FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
J.A.N. (2)
Text postat de Gheorghe Rechesan
”Visele unei pisici sunt pline de șoareci” -proverb arab

2.

Jan se urcă împreună cu protectorul său în luxosul vagon de clasa I al weinerzugului, trenul pentru vigeliaturiști care circula numai în sezonul estival făcînd cursa între litoralul românesc și orașul gloriei lui Strauss, cărînd o cutie mare din carton cu inscripția “fragil”. Înăuntru dormeau fără griji, visînd șoricei împachetați în fromage franțuzesc,cele două mîțe.
Schifulovici îl povățui:
“ Duci cutia în compartiment și o pui în plasa pentru bagaje și ai grijă să nu își bage nimeni nasul…de restul mă ocup eu! Vezi că la Viena schimbăm garnitura, nu este linie directă spre Paris!”
Se miră, fiindcă ar fi putut plasa fără probleme pisicile în vagonul pentru marfă, aveau toate actele pentru transport de animale, bașca avizele sanitare necesare și invitația la expoziția de feline, dar nu comentă nimic se conformă întocmai. După ce trenul se puse în mișcare își făcu cruce de trei ori murmurînd în gînd “ doamne-ajută să ajungem teferi în Franța!”
Înainte de a intra în gara Curtici, Schifulovici îi spuse:
“ Vezi că mă duc pînă la toaletă…dacă vine conductorul, biletele și pașapoartele sunt în geanta neagră!” Într-adevăr, după două-trei minute în ușa vagonului apărură conductorul, un ceferist înalt, cu mutră roșcovană de chefliu și șapca pe o ureche însoțit de un grănicer cu arma pe umăr și un ins chel, negricios îmbrăcat într-un costum bleumarin. Scotoci prin geantă, căutînd actele și îngheță cînd degetele îi atinseră patul rece din metal al unui revolver. Privi speriat în jur, în compartiment mai călătoarea doar un domn gras, în vîrstă, îmbrăcat într-un costum crem din doc, care răsfoia o revistă ilustrată, și strecură repede arma sub betelia pantalonilor. Cînd controlorul ajunse în dreptul compartimentului se ridică bîlbîind “ mergem pîn la Pa…pa…pa-ris” și îi întinse biletele. Acesta nu apucă să le composteze fiindcă din spatele său apăru negriciosul care-l împinse înăuntru și țipă:
“ Desfă bagajele toate, hai, mișcă-te că n-am timp!”
Îi făcu pe plac, coborî din plasa pentru bagaje valiza care conținea doar cîteva cămăși și lenjerie și o deschise. Domnul bătrîior îi privea zîmbind cu o gentuță de voiaj în mînă.Vameșul răscoli rufele în scîrbă, cu vîrful degetelor, apoi arătă spre cutia cu pisici:
“ Aia e tot a ta? Ce-ai înăuntru?”
Jan ridică din umeri și se bîlbîi din nou, ca întotdeauna cînd era surprins sau emoționat:
“ Do-do-două pi-pi…”
Celălalt îl înșfăcă de piept și îl plesni cu putere peste obraz:
“ În paștele mă-ti, răspunde-mi ce te-am întrebat! Ce-ascunzi acolo…bani, droguri, arme?”
Lîngă ceferist se iți mutra zîmbitoare a lui Schifulovici care interveni mieros:
“ Mă scuzați, domnule inspector, dar știți, băiatul e la prima călătorie, nu prea are habar cum e cu formalitățile vamale…”
Îi întinse un pachet de țigări kent nedesfăcut pe care cheliosul îl înșfăcă fără să mulțumească și pașapoartele în care introduse fără să se ascundă,cîte o bancnotă nou-nouță de o sută de lei. Vameșul băgă banii și țigările în buzunarul de la piept al sacoului și spuse, de data asta pe un ton indiferent.
“ Bagajele mari trebuiau să meargă în vagonul pentru transport marfă, s-a-nțeles?!”
Schifulovici, tot zîmbitor, explică:
“ Da, aveți dreptate…data viitoare așa am să procedez!”
Reprezentantul autorității ridică din umeri, plictisit și se îndreptă spre compartimentul următor.
După ce trecură de graniță și trenul începu să prindă viteză, străbătînd în goană pusta ungară, Jan îi întinse lui Schifulovici, pe furiș, revolverul și îl întrebă în șoaptă:
“ Domnu Diodor, de ce ce purtați pistol cu dumneavoastră?”
“ Pentru siguranța pisicilor…habar n-ai tu cîți ticăloși și escroci călătoresc cu trenul în străinătate!” șopti acesta.
Jan se miră din nou, dar păstră pentru el toate nedumeririle, iar în următoarele ore singurele replici schimbate între ei fură cele legate de destinație sau de hrana celor două călătoare clandestine.
Se făcuse noapte și ațipise pe bancheta moale din catifea cînd Schifulovici îl zgîlțîi:
“ Hai, scoală, că intrăm în Viena…ia cutia în brațe și vino după mine!”
În gară, după ce se strecurară prin mulțimea de călători, luară un taxi. Cînd așeză cutia din carton pe bancheta din spate, dinăuntrul se auzi un miorlăit indignat, iar șoferul un ins brunet, cu obrajii întunecați de perii vineți și ochii bulbucați , bombăni:
“nicht katze…kein Tier Maschine!”
Schifulovici îi vîrî o bancnotă de cincizeci de schilingi în buzunarul cămășii:
“kommen auf, Abdul, Kasîm, Hassan sau cum mă-ta îți zice, bagă drezhall, Obst Straße, sechsundneunzig!”
Taxiul pătrunse pe un bulevard larg, luminat ca ziua de sute de neoane și intră într-un fluviu de autoturisme lucitoare, nou-nouțe, apoi după o vreme, coti pe o stradă mai strîmtă pînă cînd ajunseră în dreptul unui gard înalt din panouri de sîrmă. În beznă printre copacii întunecați, Jan văzu o roată uriașă, cu spițele din tuburi metalice groase cît brațul, luminate de sute de becuri, de care atîrnau ca niște scrîncioburi, cabine din metal, viu colorate.
“ Prater, ăl mai tare loc din Viena dacă vrei să te distrezi…dar nu acuma, ziua, că noaptea e plin de borfași, curve și transexuali!”
Taxiul îi lăsă la marginea unui șanț lat din beton, prin care curgea o apă verzuie, puturoasă. Pe o tablă mare se putea citi în litere mari, albastre: “Donau Kanal” .În dreapta lui se întindeau cîteva barăci și cocioabe din panouri din pfl nevopsite,
“Asta-i Viena, se miră Jan, nu mi-aș fi imaginat niciodată!”
Schifulovici ridică din umeri, băgă deștele în gură și scoase un fluierat puternic, pe trei note. Du’in direcția cocioabelor, se auzi hămăit de cîini, apoi luci o lumină albă și o voce strigă:
“ Wer ist da…Johann, Iohann, bist du da?”
“ nu, nu e Johan, eu sunt, nea Solomoane…dar leagă-ți dulăii că-mi sperii pisicile!”
Se îndreptară în direcția fascicului lanternei care mătura bezna în calea lor. Un bărbat solid, foarte brunet, îmbrăcat într-o vestă din piele neagră plină de ținte, cu o pălărie tot neagră cu boruri late pe cap, le ieși dinainte. Un canin îmbrăcat în aur îi străluci în gură cînd rosti vesel:
“ bătu-te-ar norocu, mandeo, tu ești, Deodoare, mînca-ți-aș io bugetu tău! Leagă-l pe Max, praleo că e nea Deodor a vinit cu mîțile să ia marfa!”
“ hales baftalo, Solomoane, bine te-am găsit…că mare-i Viena și mulți polițai e-n ea!”
Jan îi urmă într-o încăpere care mirosea puternic a fum și a urină, mobilată sumar, cu o masă din placaj, două-trei scaune și un mudir vechi din care curgea umplutura din cîrpe. Cineva aprinse un felinar cu petrol și-n bătaia luminii pîlpîitoare, galbene, Schifulovici deschise cutia din care Zoran și Mița își ițiră capetele, mieunînd speriați.
“ Unde-s pisoiașii, întrebă el, i-ați pregătit cum am stabilit?”
Numitul Solomon își mîngîie mustața pe oală și arătă spre un cîntar demodat cu platane așezat pe masă:
“ Cum vorbirăm, ca de-obicei…juma de kil, tu iei jumate, noi jumate! Telepatiooo, fatooo, unde benga ești, adu juniorii!”
În baracă intră o fată cam de vîrsta lui Jan, îmbrăcată într-o fustă roșie, largă, cu poalele plisate, legată cu un batic tot roșu de sub care cozile împletite, negre licăreau împodobite cu monede sclipitoare.Căra în brațe cinci pisoi albi, gri și pătați, care deabia deschiseseră ochii.
“ Ea e fata mea, Telepatia, e-artistă dă circ, cu unu tăt de la noi, care-aruncă cuțîte-n ea, are baracă în Pratăr..dacă mai stați în Viena treceți s-o videț!”
Luă pe rînd pisoii, iar Jan observă că ghemulețele de blană aveau burțile umflate ca niște mingiuțe și deabia mișcau lăbuțele cînd îi așeză, cîte unul pe terezie.
“ E umpluți bine cum am zîs, fiecare bate suta dă grame, marfă prima-ntîi, nu te-aș trage io pă mata în pept, că matale ești pretenu meu, să moară care te minte,!”spuse Solomon.
Schifulovici verifică greutățile:
“ Afacerile e afaceri, pretenia e pretenie…sper că nu crapă pîn la vama franceză!”
Scoase un sul de bancnote, prins cu un elastic și-l aruncă pe masă:“ E-n regulă, numără-i…și adă și tu aldămașu, beuturică, ceva potol, că ni-i foame și sete de pe drum!”

Telepatia puse pisoii în cutie, lîngă Mița, care-i primi cu indiferență, după ce îi mirosi în grabă.

Jan își exprimă din nou nedumerirea:

” Ce facem cu ăștia micii? îi luăm cu noi?”

Diodor Schifulovici trase cu ochiul:

” Copiii Miței și-ai lui Zoran, ce nu știi că se născură pe drum?!”

” Dar unu e roșcat dintre ei”, obiectă Jan.

Solomon interveni cu înțelepciune:

” Apăi, mo, bengosule, dacă io mi-s mai colorat, nu poci să fiu neamț?că și Ștraus cît ierea el dă ștraus era țîgănos bine, la chiele!”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE