FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Între bâtă și cuvânt sau intelectualiadă versus mineriadă
Text postat de Emanuel Cristescu
Scurtă poleimică

EC* Printre altele, democrația presupune reguli și impunerea voinței majorității. Cuvântul de ordine al dictaturilor este impunerea voinței minorităților, la limită, impunerea unei singure voințe, aceea a dictatorului. Ceea ce separă sau ar trebui să separe democrația de dictatură este sau ar trebui să fie lipsa arbitrariului. ARBITRARIUL, indiferent de forma sub care este prezentat, reprezintă forma de manifestare a dictaturii.

Dictaturile se instituie și se mențin cu forța brută sau cu subtilitatea forței cuvântului impuse cu ajutorul unor „gânditori de serviciu”. Postdictatorial acești gânditori de serviciu devin, lachei, lichele, odioși, etc. Nici democrațiile nu duc lipsă de astfel de specimene. Dacă în cazul celor dintâi s-ar putea găsi o oarecare doză de circumstanță atenuantă, din cauză că lipsește orice altă variantă existențială, în afară de nonacțiune și de acțiunea de tip subversiv, așadar nelegală, respectiv sancționabilă, în cazul al doilea specimenele amintite se pun cu arme și bagaje în slujba arbitrariului, în condițiile în care AU POSIBILITATEA SĂ ALEAGĂ. Prin urmare acești „gânditori de serviciu” sunt, dacă mă pot exprima astfel, mai lachei, mai lichele, mai odioși decât ceilați.

Poți să fii superprofesionist, poți fi o mare valoare, poți avea o operă de excepție, în momentul în care, la libera ta alegere, te pui în slujba arbitrariului, ori a ilegalității te situezi în afara democrației
Logica ilogicii democratice

„MC Nu aveti nici un disconfort in a altura acesti termeni: Bâta si cuvant?”

EC Nu. Pentru ca „bata” poate face un numar restrans de victime in timp ce „cuvantul partinic ” promovat de „intelectuali” poate conduce la milioane de victime (nazismul, comunismul, etc s-au folosit de intelectuali de serviciu; pe de altă parte de regula „bâta” utilizează foarte puțin dacă nu cumva deloc cuvântul în timp ce „cuvântul partinic” foarte adesea se impune cu ajutorul bâtei. De aceea „cuvântul” are obligația de a se pune necondiționat în slujba democrației. Democrație care se menține prin instituții iar rolul „cuvântului” este să facă să funcționeze instituțiile. Ca altfel cum, bine spuneți, apar reacțiunile.

"MCdemersul intelectual trebuie să aibă o valoare de adevăr logică" - Si cine stabileste valoare de adevar? Puritani?

EC Iar proces de intenție. De ce nu sunteți logic? Aceeași întrebare se poate pune și invers: „intelectualii de serviciu? Logica ne spune că urmând căi logice de raționament putem ajunge la adevăr. Ilogicile partizane se situează în afara științei. Iar valoarea lor de adevăr este contestabilă și numai accidental, întâmplător, poate coincide cu adevărul. Distinse interlocutor, democrația presupune proceduri nu mineriade, fie ele și ideologice. Este paradoxal pentru mine să văd „intelectuali” cu arme și bagaje punându-se necondiționat, în afara oricăror proceduri democratice, în slujba unor persoane contestabile și având și statutul de inculpat într-unul ori mai multe dosare. Acesti intelectuali nu beneficiază nici măcar de circumstanța ignoranței cum, mutatis mutandis, ar putea beneficia, sa zicem, minerii!


MC Faptul de a avea o opinie si de a o exprima este mai presus de lege? Esti uluitor puritane.

EC Nu. Gregaritatea opiniei, și presiunea asupra instituțiilor democratice este antidemocratică și mai presus de lege. Rolul intelectualului este să emită opinii, și greșite, însă nu în „turmă”, să descopere și să promoveze idei, cunoștințe, dubii etc. Dacă depășește acest stadiu de natură euristică se poate integra, politic vorbind, în instituții democratice, partide, parlament, etc. pentru a putea incerca impunerea ideilor, doctrinelor, etc. Arbitrariul „cuvântului partinic” necondiționat este congruent arbitrariului bâtei. Judecați ori răspundeți textului meu și nu vâ mai uluiți atât. Este adevărat că uluiala poate avea efecte pozitive dacă declanșează mecanisme de cunoaștere utilizând demersuri logice.

MC "grupului de intelectuali care se intitulează abuziv „Apelul intelectualilor”" - Cine a intitulat domnule apelul in acest fel?

EC http://www.hotnews.ro/articol_65039-Apelul-intelectualilor-contra-restauratiei.htm si nu numai. Toată presa. Și este intitulat abuziv.
Este adevărat că la adresa : http://www.petitiononline.com/gds/petition.html se vorbește corect de „Apel către clasa politică lansat de un grup de intelectuali” însă puteți observa fie și în planul denominației efectul pervers al unui astfel de demers. a lansat de un grup de intelectuali
e un grup de intelectuali
MC "Crede domnia voastră că nu ar fi posibil un contra apel? Și atunci care mai este valoarea de adevăr a demersului?" Deci indiferent ce ar afirma un enunt valoarea de adevar a acestuia s-ar putea anula prin simpla enuntare a unui enunt contrar (de catre un purian, si uluiala continua).

EC Regret că, în cazul domniei voastre uluiala excede rațiunii. Dacă ați fi atent ați observa că tocmai acest fapt îl reproșez. Simpla enunțare a unor idei conținute într-un apel nu poate și nu trebuie să anuleze valoarea de adevăr a instituțiilor democratice. Daca acestea nu funcționează ori funcționează defectuos, ele trebuie denunțate. Însă ele trebuie scoase de sub influența grupurilor de presiune de orice fel. Pentru că se creează precedente periculoase pentru democrație. Așadar arbitrariul aserțiunii de orice fel și venind de la oricine nu trebuie să invalideze adevărul instituțiilor democratice. Dacă sunt democratice. Dacă nu sunt trebuie denunțate. Pentru că altfel adio democrație.
Oricum apreciez tonul elegant al intervenției.

MC Si eu il apreciez. Dar asta nu ma impiedica sa ma intreb in ce proportie derapajele logice pe care le sustineti cu eleganta provin din rea intentie si cat din altceva (scuzabil in sine).

EC Dvs nu puteți să vă detașați de persoană? „derapaje logice” (demonstrați un astfel de derapaj în textele mele) „rea intenție”, „altceva (scuzabil în sine”. Dacă aș fi malițios v-aș întreba: de ce încercați extrapolarea propriilor Dvs. „virtuți” asupra mea?

*Puritan
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Er.
"Gregaritatea opiniei și presiunea asupra instituțiilor democratice sunt antidemocratice..."
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-11-03 03:05:22
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23955
Comentarii: 120155
Useri: 1424
 
 
  ADMINISTRARE