FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Vis rostogolit (Replică la "Dor de azi" de Stelian Craciun)
Text postat de MARELE MAESTRU INTERGALACTIC
Ah, tinerețe, vis rostogolit,
Mai ține-mi anotimpul într-o mână,
Să uit de trupul strâmt și ponosit
Și să m-adap la dulcea ta fântână.

Am roua din petale de iubit,
Iar viață asta scurtă și plăpândă
Mă lasă printre vicii răstignit
Și lângă cruce, moartea stă la pândă.

Tu, ochiul meu, albit de contemplare,
Nu mă-ngropa la margine de schit ,
Mai lasă-mă să gust o întâmplare
Cu părul blond și țâțe de granit.

Ah, tinerețe, stare de angoasă,
Mai lasă-mă să-ți cad o dată-n plasă!


Poezia de la care s-a pornit:
Dor de azi
de Stelian Craciun


Ah, tinerețe, fapt ne-nfăptuit
mai ține-mi anotimpul cu o mână
să văd ce zeii vieții au sortit,
nu mă privi cu o privire spână,

am roua altor suprafețe de iubit
și altor ochi voi dobândi osândă
până pe frunte-ți fi-voi răstignit
și toamnei, eu, îi voi plăti dobândă.

Ah, osul meu cu tânără mișcare
nu mă lăsa în crezul ne-mplinit
ca să aleg din multele-mi ocare
care m-ar face pe vecie fericit.

Ah, tinerețe, stare de angoasă
mai lasă-mă-n puterea ta, aleasă!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  de mare exceptie varianta genu! felicitari, maestre, si vezi "spre-al" (spre-a-l).  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2014-01-16 06:42:36
         
 
  Multumesc pentru excelenta replica, maestre Genu!:)O voi prezenta si grupului meu de feisbucisti ca sa o admire in toata splendoarea ei!:)

Cu stima,
Rudy
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2014-01-16 01:18:32
         
 
  errata: flamanda in loc de flanda  
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2014-01-15 22:43:50
         
 
  replica la replica

ah, tinerete, trup rostogolit,
cand, nefi'nd singur, nu mi-o iau la mana,
cum face un poet care-i lipsit,
de-accesul la o tainica fantana.

maciuca-mi simt un par deja rarit,
cand vad ca muza mea, desi plapanda,
ma vrea si-a cincea oara rastignit,
dar nu de rea, ci numai de flanda.

de-asa va fi si data viitoare,
voi sa-mi culegeti hoitul istovit
de dragoste si ultima suflare,
spre-al ingropa la margine de schit,

ca moarte mai frumoasa, cum sa fie,
decat in pielea goala si la datorie?!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2014-01-15 22:39:15
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE