FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Un text rechizitoriu*
Text postat de Elena Stefan
Un text rechizitoriu*

Simbol al învierii și al regenerării naturii, poate și al unei posibile regenerări umane, Paștele, în viziunea textului de mai sus, este bolnav. Diagnosticat frust, direct, ca o sentință fără de apel. Fără îndoieli. Fără ocolișuri. Cu sinceritate. Ce poate fi mai trist decât un Paște bolnav ?
În buna tradiție clasică, autorul, aflat parcă într-un turn de control (localul care între timp se umple) în care „avioane – oameni” cu destinele lor, cu percepția lor despre existență, vin și pleacă. Pe timpul cât rămân în zona aeroportului, „autorul – controlor de zbor” îi „studiaz㔠și reține esențialul din „traiectoriile” lor. Prilej de a reține și valorifica textual replici memorabile. Ocazie cu care „inserteaz㔠diverse trimiteri. Unele constatative, altele ironice, altele filosofice, etc. „“Or fi oamini buni, or fi oamini răi…?” Oamenii sunt îngeri până când… trebuie să dea, sau să primeasc㔠Iată exprimat simplu, în „dialectul” duminicalilor, o adevărat㠄taxonomie existențial㔠Verificabilă comportamental. Ironia care merge până la satira amară este de asemenea prezentă : „Pă und te duci numa amărăciuni. Oaminii-și blesteamă zilele și-și ascund unii- altora propria sărăcie. Ăsta… e încă un an de pierdere! Mă întreb cum de s-a ajuns să se vândă pământul? Orice născut este un moștenitor de drept al creației dintâi! N-ar trebui cumva împărțit să se scape de sărăcie?! Lumea e strămbă și n-o îndreaptă nimenea…” Prilej de a aduce în fața și la cunoștința cititorului a realităților crude, tragice, fără speranță în care cea mai mare parte a semenilor a fost adusă s㠄supraviețuiască”.
Poate sărăcia, boala, cerșetoria, bogăția reprezintă în fapt consecințele păcatului originar. Iar aceste statusuri, posibile „încercări” în drumul singular al eului către „purificare” ori mântuire. Pentru că în „creație” toți oamenii sunt egali între ei.
Schooyans, preluând se pare o idee de la Locke, care, la rândul lui pare a se fi inspirat din ideile sfântului Vasile, afirmă c㠄fiecare om are dreptul la proprietate” Pornind de la această aserțiune dacă un „muritor de foame” (sărman, cerșetor, ) „ia” (fură) o pâine de la un bogat nu e păcat. Pentru că el are dreptul la viață iar dacă nu mănâncă moare. Deci dreptul la proprietate la limită trebuie să servească dreptului la viață care astfel prevalează în fața dreptului la proprietate. Dreptul la viatä e mai important decât dreptul la proprietate.
Potrivit spuselor sf. Vasile , dacă fiecare bogat ar păstra doar atât cât îi este necesar pentru a trăi, dând restul săracilor, n-ar mai exista sărăcie în lume. Așadar conform acestor spuse, sărăcia este o consecință a păcatului și îmbuibării al acumulării maladive și nejustificate etic a bogățiilor. De altfel este cunoscută aserțiunea potrivit căreia mai repede trece cămila prin urechile acului, decât bogatul în împărăția cerurilor. Sigur valoarea de adevăr a acestora se află în planul „credinței” care nu poate fi considerată a fi universal valabilă. Fie și dacă doar amintim celebrele versuri eminesciene”
„Religia – o frază de dânșii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranța de răsplată,
După ce-amar muncirăți mizeri viața toată,
Ați mai purta osânda ca vita de la plug?”
Poate de aceea Marx a intenționat să pună în practică ,pe calea forței, spusele sf. Vasile. Să ne amintim că Prudhon a mers și mai departe afirmând că
"proprietatea e furt!". Și mulți sunt de acord, iar pe măsura accentuării cursei iresponsabile de polarizare a sărăciei și bogăției, din ce în ce mai mulți, vor fi de acord cu Prudhon. Dumnezeu a dat pământul în stăpânirea fiecăruia, nu numai bogaților. Faptul că grâul creste pe „pământul bogatului” nu este meritul proprietarului, ci meritul lui Dumnezeu. Așa se nasc conflictele interumane ciclice. Toate aceste considerații și multe altele par a fi „criptate” în textul citat.
Iată mai jos alte esențe de înțelepciune din filosofia duminicalilor lui Nicolae Tudor:
„Mângăierea ține casa, află o vorbă, cine mângâie nu este părăsit niciodată!”
„Mi s-a pus un pietroi la inimă! explodează Desculțul. Omu’ este lovit crunt pe dinauntru! Cât aveți di gand să ne puneți pă umeri, măi?! Fir-ați ai dracu di pastramagii!”
„Căți ai cărat azi?
-Peste o mie…
La auzul cifrei încremenim. Fac socoteala: pentru a putea cumpăra o pâine, trebuie să care 35 de saci…”
Prin textul de față, autorul demonstrează, netezist și nedemagogic strâmbătatea lumii în care trăim, „cea mai frumoasă dintre lumile posibile” cum pe alt plan și acid-ironic se exprima cândva Voltaire.
O lume în care „Nu sînt în stare să duc poruncile-alea așa di greli…”

Text postat de către Elena Ștefan


*PAȘTE BOLNAV**

- M-am uitat io: s-o iau încoace?! Si-am nimerit acia… Ia să mă opresc oleacă, or fi oamini buni, or fi oamini răi…?! Sînt un amărăștean di la țară și-o caut pă nevasta-mea să-…i cer iertare. Lucrează la spații verzi. Nu plec până nu-i spun: “Iartă-mă! Iartă-măăă!” Ce-a trecut vremea! Diabetu-mi omoară picioareli, da’-l dobor cu țuica. Unu mi-a zis: “Moșule!”. Nu mai m-a zis nimini pân-acuma… Ieri- alaltăieri m-am supărat că mi s-a zis… “nenea”! Mi se păruse, tot așa, că trecuse timpu’! (...) Dis de dimineață am avut un mesaj: “vino și taie-l pă Petre!” M-am… prezentat frumos cu cuțitu-n mână, și-a ișit fii-sa. Le-am zis: “Să intre-năuntru, că nu moare!” Ce, a fost chip? L-am luat de bot, l-am dat într-o parte și-ntr-o clipire di ochi… i-am luat gâtu. Ce mare lucru să tai un miel?! A… murit pân la urmă!
Il privesc pe cel din fața mea. Poartă o vestă reiată închisă în nasturi doar la capete. Sunt lipsă… unu… doi… trei… Trei nasturi sunt lipsă! Indoaie țigara ca pe-o cobiliță și trage din ea ca pentru ultima oară. Privesc, apoi, pe fereastră. E frumos afară, poate va fi și mâine-așa! Liliacu-i țeapăn de flori! Frumos a rostit: “Or fi oamini buni, or fi oamini răi…?” Oamenii sunt îngeri până când… trebuie să dea, sau să primească. Cât sunt Ingeri nu cer nici atunci când au dreptul… Răii cuceresc pe nesimțite nișele goale ale sufletului celui bun, după fiecare opintire în real. De multe ori vin și-ți iau din față. Ii observi, dar ești prea obosit să te iei cu ei; râzi doar, în sine, văzând cât de ridicoli sunt! Dar… vine cumpăna de curățire și vezi că s-au înrădăcinat și înmulțit, c-au devenit trecutul tău… Și ești complice prin tăcere și suportabilitate. Puritatea pe care o ai, și de care ții strâns, ca de flacăra lumânării adusă în pumni de Înviere, parcă nu mai are nici o valoare. Gânduri, cuvinte sau gesturi frumoase devin tot atâtea prilejuri de a apărea tu ridicol în fața celor din ce în ce mai mulți. Fiindcă viețuiești într-o lume confuză, iar cei care-ți seamănă sunt luați de un vârtej și învârtiți printre ale vieții… Trebuie să devii rău (și… devii, că e ușor), dar nu -i poți întrece niciodată cu pumnul sau desfrâul. Lumânarea când se-nmoaie, se-ndoaie!
Intră Argatul. Fermoarul tricoului său, ca un lănțic, strălucește-n lumină, iar cheița, căzută peste un semn argintiu, desenează o cruce.
- Lasă-mă să pun io! îmi cere. Unde-i semnu? Opa, l-am văzut!” ( Scoate un pumn cu mărunțiș): Iată: biserica! (…) M-am oprit în acest oraș, poate ocup și eu un loc de bună ziua… Tata mi-a trimis vorbă: “Măi, nu mai am ce mânca. Vino, că nu-i di tini-acolu!”. ” Nu mai are putere, că are nu- știu ce! Pă und te duci numa amărăciuni. Oaminii-și blesteamă zilele și-și ascund unii- altora propria sărăcie. Ăsta… e încă un an de pierdere! Mă întreb cum de s-a ajuns să se vândă pământul? Orice născut este un moștenitor de drept al creației dintâi! N-ar trebui cumva împărțit să se scape de sărăcie?! Lumea e strămbă și n-o îndreaptă nimenea…
Intre timp se umple localul.
Cu oamenii a intrat și un bărzăune ce-ncepe să băzâie pe un geam. Se chinuie din răsputeri să treacă!“ Omoară-l!”. “Omoară-l!!” strigă, speriați. “Nu! sare Argatul, lăsați-l să trăiască!” Il prinde ușor și-l aruncă în curte. Ieșim cu toții să vedem dacă mai mișcă! Bărzăunele o ia pe picioarele proprii înspre poartă! “I-ai rupt aripile, ne-bunule, l-ai strâns prea tare!” - se-aude o voce. Toți suntem ciorchine pe el. Ajuns în stradă își trage sufletul în prima crăpătură din asfalt. “Hai să-l omorâm, se-aude o altă voce, și-așa nu mai poate să zboare!” Si-ntinde amenințător mâna, dar el, țășt! o zbughește cu aripile întinse. “Zboară, zboară!” Il urmărim cu privirea, ca pe un avion, până se pierde în văzduh. Spre alt geam, spre alte glasuri, spre alte mâini întinse…
Intră Omul care aduce veselia.
-Pune una mai de sarma, așa… mai ușor! îmi cere.
“Astă seară eu sânt beat, / nu vreau să fiu supărat…” - începe să răsune vocea unui lăutar.
Omul Vesel o ia ușurel… mustăcind, parcă stă pe loc. Desculțul scoală lumea de pe scaune și-i pune să joace. Care nu-i bun este gonit în curte. Se remarcă un copilandru. “Cine-i?” se întreabă toți. “Asta are toc, ne omoară cu tocu’!” Desculțul se-apropie cu ochii pe picioarele acestuia și se apleacă, se apleacă, până jos. Bate cu degetele în podea în ritmul țambalului. Puștiul se leagănă și se-apleacă, saltă repede-n bătăi. Când obosește și se rupe, brusc, se ridică moșul și-l continuă mai abitir. Iși zguduie corpul și pe stânga, și pe dreapta. Si râde.
S-au oprit trecătorii pe drum. Omul Vesel rotește într-una, fericit, șapca în aer și bea din sticlă ca dintr-un izvor.
Bâțâitu îl ia pe Moș Pârț și-l așează lungit pe două mese, îl forțează să stea cu fața-n sus. Se opune un timp, dar, ce, poți să te pui cu nebunu’? După câteva clipe se relaxează și-ațipește. Apare și lumânarea, o văd aprinsă-ntre degetele îngălbenite de tutun. Oamenii chiuie și se veselesc, îi dau roată cu dansul. Când le reușește câte-o “figur㔠se lovesc în palme precum berbecii înfuriați.
Scrie, îmi zic, scrie, iată oamenii și viețile lor… Se-nghesuie toți să-ncapă în aceste rânduri. O clipă și muzica parcă se opreste. Paharele ridicate în sus coboară câteodată spre guri, dar lichidul refuză să mai atingă buzele.
- Cine nu știe să danseze, nu simte că se distrează! îmi vorbește un bărbat. Eu… sunt cum mă vezi, dar…. când mergeam la bal, luam cea mai frumoasă fată de-acolo și-o dansam… Mă învățase mămica! Măi, omule, nu să mai dizlipea di mini! Așa cum eram io! Punea drag pă mini… Mângăierea ține casa, află o vorbă, cine mângâie nu este părăsit niciodată!
Se apropie Stăpânul argatului.
- Am căutat un baiat sărac- povestește. M-am dus în gară și-am așteptat. Hop… el! L-am gâcit di la distanță. N-avea nici, nici, nici! “Mă, ce-i cu tine? Und te duci?” “Und-oi vedea cu ochii, poate găsesc di muncă.” ’Cea că-i e foame! Hai cu mini, ai grijă di tot, nu te-arăți, vreau să fie toate puse la punctu lor. Imi plac oamenii care se scoală devreme! L-am… nimerit! Se scoală și tocește la mături! Ziua și mătura! Pă urmă dă fuga-n bucătărioară și se zgâiește la tilivizor. Dar… face treabă! Numa că… se uită cam mult la tilivizor. Ne gândim cu toții cum să facem să nu se mai uite ăsta la tilivizor. A dat și di niște cărți pân pod… Le țineam s-aprindem iarna focul cu ele, să economisim motorina… Tata i-a și luat cartea din mână: “Ioti, mă, ăsta și citește- acuma! Să vezi că se dișteaptă prostu!” . “Lasă-i, mă, tată, cartea, că e Biblia… ”. “Nu! Ăsta trăiește mai bini dicât noi! Să nu să mai uite la tilivizor!” Io-l bag în priză, tata-l scoate. Io-l bag, el îl scoate! Tata… tata e rău tare cu omul, dar …dacă uită în menghină un fier, nu adoarme, iese noaptea și-l slăbește! Cică argatul nostru joacă biliard cu arpagicu-n grădină, l-a surprins el, și-o… să se-nciripească, o să-mi spargă capu cu minciuni! O s-ajungă să stea cu mâinile-n buzunare și să ne socotească pă noi… Dar a picat în mâna noastr-acuma!
- Ce-i cu tine? îl întreab pe Omul cu sacii, care nici nu râde, nici nu bea.
- Am tras la cârcă și mă doare burta di nu mai pot! Mă… pâlpâie!
- Căți ai cărat azi?
-Peste o mie…
La auzul cifrei încremenim. Fac socoteala: pentru a putea cumpăra o pâine, trebuie să care 35 de saci…
- Da-ți-l afară să ia nițel aer…
Se sperie, crede că va fi dat afară și de-aicea. Se ridică singur, parc-ar merge la tăiere.
- Acuma și sughiț! Pă mini nu mă dorește nimini, ce-oi avea di sughiț? Auziți- îmi spune parcă un secret- am visat învierea Domnului! “Când mai vii?” l-am întrebat. Si mi-a zis niște cuvinte de care mi-e frică să și calc pă drum…
Mi se cere cântec de ascultare.

“Plange cerul pentru mine
că vede că nu mi-e bine-
n-am durerea cui o spune.
Cum e ceru’ de -nnorat,
așa-s eu de supărat!
Cum e ceru’ fără stele,
așa sînt zilele mele,
nu-nteleg nimic din ele"

S-au întristat toți. Cineva, care tocmai plecase, s-a întors să asculte. Ii privesc și umflă fălcile la mine- semn să tac. Amețitor cuvânt, ce trist răsuni în noapte…
- Mă seacă, zice unu. Când aud, simt că mă seacă! Sunt sufletu omului cuvintele-astea…
Și face un gest fulgerător cu mâna în dreptul ochilor. Tocmai dădea să cadă o lacrimă, îi văzusem sticlirea. A lovit-o din zbor, nu mai e!
- Mi s-a pus un pietroi la inimă! explodează Desculțul. Omu’ este lovit crunt pe dinauntru! Cât aveți di gand să ne puneți pă umeri, măi?! Fir-ați ai dracu di pastramagii!
-Asta-i viața! Nu toată lumea e așa?
- Este… corectă?! Io pot să bag mâna-n foc pentru tini. O bag, dar pierd mâna și rămân așa. Iar tu ești în continuare…”corect”! Si nu-ți pasă că eu n-am, sau n-are ăla… Ori că ne doare! Haideți să luăm și noi lumină di la biserică, uite, trece lumea cu luminî…
- O fi chiar de la Mormântul Sfânt? întreabă cineva.
- Aicea nu știu …
- Di ce nu ne-o da și nouă lumină dumnezeiască?
- Luăm di care-o fi! Vino și tu!- este îndemnat Omul cu sacii.
- Nu sînt în stare să duc poruncile-alea așa di greli…

**Text postat de către Nicolae Tudor
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Las a mai pomeni diversele falanstere pe care le propune (cu buna intentie, desigur) autorul, in sperantza sincera ca va eradica saracia si inegalitatea flagranta dintre cetatenii scumpei noastre patrii si a neasemuitului nostru glob pamantesc. In acest scop nu precupeteste nicio ocazie, si-a tras chiar "plog" unde posteaza mai ales texte preluate fara voia autorilor, chiar impotriva vointei acelora, demonstrand adesea ca un text publicat devine bun public, dupa larga si incapatoarea sa minte. Acesta este autorul atat de laudat de doamna hermeneuta Elena, cu aparatul sau critic mare cat bena. De basculanta, desigur.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-03-06 13:49:24
         
 
  Se chinuie, impreuna cu un grupuscul de simpatizanti, sa detemine toate autobuzele de pe Terra sa circule la o anumita ora in aceeasi zi, in acelasi sens, in speranta ca va modifica astfel axa de rotatie a Pamantului. In caz de rteusita il paste, inevitabil, vorba lui Latunski, "premiul Puliță". In acest sens a infiintat si conduce Cenaclul din bar, unde o sama de betivi antrenati contribuie cu slabele lor puteri la propasirea literaturii. Literatura-vura, la un pahar dat de-a dura, este se pare criteriul de accedere in grupul "Fortza morala", infiintat de distinsul literat. Chestie de morala, deci.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-03-06 13:42:08
         
 
  O fi la partid. Ofi intrat in senat. Munceste la comisia de revizuire a Constitutiei. Probabil.  
Postat de catre Ion Gabriel Pusca la data de 2013-03-05 17:39:47
         
 
  A propos, mai știe cineva ce face Nicolae Tudor? Nu l-am mai văzut pe aici!  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-03-05 17:20:04
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23818
Comentarii: 120251
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE