PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Epinefrină ~ 1 ~ Pseudo-sinuciderea raţiunii Text postat de Miruna Romanciuc Din sfera mea cromatică privesc la tine, geniul meu abreviat în litere crestate; o siluetă negru-alb într-un pustiu alb-negru văzut-am în tine; m-apropii iluzoriu, cu paşi tremurânzi, sub limitele pulsânde ale unei frici definite prin tine, într-un dicţionar de neologisme. Şi-ţi văd aripile într-un unghi nefericit, cu tivul prăfuit de simplităţi lumeşti. Fumegă. Tu eşti un înger printre oameni, un demon printre îngeri, un om printre euri. Şi oftezi – tu eşti un univers cu inima-n luna de-un galben-bolnăvicios; eşti un fragment de stea cu propriul colţ încovoiat, tocit, de lama ascuţită a unui interior strălucitor şi viu, fad şi mort; oximoron al unor gene de frumos urât, tu eşti căzut din purgatorii şi urcat în ceruri de lemn mocnit -cărbuni aprinşi te ard. Şi-ntors cu-n spate drept spre raţiune, cu inima privindu-se într-o oglindă cu reflexii-n inuman şi aurită-n idealuri aievea, coteşti cu gândul în ciuda liniei continue, pe care-am comprimat-o cu sacrificiu-mi alb; şi goneşti calm, geometric, către sinuciderea raţiunii. Tu nu-ţi vrei ideile, ce-ţi plâng, suflându-şi nasu-n mânecă, şi-ţi şoptesc un neadevăr adevărat în realitatea ta visată; tu vrei să te-auzi pe tine, vrei intimitatea unei expresii şi-un buchet de sentimente roşii vorbitoare ieşite din conturul unei timidităţi ludice, dar mâna-ţi tremură sporadic şi-ţi tai venele nevinovatului cand îţi concepi apocalipsa gândului; roşu-ţi sfidează ochii perplecşi-albaştrii, iar tu rămâi un circuit închis într-un perfect murdar, perfect inapt de simţire. Şi tu te cocoşezi mai mult, mai adânc, mai aproape de flăcările unui subsol al lumii incendiate - n-are alarmă de incendiu – sub presiunea fluxului de idei pişcătoare, gânduri ce-ţi perforează aorta unei oarecare inimi, a unei scindate minţi. Te cufunzi în tine, te pierzi de tine. Cazi şi vidul e rigid, ca tine, deasupra şi dedesubtul tau devii claustrofobic între pereţi frumaţi de nebunie. Cazi şi pământul nu-l poţi pipăi, măcar, cu-n cel mai lung deget de pragmatism. Cazi, cum o gaură neagră ar picura aiurită în propria-i întunecime, lugubră şi speriată. Cazi şi poţi să simţi suflul sfârşitului, ce mestecă un Orbit cu aromă de mentă; îţi place menta, dar acum simţurile nu te simt. Închizi ochii, nu vrei să-ţi vezi cicatricea sumbră în frunte de final. Dar eu te prind de mâna-ţi rece, cu-o secundă d-epinefrină albastră, şi te las să simţi doar mustăţi din punctul negru ce-şi află sinele în profunzimea existenţei; şi te ridic cu mine, în sfera mea plăpând-acum, ca-ntotdeauna în final; te-mbrăţişez cu spasme, cu zori de înţelegere, dar tu-ţi dispari forma de bland, devii caustic, dispari, căci eşti rănit, ca-ntotdeauna-n început. Şi-acum, stând în tronul secolelor, din sfera mea cromatică privesc la tine, geniul meu abreviat în litere crestate. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23932 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE