FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Studiu de ritmicitate. În subsidiar: „Anacruza”
Text postat de Andrei Ghejan
Îmi pun o întrebare firească:
„S-ar putea, oare, asimila elemente asimetrice de ritmicitate muzicală în scriere (ca tehnică în ritmicitatea versurilor)?”
Să-mi răspund, am făcut apel la jazz (unde poți găsi frecvent frazări asimetrice) și la câteva versificări proprii, (fără pretenții), inspirate de un mic eseu („Femeia adulterină”) al domnului Corneliu Traian Atanasiu, care m-a impresionat printr-o recenzie superbă a povestioarei lui Camus.
Rezumativul, în viziunea indusă mie, ca un vin bun al cărui gust desăvârșit nu-l dă numai pulpa strugurilor, ci și semințele din ciorchinele propriu-zis, ar putea suna cam așa (păstrând tenta de abstractizare și fără să judecăm viziunea în sine, numai ritmicitatea):
“Stele cufundate în bezna trupească
desenează mișcarea unui vals pieritor
Firească și-ascunsă-i dorința sub por
Lacrimi ce ard de-atâta postit
sub patima clipei de-amor nerostit
Misterele dor
în nerostirea lor”
Măsura de „4” (4/4, simbolizat㠄C”) este cea mai populară. Când însă pe fiecare timp al măsurii folosești triolele de optime, obții așa numita măsură de 12 optimi (12/8). Triolele se remarcă prin accentul pe prima notă din grupul de trei.
Ritmic, ar suna cam așa: /ta-ta-ta / ta-ta-ta / ta-ta-ta / ta-ta-ta/, unde „/” reprezintă timpii, respectiv: 1,2,3,4, iar „ta” silaba (nota – în cazul de față: o treime din timp). Probabil, „regurgitarea lor fără suflare”, non-stop, ar putea fi un pic monoton (stilul vechi), să nu mai spun epuizant, motiv pentru care insertăm variațiile de coloratură ritmică: pauze, valori diferite, legato, etc, iar în finalul frazării, inevitabilul „Respiro”. Într-o astfel de măsură, revenind la silabe, rimele accentuează timpul 4 (numit și premergătorul finalizării), respiro devenind asfel cât se poate de natural. În absența acestuia, muzicienii avansați obișnuiesc să spună despre frazare, în bătaie de joc: „moto-cross”.
Dominatoarele sunt începuturile de frazare (cheia melodică). Aceasta-și poate schimba accidenții pe parcurs, nu va schimba însă niciodată accenții care țin strict de ritmică. În cazul de față, dominatoarele sunt versurile 1 și 4. Înaintea dominatoarelor nu se folosește anacruza niciodată. Motivul? Simplu: ar deveni dedominatoare (explicitare). Corect ar fi ca o dominatoare să nu conțină niciun verb, ceea ce nu e ușor deloc. Una din greșelile lăsate explicit în exemplul dat.
În tot acest tablou apare un element ritmic de mare rafinament, extrem de modern totodată, care și-a câștigat reputația prin cursivitatea neșcolastică pe care o imprimă frazării, primitivismul fiind astfel înlăturat.
Exemplul de mai sus este dpv ritmic tipic în acest sens (dar nu un model perfect!).
Pentru exemplificarea analitică a dizertației, încercați și dumneavoastră acest exercițiu simplu, numit „12/8 cu anacruză silabică de triolet pe timpul patru ”, numărându-vă timpii în gând. Imaginați-vă ulterior o versificație proprie, păstrând ritmicitatea expusă și evident anacruza de pe timpul 4.
Aș fi foarte fericit să văd exemplele dvs, păstrând numai tenta ritmică. Succes!

 photo ExAnacruza.jpg

Legenda:
! Accenți
* Anacruză (ultima triolă a timpului 4 ptr 12-8)
... Respiro (pauza - triolet de optime)
--- Sfarșit de frazare
+ Legato

OBS. Niciodată măsura de 12/8 nu-i clară dacă n-o poți număra și în 4!!, iar anacruza întotdeauna se leagă de accenți, punându-i în evidență, fiind, cum am mai spus, o componentă ritmică a cursivității și a frazării.
În final, o întrebare pusă cuiva anume: dodiezi?

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mulțumesc de invitație, dar am atîtea pe cap încît nici să mor n-am timp. pdop e bine, că trag clapa eternității. pdap, mi s-a făcut greață de atîta alergătură cu un folos minimal. alerg de-o viață. de nevoie. de..."neamul nevoii"!
sunt sătul. aș vrea să-nchei.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-28 22:42:59
         
 
  Mersi, invitatia ramane valabila daca vreti sa cunoasteti toata trupa!
Cu drag,
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-11-28 21:42:35
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  ei, așa mai merge, ghejanie.
venirăm și noi p-acasă!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-28 21:19:16
         
 
  Domnule Peia, nu știu cât de convingători am fost amândoi că știm de glumă, deci, uite ce v-aș propune eu, dacă sunteți de acord, bineînțeles:
Haideți să amânăm măscărurile dintre noi pentru zile mai inspirate. Din nefericire pentru mine, am și o firmă de condus și vremurile nu sunt chiar grozave, după cum probabil simțiți și dumneavoastră. Și ca să vă conving că nici eu n-am fost chiar un răsfățat al sorții, și că mi-am croit cu greu un drum în viață, o să vă povestesc o mică istorioară, de data asta cu autoironie, mai mult să vedeți cu ce m-am confruntat la rându-mi. Ca fapt divers, nu o dată era să-mi rămână oscioarele prin străinătățuri, copilul străzii, fără un ban în buzunare, cu foamea pe mine cât casa... dar despre asta... altă dată.
Bandul
Era cam prin '85...
Foarte greu se putea înființa o trupă pe vremea aia. Nu erau scule, instrumentele muzicale "moderne" românești, singurele care se găseau, erau cel puțin penibile, iar de cele "adevărate" nu te lipeai... Să prinzi un contract "afară" era un adevărat "bulan", numai așa ai fi putut să te cârpești... dar, cum nu toți aveam un unchi la ARIA (Agenția Romana de Impresariat Artistic)... nici o șansă, mai ales ca n-aveam câte o "Dacie" să dăm șpagă, numai să ne deschidă ușa.
În fine, printre rânduri, s-a-ncropit și în Ploiești de un band... i-au dat numele "Express PH". S-au adunat în el numai mascarale, instrumentiști periculoși, dar... mari machitori.
Într-un fel era normal, după o viață petrecută numai prin cârciumi, la ce te-ai fi putut aștepta?!. Șeful trupei, Sergiu, era cel mai mare țepar și îmbârligător din câți mi-a fost dat să cunosc. Hazul era că pe scenă, se cânta de rămâneau "gagii" cu lingura-n aer, uitând de protuberantele masticații pentru care veniseră. Se cânta numai după "chitanțe", "boabele" erau boabe la fiecare instrument, iar la repetiții, fiecare avea "cearceaful" lui scos de-acasă, efectiv după ureche, partiturile originale lipsind cu desăvârșire din decor. Norocul făcea însă ca printre noi să existe vreo doi care aveau "auz absolut": dacă bâzâia o muscă pe langă ei, când scoteau notele după casetofon, o puneau și p-aia pe boabe. Alin (saxofonistul) îmi spunea, eu fiind mezinul trupei: "Babo, ai auz absolut! n-auzi absolut nimic!", și chiar așa era, făcusem 11 ani de muzică clasică și dacă nu-mi puneai boabele-n față eram și surd și mut... dar aveam o calitate: aveam clapă, un pian electric care mi-l luase tata, Dumnezeu să-l ierte, după ce-l terorizasem o lună întreagă că m-arunc după bloc dacă nu mi-l ia, iar bătranul a cedat nervos... și mi l-a luat.
Țoaie, toboșarul, era o figură. Porecla i se trăgea de la un țoi de țuică, atârnat de gât ca un medalion, ca nu cumva să piardă timp prețios de macheală, în eventualiatatea unui ospătar neglijent, care nu i-ar fi adus de urgență un pahar... pentru că sticlele erau tot timpul pe masă, iar el, ca un băiat educat ce era, găsea impropriu să bea din sticlă ca toți troscănarii și boschetarii... doar era în cârciumă, nu?... asa că era pregătit. Avea gusturi fine, îi plăceau țigările lungi și albe și coniacele cât se poate de stelate, iar eu, student fiind, mai învârteam câte un pachet de țigări "Kent" de la străinii din cămin, pentru că nu se găseau kentane să dai cu tunul. În pauzele reprizelor de cântat, ne-asezam toți la o singură masă, și-ncepea: "Babo, m-ai spart ce bine o arzi cu pianul, dă și tu o țigară și-un coniac". Cum puteam să refuz: "Ia, Țoaie, se poate?..." apoi, "Ați văzut bă, v-am spus eu că Baba o să vă dea răcoare cu improvizația?... mai dă și tu o țigară Babo." "Ia Țoaie, servește-te"... cred că fuma cel mai mult dintre toți. Azi așa, mâine așa... căpătam încet, încet, încredere în forțele mele, eram chiar fericit noaptea târziu când ajungeam acasă, simțeam aprecierea celor din jur și mai ales a lui Țoaie, recunoscut fiind ca un mare toboșar.
Într-o zi, tocmai ne dădusem jos de pe scenă, după un program cât se poate de aplaudat, și parcă-l văd pe Țoaie transpirat și tremurând de plăcere: "Babo, azi ca niciodată te-ai întrecut pe tine: ai dat balans, ai citit fără greșeală, ba chiar am fost onorat să cânt alături de tine. Dă și tu un coniac..." . "Bă Țoaie, iartă-mă, azi n-am fost la institut, n-am nici bani la mine... nici țigări... știi doar că te-aș servi în orice moment". A fost apoi un moment în care nimeni n-a mai râs, nu se mai auzea o șoaptă... se citea chiar o ușoară îngrijorare pe fețele celorlalți, iar bomba nu a întârziat: "Să moară mama, dac-am văzut văcar mai mare, m-ai îmbătrânit cu pianul ăla: ba fugi, ba tragi, improvizezi ca mielu' meu, îmi vine să-ți dau cu bețele-n cap în fiecare seară!". De-atunci, nu s-au mai văzut țigări pe masă.... doar sticlele de țuică erau la locul lor...
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-11-28 20:33:46
         
 
  ghejanie,
mai întîi repostez comul meu, ca să vezi de ce m-am legat:

"cîtă teorie goală pentru niște amărîte versuri scremute!"

pentru că versurile sunt, realmente, scremute, ăsta-i adevărul. iar teoria aia, pe care o făcuși, plin de emfază - căci, pe cine dracului interesa pe aci aritmetica jazzului tău? - doar ca să te dai cucoș cu pene muzicale, de-aia o făcuși. adică fix pentru reclamă!
apoi, văzînd că mă iei drept un rătăcit prin sfera asta - în care, ce-i drept, nu am cunoștințele tale teoretice, că doar ești de meserie, dar nici complet venit cu pluta nu prea-s - ți-am spus ce spusei.

pdap, să fii sănătos, ghejanie, kă kînți la pian și ești ditamai jazzistul. ăi fi avut talent, ăi fi avut și noroc, sau ambele la pachet, nu e treaba mea.
puteam să fiu și eu mare pianist, azi, dacă mama și tata aveau două duble de porumb, cît a cerut pe un acordeon un nenea care murea și el de foame. asta, atunci, cînd aveam patru ani și plîngeam că "vleau un acoldeon"! dar mama și tatăl meu nu avură, cum avuseră ai tăi, să te țină prin școli înalte. de! mai tîrziu, cînd crescui mai mare, veni soarta, de-avalma, peste mine și nici că mi-am putut permite să fac pe hartistu. trebuia să-mi cîștig existența muncind cu ziua. tu nu știi cum e asta, că, probabil, nu ai treabă cu "needucații"! totuși, pasionat, am ciripit și eu cum m-am priceput, la un ostroment și cu gîtlejul, dupe urechiușă. ăi fi avînd talent, nă-i fi avînd, nu știu. dar știu că norocul tău nu l-am avut. și, zău, dacă nu mi se pare obscen să te dai mare cu norocul care a dat peste tine fără să știi care-i deosebirea dintre el și nenoroc. așa cum fac mulți, dealtfel, uitînd adesea că viața e un joc la ruletă, adică ori o pleașcă, ori o fleașcă!

acu, chiar și replica ta de mai jos, care se vrea, vai, revanșardă și superioară, este absolut ilizibilă, îmbîcsită, întortocheată, bîstîcîită, complet insipidă - și eu asta am sancționat la tine, ghejanie. lipsa de limpezime a zicerii, credința că dacă joci leapșa pe ouate cu vocabularul limbii române, cad pe spate cititorii magistralelor tale bîlbîieli cu ștaif de komicărie de limbaj. aiurea! komicărie în sine este limbajul folosit de tine, adică o păsăreasca de doi bani paraua.
așa că la asta făceam eu referire, nu la jazzismele tale spectaculoase, de care, sincer să fiu, mă cam doare-n flexiunea dintre braț și antebraț!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-28 13:27:56
         
 
  :)) Dragă Peia, câteodată ești mai distractiv ca o tamburină. Ți-am ghicit instrumentul? Deși nu obișnuiesc, am să-ți răspund totuși: sunt pianist de smooth jazz, în '85 și '86 am fost laureat al Festivalului de Jazz de la Sibiu cu quartetul Decebal Bădilă (actualmente profesor de jazz la Universitatea din Köln). Sunt aranjor, orchestrator și am colaborat cu nume mari (keyboarder mai adesea). Am propriul band și(printre altele) un mic studio de înregistrări (de-abia mă mai învârt de-atâtea instrumente și echipamente pe-aici) cu care mă mai distrez (încă) ocazional:)
PS. De revelion suntem în Antalia, un complex de 5 stele (Titanic), unde te invit cu plăcere, dacă vrei să ne asculți... cine știe? poate facem și un jam session mai spre dimineață.
Și-acum, pentru că ai fost răutăcios fără să mă cunoști, i-a d-aci o improvizație de jazz... înclin să cred că ai totuși simțul umorului:

CU-CU!
Bre Dodiăz, am stat eu un pic și m-am gândit așe’:
„... ia s-o las eu un pic mai moale... cuculețul știe el, cât de cât, să bisilabisească de scandal (și-a descoperit vocația), dar n-a prea demonstrat că ține la tăvăleală. Dacă, lovi-l-ar gâga, e de bine!, face vreun puseu, și-l văd rămânând strâmb, nu că ar fi drept de fel, da’ la așa mare poiet, mare viitor, și-ar fi păcat (nu?) să ne trezim într-o zi răpuși de durerea de-a fi văduviți de „fraimoasele” lui lucrături. Cu hărțili ne-a demonstrat că știe, cu ritminicuțele e la zi, ieri bineînțeles, cu critica cu-cu curat, s-a strigat de două ori ccu-cuu ca la bingo, cu bîrfili e la curent, BINGO( cu-cu pe linie), ce-a mai rămas? A! Stiu! Că-că-urile și virgulili! Gata! S-a decretat: EL E! ... de vale. La stână! L-am și previzualizat în clipul ăla cu („ prietenii știu de ce”) cușma (cu-cu . poate mai strângem de-un binguleț) butonând epileptronic telefonul fără fir, vorbesc de logica-ți, căutând înfrigurat audiența, care altfel: neam.”
Ne-am dus și noi mintenaș să găsim ceva prin librării, să ne mai cuculturalizăm. Ni s-a răspuns:
- Cu-cu!
- E vândute toate? Așa ghinioniști să fim?
- Faceți mișto de mine?
- Păi, cine-a-nceput primul?
Buuuunn! Amu, că ne lămurirăm cum e și cu norocul ăsta, zic: „Băi! Să mai deschidem naibii tembelizorul, doar, doar, o-m da de cuc pe-acolo. Pe „Național Geo” cic㠄n-avem bre hărți cuculiste, la noi e de-alea de satelit”, pe „Animal Planet”: „n-avem: pasăre rară, o fi prin vreo scorbură de n-am găsit-o nicăieri”. Spre surprinderea mea nici pe „Favorit” n-am găsit „Cântecul lebedei”. ”(Apropos de critică literară: cine și despre ce afirma ca fiind „un cântec al lebedei?”)
Cu scuzele de rigoare că_(material de critică)_căutarea a avut caracter incomplet, trebuie să vă mărturisec, vinovat: Manele în tembelizorul meu e banat (așa l-au adus din fabrică). Dar, să revenim:
Purtat îndeaproape de dictonul „ Ce mie nu-mi place, nu-mi face, las’ că fac eu la alții”, cucul este un devorator de inepții. Când nu sunt proprii, sunt personale. Are o amprentă, lucru lăudabil de altfel, și nici măcar n-ar mai trebui să se semneze, îl recunoști de la prima scălâmbăială. Veșnic nefericit, cucul e un solitar până în măduva deposedată tot de penele umflate, să fie evident cât mai ușor de descifrat. În traducere și pentru cucul nostru de serviciu: infatuat. Se fălește cu ora exactă, pe care o dă unde și cui vrea el, cu bară de repetiție. Mă rog, eu de oră exactă bis, n-am auzit, motiv pentru care mi-am pus o întrebare legitimă, zic eu: “o fi un cuc bâlbâit, de-o dă mereu pe lângă?” Cam greu să ne dăm seama, repetând același “cu” cratimat. Am pus-o deci pe lipsa de imaginație, un fel de ecuație abstractă de tipul lim de cuc, când creierul fierbe infinit = 0. Bine, bine…, dar dacă creierul e mic de tot? nu s-ar mai justifica punerea în ecuație, că n-am avea ce fierbe. Până la urmă, uitându-mă mai atent la poza lui, am realizat totuși că e o păsărică, și ca orice păsărică, pe limba ei piere, deci, indiferent de ce și cum, n-aș avea niciun motiv să mă simt vinovat. (va urma, dacă e cazul…)
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-11-28 12:01:43
         
 
  au cînt de 40 de ani...
ciudat! de la t la d e o oarecare distanță.
și nici la recitire nu am observat.
etet o dovadă a faptului că oboseala îți reduce mult capacitatea de observație.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-28 10:11:56
         
 
  fraiere,
eu cînd de 40 de ani și, în plus, stăpînesc bine un instrument.
pun prinsoare că tu, cu toate teoriile tale răsuflate, ești un afon în materie de muzică. știi măcar să gîngăi "podul de piatră"?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-27 23:17:30
         
 
  Un toboșar de prispă de pe la noi, a fost întrebat odată:
- Ia zi nea: știi cum se zice la zece în engleză?
- Știu, să moară mama, bătând cu palma în masă: „ten!”
- Da’ la douăzeci?
- Ten – ten!, bătând de două ori
- Da’ la o sută?
- Ten-ten- ten -te-re-n-te-n-ten!
Cam așa și matale...
PS. Vezi că ți-am dat indiciu să nu te faci de râs, dacă răspunzi la întrebare, of corz
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-11-27 21:01:46
         
 
  Vezi ce nerecunoscător ești? Desenul era numai pentru tine, restul nu ar fi avut nevoie. Încerc să te ajut să recuperezi. Lasă, nu-mi spune, știu: ritmica e grea. Bate-ți toaca-n trei părințele ca să-ți iasă, deși mă-ndoiesc sincer că ești capabil să-ți ții ritmul mai mult de două măsuri... nu-i ca la hora aia de-o știi matale: un, doi, trei... hîc! Apropos, geamparaua știi ce măsură e? ... sau o țopăi și p-aia de-a valma?  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-11-27 20:41:27
         
 
  tu și cioacă: doi papagali!
bîjbîielile tale tehnico-hartistice, pseudopriceputule, nu fac nici cît o ceapă degerată! îți scrîntești deștetele-n printre teorii care nu sunt de creierul tău fantezist.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-27 14:26:14
         
 
  Ai luat notițe, sau numai ai căscat pliscul în dodiez pe aici? N-auziși ce zise maestrul Cioacă?  
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2013-11-27 12:32:05
         
 
  Stimate tovarase general Peia
Parerea mea este ca daca Andrei Ghejan ar fi umblat de la varsta de saispreze ani cu Feuerhach la subtioara, asa cum ati umblat dumneavoastra, ar fi ajuns un mult mai bun theoretician. Insa, dupa informtiile pe care le detin, la saisprezece ani Andrei Ghejan era mult mai interesat de ce se agla pa subtioara picioarelor colegelor lui de liceu decat de cultivarea proprei subtioare. Din aceasta cauza dumneavoastra ati ajuns un excelent teoritician, iar el un foarte bun practicing.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-11-27 10:25:20
         
 
  cîtă teorie goală pentru niște amărîte versuri scremute!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-11-26 23:51:03
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE