FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
scrisoarea VI
Text postat de Victor Petrini


mai întâi trec peste mine umbrele
vânatului,  apoi umbrele vânătorului
mă șlefuiesc
îmi închipui o poveste perfectă
și uit de toate acestea
uit fără nici o greutate
uit la repezeală și imperfect
dar mi-e mai ușor așa
decât aș putea să-mi aduc aminte
tot

îți scriam mai demult o scrisoare 
- cât m-a chinuit scrisoarea aceea -
când au început să mă viziteze
cu toții
eu plângeam în hohote: valorează
oare cuvintele cât fețele lor care 
nu se văd?
Plângeam în hohote. Atunci o vulpe
m-a bătut pe umăr în hărmălaia 
din casă și mi-a spus:

"Nu mai plânge, prietene, eu am 
ucis mai mult decât tine 
am ucis ca să mă hrănesc 
nu ca să învăț ceva din asta 
am ucis în grabă fără să mă 
întreb ce fac, nu mai plânge.
Eu plec acum, dar tu gândește-te 
la ce ți-am spus!"

Nu m-am gândit mult
însă vorbele ei mi-au făcut bine
așa că n-am mai plâns, nu m-a
mai vizitat nimeni. Am rămas
singur în copacul meu de
cristal
să privesc luna cum trage 
plantele după ea pe firmament.

Scriam în continuare
era un frig total, absolut
scriam, dar nu-mi mai făcea
nici o plăcere. Îmi suflam cu
disperare în palme, când
veni o pasăre înțeleaptă
pe o creangă înghețată și cugetă:

"Mi-am părăsit cuibul
plin cu ouă pe frigul ăsta ca să-ți
aduc o veste care
tc-ar fi interesat, dar tu
ți-ai neglijat lucrul
tremuri și îți sufli în palme"

A plecat și Pasărea, aruncând
peste mine o pătură. Cred c-am
dormit puțin, apoi am pornit 
prin zăpada spre tine. 
Am mers multă vreme mi-era mai
bine decât înainte, mă opream 
uneori și încercam să urnesc 
totul de unde rămăsese 
dar nu era ușor.

N-am așezat pe o bancă 
în orașul meu și mi-am 
închipuit că tata zicea: "Oare 
lada asta cu scule mai face
două parale? O am de la 
bunicul tatălui meu, care o
avea de la taică-său, o poveste
veche, dar a ruginit tot înăuntru
nu știu ce să fac!"
-N-o arunca, tată, am strigat
dă-mi-o, dă-mi mie
lada aia nenorocită, poate
o folosesc eu la ceva!

"Ți-aș da-o" a zis el "ți-aș
dărui-o ție, dar mi-a cerut-o
și fratele tău, și nu știu ce să
fac. El e mai mare ca tine."
- El o aruncă, și va
putrezi pe fundul lacului, am mințit
eu, și el mi-a dat-o mie.

Iar eu i-am gătit un miel, 
lada de scule însă mi-a folosit:
scriam acea scrisoare blestemată pe ea 
până când s-a făcut beznă.

E lună nouă, mereu e lună nouă. 
aici, la lumina stelelor nu se mai 
poate scrie nimic
stau, îmi închipui povestea perfectă
și umbrele trec, trec peste mine
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am citit-o din nou și iar mi-a plăcut. Am vrut să știi asta.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-03-30 13:13:28
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Asta e una din cele mai fromoase poezii pe care le-ai scris, Petrini. Sau pe care le-ai postat, că e mai bine spus așa.
În orice caz, ascunde mult, mult tragism.
"(...) Cred c-am
dormit puțin, apoi am pornit 
prin zăpada spre tine. 
Am mers multă vreme mi-era mai
bine decât înainte, mă opream 
uneori și încercam să urnesc 
totul de unde rămăsese 
dar nu era ușor.".
La pariu că vorbești despre o iubire pierdută, nu?
Îi scrii ei! și cauți să urnești lucrurile din loc.
Încerci s-o aduci pe Matilda! înapoi...
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-03-30 11:16:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE