FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Repere ecoliterare
Text postat de Elena Stefan
Neofariseism și impudoare sau prolegomene ecoliterare

Într-o istorie a promiscuității, gregaritatea, obscenitatea, dezinhibiționismul, exhibiționismul, excrementalismul, pornografia și multe altele, din aceeași zonă, pot fi elogiate. Într-o lume normală nu.

Infracturismul etic ar putea fi definit ca un tip de comportament fracturat, în care eul, n-plicitar ori cel puțin duplicitar, se află în autocontadicție ideatică ori și comportamentală.

O teorie, un curent filosofic, un corpus ipotetico deductiv oarecare se pot fundamenta pe baza unor postulate a căror valoare de adevăr este, cel puțin convențional, acceptată.

Nu sunt foarte sigur că specia umană este diferențiată de animale prin rațiune și inteligență însă sunt sigur că PUDOAREA este un sentiment exclusiv uman. Care, „implantat” în codul genetic al ființei umane, face ca la o anumită vârstă să se manifeste explicit și funcțional și să însoțească omul normal toată viața.

Pudoarea înțeleasă ca un sentiment de jenă, de rușine ori sfială sau decență. Pudoarea se manifestă printr-un comportament în care anumite gesturi, acte ori fapte concrete, reale, fiziologic necesare, sunt oarecum „autocenzurate” ca manifestări publice ori ca manifestări exterioare eului.

Dacă la animale actul sexual, defecația și altele de acest fel pot avea loc oriunde fără să le afecteze în vreun fel comportamentul existențial la oamenii normali, datorită pudorii, astfel de acte și fapte presupun o anumită discreție. Așa se explică apariția și utilizarea toaletei, așa se explică faptul că oamenii nu-și fac nevoile în public, etc. Și cu privire la sexualitate discreția este asumată de către parteneri tot dintr-un firesc și înnăscut sentiment al pudorii.

Este un truism faptul că există și o falsă pudoare, o „pudoare ipocrită”. Care a făcut și face obiectul multor opere literare și nu numai, prin care acest tip de pudoare este demantelat, ironizat, criticat, etc. Însă am face o eroare nu numai metodologică să înțelegem prin „pudoare” „falsa pudoare”. Și, în numele anatemizării falsei pudori, să anatemizăm chiar PUDOAREA însăși. Adică sentimentul care ne detașează net de animale.

Prin extensie și limbajul denominând acte și fapte care presupun pudoarea trebuie să aibă o anumită doză de pudoare.

Prin urmare, putem lua ca postulat pudoarea ca bază pentru o etică textual-existențială. Nimeni nu poate demonstra că pudoarea nu are statut existențial în firescul ființei umane. Așa cum firesc este și sentimentul dragostei, existența ochilor, a membrelor, a capului, etc. Care ar fi logica eliminării, din caracteristicile ființei umane a pudorii? Care ar fi avantajele „pudorectomiei”? Ne-am permite oare cu bună știință și fără vreo rațiune medicală să amputăm o mână? Să scoatem un ochi? Ce ar justifica astfel de fapte? Teribilismul? Obsesiile? Revolta? Nonconformismul?

Pe baza acestui postulat putem fundamenta o întreagă teorie estetică. La care poate sau nu să adere oricine dorește.
Într-o astfel de teorie își găsește locul ECOLITERATURA. Care nu este nouă decât poate ca termen ori concept. Ca fond, marea literatură a lumii, cu unele excepții, este ecoliterară. Adică ține seamă de sentimentul de pudoare al ființei umane.

Neofariseismul impudorii constă tocmai în autocontradicția comportamentală a promotorilor curentelor. Deși textual exacerbează impudoarea, comportamental se supun de bună voie regulilor pudorii. I-aș crede sinceri dacă i-aș vedea umblând goi prin orașe, practicând acte sexuale pe străzi, prin piețe, defecându-se în văzul lumii, șamd. Până atunci doar un fel de saltimbancism textual, uneori ca expresie, poate, a unui tip de revoltă, ori ca manifestare a unor frustrări maladive sau inadaptări etice poate caracteriza astfel de „opere”. Iar comportamentul lor poate fi denumit ca un fel de neofariseism al impudorii.

Ce „pudoare” poate fi în pornografie? Evident niciuna. Însă cu siguranță în afara mediului pornografic, actanții acestuia, mă îndoiesc de faptul că ar avea un deplin confort etic. Iar cei care își asumă acest rol îl fac în deplină cunoștință de cauză că vor purta toată viața”nobila etichetă de pornografi” Este opțiunea lor. La nimfomani, priapici, voyeriști, etc. componenta maladivă a eului lor i-a împins în această direcție. Și apoi, pornografia, vulgaritatea, exhiboționismul și multe altele sunt sancționate și de lege în anumite condiții.

În virtutea dreptului la opțiune personală ecoliteratura nu neagă nici un fel de artă. Însă tot în virtutea dreptului la aceeași liberă opțiune ecoliteratura nu acceptă poluarea impudică. Dacă acest tip de opțiune ar fi numai al meu poate m-aș izola. Însă nu pot să nu constat că marea majoritate a membrilor Europeea aderă la acest tip de literatură. Ceea ce nu-i puțin. Altfel, mă gândesc, nu ar posta aici. Această aderare nu înseamnă că acești membri vor fi fiind sfinți ori străini omenescului. Numai că știu să respecte sentimentul poate cel mai fin și subtil al ființei umane, acela al pudorii.


Casandre, utopii și alb debil


Istoria ne spune că asumarea aratului, ca act sine qua non în teoria satisfactorilor vitali, poate fi subiectivizată la extrem prin percepția asimetrică asupra realității. Demonstrația lafontaine-ană este intrată în galeria marilor achiziții ale spiritului uman și ar trebui să constituie un reper în autoimplicarea cuiva în acte și fapte pentru care simțul său olfactiv pare a fi ori chiar este atrofiat. Ori, în cel mai bun caz, reprezintă un rudiment.

Partea utopică a Europeii constă în ambiția mea de a crede în rousseau-nianul „bon naturel” care, se afirmă, ar popula orice ființă prevăzută cu un „dispozitiv” natural de gândire. Dispozitiv care presupune o condiție necesară. Nu și suficientă!

Oameni de diverse calibre educaționale, culturale, ideologice și comportamentale, pot coexista într-un spațiu definit de doar doi vectori genetci anentropici: nu limbajului licențios, nu atacului la persoană. Și, acestă coexistență, în respectul de sine al fiecăruia, în respectul asumării voluntare a unor reguli democratice și în respectul față de ceilalți, credem, poate stimula realizarea unor creații ale spiritului care pot fi definite ca valoroase. Acesta este fondul a ceea ce s-ar putea numi „utopia” Europeea ori „sistemul” Europeea. Care, în virtutea acestor principii, poate, mă repet, utopice, conțin inclusiv subsisteme antisistem. Adică spirite cu porniri centripete atavice, cu o puternică și de neînlocuit, forță distructivă.

Spiritele casandrice, vindicative și opace nu vor înțelege niciodată telologia unui astfel de demers. Mai mult, premeditat ori involuntar, vor face totul ca inadecvarea lor la o astfel de „utopie” să fi justificată. Și vor utiliza toate mijloacele pe care idiosincrasia lor funciară față de o astfel de întreprindere le presupune, cu scopul mefient de a o torpila, dezagrega iar, speră ei, într-un final pentru a o distruge. Spre nefericirea acestor casandre second-hand visul lor va rămâne la stadiul de himeră.

De nenumărate ori s-a cântat prohodul Europeii. Se încearcă ducerea în derizoriu a demersului proorocindu-i-se eșecul, condamnarea, lipsa de viabilitate a „utopiei” și aneantizarea conceptului care o guvernează: ecoliteratura.

Ei bine, din 2003 și până acum, Europeea a existat și, sper eu multă vreme de acum înainte, va exista. Purtând „în blană”, ca o expresie a maximei democrații și toleranțe, chiar și virușii care încearcă să o distrugă. Pentru că, am convingerea, tot ce este bazat pe forță, este sortit eșecului ori disprețului. Europeea se bazează pe afinități, pe aderarea voluntară, pe respectarea neipocrită a regulilor.

Ecoliteratura este un concept care definește o stare existențială de fapt. Asemenea celebrului personaj care vorbea în proză fără să știe, mulți, cred eu cei mai mulți, dintre noi și nu numai, scriu și se comportă ecoliterar. De aceea ecoliteratura rezistă și va rezista. Așa cum mediul înconjurător este poluat și spiritul uman a fost este și va fi poluat. Degenerarea limbajului, inducerea în comportamentul ființei umane a comportamentelor animalice și ridicarea nonpudorii la rang de virtute sunt pericole majore. Cohortele de apologeți ai urîciunii și spurcăciunii câștigă spații tot mai largi. Însă, atâta timp cât va exista specia umană se vor naște și reacții la astfel de manifestări. Pentru că promiscuitatea, reîntoarcearea la instincte, abandonarea frumosului și a moralului nu pot cuprinde totul! Chiar dacă ipocrizia așa ziselor sincerități ale neorealismului capitalist le trâmbițează. Chiar dacă sălbăticia capitalismului non-etic manipulează și speculează tot ce se poate specula, prin prisma neuromarketingului, din ființa umană.

Știu lumea nu se împarte în alb și negru. Știu că ipocrizia face ravagii. Însă mai știu că oricât de decăzut ar fi cineva acolo, între doagele lui, mai mult ori mai puțin etanșe, rămâne cel puțin aspirația către albul pierduut, către frumosul visat, către utopia binelui în care cel puțin o dată în viață va fi crezut. Iar această aspirație reprezintă sfârștul a ceea ce am putea defini albul-debil existențial. Și, fie și din acest ultim refugiu, lumea are rezerva propriei renașteri.


PS. Oricine, detașat și fără patimă, poate constata creații valoroase în orice pagină europeică. A vedea totul în alb-debil denotă o debilitate personală.



Tot despre ecoliteratură

Cum am subliniat, în nenumărate rânduri, aici, în acest spațiu internautic, pot posta liber și necenzurat, toți aceia care sunt scârbiți de poluarea literaturii cu tot felul de obscenități, și pornografie de toate tipurile imaginabile și inimaginabile, în numele unui dezinhibiționism pe care nonecoliterații îl promovează ca și cum ar fi vârful de lance al literaturii actuale. Și ca și cum ar fi o mare și imensă cucerire a spiritului cultural uman. În opina mea o direcție, poate cu o anumită priză, ba chiar cu o mare cerere (a se vedea așa-zisele filme pentru adulți, revistele porno, etc) , așadar o direcție care exploatează ipocrizia umană, care se bazează pe latura instinctuală a componentei umane, însă o direcție care, într-o lume normală, niciodată, dar absolut niciodată, nu va putea crea opere care să poată fi predate în clasă. Ori care vor putea fi citite în familie, în public în spațiul cultural veritabil. Ele, aceste opere, în care obscenitatea, vulgaritatea, patolimbajul, pornografismul și toată pletora însoțitoare de licențios vor fi destinate intimității ori zonelor marcate ca atare, cu acces restricționat. Nimic nou sub soare. De când este umanitatea asemenea “producții” sigur la nivelul tehnologic și cultural al fiecărei epoci au existat și, evident, continuă să existe. După unii specialiști, în primele faze ale dezvoltării umanității, aceste reprezentări nu vizau sexualitatea în sine ori manifestări de tip excitant , ci erau un fel de reprezentări totemice prin intermediul cărora se invoca ori se solicita de la divinitățile momentului fertilitate și recolte bune. Există descoperiri în acest sens în China, India precum și în toate zonele în care au trăit oameni. Evident că, de-a lungul timpului, sexualitatea a generat și continuă să genereze opere diverse: de la cele artistice până la cele pornografice. Însă tot la fel de evident este că spiritul uman a avut inteligența și decența de a le plasa, pe fiecare dintre aceste creații, în locurile care li se cuvin. Mai mult, a instituit și reguli, legi privind uzul unor astfel de creații. Sigur, multe dintre ele, adresându-se zonei instinctuale și mai puțin celei raționale, aceste din urmă creații au o mare cerere și este un truism faptul că industria pornografică și literatura pornografică au o piață de miliarde și miliarde de (luați orice monedă) anual. După unele statistici 12% dintre site-urile actuale sunt pornografice ori cu tentă porno. Ar fi absurd să negăm o astfel de realitate, ar fi o prostie să ne luptăm cu această forță. Și o lipsă de inteligență să tratăm democratic o astfel de problemă. Să ne imaginăm următorul experiment: edităm teoria relativității a lui Einstein sub forma unei reviste, cu fotografii care ar încerca să sugereze conținutul teoriei, în același format, cu același tip de hârtie și de aceeași calitate ca și o revistă Hustler. Apoi investigăm grupuri umane stabilite potrivit principiilor statistice prezentându-le cele două reviste, una cu teoria relativității și cealaltă, Hustler, având conținutul său obișnuit, cu o întrebare simplă: care dintre cele două reviste vă place? Care credeți că ar fi opțiunea majoritară? Și pentru ce tipuri de grupuri ar fi valabilă această opțiune?

Așadar, fără a poza în sfinți, fără a ne aroga aere de îngeri, fără ipocrizie, noi, mulți dintre noi, mi-ar plăcea să cred că toți, cei care postăm aici, nu negăm niciun fel de literatură și niciun fel de creație umană. Este dreptul și libertatea oricui de a crea ceea ce crede de cuviință. Este dreptul și libertatea oricărei comunități umane de a-și stabili normele etice și axiologice, pe de o parte și de a-și adopta mijloacele și metodele de a-și apăra acele norme. În plus specificitatea și tradiția culturală precum și setul de valori-normă al oricărei colectivități umane, în spiritul drepturilor fundamentale ale omului, trebuie respectate ca atare.

Prin urmare, pornind de la aceste principii, neexhaustive, în fața valului de pornografie, licențios, vulgaritate, dezinhibiționism și multe altele din această categorie, care tind să se extindă din ce în ce mai mult, și care se insinuează în tot mai multe spații culturale și extraculturale, noi, cei care postăm aici, ne rezervăm dreptul suveran de a ne delimita de aceste manifestări și credem că putem avea un spațiu cultural ecoliterar în care astfel de manifestări să nu poată fi permise. Un astfel de spațiu cultural este revista Europeea. La care aderăm sincer și pe care ne angajăm să-l apărăm împotriva oricui ar dori să-l maculeze. Nu suntem siguri că, exclusiv, inteligența ne deosebeștește de regnul animal însă suntem siguri că pudoarea, da, ne deosebește.Suntem împotriva falsei pudori însă considerăm pudoarea ca un dar al ființei umane pe care îl respectăm ca atare.

Interzicerea publicării în acest spațiu a textelor vulgare, licențioase, pornografice, nu este cenzură ci reprezintă modalitatea noastră de a ne apăra acest spațiu ecoliterar.

Suntem oameni și nimic din ceea ce este omenesc nu ne este străin. Însă, credem că, din această poziție, rațiunea poate și trebuie să domine instinctele inclusiv în creație.

Invităm pe toți aceia care postează aici să respecte acest spațiu iar dacă se află în contradicție ideologică ori doctrinară cu acest spațiu îi invităm să nu publice aici. Internetul este mare și oferă spațiu fiecăruia pentru a-și face cunoscute creațiile.


Vulgaritate

Sigur o să vină cineva și o să-mi spună că este dificilă definirea vulgarității în literatură. Și, în cea mai mare parte, îi voi da dreptate. Un text slab, scris ecoliterar, poate fi mai vulgar, axiologic vorbind, decât un text sclipitor care însă poate conține unul ori mai multe cuvinte vulgare. Asta nu înseamnă că vom tolera aici astfel de texte.

Mai știu că aici evoluează oameni cu un IQ peste medie. Presupun că aceștia pot face diferența dintre vulgaritate și non-vulgaritate. Mai știu că mulți dintre ei vor fi cunoscut discuțiile privind ecoliteratura precum și exigențele de limbaj ale acestui site.

Sper ca pe site să se fi conturat o masă critică a membrilor care , fie și conjunctural, adică măcar când scriu pe acest site, scriu ecoliterar. Astfel se poate menține și când nu sunt eu prezent aici, un standard al limbajului care să ne diferențieze de zonele poluate și rău famate ale zonei internautice.

La rigoare, pot utiliza mijloacele constrictive de reducere a nivelului. ( am și făcut-o. Cu destulă neplăcere dar am făcut-o)

Simpla înlocuire a unor litere cu puncte, linii ori spații în cuvinte vulgare nu înseamnă ecoliteratură. Ci tot vulgaritate.

Îmi este de neînțeles cum membri Europeea care au fost sancționați pentru limbaj licențios revin cu expresii vulgare în care sunt înlocuite câteva litere!

Nu pot fi prezent pe site tot timpul. de aceea rog editorii să radieze fără milă texte ori comentarii care conțin astfel de cuvinte iar în caz de recidivă să mă sesizeze și voi reduce nivelul acelora care nu înțeleg exigențele acestui site.

Chiar dacă valoric vorbind, atelierul acceptă și texte mai slabe, ori chiar slabe, texte licențioase, chiar valoroase nu acceptă.


Criterii strâmbe, logica șantajului sau apel, pentru unii, inutil

Logica strâmbă a unor membri ai site-ului de a practica extremismul existențial nu mă poate afecta. Eu sunt și rămân adeptul alterității, al complementarității, al toleranței și coexistenței. Criteriile șantajiste dacă rămâne „x” plec eu nu mai au valoare nici măcar infralocală de când provincia s-a emancipat. Și asta demult, tare demult. Dacă ar fi să aplici logica unei astfel de condiționări, într-o lume globalizată, numai plecarea de pe planetă ar fi soluția…. Să te vaiți de apropierea neonorantă a cuiva în timp ce te exprimi cacofonic, să acuzi nefondat și să faci procese de intenție pornind de la premisa falsă a extrapolării asupra altora a propriilor fantasme comportamentale este o culme a abjecției etice.

Criteriul „valorii proprii” este de asemenea neoperant. Dacă l-am aplica, atâta timp cât există opera unui Shakespeare, a unui Dante, Eminescu, etc. celelalte scrieri ar trebui ignorate sau interzise. Pentru că, din aproape în aproape, nu ar putea fi acceptabilă prezența într-un același spațiu planetar a capodoperelor și a diverselor altor tipuri de opere mergând până la surogate. De aceea valoarea se percepe antitetic și cuantificat iar Birkenau a fost constatat ca fiind holocaustian și scos în afara legii. Pe planetă este loc, deocamdată și pentru firul de iarbă și pentru măslin, și pentru plantele carnivore și pentru mimoze. Pseudoecosistemele de tip seră sunt creații umane de substituție, autonome însă cu mai puțină vigoare. Viața este frumoasă în diversitatea ei iar literatura în plan metafizic nu poate avea, teleologic vorbind, decât motivația bucuriei și plăcerii de a scrie și a citi. Din păcate nu mulți dintre cei ce se declară iubitori de literatură au și astfel de „orgasme estetice”. Pentru ei frigiditatea incomprehensibilității rămâne intratabilă.

Pentru alții, mahalaua din stal, adusă de „jupâni” și „cocoane” în sala de spectacol, în timp ce publicul asistă emoționat la scena balconului, punerea acestui tip de comportament, de mahala, în sarcina directorului Operei, de exemplu, li se pare firească. De unde nu e degeaba ceri.

Exemplul „v-u-l-p-e” „hulpe” l-am dat recent însă nu toată lumea este dotată măcar standard. Prostia, la unii, depășește standardele admise.

Așadar, Europeea rămâne deschisă. Aici intră cine vrea și rămâne cine poate. Am ignorat și voi ignora șantajele de orice fel. Sunt dispus să polemizez ori să dezbat tăios, dur pamfletistic însă civilizat cu oricine, pe care îl țin curelele. Nu voi interzice pe nimeni însă nu voi accepta cu bună știință încălcarea regulilor site-ului. Nu vulgarității, lucrez și la un apel în acest sens, nu atacului grobian la persoană. Toleranța mea nu trebuie interpretată ca slăbiciune.

Celor care mă jignesc atât le spun aquila non capit muscas.

Fac un singur apel nominal la ecsintescu. Este cred, printre puținii care va înțelege: ori adaptezi textul la cerințele Europeea ori îl scoți. Dacă nu îl voi scoate eu. Se poate scrie orice, ecoliterar. Și asta nu însemnă pseudoecosistem ci ECOLITERATURĂ. În care eu cred iar tu nu crezi. Asta este. Am citit recent un text de Marguerite Yourcenar care s-ar fi pretat la oarece divagații. Nici urmă. Așadar, cu talent, se poate. Ori în altă parte.

Am venit târziu aseară iar acum plec la Focșani. Mă voi întoarce însă astă seară. Așa că lipsa reacțiilor mele pe ziua de azi va avea această explicație.

PS: Eu mă lupt pentru ecoliteratură, de multe ori singur și, în loc să mă sprijine, se găsesc persoane care mă acuză pe mine că sunt unii care încalcă regulamentul. Și asta în spațiul așa zis ortogonal!!! în timp ce Uniunea Scriitorilor premiază Băgăul iar valurile trivialității, obscenității și vulgarității devin tsunami. Ce lume dom’le, ce lume...

După modelul francez

Francezii au o politică inteligentă în domeniul protejării pădurilor! Ei nu interzic tăierea copacilor ci procedează astfel. Cel care dorește să taie un hectar de pădure este obligat să planteze două hectare de pădure! Și așa fondul forestier, nu numai că nu are de suferit dar se și dezvoltă sustenabil și permite și economiei să funcționeze legal!

Pornind de la aceest model, ca să nu mai existe interminabilele războaie europeice pe tema ecoliteraturii, începând de mâine vom aplica principiul „ecoliteraturii extinse” care constă în următoarele:
-orice user care postează texte neecoliterare este obligat să menționeze, până vom face o pictogramă corespunzătoare, următoatrele, după caz: „Text neecoliterar X” Text neecoliterar XX Text neecoliterar XXX” Lectorii vor fi astfel avizați asupra conținutului fiecărui text.

-orice user care postează texte care conțin cuvinte licențioase va fi obligat să scrie la sfârșitul textului, citate, maxime, pilde, proverbe, pe teme de ecoliteratură, morală, frumusețe, etc. de două ori mai multe decât cuvintele licențioase existente în text.

Editorii vor ține evidența acestora. Și sper că acest model va deveni și unul axiologic și formativ și, în plus, sper eu, va elimina frustrarea și harța de pe site.

Dacă mai aveți și alte idei le putem lua în analiză.

Sunt și eu curios cum va apărea primul text neecoliterar. Sper



***

Concepul „ecoliteratur㔠se referă la o parte a literaturii, înțeleasă ca artă simbolică a scrisului, în care nu se admit cuvinte licențioase, obscene, pornografice și altele similare. Definirea conceptului și necesitatea acestuia pornesc de la constatarea evidentă că, taxonomic vorbind, sunt necesare concepte care să definească detaliat, orice are o anumită legitimitate ontologică, și poate fi diferențiat de altceva. Așadar „ecoliteratura” se diferențiază de „literatur㔠în sens larg, prin aceea că nu acceptă vulgarizarea și promiscuizarea limbajului, fără să existe niciun fel de constrângere ori restricție în ceea ce privește fondul abordărilor literare. Ecoliteratura nu neagă niciun fel de literatură ori artă, în sensul cel mai general, ci se revendică a fi un spațiu literar de nișă în care, cu talent, se poate spune orice, fără a fi necesară utilizarea cuvintelor indecente, licențioase. Aceasta nu înseamnă câtuși de puțin c㠄violența organizată pentru un discurs banal”, definiție dată de Roman Jacobson literaturii, ar fi inoperantă în acest domeniu. Atâta c㠄violența” artistică ori de limbaj se bazează pe „violența” ideilor și nu pe violența și sonoritatea cuvintelor pe care simțul comun le denumesc a fi necuviincioase.
***


Trăim într-un mediu poluat. Din păcate și "literatura" sau o parte a ei a devenit irespirabilă. S-a indepartat de cititor. De problemele si framantarile sufletului. De capacitatea fiintei umane de a face fata provocarilor civilizatiei tehnice. De frământările și problemele cotidiene. De marile sentimente ale ființei umane, iubirea, încrederea, bucuria. tristețea, ura, etc. De dramele "luptei" dintre "civilizatii".
Vulgaritatea și "dezinhibiționismul", în fapt un exhibiționim lingvistic au pus stăpânire peste multe texte. A devenit o modă.
Mulți cititori sunt îngroziți. Mulți nu participă la "evenimente" literare de teama a ceea ce ar putea auzi acolo!

Mi se pare simptomatic faptul că la un recent sondaj al unui post TV de premiere a celor mai importanți oameni din diverse domenii scriitorii nu și-au găsit loc!

Oare mergem într-o direcție bună?


Relaxați, despre ecoliteratură

Încă din vremea veche când Adam
Își înfigea cu poftă-n măr dantura
O frunză haute couture ce pe madam,
Căzând, ne prevestea ecoliteratura!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  pe lîngă încălcarea flagrantă a elementarelor reguli gramaticale, textele de mai sus au o consistență de plăcintă uscată la soare. cuvinte aruncate cu lopata, seci, intruzive, inflaționiste. e de un livresc îngrozitor tot acest recital gonflat de nimicuri sunătoare. un colaj de litere moarte, întocmit doar pentru a impresiona asistența, pentru a demonstra scepticilor cum se poate prelucra o cantitate de moloz împrăștiată peste tot hatul limbii și, finalmente, pentru a justifica statutul social al otorelui. ori un patefon, pe ale cărui plăci de ebonită este redat codul morse al unui papagal, ori o peltea de genul ăsta - reprodusă în spații, vai, ceva mai generoase, mai reverberante - tot una îi!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-09 07:31:16
         
 
  ...să fie în ton cu topul eleganței.
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 21:23:37

întrebare-întrebătoare:

dacă formularea "mitică cioacă care scrie epigrame..." conține, evident, o cacofonie cât casa, citatul de mai sus și exprimarea "mă duc acasă" s-or califica, și ele, la aceeași categorie?

a?

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-08-08 23:13:02
         
 
  "Mărturii apocrife spun că și Adam ar fi avut, drept costum, tot o ...frunză."
(doamna Elena Stefan)

Doamna Elena,
Dumneavoastra, cand stiti tot adevarul, de ce va temeti sa spuneti tot adevarul?! Pentru a nu ne complexa?
Adam avea, ce-i drept, drept costum o frunzulita, dar nu una de vita de vie ci una de palmier!
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-08-08 22:58:45
         
 
  Corectă observația, domnule Vianu. Frunza era "haute couture" că dară distinsa primă doamnă, la modul propriu, nu ca acum, trebuia să fie în ton cu topul eleganței. Și, evident să arate superb și eco în fața lui Adam. Mărturii apocrife spun că și Adam ar fi avut, drept costum, tot o ...frunză. Nu a fost nici până acum identificată casa de modă care a realizat cele două "costume"!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 21:23:37
         
 
  Spre corecta informare a publicului spectator ar fi de precizat si faptul ca exista un sens suplimentar al cuvantului "dulap", cu pluralul popular "dulapi" si insemnand scandura groasa si lunga de lemn, de obicei de brad, caracterizata prin grosimi de 40-50 si mai rar 60 de milimetri, destinata, intre altele, confectionarii de mobilier sau obiecte de tamplarie: usi, ferestre, tocuri de usi si ferestre, dulapuri etc. Acestui sens nu i-am gasit, recunosc, nicio alaturare posibila cu adjectivul "vijelios". De ce sa nu fiu cinstit, imi lipseste imaginatia.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 15:55:37
         
 
  Domnule CTA,
Ma disociez total de convingerea dumneavoastra ca Europeea ar fi un loc daunator sau impotriva literaturii de calitate. Singurul lucru cu adevarat bizar este cultivarea de catre proprietar a unor insi care, pe un site cu adevarat ingrijit, ar fi macar ridiculizati de proprietar, daca editorii nu pot, nu vor sau nu stiu cum s-o faca. Impresia mea este ca gusturile editorilor nu sunt departe, macar in plan literar, daca nu moral sau etic, de ceea ce tolereaza cu buna stiinta. Iar proprietarul, intr-un mod cel putin straniu, aproba si justifica posatarile cel putin licentioase, vulgare, ale unuia care a mai demonstrat ca este neadaptat la viata normala. Creditandu-l pe individ cu un talent literar inexistent, mai ales ca textele insului sunt pline de greseli grave de gramatica.Ce sa cred? Nimic. Eforturile mele de a trage un semnal de alarma au fost adesea ridiculizate sau combatute de insusi proprietarul paginii. Pe care il inteleg. Dumnealui nu ma intelege, insa, considerand ca il santajez. Chestie de gust literar. Dar si de tolerantza excesiva, daunatoare in primul rand imaginii site-ului Europeea. Asadar, nu inteleg de ce insistati, sau, mai precis, de ce va pasa asa de tare. O vreme am crezut ca prezenta mea aici naste tensiune. Am lipsit o luna si ceva de aici, dar la revenirea mea Maria purta aceeasi gretoasa palarie cu visine la panglicutza, ca orice curva cu condicutza.
 
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 15:22:33
         
 
  Corectie, nu neaparat necesara: expresia corecta este "haute couture" si vrea sa zica "croitorie de inalta clasa", pe cand hibridul din versuletele de mai sus e o facatura cu iz sexualist, "hot" este un atribut alaturat de obicei productiunilor cu iz "decoltat". amin tesc doar reclama TV, aceea cu "sunt fierbinte, suna-ma!". Chiar in ipoteza absurda ca ar fi fost intentionata, confuzia e corectabila si este de dorit a fi corectata. Daca nu, nu si gata, ramane inca o dovada ca pe Europeea "tout est pris a la legere", in duclele stil dambovitean. S-auzim de lucruri fine (pusti, pistoale, carabine si ulei, dar de masline)  
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 15:08:21
         
 
  Un pas în direcția bună: [...] propovăduiește o doctrină [...] Este mult. este prea mult. dacă nu cumva excesiv. Ne mulțumim și cu statutul de idee, concept, direcție, program, eventual, în cel mai fericit caz, curent literar. Însă dacă unul dintre cei mai înverșunați detractori și cârcotași ai acestui concept a ajuns printr-un act asumat ori unul ratat să-l valideze ca "doctrină" nu putem decât să ne bucurăm. Prin urmare o neașteptată recunoaștere care, iată, validează întrucâtva ceea ce noi încercăm de ani buni să promovăm: ecolitaratura în accepțiunile expuse mai sus.

Un pas mic al domnului CTA un mare pas întru impunerea și validarea conceptului.

Pasul al doilea: cu privire la "anostă și sleită de puteri.", depășind stadiul de simple aserțiuni, așteptăm ceva argumente. Fie și mai subțirele. Asta ca să vedem proximitățile ideatice și capacitatea de percepție și înțelegere ale distinsului domn. Și, vorba unui hâtru de la un Congres antialcoolic, unde mergea cu ditamai damigeana de vin după el: "păi să știe omul contra cui combate"!

Prin urmare, domnule CTA vrem să vă vedem, în ring, puterile, evident, nesleite!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 12:10:43
         
 
  Nu știu din ce anecdotă se prăvălește dulapul vijelios, dar în el este închis un propagandist neobosit care propovăduiește o doctrină anostă și sleită de puteri.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-08 11:34:32
         
 
  nu neaparat din spirit de contradictie, ci pentru restabilirea unui asa-zis "adevar metaforic", sintagma "dulap vijelios" (utilizata de ilustrul CTA in scopul unei demonstratii, de altfel, valabiel in parte) mi-a pus la incercare imaginatia...mai mult sau mai putin literara. Mi-am amintit ca orice obiect aflat in cadere poate fi alaturat adjectivului respectiv, macar pe motiv de ceea ce fizicienii noteaza, conventional vorbind, cu "g". Si mi-am mai amintit, de asemenea, de ce principiul "audiatur et altera pars" este beton. Mai mult, as zice, justitia ar trebui sa admita audierea oricarui martor, pentru ca, veti vedea, o imagine cu adevarat clara a realitatii se poate compune numai din relatari multiple, chiar contradictorii. La judecatorie, judecatorul intreaba:
-ia spune, parat, cum a fost?
-onorata instanta, cum sa fie, viu io acasa de la schimbul III si gasesc tarfa intinsa goala in pat si cu fereastra deschisa. ma aplec, ma uit, la piciorul blocului alerga unul numai in chiloti... m-am inerfat, i-am aruncat dulapul in cap...
- dumneata, femeie, ia povesteste, cum a fost?
- onorata instanta, era cald...am deschis fereastra, tot cald era! m-am dezbracat, m-am intins goala pe pat, cand, intra dementul, incepe sa urle, ia dulapul si-l arunca pe fereastra...
-dumneata, reclamant, ce-ai de spus?
-pai, onorata instanta, io, in fiecare dimineata, fac jogging, alerg in short in jurul blocului. asta faceam cand, m-am trezit cu un "dulap vijelios" cazandu-mi in cap...
- dar dumneata, martor?
-onorata instanta, io nu cunosc nimic. stateam linistit intr-un dulap...
 
Postat de catre sters sters la data de 2013-08-08 10:06:35
         
 
  Minima rezistență și maxima probabilitate reușesc performanța imunizării față de cântecul etern al cuvintelor. Pe care surzii, cei mai mulți rămași încremeniți în proiectul fără unde, din păcate, pentru ei, nu-l aud și nu-l vor auzi niciodată.  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-08-08 09:42:24
         
 
  dle cta, vă admir și, într-o oarecare măsură, vă și invidiez pentru răbdarea îngerească pe are ați dovedit-o parcurgând acest text.

personal, m-am predat imediat ce am citit al 2-lea alineat...


 
Postat de catre adrian mihai la data de 2013-08-08 09:37:11
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Și vor utiliza toate mijloacele pe care idiosincrasia lor funciară față de o astfel de întreprindere le presupune, cu scopul mefient de a o torpila, dezagrega iar, speră ei, într-un final pentru a o distruge.

Cred că nu orice adjectiv se poate aplica oricărui substantiv. Sigur că un școlar în clasele primare, nu prea atent la sensuri, poate combina substantive cu adjective reușind alăturări aberabte de genul dulap vijelios. E adevărat că, în cazul de față, sintagma s-ar putea aplica autorului rîndurilor de mai sus.

Cît privește scopul mefient mă îndoiesc teribil că un scop poate fi calificat așa. La urma urmei, din context reiese că scopul este unul clare și distrugător. Nicidecum neîncrezător sau bănuitor. Dar ecoliteratura suportă orice.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-08-08 09:24:44
         
 
  A, și să nu uit: catrenul-capodoperă din coadă e de alura bancurilor cu Bulă.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-07 23:41:13
         
 
  "Intr-o lume normala arta, si literatura, nu tine loc de isme, de reguli si de tampenii."

Dar într-o lume normală, poți face grave dezacorduri gramaticale (arta și literatura nu ȚIN loc) și poți pune virgulă între subiect și predicat?
Asta, ca obiecție la obiecție.

Cît privește bal-blau-ul de mai sus, e vorba - ca să folosesc un termen împrumutat din lucrarea de mai sus - de pur "saltimbancism" antelectual. adică, platitudini umflate cu pompa freco/literară! citești și caști! dacă reziști să mesteci gumilasticul retoric pînă la capăt. ar fi un act de mare stoicism, dacă ai avea masochismul de face inoportuna încercare. Repetiții de repetiții de repetiții de concepte uzitate și răzuzitate de către alții, care, or'ș'cît, au spus-o mult mai bine. Și care nu umblau cu farafastîcuri neo/terminologice și aberații teoretice despre nimic.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-08-07 23:39:52
         
 
  Într-o istorie a promiscuității, gregaritatea, obscenitatea, dezinhibiționismul, exhibiționismul, excrementalismul, pornografia și multe altele, din aceeași zonă, pot fi elogiate. Într-o lume normală nu.

Intr-o lume normala arta, si literatura, nu tine loc de isme, de reguli si de tampenii. Daca un concept ecoliterar ar fi agregat in public si nu in ceea ce spune Cernea, ar fi ok. Altfel nu vad..
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2013-08-07 23:06:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE