FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
execuția lui Ungh
Text postat de Frunza din palma
Ungh, jucător de golf amator, deținătorul mingii cu autograf utilizată în meciul de la inaugurarea primului teren conform standardelor americane în cadrul meciului dintre Tiger Woods și ocupantul locului 2 la US. Open Championship, neozeelandezul care s-a retras în mod suspect din lumea golfului la apogeul carierei, a ajuns pe teren cu cinci minute după adversarul său, Rutc. acesta era poreclit "regele golfului amator" sau mai simplu "regele", administratorul a trei dintre cele opt cluburi de golf participante la Campionatul European și membru de onoare a Federației Internaționale de Golf. conform unei înțelegeri prealabile, Ungh urma să execute primul. Rutc dispunea de un set obișnuit de crose, în schimb adversarul comandase unul chiar din India, de la un lider religios sikh, lucrul prin care se distingea era mânerul de aur al croselor și lungimea reglabilă automat.

s-a postat în fața mingii, a ridicat crosa, a tras aer în piept și, cu mutra crispată a lui Thein Sein în timpul discursului susținut la Yangon în fața reprezentanților ONU, a executat, iar mingea a trecut milimetric pe lângă gaură, s-a oprit la câțiva metri distanță. Ungh era conștient de superioritatea adversarului său, dar, beneficiind de acel set neobișnuit de crose și de lecțiile de golf pe care, în prealabil, le-a urmat sub supravegherea ocupantului locului trei la US Open Championship, pe care l-a cunoscut pe vremea când reprezenta cluburile românești de golf în străinătate, bucurându-se chiar și de un sejur în Maldive împreună cu omologul său lituanian.

incredibil, a ratat și a doua lovitură, mingea s-a oprit aproape de marginea găurii, o împingea puțin cu crosa și gata, trecea la următoarea gaură, situată la 50 de metri distanță, dar niciodată nu a jucat atât de prost și Rutc jubila, iar susținătorii săi părăseau terenul unul câte unul, "azi am ghinion! cu siguranță Rutc va nimeri din prima! gata! trebuie să nimeresc acum!" gândea Ungh, după următoarea lovitură a murmurat o înjurătură observând rostogolirea mingii pe marginea găurii și zâmbetul de pe fața lui Rutc, "mai am două lovituri, trebuie să o execut perfect pe asta, dacă nu, nu mai am nicio șansă!" și-a spus, dar degeaba, a ratat și a protestat exact ca fiul cel mare lui Hirohito, Naruhito când Akihito a fost încoronat împărat al Japoniei - împotriva destinului, a lui Shiva sau a lui Guru Nanak, care, din fotoliile lor din piele Eco sau chiar imitație se amuzau pe seama lui, îl puneau într-o situație atât de ridicolă încât ar renunța pe loc, pentru totdeauna la crosele pe care a plătit o avere, ar vinde terenurile și cluburile de golf pe care le deține, și-ar schimba numele și s-ar retrage definitiv din lumea golfului, sau măcar să fi ales niște crose comune, în situația asta, nu ar mai fi fost nevoit să facă față obiecțiilor reprezentanților federației care nu l-ar fi lăsat să intre pe teren dacă nu le-ar fi oferit o sumă considerabilă de bani fiecăruia și înfrângerea ar fi fost, neîndoielnic, mult mai ușor de suportat.

"mai am o lovitură, cu siguranță nu o să câștig!" a gândit, a oftat, a privit o clipă gaura apoi a lovit cu toată forța, mingea s-a înălțat atât de tare încât a dispărut din câmpul vizual al lui Ungh după câteva secunde, iar el a privit crosa, nu a apăsat pe niciun buton, niciodată nu a lovit atât de tare și pentru o clipă s-a gândit că va lua foc ca în desenele animate, și acestei imagini i-a atașat o urmare tragică, mingea în flăcări aterizând pe o plantație de ceai din Ceylon, Sri Lanka, producând pagube uriașe atât pentru proprietar, cât și pentru firmele producătoare de ceaiuri care se aprovizionau de acolo, dar asta se întâmpla doar în mintea lui, nu luase foc, dar se afla în aer, sub ea hoții de fier bengalezi demontau o navă pe coastele Indiei, o încărcau bucată cu bucată în remorcile unor camioane MAN model 1990 și le transportau către cel mai apropiat depozit, iar niște agenți CIA montau dispozitive de urmărire în automobilul unui miliardar din Colorado și mingea a lovit un satelit de-al lor ascuns undeva în zona periapsisului orbitei noastre și a provocat panică în sediul ce se ocupa cu transmisiunile directe de acolo situat în jungla amazoniană.

a avut primele pierderi de altitudine după câteva minute de la execuția lui Ungh, astfel încât, tocmai când se pregăteau să schimbe mingea, deși spectatorii manifestaseră dorința de a se aștepta căderea ei, ea a căzut pe parbrizul unui Wartburg și l-a spart, un câine a purtat-o în fălci până pe un teren viran unde un copil a găsit-o, s-a jucat cu ea până a aruncat-o peste gard, iar cel al grădinii vecine a găsit-o și a scăpat de ea în același mod, a zburat deasupra parapetului, s-a rostogolit pe un deal, a devenit jucărie pentru o pisică, a ajuns pe alt teren de golf unde jucătorii au confundat-o cu mingea lor, unul a executat și a trecut deasupra spectatorilor, pomilor, iar arbitrul, spectatorii de pe terenul de unde provenea au văzut ceva alb în zare, iar din capul lui Nig a ricoșat în gaură.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  multumesc de trecere
voi reface textul dupa o perioada, si eu simt ca e prea incarcat si ar trebui aerisit, ca pierd firul narativ in pasajele respective.
 
Postat de catre Frunza din palma la data de 2013-09-23 21:33:26
         
 
  er. dar cred că...  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-09-23 11:09:36
         
 
  mi-a plăcut ideea, ceva asemănător cu treaba aia "dă un fluture din aripi la paris și-n marea chinei se iscă un taifun", dar că ai băgat prea multe detalii tehnice care sufocă și se pierde firul narativ.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-09-23 11:09:08
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE