FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Hess - o poveste arabă - A doua parte
Text postat de Dragos Tudose
2.Deschise ușa doar pe jumătate și se strecură prin deschizătură în curtea interioară. Rămase apoi nemișcat, privind în jur de parcă vedea pentru prima oară această priveliște. Arcadele sculptate deasupra ferestrelor prin care lumina soarelui crea irizații ciudate îi atrase întîi atenția. Apoi privirea alunecă de-a lungul vrejurilor de vie ce se cățărau de-a lungul zidurilor. Verdele cărnos al frunzelor și lumina ce se reflecta, orbitoare, în bazinul din mijlocul curții, toate îi păreau noi, necunoscute. Se furișă, pe lîngă ziduri, de parcă era un hoț în propria casă. Se opri în fața ușii masive din dreptul ghizdului fîntînii. Apăsă pe clanță și ușa se deschise fără zgomot. Înăuntru, un întuneric gros ca și covorul în care tălpile sale se afundau. Înaintînd, ochii săi se obișnuiau cu întunericul și începură să distingă cîteva statui zoomorfe din marmură sau piatră albă, apoi niște vaze foarte înalte în care erau aranjate flori cu o tulpină lungă și corole mari și roșii și al căror miros îi învăluia nările, pentru ca, în final să vadă zăpada corpului ei. Amir se ascunse rapid în spatele unei draperii ce apăruse providențial în fața sa și, din spatele ei, spionă ca un voyeur scena incitantă a îmbăierii. Doar spatele ei alb îl vedea și pletele revărsate peste marginea vasului imens care-i ascundea trupul și brațele ce luceau vag în lumina lămpilor cu petrol și degetele negre ale bătrînei ce o ajuta să se spele. La început nici nu o recunoscu, era altfel, era alta. Așa, cu spatele, abandonată căldurii apei și mîinilor pricepute ale bătrînei, era de nerecunoscut. Era alta, era femeie. Întotdeauna fusese una din favoritele lui, dar pentru alte calități o prețuia, pentru altceva. Era, nu se mai îndoia acum, Aba, cu toate că, așa cum o vedea acum, nu o mai văzuse niciodată. Aba, cu toate că nu ea era cea mai tînără dintre cadînele lui, pe ea și doar pe ea, el o considerase mereu femeie-copil, un amestec incitant de inocență și senzualitate. Aba știa să îmbine aerul de fecioară neprihănită cu gemetele subțiri și chiotele deșucheate de care el se bucura. Dar niciodată, pînă în seara asta, nu o privise ca pe o femeie, nu o simțise împlinită. Ea fusese doar jocul care duce la descoperire. Nici măcar atunci cînd, jucîndu-se cu sînii ei, îl remarca pe cel drept care avea sfîrcul bont, de parcă ar fi fost mușcat de dinții unui bărbat, nici atunci nu o considera cu adevărat femeie, ci copil, un copil pe care el îl învăța , îl iniția în tainele erosului. Cine ți l-a mușcat, o întreba, dar acum nu-i vedea sînii și nici fața rotundă și bucălată și nici zîmbetul ei de copil mare. Doar spatele ei alb peste care se revărsa, ca o ploaie, părul blond și cîrlionțat, degetele negre ale bătrînei ce frămîntau carnea albă, aproape transparentă. Apoi Aba se ridică în picioare, rămînînd în continuare cu spatele. Acum marginile ligheanului îi ajungeau pînă la brîu, descoperind privirilor lui Amir toată unduirea torsului ei pînă la mijloc. Cu un ștergar alb, bătrîna frecă corpul Abei pînă cînd pielea albă a femeii căpătă o ușoară culoare rozalie. Bătrîna dispărut cîteva clipe pentru a se întoarce apoi cu un caston zmălțuit pe care-l ținea în mîna stîngă. Degetele mîinii drepte și le afundă în lichidul văscos din castron pentru ca apoi să frece, cu buricele degetelor, spatele Abei. Amir privea, ca hipnotizat, din spatele draperiei, urmărea degetele negre și urma pe care ele o lăsau pe corpul femeii și simțea în nări parfumul de trandafiri, mirosul uleiului cu care bătrîna freca corpul Abei. Amir urmărea fascinat întreg ritualul, ascuns în spatele perdelelor, privea fascinat cum cadîna lui se supunea acestui ritual al înfrumusetării, privea cum fața femeii era unsă cu un unt purpuriu, buzele erau atinse de două picături de ulei de culoare galbenă, iar ochii subliniați cu antimoniu și negru de mosc și, la sfîrșit, părul, fiecare fir în parte și toate la un loc trecute prin strîmtoarea periei de păr, iar apoi din nou toate, legate cu un șiret la ceafă. Era un joc nou, un joc în care femeia își compunea un nou chip, un nou trup, o identitate nouă cu care să-l surprindă, să trezească în el o nouă dragoste. Amir închise ochii și un sentiment plăcut și răcoros urca în el ca un val, un sentiment nou care iată, îl făcea să uite de tot, de spaima cu care, aproape pe furiș își părăsise camera, de cadavrul femeii pe care o lăsase într-o baltă de sînge în patul cu baldachin, de temerile sale, de frica de moarte. Ce simple păreau toate, deschideai o ușă, întrai într-o cameră, o cameră a frumuseții și, iată, tot răul rămînea în urmă. Frumusețea, șoptea Amir, frumusețea... Adhanul, sunetul puternic al chemării la răgăciune îl făcu să tresară și, astfel, fraza abia începută rămase neterminată, înțepenită la primul cuvînt: frumusețe. “Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar. Ash-hadu alla illa-llah. Ash-hadu alla illa-llah. Ash-hadu anna Muhammadar-Rasulullah. Ash-hadu anna Muhammadar-Rasulullah. Hayya ala-s-Salah, hayya ala-s-Salah. La hawla wa la quwwata illa billah.Hayya ala-l-falah, hayya ala-l-falah. La hawla wa la quwwata illa billah. As-Salatu khairun min an-naum. La hawla wa la quwwata illa billah. Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar, Allah akbar.” (“Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare. Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu afară de Allah. Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu afară de Allah. Mărturisesc că Muhammad este Trimisul Allah. Mărturisesc că Muhammad este Trimisul Allah. Veniți la Rugăciune. Nu există putere mai mare decît cu Allah. Veniți la izbăvire. Nu există putere mai mare decît cu Allah. Rugăciunea este mai bună decît dormitul. Nu există putere mai mare decît cu Allah. Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare, Allah este Cel Mai Mare”). Vocea muezzinului, amplificată de difuzoarele puternice instalate în vîrful minaretului, făcea să tremure aerul fierbinte, iar Amir simțea vibrația în fiecare fibră a trupului său. Neauzit, se grăbi să părăsească încăperea.Era timpul rugăciunii de dimineață.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Un text marca Dragoș Tudose care nu ar avea cum să dezmintă, rămân la părerea mea că scriitura dvs. este deosebită și captivantă. Cu privire la textul de mai sus, aș avea o singură obiecție, în ceea ce privește negrul de mosc, și anume aceea că nu moscul, ci kholul de culoare neagră se folosește în mod tradițional pentru evidențierea ochilor, esența de mosc folosindu-se în special în parfumerie, e o observație de detaliu, până la urmă, dar e important de știut.  
Postat de catre Iulia Elize la data de 2013-04-25 10:45:45
         
 
  Mulțumesc amîndurora pentru comentarii.  
Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-04-24 19:25:05
         
 
  effendy Vianu, nu de lungime cîrteam ci de faptul îi lipsește consistența și personajul prea se-nvîrte în jurul propriului buric, oricît ar flutura odaliscele din văluri și ar văluri din șolduri. în rest, fiecare își mestecă poveștile cum îi pică bine. să auzim de șeherezade, ochioase și dalbe nu de cele șepte vaci slabe.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-04-24 15:22:32
         
 
  Acest obicei al scurtarii poveștii este atat de detestat, încât franțuzoaicele, femei emancipate, despre care ai zice că la ele n-ar conta, l-au poreclit pe ditamai presedintele Francois Mitterand "monsieur cinq minutes"."Y compris le prelude", adăugară unele mai rele din fire. S-auzim de lucruri lungi ca la scurte nu ajungi. Asta cu "ajunsul "e alta poveste, pe care n-o spun decat la bere, amicilor adevarati, din ce in ce mai putini si din ce in ce mai rar.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-04-24 15:03:32
         
 
  Esti olecuta nedrept, dom Rechesan, mie povestea imi place, unii prefera lungimile, descrierile amanuntite, aproape baroce, in stil balzacian, dar nu mi se pare exagerat aici. Evident, prin hatisul de descrieri, se pierde povestea, noi cei de azi suntem grabiti, vrem sa aflam mai repede ce si cum, sa ajungem cum am zice la tâlc sau la deznodământ. E adevarat insa ca nu poti trece prea ușor peste o poveste din lumea araba, chiar imaginata. Acolo toate sunt mai molatece, mai lenese, ciuhapii obisnuiesc sa descante o ceasca de cafea si cateva ore, chiar dupa ce nu mai e fierbinte. Astept cu nerabdare orice poveste noua, eu de mic am fost smuls, ca sa zic asa, de la poveste, cand mi-era lumea mai draga: de cate ori incepea țața Leanca, Dumnezeu s-o odihnească în dulcele Lui rai, să spună câte un basm, mă trimitea mama fie să aduc lemne, fie după apă și pierdeam astfel firul narațiunii. De atunci am făcut totul pe fugă, iar unele femei nu-mi iartă nici azi acest trist nărav. S-auzim de lumi arabe și povești lungi de la babe.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-04-24 14:55:35
         
 
  nici capitolașul acesta nu mi-a captat atenția. cred că te pierzi în gesturi mărunte, în descrieri care nu conduc narațiunea spre un punct fierbinte, de interes.în plus nici culoarea locală nu e la locul său, nu regăsesc nimic din aromele, parfumurile și nuanțele orientului, a vreunui magreb ipotetic sau unui spațiu saharian.faptul că reproduci salahul,sau adhanul, îl repeți și răsrepeți e vacs.nici personajele nu iasă cu ceva în evidență, după mine e un text înnămolit.  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2013-04-24 08:18:34
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23877
Comentarii: 120196
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE