PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Îngerul şi aprilie maladiv* (Exerciţiu de lectură) Text postat de Elena Stefan Îngerul şi aprilie maladiv* Fie şi invocând textul acesta, nu numai însă, şi valoarea de adevăr a versului „aici nu se mai scrie nimic e doar un aprilie maladiv” păleşte. Nici aprilie nu este maladiv decât, poate, perceput ca atare, într-un univers imaginat, de tip bacovian. Un „semplice ma non troppo” care pe mine mă duce cu gândul la un alt adagiu şi anume, „per aspera ad astram!” Iar poemul pare a surprinde numai prima fază. Pentru partea a doua ni se sugerează un eu dubitativ însă un eu gânditor, un eu preocupat, un eu implicat, un eu aflat chiar în suferinţă şi care, pare a-şi fi pierdut speranţa. Parafrazând o replică devenită celebră aş putea spune, câtă sensibilitate atâta dramă. Pentru că sensibilitatea este la originea dramatismului subsecvent decelabil în acest poem. O sensibilitate dublată de o luciditate de tip pesimist, un fel de abandonare a unui eu acţional, un pesimism constatativ al unui înger care şi-ar fi abandonat nobila sa misiune, aceea de a ocroti. Un intro care ar putea sugera blazare, un fel de final interior dublat de unul cumulativ al mediului proxim şi nu numai, definit concentric şi având „raze spirituale” din ce mai apropiate „eului” , „românia”, „ploaia”, „oamenii” „fm-ul” mergând până la universul interior puternic spiritualizat sugerat de reverberaţiile posibile ale muzicii lui Berlioz, înlocuit cu „fm-ul” poate tot din raţiunea unei percepţii catastrofice. Aşadar un Berlioz sensibil, să ne amintim numai că el, Berlioz „“isi astupa urechile cand auzea Eroica lui Beethoven si se emotiona la orice romanta siropoasa”. preocupat de grandios (să amintim că Berlioz îşi imagina o orchestră cu 30 de piane!) aceasta ar fi fost starea normală însă în contextul dat este înlocuit, abandonat deci, şi, odată cu aceasta „nu mai îmi scrie îngerul astăzi sfârşitul” care ar putea sugera o abandonare absolută! Contrazisă totuşi textual, inteligent şi superb, dacă observăm că primul vers începe cu o celebră spunere a unuia dintre marii titani ai umanităţii care, silit de Inchiziţie să retracteze „adevărul” după ce face compromisul care i-a salvat viaţa, rosteşte celebrele cuvinte care, în fond, anulează tot compromisul şi repune adevărul în drepturile sale fireşti. Abandonarea unei situaţii date, putem la rigoare emite câteva supoziţii în această direcţie, nu înseamnă şi abandonarea lucidităţii. Dimpotrivă, am putea spune. Pentru că, răgazul dat de abstragerea din contingent permite revigorarea cognoscibilităţii: „acum ştiu” spune aproape sentenţios autoarea. De ce acum ? Posibil, cum am spus mai sus, abandonarea „mediului preocupant” să fi oferit şansa unei meditaţii profunde, meditaţie care să fi relevat aproape premonitoriu: „el va veni îmi va trezi duminicile încă o dată va izbi între ele cuvintele eu voi trage de timp”. Şi, în această aşteptare real-imaginar-virtuală, timpul, sugerat de „secundar”, devine un duşman de nesuportat . Până atunci, „mă irită acest fel de a te mişca în afara spaţiului tău şi totuşi rămân fidelă întâi răscolesc sensuri despic literele în lumini las neatinse indigourile pe smalţul sidefiu al doamnei lună înţelegi azi mă răzvrătesc nu mai iubesc astralul mă deconectează de tot înţelesul trec praguri spun stop” O revoltă sui generis împotriva timpului, revoltă care pare a fi şi împotriva unui „aici” unde „nu se mai scrie nimic e doar un aprilie maladiv în care se moare uneori se aprind candele şi se ridică o lespede” . Acest „aici” ar putea fi cheia întregului poem. Un „aici” care, cu toată revolta manifestă nu este anulat. Pentru că textul ne oferă cel puţin câteva puncte de sprijin ca fiind certitudini: „e pur si muove”, „acum ştiu” „totuşi rămân fidelă” „doar mama rămâne acolo”. Şi care oferă şansa, probabil uneia dintre cele mai frumoase, aspiraţii umane: speranţa. Există în acest poem şi o anume doză de autoculpabilizare „iar eu tac întotdeauna prea mult” ca manifestare a propriei responsabilizări. *semplice ma non troppo** e pur si muove nu mai îmi scrie îngerul astăzi sfârşitul bună seara românia aici ploile se duc odată cu oamenii nimic romantic nici măcar fm-ul pe care îl ascult în loc de berlioz acum ştiu el va veni îmi va trezi duminicile încă o dată va izbi între ele cuvintele eu voi trage de timp nu mai suport secundarul mă irită acest fel de a te mişca în afara spaţiului tău şi totuşi rămân fidelă întâi răscolesc sensuri despic literele în lumini las neatinse indigourile pe smalţul sidefiu al doamnei lună înţelegi azi mă răzvrătesc nu mai iubesc astralul mă deconectează de tot înţelesul trec praguri spun stop aici nu se mai scrie nimic e doar un aprilie maladiv în care se moare uneori se aprind candele şi se ridică o lespede doar mama rămâne acolo iar eu tac întotdeauna prea mult **Text postat de Ela Victoria Luca Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE