|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gardul |
|
|
Text
postat de
iuri iulian Lorincz |
|
|
235 de șipci date cu var
avea gardul care îmi delimita
pașii de ulița satului
memorasem
locul fiecărui cui bătut de mâna lui
la gât purtam cheia
ca pe o baghetă tinkerbell
deschizătoarea porții castelului meu
locul unde îmi ascundeam inocența
și visurile mărețe
nu a mai rămas
decât fântâna în care strig copilăria
dar ecoul ei răspunde a pustiu
și o stradă
ce duce spre o lume tăcută
butonez o banală telecomandă
o altfel de poartă se deschide
la fiecare apăsare mă rog
să-l găsesc pe tata
cu brațele întinse
iluzii din care mă hrănesc
despărțirea e
o durere cumplită
fiecare secundă care trece prin mine
este o altfel de moarte
smulsă
din gardul din suflet
șipcă cu șipcă |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Da, da. Aveți dreptate domnule coleg. Pare un fel de "lansare de carte" pe vremea califilor! Sigur ar trebui înlocuit "delimita" cu "separa", "marca", etc. Însă, cred că nu este chiar așa ca "nuca în perete"
M-am concentrat mai mult pe eliminarea lestului poetic și pe intenția de a ambiguiza oarecum sensul. Nu știu dacă, în forma propusă de mine, pentru un cititor neavizat, se mai înțelege că textul este dedicat tatălui. Dacă nu, cred, ar trebui să i se adauge un moto sau o dedicație de tipul "Tatălui meu".
PS. Și pseudonimele sunt tot convenții. Oare nu ar trebui respectate? |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-08-16 08:20:59 |
|
|
|
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
|
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
domnule Cristescu, "delimita" suna cadastral... |
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-08-16 07:29:16 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Gardul
235 de șipci date cu var
avea gardul care îmi delimita
pașii de ulița satului
memorasem
locul fiecărui cui bătut de mâna lui
la gât purtam cheia
ca pe o baghetă tinkerbell
deschizătoarea porții castelului
locul unde îmi ascundeam inocența
și visurile mărețe
nu a mai rămas
decât fântâna în care strig copilăria
ecoul nu răspunde
o stradă
duce spre lumea tăcută
butonez o telecomandă
o altfel de poartă se deschide
la fiecare apăsare
să-l găsesc
cu brațele întinse
iluzii din care mă hrănesc
despărțirea e
o durere
fiecare secundă
este o moarte
smulsă
din gard
șipcă după șipcă
PS. Nu atât pentru textul de față cât pentru viitoare texte. Care ar trebui să beneficieze de un fel de "lăstărit poetic" înainte să vadă lumina spațiului public. |
|
|
|
Postat
de catre
Elena Stefan la data de
2013-08-16 07:26:50 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
e multa stangacie stilistica* in poezia asta, domnule, dar atat de multa durere, incat aproape nu mai conteaza.
* de ex:
"235 de șipci date cu var
avea gardul care îmi delimita
pașii de ulița satului"
fara "delimita"
235 sipci date cu var intre mine si ulita satului
|
|
|
|
Postat
de catre
Radu Stefanescu la data de
2013-08-16 07:06:21 |
|
|