Va multumesc pentru aplecarea peste acest text.

Propunerea dv de a-l aduga pe "poate" in final ar fi fost buna daca l-as fi simtit. Dar emotia mea a fost cea a unui inceput SIGUR de moarte. Sa nu uitam ca in poezie, transmiterea emotiei e cea care are prioritate, nu "adevarul absolut", pe care, de fapt, nimeni nu-l detine. Adevarul meu emotional a fost, in momentul poeziei, certitudinea, nu "cautarea" pe care ar implica-o cuvantul "poate".

Desigur, adevarul emotional a evoluat, dar, pe 11 martie, asa am simtit.

Respectuoase multumiri pentru tot.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2014-03-21 17:58:15
         
 
  Eul inflamat și insula de pace

Spune autoarea în textul de mai sus: "neașteptata și prelungita lui tăcere
e un început de moarte"


Nu știu dacă nu ar fi mers mai bine "e poate un început de moarte" Pentru că, de fapt, nașterea este, în esență, începutul morții. Moartea nu este decât tăcere iar tăcerea sublimează, uneori, în măreție ori amintire binecuvântată. Însă, trecând într-un alt plan, acest posibil "început de moarte" devine, cum remarca mai jos colegul Ion Mitică, poate, cel puțin ca percepție, "un început de înviere", de renaștere. Ori un nou început. Fie și în planul creației! Textul de mai sus stă mărturie.

Sigur, în "haosul înconjurător" general sau generalizat "insula" reprezintă un fel de reacție de autoconservare, de stabilitate și refugiu. De intimitate salvatoare. Un refuz al socialului. Însă, din fericire, solitudinea de tip insular, mai devreme ori mai târziu, își neagă propriul statut. Evident după un timp. Și, ciclic, nevoia de comunicare - și ce este poezia dacă nu o nevoie de comunicare, este adevărat mai specială, dar pe fond, tot comunicare rămâne- nevoia de comunicare, spuneam, ciclic renaște.

Textul de mai sus, departe de a fi, în opinia mea "o simplă însăilare" este o descriere poetică a "haosului cotidian organizat". În fapt o percepție a acestui haos. Care, privit din afară, poate, resentimentar și posttraumatic, da, poate fi privit ca haos. Însă un haos de tip "rezistența franceză" Unde totul părea dezorganizare perfectă. Însă fiecare își cunoștea sensul, scopul și rolul. O "rezistență-haos" care, în final, și-a dovedit eficiența. Probabil că și acest "haos total, globalizat" își va fi având rolul sensul și scopul său. Pentru că, într-un final, parțial și tranzitiv, induce solitudinii de tip insular o stare de convergența socială. Ca un fel de triumf, fie și provizoriu ori temporar, al socialului. Al comunicării. Al părtășiei. Adică al religiei eului. Care este nevoia de spiritualitate, de tăcere și, de ce nu?, de "uitare activă".

Spunea cândva, illo tempore, poetul Gheorge Iova: "eul inflamat [...] a bătut capul de ceață al lumii/ lumea-l urmează pe căile lui" Textul de mai sus, acuzator și, totodată, izbăvitor, este, în opinia mea, creația unui "eu inflamat". Și nu-i puțin. Ca fapt de spiritualitate!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-03-21 06:48:54
         
 
  "cînd pe aici nu se plimbau fel-de-fel păduchi de floră, iar noi nu eram contaminați de rîia politichiei. Deh, tempi-passati, ori ce-a fost n-o să mai fie... Oare? Să nu se mai repete istoria, măcar așa, spectacol de adio?"

Dacă "râia politichiei" mai treacă-meargă, "păduchii de floră" cam dau pe afară de agresivitate. Care ar fi aceste ființe discriminate, iată, prin definiție, care fac viața Europeii de nesuportat pentru distinsul critic?

Și da, distinse critic tot ce este a mai fost tot ce s-a făcut se va mai face. Atâta doar că panta rhei!

Și de ce pejorativul "a însăila"?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2014-03-21 06:02:02
         
 
  Dar, ce bun titlu pentru a însăila o nouă conversație: „tăcerea unui prieten, început de moarte”. A dracului fatalitate...  
Postat de catre latunski criticul la data de 2014-03-20 20:02:27
         
 
  Don Mitică (am uitat cum semnați - Burdujanu, Burdușanu? - nici Internetul nu vă mai recunoaște!) doar prelungita dumneavoastră tăcere e prada nemiloasei uitări. Asta-i soarta „gloriilor locale”. Sic tranzit Grigore...  
Postat de catre latunski criticul la data de 2014-03-20 19:57:45
         
 
  În amintirea vremurilor trecute. Se întorc cocorii.
Și pentru că și eu am revenit, îți replic în stilul cunoscut:
Prelungita lui tăcere,
Pradă nemiloasei soarte,
E-nceput de înviere,
Nu e început de moarte.
 
Postat de catre Mitica Ion la data de 2014-03-20 19:22:09
         
 
  Istoria se repeta, dar putin altfel!

Am revenit aici cu gandul de a-mi regasi "vechii prieteni" pe care-i blagosloveam cu "VotVero" :)))

Multumesc Latunski!
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2014-03-20 18:13:44
         
 
  Salut (voios, de veteran – dacă mă mă pot considera așa) revenirea domniei-voastre, stimată doamnă Veronica Pavel! Ehei, unde sînt zăpezile și uraganele de altădată, cînd disputele se opreau doar la stăvilarul „vot Vero”. Nu voi comenta textul, voi spune doar că mă bucură prezența domniei-voastre. Nu știu de ce dreak mă lovi o nostalgie a vremurilor trecute, cînd pe aici nu se plimbau fel-de-fel păduchi de floră, iar noi nu eram contaminați de rîia politichiei. Deh, tempi-passati, ori ce-a fost n-o să mai fie... Oare? Să nu se mai repete istoria, măcar așa, spectacol de adio?  
Postat de catre latunski criticul la data de 2014-03-20 18:06:13
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE