FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
trei în unu
Text postat de . solitaire
știi că mi-am dorit întotdeauna să locuiesc într-un oraș mare
da' mare de tot
unde se pot face atâtea
în timp ce eu mă-nvârt
în zecimala spațiului meu
pe poteca zilnică pat masă câteodată până la baie
pe o alta de la masă la muncă
prinzând sub braț din mers ceva ferestre
să mă văd ajuns din nou în pat
și cam atât
folosindu-mă de lift/ scări/teniși/bici/
gură de metrou/
de parcul din vecini
ca o bandă rulantă doar de ajung mai repede de la până la/

de scuze/

de ochii din vârful degetelor

plimbările mele cunosc mai nou
un alt tip de pași
nu-i mai număr
respir profund se deschide bucla de timp și mă arunc

apoi am descoperit că și tu și eu
facem de fapt la fel
trei lucruri într-o secundă
ne atingem/ne salutăm/ ne recunoaștem sau nu

orașe mari sau nu
străzi da pustii
pline ochi de cei care se aruncă și nu sunt

pe urmă fiecare cu spațiul lui
( refăcută 2014)








de ceva vreme am început
un exercițiu nou de pași în plimbările mele
nu-i mai număr
deschid o buclă în timp
cu o inspirație de aer profundă
și mă arunc


știi că mi-am dorit întotdeauna să locuiesc într-un oraș mare
da' mare de tot
se pot face atîtea
în timp ce eu în zecimala spațiului meu
cu zilnica potecă de la pat la masă
cîteodată pînă la baie
de la masă la muncă
apoi la ceva ferestre
din nou în jurul patului și cam atît
folosindu-mă de lift/ scări/ teniși/ bicicletă/
gură de metrou

de parcul din vecini pe post de bandă rulantă
abia de ajung de la pînă la

de scuze
de ochii din vîrful degetelor de la mîini
și tu și eu facem la fel
trei în unu
ne atingem/ ne salutam/ ne conștientizăm pentru o secundă
pe străzile mai tot timpul pustii
pline ochi
de forme calde în mișcare
a celor care se aruncă și nu sunt


pe urmă fiecare cu spațiul lui
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mult mai bine structurat textul si, cred, mult mai inalt nivelul poeticului, in detrimentul/defavoarea narativului. asta nu inseamna ca e mai putin poem.
si stii ce mai cred? ca intr-adevar spui ceva. temporal, ideatic, contemporan, cotidian, etc.
si pentru ca desacralizarea s-a 'devoalat' ceva mai mult, titlul ramane intr-un concept, atins in text, esential, neprelucrat ca evolutie ideatica. sau ca optiune de scriere.
 
Postat de catre Liviu Mataoanu la data de 2013-05-16 15:50:55
         
 
  Ok, Liviu, am reasezat putin discursul.  
Postat de catre . solitaire la data de 2013-05-16 15:18:05
         
 
  Vai, ce solitaire docil. Nici că s-ar vedea cât e de fițos...  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-05-16 15:06:11
         
 
  Ok, Liviu, am reasezat putin discursul.  
Postat de catre . solitaire la data de 2013-05-16 15:00:27
         
 
  de la parmenide incoace exista o istorie legata de acest titlu. dupa dezbaterile filosofice consecutive, apare o idee uriasa pe linie. incitatnta. partea cea mai interesanta este cum contemporaneizezi aceasta idee intr-un poem (cum propui).
interesant si incitant textul.

personal, cred ca acea coagulare a limbajului este lezata de "sinteza"-rea zilei anterioare; rememorarea se poate face in foarte multe alte moduri sau apeland la alte cuvinte. oricum, expresia face trimitere si la altceva, notoriu (la fel si pentru "munca", „facem”). Precis vei fi atentionata pentru oximoronul dinspre final.

Poate ca e mai potrivit sa inchei poemul cu un singut vers, nedescriptiv, metaforic – si-asa poemul este prea narativ.
 
Postat de catre Liviu Mataoanu la data de 2013-05-15 09:05:19
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23782
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE