FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
ACUM SE POATE!
Text postat de Emanuel Cristescu
Acum se poate. Dacă nu, înseamnă că nu este coabitare ci fraternizare

Prin urmare.

ARTICOLUL 78 din Constituție spune:

"Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei."

În 18 dec 2013 Iulia Motoc pleacă de la Curtea Constituțională ceea ce va permite o independentizare a acesteia față de Cotroceni.

Prevederea cu intrarea în vigoare a Legii referendumului la un an de la promulgare poate fi atacată de către USL la CC care, acum, independentă, poate constata ușor neconstituționalitatea acestei prevederi în raport cu art 78 din Constituție.

Așadar, dacă nu este prevăzut în textul legii alt termen de intrare în vigoare Legea referendumului intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Consecința majoră: un referendum de revizuire a Constituției poate fi organizat rapid și, de asemenea, un referendum de demitere.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Tin sa iti mai spun, peleo, ca altruist cum sunt, in calitatea mea de lider sindical pe scoala, am participat la mitinguri de protest in capitala chiar si cu o saptamana inainte de a emigra in State. Aveam deja viza in buzunar si marsaluiam prin cioafla, dupa un drum de 24 de ore cu un harb de autobuz, pentru ca ei, colegii mei din invatamant sa aiba o viata mai buna in viitor.
Lucrurile astea sunt usor de verificat. Chiar colegii mei din scoala sau din alte scoli au zis ca nu sunt normal. In loc sa imi fac bagajele si sa plec invartindu-ma, imi pierd, cica vremea pentru altii.

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 20:36:34
         
 
  CIFRELE NU MINTE...

Peleo, noi, inginerii, spre desosebire de voi, ofticatii, ne luam dupa cifre, dupa statistici si alte alea-alea. Asa ca ia de-aici:


2002

Salariul mediu net pe economie: 3.967.454 Lei

http://www.curierulnational.ro/Economie/2002-11-28/Salariul+mediu+net+pe+economie+s-a+majorat+cu+2,9%25+in+octombrie

Paritatea dolar-leu: 1 USD = 33.000 Lei

http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/dolarul-este-fierbinte-5928.html

Rezulta:

3.967.454 Lei /33.000 = 120 USD salariul net/luna

2008

Slariul mediu net pe economie: 1.457 RON

http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-10876999-ins-salariul-mediu-brut-din-octombrie-2008-lei-netul-1457-lei.htm

Paritatea dolar-leu: 1 USD = 2,45 RON

http://www.curierulnational.ro/Piata%20bursiera/2008-05-09/Dolarul+a+fost+cotat+pentru+iunie+la+2,448+lei

Rezulta:

1457 RON/ 2,45 = 595 USD/luna

PS: Am pus datele din 2002 si 2008 fiindca in 2003 eram deja cu catel si purcel in America.



 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 20:30:05
         
 
  In 2008 profesorii din Romania faceau acelasi lucru ca in 2003: predau la clasa.
Numai ca:

1. In 2008 Romania tocmai intrase in UE

2. In 2003 dolarul era 35.000 de lei, iar salariul meu net era 3.600.000 de lei pe cand in 2008 dolarul ajunsese 2,25 RON iar salariile lor crescusera la 1.400-1.500 RON pe luna.

It makes sense, right?

Ia da fuguta la nen'tu Google sa vezi ca e chiar asa cum spun.



 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 20:03:05
         
 
  cui dracului spui tu basmele astea, măi agentule?!
ce făceau profesorii ăia, ai tăi, de cîștigau atît?
dansau pe frînghie? jucau ping-pong cu mingea baschet? traduceau, ca păcănel, din limba sudcoreană în limba de pantof?
du-te, mă, turcitule, și plmbă-te cu cercu în juru cotrocenulului, cu basmele tale yankee!...
cine citește balijulvernele vernele tale, nu numai că te-njură de nu-ți mai rămîne nici fir de păr pe cap neinventariat, da' te mai și scuipă. și e păcat de laptopurile oamenilor, că munces trei luni, fără să mai mănînce, ca să-și ia unu' !

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-12-17 19:08:28
         
 
  peleo, toata lumea vede ca tu esti eterna victima. Victima lui Ceausescu, a lui Iliescu, a lui Constantinescu, a lui Basescu si a cui o mai fi presedinte...

Something is wrong with you, not with them.
 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 19:01:53
         
 
  Atat de bine au mers lucrurile inainte de Basescu incat in 2003, cand am plecat eu definitiv din tara, salariul meu de profesor la un liceu din Romania era de 100 de dolari pe luna, bani pe care i-am castigat in prima zi de lucru in SUA.
In 2008, in plina epoca Basescu, dupa o lansare de carte la liceul unde lucrasem, am stat de vorba cu colegii mei si mi-au spus ca au salarii de 600-700 de dolari pe luna.
Intr-adevar, de unde inainte eu eram singurul care avea o masina mai acatarii, atunci, can m-am reintors in 2008, in fata scolii era plin de masini Renault, Volkswagen si Citroen noi. Ale profesorilor. Din discutiile cu ei am aflat ca nu isi mai faceau concediile prin sindicat pe litoralul romanesc, ci prin Grecia, Turcia sau Spania. Ceea ce am vazut din pozele de pe telefoanele lor mobile.
 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 19:00:07
         
 
  pîn' la bășilă lucrurile au mers de o mie de ori mai bine. da' tu de un' să știi, de la dracu-n praznic, unde trăiești pe banii babachii, din meseria de agent.
da' parcă îl criticai pe kioroipan sau mi se păru mie?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-12-17 08:15:34
         
 
  Mda, de parca pana la Basescu in Romania curgea lapte $ miere, nu alta!

Peleo, Basescu ti-a adus numai tie nenorocire, fratica! Uita-te si tu cat de rotofei sunt USL-istii!
 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 01:44:43
         
 
  Mda, de parca pana la Basescu in Romania curgea lapte $ miere, nu alta!

Peleo, Basescu ti-a adus numai tie nenorocire, fratica! Uita-te si tu cat de rotofei sunt USL-istii!
 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 01:44:42
         
 
  Mda, de parca pana la Basescu in Romania curgea lapte $ miere, nu alta!

Peleo, Basescu ti-a adus numai tie nenorocire, fratica! Uita-te si tu cat de rotofei sunt USL-istii!
 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-17 01:44:41
         
 
  cînd ai să-nțelegi că ăl c..r, pe care l-ai tot pupat ani buni, a adus toate nenorocirile în România, de nu mai poate nici dracu să mai îndrepte ceva, atunci ai să fii scuipat în stradă de către cine te va recunoaște! eu, sigur!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-12-17 00:04:36
         
 
  Cand ai sa intelegi, peleo, ca ai schimbat o mafie cu alta ai sa treci clasa.

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 23:49:51
         
 
  Nu, patrunjelule. Nu ma aflu printre fanii lui Basescu. Din mai multe motive.
Dar nu pot sa nu constat ca exista o mare diferenta de inteligenta sustinatorii lui Basescu si cei care il urasc pe marinar.
In favoarea primilor, bun inteles.
 
Postat de catre General Motors la data de 2013-12-16 23:06:30
         
 
  "Pentru mine toti politicienii sunt o apa si-un pamant." (răsfug)

"Si tot ca neutru am ajuns la concluzia ca electoratul lui Basescu este mult mai destupat la minte. Putini, dar buni."(tot el)

ca neutru, desigur, te afli printre cei puțini, pentru care "toti politicienii sunt o apa si-un pamant"!!

păi nu?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-12-16 22:54:08
         
 
  "Radu, nu te stiam naiv...care adevar in politica?"

Tea, aici nu e vb de politică; s-au făcut, în aceeași zi, 2 afirmații, A și non A, una dintre ele fiind, în mod necesar, falsă. credeam că d-l Cristescu are vreo idee.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-12-16 22:35:32
         
 
  Si tot ca neutru am ajuns la concluzia ca electoratul lui Basescu este mult mai destupat la minte. Putini, dar buni.

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 22:19:20
         
 
  peleo, eu nu fac nicio propaganda pe aici. Pentru mine toti politicienii sunt o apa si-un pamant. Numai unul greu de cap nu se prinde de asta.
Ceea ce imi doresc eu, ca neutru, este sa va deschid ochii, sa va fac sa intelegeti ca ati schimbat de fapt o mafie cu alta.

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 22:18:22
         
 
  Radu, nu te stiam naiv...care adevar in politica?  
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2013-12-16 21:44:04
         
 
  sigur, privilegiu de a gladia, în arenă, rotindu-se-n jur, cu lanțul, să țină mai la distanță ceata kinologică, îi parține dlui Cristescu, în excluxivitate.
altfel nu-mi explic de ce un "suspendat", precum răsfugaciu din micigăn, poate dansa tontoroiul propagandistic, în continuare, făcînd remarci din cele mai idioate; răDulea își poate manifesta lejer binecunoscuta-i obiectivitate și neutralitate... de tip partizan, în ținută de camuflaj; atanase, mai ieșind și el la interval cu cîteva opturi sapiențiale, făcute din glezna-i rotitoare; ca să nu mai pomenesc de maf și un viteaz, care-i și întrece, și care apar din găurile încolăcite ale internetului, precum cîrtițele dintre tufe.
în rest, nu vă băgați, căci opiniile-s libere!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-12-16 21:28:27
         
 
  domnule Cristescu, bățul prin gard se bagă doar la pitbuli. dvs sunteți pufos și blând ca un caniche, nu mi-aș fi permis.

oricum, vă mulțumesc pentru răspuns (răspunsuleț) - când evenimentele îmi vor mai depăși puterea de analiză și/sau înțelegere, o să vă mai deranjez cu întrebări.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-12-16 20:59:59
         
 
  Greblă e mai din topor dar e aprig și este pregătit.

Vă înțeleg. A se citi: mai din = tot coadă de.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-12-16 20:19:29
         
 
  Aha... am inteles! Si atunci nicun politician penal nu va mai intra in inchisoare si va putea fura cat poate sa fure cu amandioua mainile.

De ce oare aveau nevoie niste parlamentari corecti si cinstiti de o noua lege a amnistiei si/sau imunitatii cand alte probleme sunt mai stringente in tara? Doar atat as dori sa imi raspundeti.

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-12-16 19:43:27
         
 
  Nu Greblă produce frica. CI CC care prin venire lui Greblă pote ieși de sub ghiara chinologică!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-12-16 19:16:11
         
 
  Sincer, nu vad de ce i-ar fi frica lui Zeus de Grebla. Doar daca il baga sub masa la o bauta...

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 18:57:24
         
 
  Domnule Ștefănescu,

Politica are componente imprevizibile și volatile. Eu înțeleg prin politică știința binelui public în virtutea căruia se fac negocieri și compromisuri care nu compromit.

Cine își putea imagina că Obama va da mâna cu Raul Castro? Îmi pare rău de Bolcaș. Putea fi un adevărat judecător la CC. Nu ca Zegrean care are și el publicat un singur articolaș și acela ceva cu terenuri sau agricultura!

Da, sper că prin plecarea Iuliei Motoc și înlocuirea ei cu Toni Greblă CC are șansa de a deveni independentă. Sau, mai independentă, dacă mă pot exprima astfel!

Informația, după cum probabil ați aflat, a fost sigură. Dar când politica are de-a face cu chinologia, te poți aștepta la orice.

Cât privește băgatul bățului prin gard spun pas!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-12-16 18:54:13
         
 
  Și eu care vă bănuiam de utilizarea de criterii axiologice, de estetică și etică, etc. Când colo ce să vezi? Criteriul domniei voastre este unul de cârciumă: moaca. Felicitări!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-12-16 18:41:48
         
 
  Da, lui Basescu ii e frica de Grebla ca bea mai mult decat el. N-ati vazut ce moaca de ora inchiderii are?

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 16:20:12
         
 
  d-le Cristescu, vedeți, aseară ați jubilat prematur, v-ați grăbit. după cum ați aflat, după vizita la palatul Vitoria, Bolcaș a fost sprijinit să aibă o criză de conștiință, declinând oferta. simplă coincidență, sau nu, cine știe. personal, îl regret, părea un bătrânel de treabă, dar asta n-are nicio importanță. acum, fără îndoială, mult mai bine informat decât mine, spuneți "Greblă e mai din topor dar e aprig și este pregătit". prima întrebare ar suna așa: pregătit pentru ce? pentru "independentizare" ? (sper c-am scris corect). a doua întrebare ar fi dacă informația e sigură. astăzi, primul ministru a declarat că așteaptă solicitarea CCR, urmând ca abia apoi să facă public numele candidatului. în plus, d-l Greblă va accepta? nu vă grăbiți, oare, și acum? știți bine că natura umană e lesne răzgândibilă. următoarea: în perspectiva ruperii USL (în cel mult 6 luni, după opinia majorității analiștilor) discursul dvs proguvernamental se va schimba, va deveni mai prudent, mai nuanțat, mai puțin entuziast?

p.s. era să uit. în știrea de mai jos:

http://www.realitatea.net/ponta-antonescu-si-a-mintit-colegii-nu-ar-fi-prima-data-cand-le-spune-ceva-si-noua-altceva_1340994.html?utm_source=BreakingNews-Homepage&utm_medium=Clicks&utm_campaign=trkweb

după părerea dvs, unde-i adevărul?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-12-16 15:54:56
         
 
  "Bolcaș era mai rasat. Greblă e mai din topor dar e aprig și este pregătit."

:()()
Stimati Romani, iata-i pe ..... (suspans)
Eorii tarii, grebla si bolcas. unu-i rasat, altui-i priceput. :)))

va faceti de ras d-le cristescu. Cati bani luati de la bugetul tarii sa scrieti asemenea mizerii?
Pe noi cat ne costa persoana dvs?



 
Postat de catre Viteazu Traian la data de 2013-12-16 15:42:58
         
 
  "Da, mah! Recunosc: mor de frica lu' Bolcas asta!"

Ha, ha, ha! Păi de unde trageți concluzia că la dumneavoastră se făcea referirea? Ce sunteți Băsescu? El și-a pierdut cumpătul. El moare de frică. Și a trcut la lucruri inimaginabile numai să nu fie Bolcaș la CC. Dar nici cu Toni Greblă nu o sa-i meargă. Ba dimpotrivă. Bolcaș era mai rasat. Greblă e mai din topor dar e aprig și este pregătit.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-12-16 15:22:57
         
 
  Da, mah! Recunosc: mor de frica lu' Bolcas asta!
Daca ajunge acolo am sa ma sinucid de unul singur, propriu si personal, cu mana mea proprie.

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 15:08:08
         
 
  Stai ca pana atunci tre sa va mancati intre voi.
Mai mare rasul....:)
"cel mai competent guvern!"

"Inregistrarile a caror proveninenta nu imi e cunoscuta de la sedinta BPN al PNL sunt autentice
Lucrurile relatate in presa sunt reale
Ce am spus eu e adevarat
Dl Ponta isi ia indrazneala azi sa ma faca mincinos, lucru pe care nu i-l permit!"
crin antonescu -

doamne ajuta!
 
Postat de catre Viteazu Traian la data de 2013-12-16 13:41:42
         
 
  Domnule Cristescu, sînteți adorabil. Vă admir candoarea cu care adoptați, aproape prostește, toate poncifele lansate pe piață de personaje lipsite de orice credibilitate. Vreau să spun: le îmbrățișați cu entuziasm și evlavie. Nu prea aveți discernămînt, dar sînteți doldora înflăcărare. Noroc că aici, în virtual, totul e doar de mucava.

Și ziceți că Bolcaș ar fi garantul independenței? Stați cam slab cu expertiza.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-12-16 10:07:58
         
 
  "o sa il retraga Ponta urgent si pe asta"

Dar frica, frica rămâne.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-12-16 08:24:05
         
 
  Bolcaș? Brrr!... mor de frica lui!...

Mai ales ca o sa il retraga Ponta urgent si pe asta. :)

De ce nu Vadim?

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 07:44:07
         
 
  Dar ați observat ce frică în oase au unii de când se vehiculează numele lui Bolcaș ca judecător la Curtea Constituțională?  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-12-16 07:33:57
         
 
  Eu am arătat o potențialitate. Că o vor utiliza ori nu nu am de unde să știu. Că vor reuși sau nu iarăși nu știu. Însă pașii sunt posibil de făcut.

După ce pleacă Iulia Motoc, CC poate deveni independentă. Și poate fi atacată la CC chiar adăugarea la lege pe care a făcut-o CC adică "intrarea în vigoare peste un an" care este extrem de ușor de dovedit că este neconstituțională. Deoarece art 78 spune "Legea se publică în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei."

Sigur, asta înseamnă că distinsa CC să-și dea un pic peste mână. Dar, pentru restaurarea legalității și constituționalității, trebuie și poate să o facă. Ba, mai mult, ar trebui să-și facă și mea culpa. Deoarece CC nu trebuie decât să spună "este constituțională" sau "nu este constituționlă" Nu să adauge la lege cum a făcut atunci când nu era independentă, adică se afla sub gheara demisului!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-12-16 07:30:12
         
 
  Da, numai daca referendumul asta de demitere il organizeaza tot aceiasi incapabili o sa fie frectie la un picior de lemn.

 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-16 00:44:07
         
 
  un referendum de revizuire a Constituției poate fi organizat rapid și, de asemenea, un referendum de demitere

și fata mare la măritiș tot așa se pripește



 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-12-16 00:32:37
         
 
  Lui Basecu ar fi trebuit sa ii expire mandatul in decembrie 2014. Ei bine, datorita faptului ca a fost suspendat timp de o luna, fac pariu ca gagiul va cere sa i se adauge luna aceea la mandat si va pleca de la Cotroceni de-aia pe la sfarsitul lui ianuarie, poate chiar inceputul lui februarie 2015.
Daca mai dati chix cu inca un referendum de suspendare, o sa il avem la pacanele pana dupa Pastile anului 2015.
Asa ca dati-mi voie sa va spun astora cu suspendarea: sunteti cu totii niste basisti!


 
Postat de catre Sorin Solaris la data de 2013-12-15 19:58:28
         
 
  Stimate domnule professor,
In "Romania fracturata" faceti, dupa parerea mea, un apel la unitatea romanilor. In acest articol faceti, tot dupa parerea mea, un apel la zesbinarea lor, fiindca alungarea lupului de mare de la Cotroceni va nemultumi multa lume; cu Victoras in frunte; orice zi plus petrecuta de marinel in palatal domnesc este o sansa in plus ca omul de stiinta sa ajunga presedinte. Pai acum, cand pana si Ponta a ajuns sa-l admire pe presdinte ("Asta este cel mai al dracului dracului ticalos pe care l-a produs Poporul Roman! Sa reziste el si lui Tariceanu si mie fara sa fie dat jos?!) cand pana si Traian Basescu a ajuns sa-l respecte pe omul de stinta ("Al dracului excroc, nu credeam ca o sa scape atat de usor de chestia cu plagiatul!), dumneavoastra sa incercati sa divizati iar Romania in doua tabere care se dusmanesc? Si pentru ce? Pentru ca Basescu sa fie debarcat cu o zi inainte de a-i expira termenul? Fiindca tot din rticolul dumneavoastra am inteles ca mai sunt cateva chestiuni de rezolvat pana visul dumneavostra poate deveini realitate, cum ar fi un referendum de revizuire a Constitutiei urmat de un referendum de demitere a tradatorului si alte asemenea nimicuri. Si de baros si de nemtoaica ati uitat? Parerea mea este ca pana nu reusim sa-i demitem pe astia, care sunt cauza tuturor relelor din Romania, nu vom putea scapa de coada lor de topor, Traian Basecu. Daca nu ma credeti pe mine va rog sa-l intrebati pe generalul Ioan Peia care stiti bine ca nu-l prea are la cord pe cotrocenist. Eu cred ca pana si domnia sa e de parere ca in situatia actuala cel mai corrupt organ al puterii nu trebuie taiat ci lasat sa expire singur.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-12-15 18:03:13
         
 
  Consecința majoră

Sînteți un politician de soi. N-aveți idei multe, dar fixe.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-12-15 12:01:13
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Așa o fi, domnule profesor, dar mai aveți încredere/speranță în pămpălăii ăștia care nu știu decăt să facă temenele înafară și să descopere noi "fumărituri" pentru noi?
Vă fie gura de aur! Poate...
 
Postat de catre - Florentin la data de 2013-12-15 09:05:36
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23790
Comentarii: 120450
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE