FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Bordura sau arta de a face trotuarul ficțiunii
Text postat de Elena Stefan
Ce aștept de la un jurnal literar ? Nimic altceva decât ce aștept de la un text literar. Adică, originalitate, validitate și semnificanță. Nu sinceritate, nu autenticitate. Monede mult bătute și care au făcut cariere strălucite în perioada interbelică și nu numai. De altfel este extrem de greu, dacă nu imposibil, să evaluezi, să măsori, să cuantifici sinceritatea și autenticitatea, fatal subiective, ale ficțiunii. Pentru că, da, un jurnal literar nu este un jurnal de front ori un jurnal de bord care să consemneze cronologic acte și fapte, real și obiectiv întâmplate. Și, chiar și în astfel de jurnale, nesicerități involuntare ori premeditate pot fi întâlnite cu o destul de mare frecvență.. Un jurnal literar este și va fi o operă de ficțiune. De fapt, de autoficțiune. Chiar dacă operează cu date și fapte reale, chiar dacă acestea sunt prezentate minuțios și acribic, chiar dacă sunt prezentate cronologic și cu precizie chirurgicală. În plan evenemențial cronologic, este posibilă o anumită sinceritate însă în planul hermeneuticii eului subiectivitatea, de regulă, merge mână în mână cu cu ficțiunea. Cu intenția, manifestă sau nu, de a prezenta, antumității sau postumității, propria viziune asupra eului auctorial. Viziune, de regulă, egocentrică și, evident, subiectivă până la substituirea realității și adevărului cu propria percepție și interpretare ale acestora.

„Opera literară, adică de ficțiune, operează cu ceea ce am putea numi "o minciună " [1] în raport cu realitatea obiectivă. Este, așadar, o creație a imaginației unui autor, care conține adevăruri valide, generale, simbolice, în logică literară, raportându-se la legile și principiile verosimilității.
În jurnal, adevărul trăit, accesat evident subiectiv (prin subiectivitatea inerentă a autorului) poate fi perceput a fi tot un fel de minciună (adevăr subiectiv) care se vrea credibilă. Și asta dacă operăm cu o retorică a sincerității auctoriale. Care, în fapt, întotdeauna este relativă. Prin urmare, dacă realitatea este nonficțiune putem vorbi de o ficțiune a nonficțiunii. Pentru că, repet, creația -și jurnalul literar este o creație-înseamnă, text, context, intertext, meditații, reflecții, trimiteri culturale, trimiteri subtextuale, sentimente, emoții, etc. Toate, explicit ori implicit sugerate, induse, etc. lectorului de către text. Fie că este jurnal literar, fie că este roman, schiță, nuvelă, poezie, etc. Adică literatură. Putem, așadar spune că, de fapt, opera literară, este o formă specială de jurnal intim. Din care putem, cu o anumită aproximație, decela autorul. Iată de ce vă tot atenționez eu că, scriind, ne descriem. Adică scriem jurnalul propriei noastre intimități. Și, atenție, există tehnici, proceduri și mijloace de a a extrage adevărul intimității din verosimilitatea scriiturii.”[2]

"Orice jurnal intim este o pendulare între două imagini: una ce ni se oferă și alta pe care o deducem, iar lectura jurnalului nu e în fapt decât încercarea de a pune în acord aceste două fantasme care se ascund una după alta"[3] Aș extrapola aserțiunea distinsului critic spunând că pendularea nu se face doar între două imagini! Ci, între multiple imagini. Una, într-adevăr, care ni se oferă de către autor și altele pe care lectorii le deduc, le percep, le developează din imaginea princeps, oferită de către autor.. Pentru că, lectorii, niciodată, nu vor deduce una și aceeași imagine dintr-o imagine auctorială. Fie și numai din ceea ce aș putea denumi erori de paralaxă ideatică și de limbaj. Respectiv, din diferența de percepție și interpretare a unuia și aceluiași fapt, cuvânt, frază, text.

Prima și cea mai importantă calitate a unui text literar trebuie să fie originalitatea. Un text care nu are ceva, câtuși de puțin, dar să fie, care să depășească stadiul cunoscut al novativității, axiologic vorbind, nu poate emite pretenții la recunoașterea sa ca fiind valoros. Ci, în cel mai bun caz, intră în categoria textelor cuminți, nevinovate care nu spun nimic, nu deranjează pe nimeni, nu provoacă nicio sclipire lectorial-perceptivă, nu produc bucuria lecturii, ba, din contră, conduc la plictis și aproape la imposibilitatea lecturii. Într-un cuvânt, sunt texte insipide! Care se înscriu în marele curent pseudoliterar universal „maculatorismul” Originalitatea are multiple, infinite, aș spune, fațete. De la originalitatea formei până la originalitatea fondului spunerii. Și, aici, în acest fond al spunerii, se manifestă ori ar trebui să se manifeste originalitatea, esența creației și a creativității. Simpla descrire a locurilor și faptelor, nararea lineară fără observații percutante și sagace, fără sclipirea asociațiilor de idei și trimiterilor intertextuale, trimite textul în banal. Un text, orice text, care nu are nimic original, în viziunea mea, nu poate fi acceptat ca fiind valoros.

Spuneam într-un comentariu[4] referindu-mă la un poem: „Poemul este, ori ar trebui să fie, asemenea unei invenții: poate rezultantă a unei activități care presupune multă trudă, poate rezultantă a unei sclipiri pe care o numim talent, la superlativ, geniu, însă, oricum, un unicat semnificant, o „construcție” autonomă axiologic, relativ ușor decelabilă din mulțimea de „texte” și devenit㠄TEXT”. Înscriu un astfel de demers de natură poetică în categoria a ceea ce eu denumesc „tranzitivism”, adică reflectarea mediată în (ori prin) diferite stări semnificante, perceptibile contextual și nonlimitativ de către lector, a unor ipostaze existențiale de natură reală ori virtual-conceptuală, reflectare care se materializează într-un corpus semnificant ipotetico-deductiv relațional, unitar, diferențiabil de alte corpusuri din aceeași categorie, atât ca formă de expresie cât și ca fond semnificat. Poate nu voi fi reușit să mă explic foarte bine însă, dacă va fi cazul, voi încerca să detaliez. Oricum această direcție permite analiza pertinentă a unui text, poate diagnosticarea și valorizarea lui și separarea de kitsch și impostură, într-un cuvânt, de nonvaloare”. Ei bine, înlocuind în paragraful de mai sus, cuvântul „poem” cu acela de „text”, având un conținut mult mai larg, valoarea de adevăr a paragrafului se menține.

Referindu-mă la validitate textuală, precizez că am în vedere acea calitate a textului care îl face coerent în raport cu variabilele interne. Sigur, vorbesc aici de coerență textuală literară. Nu de una științifică. Am făcut această precizare pentru c㠄validitate” poate fi tradus și prin autenticitate. Ori, tocmai am scris, ceva mai sus, că așteptările mele cu privire la un text nu vizează sinceritatea și autenticitatea. Afirmație oricum șocantă sau care va putea șoca. Pentru că intră în coliziune cu paradigma încetățenită potrivit căreia sinceritatea și autenticitatea ar trebui să fie condiții sine qua non în exprimarea artistică. Paradigmă de care, în principiu, mă delimitez și spun: sinceritatea și autenticiatea autorului pot să fie sau pot să nu fie prezente în actul artistic. Importantă mi se pare validitatea actului artistic. Adică nu atât adevărul expresiei artistice cât corectitudinea și coerența sa.

În ceea ce privește „semnificanța”, termen pe care nu-l veți găsi, deocamdată, în dicționare, cred că este extrem de ușor de intuit ce ar trebui să spună. Și, bineînțeles, un text fără semnificanță, un text care nu spune nimic, nu incită lectorul nu-i trezește interesul nu-l activează, nu-i captează atenția și nu-i declanșează nici un fel de reacție lăuntrică, în principiu, pentru un lector, să spunem mediu, este ori poate fi considerat un text slab. Sigur, atributul nu poate fi acordat textului în mod implicit, automat. De multe ori, de foarte multe ori, un text nu spune nimic și din cauza lectorului ori, poate, exclusiv, din cauza lectorului.

Va urma.

[1]Nu în sens peiorativ. Ci în sens de nonrealitate. Ori de realitate relativă, subiectivă aparțținând autorului. Diferită de o așa-zisă realitate obiectivă.
[2] http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=45301
[3] E. Simion, Caiete Critice (1986)
[4]http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=44313 (2006)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  intuiția nu a dat de mîncare nimănui. a născut doar vizionari de carton. orice speculație ieșită din afara realului e susceptibilă de sofism, dle Atanasiu. asta-i credința mea și e la fel de justă ca și a dv. deși o contest.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-09 18:06:57
         
 
  Domnule Peia, asta se simte. Intuitiv. Închipuiți-vă că realitatea are două dimensiuni, acelea ale platitudinii. O metaforă de genul ăsta îi dă volum, este ca drojdia de bere care o face să crească. Face ca realitatea să nu mai fie ceva amorf și lătăreț, o ajută să devină ceea ce aspiră să fie, ceea ce ar merita să fie. Diferența dintre aluat și pîine, să zicem.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-09 17:54:55
         
 
  "mai presus de realitate" înseamnă, de fapt, în afara realității. și-atunci despre ce mai vorbim? despre fantome?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-09 09:43:59
         
 
  Are Blaga o vorbă frumoasă cu care își caracterizează prietenii din copilărie - rude mai presus de sînge.

Cred că orice producție artistică de mare valoare poate fi numită prin verosimilul ei fapt mai presus de realitate.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-09 09:40:44
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Nonrealitatea n-ar fi mai sincera daca i-am spune pur si simplu fictiune? Realitatea relativa este sora de lapte cu dreptatea relativa, adica aceea din "justitie", unde poza este absoluta dar dreptatea relativa. Pot detalia, dar nu este cazul. In general nu trebuie uitat ca literatura este o arta, iar artele sunt circumscrise categoriei generale de Frumos artistic. Pierzand din vedere acest mic adevar o putem lesne lua pe aratura teoretizarii arbitrare si inutile, din punctul meu de vedere, evident. Minciuna sau nu, literatura se bazeaza pe talentul autorului si pe un pic de bunavointa din partea lectorului. Restul e vorbarie.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-09-09 09:22:28
         
 
  "Minciuna" literara prinde, insa, uneori in constientul colectiv al unui "corpus" de lectori succesivi atata "carne" pe os, incat personajele traiesc si respira mai abitir decat cele reale. Un exemplu sugestiv in acest sens il reprezinta marile portrete literare romanesti sau universale: Raskolnikov, Moromete, Ion etcaetera, nu insist. Cand vorbim despre sau cand ne gandim la ele, aceste personaje abia mai pot fi deosebite de niste trupuri din carne. Poate pentru ca sunt semnificativi? Poate datorita genialitatii scriitoricesti? asta numai Dumnezeul literaturii o poate descalci. Sau un kritik cu vana adanca, asa cum rar se mai afla. Nu pot fi serios, acesta este defectul meu fundamental. Dar ce spun ramane spus.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-09-09 09:17:44
         
 
  Da, domnule coleg, spuneți:

„ Poate mă înșel, nu am pretenția unui termen riguros exact. Însă am pretenția de a vă spune ceea ce v-am spus și ceea ce mi-aș dori să se înțeleagă prin acest concept. Sigur, pentru unii, poate părea ceva neînsemnat, un fel de teorie a chibritului.”

și pretenția de a spune ce mi-ați spus este perfect legitimă. Rămîne însă doar o pretenție. Și eu pretind că inventarea unui cuvînt cînd el nu se dovedește necesar este doar prețiozitate.

Relevanța rămîne capacitatea, mai generală, a oricărui lucru de a avea semnificații, de a semnala ceva, de a fi un simbol, un simptom etc. Și poate fi tot atît de bine aplicată la entități pentru care acest fapt este spontan și involuntar, ca și la cele care fac intenționat acest lucru, printre care și textelor.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-09 08:48:10
         
 
  păi, cum să fie?
căz doară matale, tante, ești anexa vizionară a DEXului. mîine-poimîine scoți un DEX în limba neo-spargă!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 18:30:36
         
 
  Aș, neași "semnificanță" nu există în dicționare. O altă dovadă, a câta? că dicționarele rămân întotdeauna în urma devoltării și progresului limbii!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 18:23:06
         
 
  ei aș!
matale faci anafoare cu noi!
ne crezi veniți cu pluta pe missipippi!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 18:11:53
         
 
  Nu domnule Peia. Nu sunteți atent. Chiar asta spun. Prin ce oferă DEX-ul acum, în raport cu "semnificanța" este rămas în urmă. Tocmai ce am subliniat aceasta prin exemplele citate.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 18:06:24
         
 
  Domnule Ștefănescu,

1. De unde trageți concluzia că m-aș scuza, m-aș justifica?

2. Sunt un pic surprins că îl citați pe Bergson, acum, când toți politicienii sunt cu Alexis Tocqueville pe buze. În fine, probabil, îl veți fi receptat pe Bergson prin intermediul lui Țuțea. Altfel ați fi obsrvat că Bergson susține "“democratia este singurul sistem compatibil cu demnitatea umana, dar are un viciu – ii lipsesc criteriile de selectie a valorilor conducatoare”. Din păcate nu am textul bergsonian să pot verifica. Iar, din cauza aglomerației, nu pot găsi volumele de Bergson pe care le am în bibliotecă.

Câteva observații.
Bergson însuși, în viziunea mea, se contrazice chiar în pasajul citat. Păi dacă democrația este compatibilă cu demnitatea umană înseamnă că ea, demnitatea umană, poate fi un criteriu valid de selecție a valorilor. Prin urmare dacă are măcar un criteriu, acela al demnității umane, nu se poate afirma, irefutabil, “îi lipsesc criteriile de selecție a valorilor” Ba, la limită, aș putea chiar afirma, într-o logică deductivă: dacă există un criteriu, unul singur, de selecție a valorilor, nimic nu mă împiedică să fac inferența că pot exista n respectiv n+1 atfel de criterii.

Pe de altă parte, ar trebui remarcată distincția “valori conducătoare” și “nu valori artistice” Care reprezintă cu totul altceva. Sigur, vreun cârcotaș poate spune: și în artă există valori conducătoare, care dau direcția un fel de spiritus rector. Fără prea multă reflecți aș răspunde. Să nu confundăm.

Cât privște valorile, adică axiologia, este un domeniu prea important și prea larg pentru a-l aborda hic et nunc.

Am să mă mărginesc a spune doar c㠓valorile” nu sunt niște concepte imuabile. Și da, “valorile” pot fi impuse de cantitate însă, cred eu, putem face o clasificare a valorilor. Și da, există valori aristocrate, valori plebe, etc.

Însă, în democrații, valorile, printr-un complicat process de decantare și sedimentare, se pot decela, se pot impune se pot valida, se pot sedimenta. Ar fi periculos să inoculăm ideea că democrația, ar fi incompatibilă cu valoarea. Cum la fel de periculoasă este și ideea preluată de Țuțea, cum că în democrație fiecare poate face orice. Nu, democrația permite individului să facă orice însă în limitele cadrului democratic. Iar acest cadru are reguli, proceduri, metodologii, sancțiuni și mijloace de autoapărare.

Europeea este un experiment democratic. Și, din păcate, am fost obligat în câteva situații să-i constat limitele. Și, temporar “să suspend democrația” pentru a o apăra. În plan social extins nu-mi imaginez, deocamdată cum ar trebui procedat. Însă în plan practic, real, constat că dacă democrația nu este apărată clipă de clipă, ea poate fi ușor ocultată. Sub ochii noștri s-a instalat, sper eu pentru cât mai puțin timp, o monstruoasă dictatură (este adevărat limitată) căreia mijloacele democratice, inclusiv votul masiv a 7,4 milioane de oameni, o esență și o culme a mijloacelor democratice de la noi, nu i-au putut face față!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 18:04:20
         
 
  "conform DEX." (tante)

păi, parcă DEXul era rămas în urmă mai ieri, alaltăieri?! sau a făcut, brusc, saltul spre expertiză și completitudine, fix, la ora cîșpe ș'un fîrtai?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 17:38:17
         
 
  Nu, domnule coleg. “Semnificanț㔠reprezintă capacitatea unui text de a avea semnificații. Și, poate, cele mai apropiate cuvânte pentru a înlocui "semnificanța" ar fi fost "semnificarea" ori "semnificația" însă aceste cuvinte nu surprind ceea ce vă supun eu atenției. Semnificația reprezintă chiar conținutul semantic, respectiv sensul, înțelesul unui cuvânt. Sau “Funcție a semnelor de a reprezenta ceva independent de ele; denotație. ♦ Valoare simbolică a unui lucru; înțeles, noimă, tâlc. 2. Însemnătate, importanță, valoare (a unui fapt, a unui obiect etc.).” conform DEX. Semnificarea, potrivit aceluiași DEX reprezint㠓 Acțiunea de a semnifica și rezultatul ei. – V. semnifica.”

Cât privește “relevanța” același DEX spune: “RELEVÁNȚĂ s.f. (Liv.) Calitatea de a fi relevant; însemnătate, semnificație. [< fr. relevance].”

Ori, după cum puteți constata, niciunul dintre aceste cuvinte nu acopreă definiția pe care v-am propus-o.

În principiu “semnificanța” se refera la un paragraf sau la un text și poate conține, la limită întreg ansamblul de semnificații care pot fi extrase, mai mult sau mai puțin obiectiv, de regulă, literar vorbind, subiectiv, din acel paragraf sau text. Relevanța ar acoperi doar segmentul “important” raportat la un anumit criteriu. Și scăparea altor segmente care ar fi considerate “nerelevante” pentru acel criteriu. Dar, evident, relevante pentru alte criterii.

Vă rog, și insist, nu luați intervenția mea ca pe ceva personal ori care ar vrea să contrazică de dragul contradicției. Și eu caut să fixez cât mai bine și acoperitor aceste concepte. Poate mă înșel, nu am pretenția unui termen riguros exact. Însă am pretenția de a vă spune ceea ce v-am spus și ceea ce mi-aș dori să se înțeleagă prin acest concept. Sigur, pentru unii, poate părea ceva neînsemnat, un fel de teorie a chibritului. Însă, pentru a ne înțelege, generic vorbind, precizarea regulilor și a conceptelor, atunci când există dubii ori ambiguități, este absolut necesară. Atenție, în creația artistică, ambiguizarea poate avea virtuți și, ca atare, este de dorit.

Prin urmare, nu din pedanterie am folosit cuvântul ci din necesitate. Dacă sesizați fisuri în raționamentul meu, semnalați-le.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-09-08 17:26:26
         
 
  semnificanță - v-aș recomanda tradiționalul relevanță, dacă nu țineți atît la pedanterie

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-09-08 16:53:56
         
 
  domnule Cristescu, permiteti-mi sa comentez aici un fragment din ultimul editorial, in care spuneti:

"Mi s-a reproșat și continuă să mi se reproșeze faptul c㠄nu există un filtru valoric”. Am explicat de nenumărate ori că dreptul la liberă exprimare, pentru această secțiune a site-ului, reprezintă o valoare. Este, în opinia mea, secțiunea „primului pas” dacă vreți un fel de „Hyde-park europeic” De ce ar trebui acestă valoare? Răspunsul este simplu: pentru a preveni. Toți cei care vin în contact cu Europeea, care știu, dar mai ales cei care nu știu, vor conștientiza faptul că există o astfel de „valoare umană”. Care reprezintă NORMALITATEA: Adică dreptul la liberă exprimare al fiecărei ființe umane. Care este și trebuie să rămână un drept sacrosanct! Introducerea unei forme de valorizare de tip administrativ creează premizele „cenzurii”. Ori acceptarea unei cenzuri de tip administrativ este extrem de periculoasă. "

in opinia mea, nu ar mai trebui sa mai explicati, sa va mai scuzati. e limpede ca regulamentul are cateva fisuri, dar, riscand o extrapolare periculoasa, as zice ca europeea, in nisa ei, e democratia insasi. si astfel, citandu-l aproximativ pe Bergsson, care spunea ca democratia e singurul sistem compatibil cu libertatea si demnitatea umana, dar e e subred la capitolul selectiei valorilor, nu vad la ce altceva ati putea aspira, fara riscul de a demola toata aceasta constructie. ca din europeea au plecat multi autori valorosi (ma rog, pe care eu unul ii consider valorosi), e un fapt greu de combatut. breasla literara e o structura prin definitie aristocratica. ca noi ne aflam aici si ne simtim acceptati, si ne simtim bine, cata vreme ne-om mai simti bine, inseamna ca ne-am gasit locul. ca paradigma, existenta agorei, sau a hyde park-ului, cum ii spuneti dvs, e tot ceea ce conteaza.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-09-08 15:58:28
         
 
  axio  
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:57:36
         
 
  "Oricum această direcție permite analiza pertinentă a unui text, poate diagnosticarea și valorizarea lui și separarea de kitsch și impostură, într-un cuvânt, de nonvaloare”.

și cum s-ar împăca aserțiunea de mai sus cu generozitatea europeică a lui "poate posta oricine"?
și cine poate fi magnatul care să desparte apele... "axilogice"?
la un fel de întîlnire, cenaclu sau ce-o fi fost, se spune că zaharia stancu incrimina vehement cosmopolitismul, în timp ce pipa o țigare kent.
arghezi a tăcut ce a tăcut și i-a serrvit-o prompt:
"coane zahario, am impresia că una spui și alta fumezi"!


 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:57:16
         
 
  deși chestia cu „maculatorismul” sună cam aiurea.
și nu mai inventariez, ca să nu mă contrazic.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:48:20
         
 
  dom'le, asta mi-a plăcut!
nu mai forțează nota, nu mai abuzează de o terminologie încărcată, declamativă, abramburită.
e scris curat, riguros, demonstrativ.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-09-08 11:46:19
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE