FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Aceeași și aceeași metodă inadecvată*
Text postat de Elena Stefan
Aceeași și aceeași metodă inadecvată*

Aceeași și aceeași metodă, inadecvată, de "apropiere" de un text. Aceeași și aceeași mașină de tocat carne și umput cârnați utilizată în cadrul altui domeniu decât cel culinar.

De un text, distinse domn, te apropii cu iubire, înțelegere, generozitate și, mai ales, cu sfială.

Este riscantă, ca să nu spun altfel, încercarea oricui, în planul literaturii, de a se considera unitate de măsură. Frumusețea și măreția literaturii constă în originalitate, stil și în diversitate.

Am scris, distinse domn, sute de comentarii, pe acest site. Din păcate, le-am scris în subsolurile textelor pe care le-am comentat. Considerând că toată lumea are onestitatea de a nu-și reinventa trecutul. Tot din păcate, am constatat că unii și-au șters textele (din varii motive: inadaptarea la un mediu virtual nefardat cu encomiastică reciprocă, existența unor comportamente ca ale domniei voastre-și nu numai- comportamente care au alungat mulți autori buni de pe site, protest față de mai știu și eu ce întâmplare de pe site, existența unor dezbateri în subsolul textelor care nu li s-au mai părut convenabile după un timp, etc) În plus, pentru cei care scriu mai demult aici, catastrofa informatică produsă de domnul Cârlea a făcut ravagii. (Continui să cred că a fost făcută din întâmplare, eventual din prostie și nu că ar fi fost un gest premeditat!) Ei bine, căutând într-o zi un comentariu, rcent, am constatat lipsa lui. Și, așa am constatat lipsa și a altora, deteriorarea unora și pierderea definitivă, poate, doar a câtorva. Sper eu să fie doar câteva. Așa am hotârât recuperarea lor. Orice comentariu presupune un efort intelectual mai mult sau mai puțin laborios. Prin urmare, așa cum eu respect toate textele care se postează aici, îmi imaginam că și autorii respectă comentariile care se fac la textele lor. Că îi avantajează ori că nu îi avantajează. Eu îmi imaginez că "realitatea virtuală" de aici este asemenea "realității reale" Adică un text imprimat și adus la cunoștință publică, poate fi lecturat și comentat de oricine, oral, virtual ori în format print. Dacă variantele oral și virtual au o mare probabilitate de efemeritate, varianta print ar trebui să fie una de durată, perenă. Ce vor fi trebuind să facă distinșii autori comentați în formate print ca să "distrugă" aceste reacții? Să cumpere tot tirajul formatelor print și să-l topească? Să meargă în biblioteci și prin casele oamenilor să sustragă paragrafele în care au fost comentați? Asta înseamnă reinventarea trecutului. Obnubilarea ori fardarea acestuia.

Aici, pe site, profitându-se de facilitatea modificării textelor, (firească spun eu, într-un spațiu de creație și de cooperare) unii, mai mulți ori mai puțini, abuzează de ea și își rescriu trecutul! (Într-o viitoare formă informatică a Europeii, am imaginat o arhivă cronologică la care membrii să nu mai aibă acces pentru modificări)

Pornind de la aceste realități, târziu, prea târziu, am decis să recuperez aceste comentarii și să le repostez în pagina mea. Repet, ele, comentariile, multe dintre ele se află ori s-au aflat în subsolurile textelor pe care le-am comentat. Textele care au fost șterse au aneantizat astfel de comentarii. Și singura soluție ar fi să le recuperez, fie de la autori, dacă le-au salvat, fie de prin cache -uri ori din arhive web internaționale. Fie să-mi iau adio de la ele. Asta este. Habent sua fata libelli!

Prin urmare, nu este vorba de niciun stahanovism. Este vorba de un simplu gest de recuperare a unor texte.

Revenind la comentarii. Le-am făcut cu sinceritate, generozitate (unele, poate, și de încurajare însă având de la ce să plec) și în stilul meu. Ele au fost mai mult ori mai puțin apreciate, dezbătute și, chiar, însușite de către autorii textelor comentate. Cine are răbdarea de a căuta prin subsolurile textelor, va găsi astfel de reacții, inclusiv de mulțumire din partea autorilor comentați. Care chiar declară că le-au folosit. Eu sper, și de aceea le-am denumit "Exercițiu de lectură" că au folosit și altora, ca studii de caz. Și i-au ferit de greșeli și le-au oferit posibilitatea de a se familiariza cu o anume percepție critică. Nu infailibilă, nu unică nu buricul pământului. Așa cum lasă unii să se înțeleagă: ce știu și ce spun ei reprezintă unitatea de măsură a Universului! E literă de lege. Reprezintă alfa și omegă. Deșartă, de altfel pretenție. În plus am și e-mailuri de mulțumire pentru aceste comentarii-îndrumar. Care reprezintă chei de lectură, ca rezultantă a intertextualizării textului cu un lector (eu) de bună credință, cu preocupări în domeniu, cu ceva abilități și ca mentor al acestui spațiu. Generos spun eu. Însă, mai presus de toate, un spațiu democratic, permisiv și ecoliterar.

Ca dovadă, chiar textul distinsului domn Peia. Pe mine nu mă deranjează acest text. Nu mie îmi fac rău astfel de texte. Ci autorului. Pentru că, spuneam altă dată, preluat din nu știu care mare gânditor, "scriind ne descriem" Și ceea ce reproșăm ori vrem să ascundem se întoarce, de multe ori, ca un bumerang împotriva noastră ori iese la iveală fără să vrem, fără să ne dăm seama. Pentru că scrisul este o urmă. Și mulți dintre noi (psihologia a făcut progrese extraordinare) știm să citim și să interpretăm aceste urme. Care, unele dintre ele, scot la iveală, urâtul din noi, mizantropismul, frustrarea, ura, neputința, lipsa lecturilor, lipsa înțelegerii unui text și multe altele. (Într-o recentă interpelare, postată viclean și insidios, un distins domn și-a devoalat, fără să vrea lipsa unor lecturi fundamentale!)

Iată un exemplu. Într-un comentariu critic, am scris „Extrapolând titlul unui celebru tablou, se pare ca nu numai somnul rațiunii ci și somnul ca atare naște monștri, lighioane, cum ne spune autorul. Dacă în plan existențial ciclul circadian permite fiintei capacitatea de refacere, iata că noaptea poate fi excelentă pentru „lighioanele” care cresc în noi, fie în momentul somnului, fie în timpul chinurilor insomniace pe care, îndeosebi, mulți dintre creatori le au. S-ar parea că lighioana despre care face vorbire autorul crește în timpul unor astfel de chinuri. Lighioana, înțeleasă probabil, ca fiind antinomică legii morale.”

Pentru cine are lecturile necesare și minima dorință de a înțelege, lucrurile sunt clare. Titlul tabloului, la care face referire paragraful amintit, este "Somnul rațiunii naște monștri" Oricine poate înțelege că "somnul rațiunii" este un concept inclus într-un concept mai larg care este "somnul" Adică orice "somn". Și al rațiunii și al nerațiunii. În termeni de mulțimi putem spune că mulțimea "somnul rațiunii" este inclusă în mulțimea "somnul" Care este mai largă. Deci, avem de-a face cu partea și cu întregul.

Cum se face trecerea de la parte la întreg? Desigur prin EXTRAPOLARE. (unul dintre sensurile extrapolării, conform dicționarelor, este : " trecere de la o idee la alta mai complexă, cu o sferă mai largă etc.; generalizare" Așadar, și din avion se poate observa justețea și legitimitatea utilizării în context a termenului "extrapolare". Adică trecerea de la "somnul rațiunii" la categoria mai largă, aceea care include toate tipurile de „somn”.

Utilizarea termenului de "parafrază" n-ar fi fost incorectă însă nu ar fi acoperit, explicativ, procesul de trecere de la o categorie la alta printr-o inferență logică. "Parafrază" ar fi însemnat doar o expunere, o explicație dată de către mine, chiar mai largă. Pe când extrapolarea implică un proces riguros, repetabil de către oricine.

Să vedem comentariul distinsului domn Peia și ce ne relevă acest comentariu. Spune domnia sa "Termenul de „extrapolare” se potrivește aici ca nucșoara-n perete. Este folosit doar pentru a face impresiune. Ar fi potrivit, mai degrabă, dacă am zice că extrapolăm simbolistica tabloului, conținutul său ideatic. Un titlu, în schimb, se „parafrazează”, ca și o zicere a cuiva, o expresie celebră. Da, dar cum să folosim atît de banalul termen înlocuitor, căci diminuam fasonul doldora de amportanță al discursului.” Comentariul domniei voastre, distinse domn, după cum se vede, nu surprinde ceea ce trebuia surprins din spusa mea și, cum vă spuneam, ca un bumerang se întoarce împotriva domniei voastre. Adică, se potrivește ca nuca în perete.

Pentru celelalte incapacități de înțelegere, nu mai detaliez. Doar le punctez.

Ciclul circadian – „Ritmul circadian, sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparținând entităților vii, inclusiv plante, animale, ciuperci sau cianobacteri”

„discernământ acut”?!! – da. Discernământul fiind o capacitate umană poate fi ierahizat, comparat, clasificat. De altfel sunt arhicunoscute clasificările potrivit cărora discernământul poate fi normal, limitat, lipsă. Așadar, un discernământ acut, unul lax, unul limitat, etc. sunt formule și limpezi și legitime și comparabile.

Pot avea același tip de discernământ un copil, un adult, un matur, un vârsnic, un senil, un artist, un epicureu, etc? Evident că nu. Capacitatea lor de a distinge între bine și rău , facultatea de a judeca, de a raționa, de a discerne, de a gândi fiind diferite pentru diferiți indivizi rezultă că și discernământul acestora se situează în diverse tipuri de discernământ. Ce spune distinsul domn? „Ce să înțelegem de aici? Că există o infinitate de trepte ale gradului de discernămînt? Există, cumva, discernămînt mai tocit, mai păliduț, mai forțos, mai puțin acut, mai acuțel, mai acutuț, acut de-a binele, mult mai acut, foarte acut? Discernămîntul este sau nu este. Scurt. Ce mai frumusețe de aberație gramaticală, gen: "mai mort"! » Iată cum bumerangul lovește din nou. Ce mai frumusețe de aberație ! Între « mai mort » și « discernământ acut » este aceeași similitudine ca între prefectură și instrumentul acela de înțepat !

Din context se poate lesne înțelege că uciderea lighioanei, adică repunerea în drepturi a legii morale, reprezintă un fel de exorcizare. Căci uciderea lighionei înseamnă scoaterea păcatului din sine. Ce găsește să spună distinsul domn ? « Că repunerea în drepturi a unei legi morale, este, prin forța inechivocă a regulii... exorcizarea? Nasol! »

Ce să mai vorbesc de modul cum înțelege « sancțiunea metafizică » (nu o să înțeleagă niciodată cum urmașii pot plăti pentu păcatele înaintașilor și mitul blestemului din literatură » ! La fel « concentratorul de masă poetică » Îi depășește nivelul de înțelegere.

În fine, între efortul de a înțelege și aruncatul cu piatra, distinsul domn alege fără ezitare piatra, ciomagul. Primitivismul lecturii naște lăturatura !


PS. Voi ignora, pe viitor, astfel de „producțiuni” criticoide.

*Ioan Peia, „Concentratorul de masă poetic㔠sau cuantificatorul gustativ de lirici semipreparate!
http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=44170

Nu mai postez comentarii sub textele acelora care și le șterg periodic.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  " Aici se scriu și se comentează texte, nu persoane"

Care persoană?
Că e mai multe-ntruna, ca pe vremuri: "Victoria -
cincizeci de magazine-ntr-unu' sigur!"
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-09 15:52:00
         
 
  Domnule Peia, lăasți grija aceasta exagerată pentru mine. Pentru domnia voastră, cum a demonstrat RȘ nu textul este important a a spune, la nivel de MOI, dacă un text vă place sau nu. Ci autorul. În funcție de hachițele personale. Lăsați-o mai moale cu priceputul. Nu mai afirmați. Dovediți! Până acum doar afirmații unele mergând până la jugniri sau chiar insulte.

Domnule CTA, reomandările domniei voastre nu pot fi luate în considerație. Din simplul fapt că nu sunt făcute cu bună credință și mai ales, pentru că nu sunt credibile și calificate. Și vă mai spun ceva. Aici se scriu și se comentează texte, nu persoane. Dacă realizați diferența.

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 13:38:53
         
 
  Nu e cazul s-o lungești maț-călugăr cînd lucrurile-lămurite.

Vă pot da însă o recomandare. În timp ce compuneți un text, luați o grămăjoară de pietricele în gură și încercați să rostiți limpede ce scrieți pînă ce nu vi se mai împiedică limba-n gură. Chiar dacă vi se vor ciobi cîțiva dinți, stomatologul se va bucura, iar cititorii nu vor mai face urticarie.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-09 13:13:36
         
 
  Stimată doamnă,
Puteți să aduceți un quintal de argumentații, "extrapolate" de pe tot mapamondul, nu aveți cum convinge. Ceea ce nu pricepeți dv. este modul complet inadecvat în care folosiți noțiuni pretențioase, care, altcum, se pretează doar la domenii strict specializate. Pe zona asta, pe care o stăpînesc doar inși cu abilități îndelung exersate, joaca de-a lexicul țanțoș aduce cu dansul caraghios al unei cocote, care se împopoțonează cît mai țipător pentru a impresiona onor asistența. "Tranzitivitatea semantică", (pe care parcă ați vehiculat-o pe aici), disponibilitatea unor noțiuni de a se plia pe sens, nu se poate aplica oricărui fel de discurs. În orice caz, nu la cel pe care-l vînturați dv. pe aici. Unii dintre noi nu suntem chiar proști de duzină, așa cum sugerați adeseori, incapabili să pătrundem un text, indiferent cît de elevat ar fi el și cît de multe cunoștințe specifice ar reclama. Am mai rumegat și noi cîte ceva, am mai mirosit ce și cum e cu povestea asta, măcar așa, la nivel de informație sumară, dacă nu cu pretenții de mari pricepuți, astfel încît am putea face diferența între scriitura pertinentă și mostrele de epigonism infatuat care fac paradă de competență. La rigoare, am putea acorda credit fie și ideilor vehiculate - vehiculate prost, desigur! - prin textele epigonice, dar orice ochi, un pic experimentat în lecturi diverse, nu poate să nu observe caraghioslîcul semeț al alipirii forțate de expresii, care dau imediat senzație de artificial, de paradă lexicală, de lipsă de naturalețe, de stil cu moț!
Dacă nu pricepeți obiecțiile care vi se fac, atunci nu aveți nicio șansă de a vă, eventual, corija pretențiile supra/ponderale.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-09 13:12:35
         
 
  Neputința argumentației sublimată în acuzații! La atât se rezumă intervenția dumneavoastră!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 11:24:27
         
 
  Kilometrii discursivi nu pot argumenta, ei sînt însă cu siguranță dovada neputinței unei persoane îndărătnice și încăpățînate de a-și recunoaște eroarea. Ceea ce e însă mai grav este faptul că stilul dv. este structurat pe asemenea erori care împănează discursul fals academic.

De fapt, stilul dv. este indigest. Așa că nu vă așteptați să aveți cititori și aplaudaci. Încercați să nu mai faceți paradă de ceea ce nu ați asimilat cum trebuie ca să-l puteți expune suficient de lejer pentru a fi gustat de cei care ar vrea să vă citească.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-09 11:20:26
         
 
  "confuzii atît de rudimentare"
"nu vă dați seama ce prostii susțineți în stilul dv. onctuos și lunecos."

Le trec la capitolul mitocănisme și grobianisme.


Pe fond:
Spuneți: "Gîndirea lucrează și cu alte modalități de operare decît cele logice."

Gândirea, ca proces psihic cognitiv, este de o mare complexitate. Însă, în esență, reprezintă un proces psiho-fiziologic de reflectare mijlocită și abstaract generalizatoare. Ea operează cu noțiuni și raționamente cu însușiri esențiale și comune ale obiectelor și cu relațiile logice care există sau se stabilesc între diferitele realități obiectuale, virtuale ori factuale. În esență am spus. Pentru că mai sunt și alte multe aspecte care țin de gândire și funcționarea ei. Ce este de remarcat este că gândirea operează cu raționamente și concepte care țin de logică. De altfel logica chiar gândirea, printre altele, are ca obiect de studiu. Iată definiția care este limpede: "LÓGICĂ, logici, s. f. I. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. În afara logicii nu avem de-a face cu gândire. Ci cu pseudo ori quasigândire.

Da, dicționarul, cu privire la definiția de tip filosofic, pe care am subliniat-o așa spune. Însă mai există și o altă definițe. Pe care v-am prezentat-o nesubliniat. Accentuând-o pe a doua nu înseamnă că am abandonat-o ori am respins-o pe prima. Și aceste două definiții nu reprezintă exhaustivul în ceea ce privește definiția extrapolării. Am crezut că este suficient pentru înțelegerea problemei supuse discuției. Văd că nu este. Iată o definiție mai generală, care acoperă cârcoteala domniei voastre "A aplica prin analogie la un alt domeniu pentru a face anumite deducții." Prin urmare extrapolarea poate fi și poate deveni și concret-reală. Definiția filosofică redă situația general valabilă. Pentru că filosofia este "Știința generală a lucrurilor, principiilor și cauzelor"

Prin urmare, v-ați grăbit, domnule coleg, agățându-vă ca înecatul de pai. Extrapolarea poate lua forme cât se poate de concrete.

De exemplu raționamentul. "Cu argumente logice un om poate înțelege". Extrapolând raționamentul de la cazul general la un caz particular am putea spune:"Cu argumente logice, domnul Atanasiu poate înțelege" Iar această extrapolare poate rămâne doar în plan ipotetic. Însă poate deveni și concret reală. Adică, ceea ce în primă fază a fost o ipoteză poate deveni realitate. Nu întotdeauna și nu în mod obligatoriu! Adică, extrapolarea raționamentului că domnul Atanasiu poate înțelege chiar poate să aibă valoare de adevăr. Respectiv ca domnul Atanssiu chiar să înțeleagă.

Un alt exemplu care contrazice ușor afirmația riscantă și limitativă a domniei voastre.

"Să se extrapoleze la un câine de 10 kg un tratament cu antihelminticul uman
Decaris (Levamisol - Janssenź) de la un om de 80kg. Doza este de 5 mg/kgc (1 comprimat = 50 mg, respectiv 8 comprimate/individ adult)." http://www.veterinarypharmacon.com/docs/507-Vet.drug-1-2010-6.pdf

Sigur, aș putea continua la infinit. Însă sper să fi înțeles cum este cu extrapolarea, domnule coleg. Dar am răbdare. Dacă tot mai aveți dificultăți voi veni cu help-ul necesar.

Însă așa ca între membri Europeea (în această calitate suntem noi aici! să nu mai amestecăm planurile, patinele, etc) vă rog eu, renunțați la mitocănisme și grobianisme de tipul celor pe care le-am menționat în preambulul acestei intervenții!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 10:57:02
         
 
  Domnule profesor, mă bucur că n-am fost elevul dv. Buba este asta: extapolarea nu este o inferență logică, o operație a gândirii prin care se trece de la un enunț la altul în mod deductiv sau inductiv. Este, cum bine spune dicționarul, o extindere ipotetică. Gîndirea lucrează și cu alte modalități de operare decît cele logice. Nu faceți confuzii atît de rudimentare. Iar tot ce e ipotetic este doar prezumtiv, presupus, nesigur, Nu are rigoarea raționamentelor logice. Poate sînteți doar naiv și nu vă dați seama ce prostii susțineți în stilul dv. onctuos și lunecos.

Chestiunea gravă este că vă construiți discursul cu termeni a căror proprietate nu o aveți. Adică al căror înțeles doar îl dibuiți.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-09 09:42:11
         
 
  Păi, dacă aici nu poate fi utilizat un limbaj specializat, atunci unde?  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 08:27:26
         
 
  Oare o aserțiune făcută în al 11-lea paragraf din 20 însemnă "preambul"? Și de unde "infatuat la afirmații greșite"? (sic!)


"EXTRAPOLÁRE, extrapolări, s. f. 1. (Mat.) Metodă de determinare aproximativă a unei funcții continue pentru valori situate în afara unui interval de valori cunoscute; extrapolație. 2. (Fil.) Extindere ipotetică a unei noțiuni, legi, teorii etc. de la un domeniu la altul; trecere de la o idee la alta, mai complexă, cu o sferă mai largă etc. – V. extrapola."

"INFERÉNȚĂ (‹ fr.) s. f. 1. (LOG.) Operație a gândirii prin care se trece de la un enunț la altul în mod deductiv sau inductiv, direct (i. imediată) sau indirect (i. mediată). Poate fi necesară sau probabilă...."

De unde, atunci, "proces, abuziv logic, de aplicare a unui model teoretic care a fost elaborat pentru obiecte dintr-un anumit domeniu la un altul cu care primul n-are nici în clin nici în mînecă." Procesul este unul logic universal valabil. Cel mult mi s-ar putea reproșa o oarecare ușoară tautologie, inferența fiind în general o operațiune logică. Observație la care aș putea răspunde că "inferențe" mai puțin corecte ori chiar incorecte pot face și unii cărora logica le poate fi afectată, de lipsa cunoștințelor ori având alte valori în sistemul lor axiologic. Ori, de asemenea, poate fi afectată de boli sau ingerarea de substanțe psihotrope, etc.

Și care ar fi motivația afirmațiilor din fraza: "Folosind însă cuvinte bombastice poți ameți lesne cititorul. Mai ales dacă știi să și îmbrobodești sentințele în cu laude de sine și dispreț față de cei care n-ar fi capabili să priceapă. Să uzezi de stilul emfatic." Închipuirea distinsului coleg, constat, nu are limite. Și denotă, fără tăgadă un complex care ține de mania persecuției. De unde "intenția de a ameți lesne cititorul"? Nu am folosit acest stil într-o discuție cu tăietori de lemne (toată stima pentru acești lucrători) ci într-un spațiu intitulat "Literatura online" sau "Atelier literar". În care, cu siguranță, știu că limbajul poate fi inteligibil fără dificultate. Iar pentru cine este în formare, firesc, nimeni nu s-a născut învățat, există dicționare, putem conversa. Păi dacă aici nu poate fi utilizat un libaj specializat, atunci unde?

În niciun caz intența mea nu a fost să amețesc pe cineva. Dimpotrivă. Să limpezesc, să clarific să ofer un model, un exercițiu de lectură. Sintagmă, în sine, care conotează modestia mea. Nici vorbă de "laudă de sine" ori " ori "dispreț" . Am spus "exercițiu" în accepțiunea "Temă servind ca mijloc pentru dobândirea sau dezvoltarea îndemânării, cunoștințelor etc. într-un anumit domeniu"

Eu mă minunez de logica distinsului coleg! Cum să interpretezi "dispreț" faptul că, într-un spațiu, cel puțin prezumat, a fi literar, te adresezi, de la egal la egal, cititorilor cu un limbaj pe care îl presupui familiar tuturor, ori majorității cititorilor?

Mă întrabă, distinsul coleg, cum de am "găsit" cuvântul "adaptiv".(într-un alt topic) Mă crede ori nu, răspunsul este acesta: firesc. Fără eforturi. A venit de la sine în procesul scrierii textului. Fără niciun efort deosebit. Face parte din fondul meu principal de cuvinte. Ca de altfel fiecare dintre toate cuvintele pe care le folosesc. Rar și de regulă, în dispute ca acestea, consult dicționarele. Pentru a da rigoare argumentației. Și o fac, mai ales, în scop didactic. Pentru aceia care se află la începuturi și care doresc să învețe. Acest spațiu având și un important rol formativ, îmi imaginez eu.

În concluzie îmi rămân de neînțeles rațiunea pentru care domnul coleg îmi face aceste nemeritate reproșuri și îmi face procese de intenție. Pot presupune. Însă nu am certitudini.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-09 08:24:38
         
 
  Pentru cine are lecturile necesare și minima dorință de a înțelege, lucrurile sunt clare.

Un preambul infatuat la afirmații greșite, urmat de o concluzionare la fel arogantă.

Așadar, și din avion se poate observa justețea și legitimitatea utilizării în context a termenului "extrapolare".

Parțial îndreptățită, din avion da, dar de la firul ierbii ba. Pentru că extrapolarea nu este nicicum:

procesul de trecere de la o categorie la alta printr-o inferență logică

ci un proces, abuziv logic, de aplicare a unui model teoretic care a fost elaborat pentru obiecte dintr-un anumit domeniu la un altul cu care primul n-are nici în clin nici în mînecă. Folosind însă cuvinte bombastice poți ameți lesne cititorul. Mai ales dacă știi să și îmbrobodești sentințele în cu laude de sine și dispreț față de cei care n-ar fi capabili să priceapă. Să uzezi de stilul emfatic.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-07 12:33:25
         
 
  A, deci eu aș fi un criticoid!
Iar dv, prin contrast, un hermenoid!
E o chestie.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-06 23:51:02
         
 
 
Doamna criticistă,
Să le luăm pi rînd, apostolește...

Mai întîi, doresc a vă informa, cu toată sinceritatea din dotare, că, o vreme, chiar am crezut că doar de kiki, de miki, de trei lei ridikii, vă faceți că nu știți cum că nu am chiar așa, o radiografie de idiot, încît să nu fiu apt a fi în stare întru pătrunderea blogodorelile domniilor voastre, multiplicate hydric, în fulminantele texte criticiste și didacticiste. Mă gîndeam că e doar o modalitate ironică de a mă minimaliza, vizavi de magnanima-vă persoană.
Dar, iată, că am avut o revelațiune totală, care m-a cutremurat pînă-n adîncul hermeneuticii mele minore: domniile voastre multiplicate chiar credeți ce spuneți!! Iată exemplul cel mai grăitor:

Ziceți, explicîndu-mi senioral, mie:

“Ciclul circadian – „Ritmul circadian, sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice sau comportamentale aparținând entităților vii, inclusiv plante, animale, ciuperci sau cianobacteri”

Deci, doamna-doamna, presupunînd că nu aveam habar de faimosul ritm circadiano-nix-hemeral, credeți că nici măcar un minimum-minimorum de curiozitate nu m-ar fi îndemnat să aflu cu ce se mănîncă, înainte de a mă lansa în polemică? Măcar așa, de ochii lumii. Păi, doamna-doamna, poate vă mai amintiți de vremea cînd calculatoarele noastre, de proveniență redegistă, intraseră în Românica. Ei, aceste minunății, printre multe alte progrămele miniaturale, avea și o jucărioară distractivă, care îți personaliza bioritmul – un fel de aceeași mîncărică de pește cu circul circadian (vă semnalizez că fac ironii, ca să nu mă mai credeți un împachetat, hă! hă!). Îți vîrai datele pesonale în cip și, hop! că aflai cînd ești foarte bun păntru fecundare și alte chestii cu trestii.
Deci, pardon! Prin urmare și-așa deci, sunteți cu obrocu-n beci, cît privește circadiana aia!

Și, ăvvv cooors, continuați să-mi explicați, cu impresionantă generozitate, cum e cu somnul rațiunii & so on! Ce naivitate înduioșătoare! Cre’ că numa coana Tanța, dîn Constanța, care freacă-n van faianța, nu a auzit de asta. Măcar cînd trage un pui dă somnic pe sofa din cuhnie și-l visează pe Goya pictînd-o!

Ci să fie vorba, în ceea ce mă privește, de “incapacitate de înțelegere” (oh, ce formulare!)? Eu vă spun – așa, confidențial – că e vorba de mimarea acesteia, deși îmi pare complet aburdd să fac astfel de precizări! Căci, pentru un om care se pretinde a fi inteligent, lucrurile erau super/evidente.
Eu, nu autenticitatea unor idei împrumutate de către domnia voastră și vîrîte cu anasîna într-un text, contestam, ci modul absolut defectuos și hilar în care le folosiți. Dacă mă pricepeți!
Mai eczactămon, dacă aveți… capacitatea de a înțelege!!...
(Observați că, stilistic, eu am evitat formula “capacitate de înțelegere” – pandant cu aceea care vă aparține: “incapacitate de înțelegere”, căci e un pic cam pleo și, desigur, urîtă, ca rezonanță expresivă. Eu aș fi zis: “incapacitate de a înțelege”, care e oleacă diferită, nu credeți? Dar, pentru a avea priceperea estetică a alcătuirii frazei, îți trebuie un anume simț armonic. Cum ar veni.

Să continuăm:
//“Discernământul fiind o capacitate umană poate fi ierahizat, comparat, clasificat.”//

De-aia poate fi “ierahizat, comparat, clasificat”? Altfel zis, toate capacitățile umane, tocmai din acest motiv sunt ierarhizate, comparate, clasificate? Ia să vedem... Capacitatea de a prognoza viitorul cum se va clasifica?
Minifuturolog, ceva mai futurolog, futurolog de-a binelea, foarte futurolog, inimaginabil de futurolog etc!...


//„...nu este vorba de niciun stahanovism. Este vorba de un simplu gest de recuperare a unor texte.”//

Cîtă ipocrizie! Mai degrabă e vorba de un pretext, pentru a ne dovedi nouă, ageamiilor, cîtă pricepere și abilitate speculativă vă animă. Vă, deja, pregătiți soclul evocator al unei personalități d eprim rang în cultura romînă, care, mentor fiind, a îndrumta noul concept ecoliterar către culmi de... etc etc! În fiecare didactic zace cîte-un Demostene în pijama.

//„Revenind la comentarii. Le-am făcut cu sinceritate, generozitate (unele, poate, și de încurajare însă având de la ce să plec) și în stilul meu. Ele au fost mai mult ori mai puțin apreciate, dezbătute și, chiar, însușite de către autorii textelor comentate.”
„În plus am și e-mailuri de mulțumire pentru aceste comentarii-îndrumar.”
„Care reprezintă chei de lectură, ca rezultantă a intertextualizării textului cu un lector (eu) de bună credință, cu preocupări în domeniu, cu ceva abilități”//

Cu sinceritate facem și noi contra/comentariile, doamna. Pe bune! Doar că nu vă încurajăm. Faptul că echilibristica Voastră speculativă a fost „apreciat㔠de către apropitarii textelor, e la mintea cocoșului: culmea ar fi ca ăi gîdilați la gușulică, pen’că au fost băgați în seamă, să nu se simtă datori a întoarce, laudativ, mulțumirile lor. Deci, altă ipocrizie.
Dar de ce s-au sfiit să vă mulțumească respectivii recenzați în plin sait și s-au strecurat pe din dos, pe mail? Să fie un obicei mai așa, mai pidosnic? Sau ținură să vă toarne și nește cuvințele, ceva mai otrăvite, despre x și y – indezirabilii, de! – în scumpele timpane?
Și despre ce „cheie” vorbiți? Despre ce „intertextualizări”? Despre ce „abilități”?
Se pare că ați trecut la auto/aprecieri encomiastice (că tot vă e scumpă noțiunea).

//„unele dintre ele, scot la iveală, urâtul din noi, mizantropismul, frustrarea, ura, neputința, lipsa lecturilor, lipsa înțelegerii unui text și multe altele. (Într-o recentă interpelare, postată viclean și insidios, un distins domn și-a devoalat, fără să vrea lipsa unor lecturi fundamentale!)”//

Poate că ar fi fost cinstit să pomeniți, fără ocolișuri ușor perfide, numele mizantropilor, frustraților, neputincioșilor, inculților etc. Nu de alta, dar unii ar fi înclinați să vă plaseze taman în categoria celor pe care-i incriminați, aluziv, Senioria Voastră.

Să revenim la „extrapolare”.
Și eu am verificat definiția acesteia, în DEX. Și, dincolo de intuiția mea, în care am încredere, interpretarea pe care o dă DEXul, consider că nu e cea pe care o agreați dv.

„Extrapolare = extindere ipotetică, pe baza unui raționament prin analogie, a unei noțiuni de la un domeniu la altul”

Perfect. Să vedem fraza folosită de dv.

//„Extrapolând titlul unui celebru tablou, se pare ca nu numai somnul rațiunii ci și somnul ca atare naște monștri, lighioane, cum ne spune autorul.”//

Deci, coborîți oleacă din avion și observați că referința este la UN TITLU, nu la ceea ce definește el, la conținutul lui. Un titlu, care doar sugerează, generic, conținutul tabloului în cauză, nu este tabloul în sine. Nu e nici măcar o noțiune, care să desemneze un segment al realității. E o simplă expresie. Domeniul real, care ar putea fi extrapolat, este, cum am spus, conținutul ideatic al tabloului, care exprimă acel „somn al rațiunii”. În sensul ăsta ar fi trebuit să vă exprimați.

//„Pot avea același tip de discernământ un copil, un adult, un matur, un vârsnic, un senil, un artist, un epicureu, etc?”//

Încercați să faceți viraje speculative, pentru a vă susține teoria!
E adevărat, la diferite vîrste, indivizii nu au același discernământ. Dar domnia voastră nu relaționați discernămîntul că particularitățile persoanelor, ci caraterizați, în sine, o astfel de calitate uman㠖 vorbiți de „discernământ”, ca noțiune desprinsă, cumva, de acest tip de relaționare. Ca și cum „discernământul”, în structura lui pur noțională, poate primi diferite calificații. Eroare!

//„Ce mai frumusețe de aberație ! Între « mai mort » și « discernământ acut » este aceeași similitudine ca între prefectură și instrumentul acela de înțepat!”//

Nu. Eu zic că diferența e mai mare: ca între modul în care percepeți dv. noțiuni disparate, încercînd, contra naturii, să le sudați, și spiritul armonic al unui bun alcătuitor de fraze coerente.


// Din context se poate lesne înțelege că uciderea lighioanei, adică repunerea în drepturi a legii morale, reprezintă un fel de exorcizare.//

Nu. Din context nu se înțelege așa ceva. Așa ceva înțelegeți numai dv.
Reproduc contextul:

//Aceasta poate fi interpretată ca o repunere în drepturi a legii morale. Autoexorcizare în toată puterea cuvântului.//

Deci, se înțelege, clar, ceea ce se vede.
Cînd te joci de-a rotocoalele speculative, trebuie să cam ai grijă, în amănunt, să nu fabrici aserțiuni ridicole. Se înțelege clar, din cele două fraze pretențioase, c㠄o repunere în drepturi a legii morale” este, „Autoexorcizare în toată puterea cuvântului”, și atît. Nu mă trimiteți cu contextul la Adam și Eva, din circomvoluțiunile Voastre intertextualiste, că nu ține.


Oricum, cînd ajunserăți la hazlia invenție „concentratorul de masă poetică”, vi se ofili brusc organul polemic, căci, la naiba! o chestie mai hilară ca povestea asta hermenAutică, nici că să iezistă!



PS: Observați un lucru: cît interes a putut să iște recezucele dv.!
Aveți, respectiv: 32, 24, 25, 28 accesări. Ceva mai multe, la prima și ultima, care au stîrnit comentarii polemice. De care, ca să zic așa, sunt și eu responsabil. Oare, interesul major, cu care vă împăunați, al celor pe care i-ați legănat părintește în unduioasele dv. frazări hermeneutice, să fie așa de anemic? Ce să însemne asta? Că... apă de hașdoio?!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-02-06 23:45:50
         
 
  Stilului dv. fluviatil îi voi da o replică scurtă. Începeți așa:

Da, aveți dreptate. Georges Leclerc, Comte De Buffon a spus, și mulți acceptă, "Style is the man himself" (or woman herself!)

Citînd într-o altă limbă un lucru pe care-l știe toată lumea, reușiți să vă dați din nou în petic. De ce oare citați în engleză un naturalist francez? Recunosc, e o subtilitate a stilului dv. prin care vă asemnăți în prețiozitate cu cel pe care l-ați adoptat. Ceva de genul sora lu' ceas.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-06 21:12:41
         
 
  Da, aveți dreptate. Georges Leclerc, Comte De Buffon a spus, și mulți acceptă, "Style is the man himself" (or woman herself!)

Până aici suntem de acord.

Să vedem mai departe. Eu ori Europeea v-am pus vreo restricție în ceea ce privește stilul dumneavoastră? Ori dreptului dumneavoastră de a avea un stil? Că ar fi ori nu plat, descriptivist și compilatoriu sau nu, ar fi treaba și dreptul domniei voastre.

Mai departe. Nu mi-am ales stilul. Stilul meu critic s-a format în timp, mi-l asum și mă definește. Nu l-am ales ostentativ (ostentatv față de cine? Și de ce?) Nu este prețios. Este ștințific, argumenat, coerent și folosește un aparat critic, uzual în domeniu, potrivit nivelului de abordare critică a unor teme literare, respectiv, de hermeneutică.

Evident că îl cultiv, îl laud și îl apăr. Și îl promovez. Aveți libertatea să-l ignorați. Ori să-l criticați. Dar faceți-o argumentat. Nu impresionist, otovist, prin aglutinarea unor simple acuze ori aserțiuni.

Celor cărora stilul meu de exprimare critică li se pare, bine zis, li se pare, "afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, sentențios - pe scurt, rebarbativ" nu am nimic a le reproșa. Este dreptul, opțiunea, gustul și nivelul domniilor lor. Aspirația mea este ca acest stil critic să fie la standardul domeniului, să fie creativ, novator și adaptat secolului în care trăim și achizițiilor de cunoștințe în domeniu la zi.

Productiv ar fi ca domnia voastră să exemplificați și să amendați, pe limba domniei voastre, ceea ce doar ați acuzat. Fără o argumentație sustenabilă. Intrați în subsolurile diverselor texte și o să vedeți că unii autori chiar mi-au mulțumit pentru analizele critice făcute și pentru punerea în valoare a textelor lor. Și mulți dintre membrii Europeea au avut de învățat din ele.

De ce ar trebu să fim toți, tot o apă și un pământ? În creație și în literatură în special, inovativitatea, originalitatea, asocierile de idei, în câteva cuvinte, depășirea stadiului în care se află cunoașterea ,la un moment dat, reprezintă calități indispensabile. Altfel batem pasul pe loc și scriem la infinit maculatură. Iar bibliotecile lumii sunt pline de epigonisme, pastișe, redundanțe și platitudini.

Textele mele se adresează unor lectori avizați ori acelora care doresc să evolueze, să-și depășească stadiul de impresionism de tipul "îmi place ori nu îmi place" ori de primitivism naiv în percepția unui text literar. Textul în sine reprezintă o potențialitate artistică. El se descoperă ori se redescoperă în procesul de lectură și intertextualizare. În care lectorul, lectorul activ, joacă un rol important. Ba, chiar, esențial aș putea spune. La limită, aș avansa ideea triumfului lecturii asupra textului. Dar aceasta este altă problemă. O putem dezbate.

Celelalte calificative, din ultima frază, exced cadrului civilizat de discuție, situându-se undeva la nivelul colportărilor de mahala și nu le voi lua în discuție.

Prin urmare, domnule Corneliu Traian Atanasiu, vă respect dreptul dumneavoastră de opinie, vă respect dreptul de a nu vă plăcea stilul meu, de a-l repudia, acuza, etc. Chiar și impresionist. Ar fi productiv dacă ați face-o și argumentat. Ca să văd și eu la ce standard al scriiturii și hermeneuticii vă raportați. Ca, eventual, să pot reacționa. Să pot răspunde. Însă, domnule coleg, nu găsiți firesc că am și eu dreptul la același respect?
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-02-06 18:02:23
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  "scriind ne descriem"

Aveți dreptate și dv. și cel pe care l-ați citat. Mai are dreptate și cel care spunea că omul e stilul. Nu se poate spune că nu ați ales premeditat și ostentativ stilul prețios de a scrie. Stil pe care-l cultivați, lăudați și apărați. Totuși, altora el le apare așa cum spune dicționarul: afectat, artificial, bombastic, căutat, convențional, declamator, emfatic, fals, făcut, grandilocvent, manierat, nefiresc, nenatural, pompos, pretențios, retoric, sentențios - pe scurt, rebarbativ (ca să folosesc un cuvînt din limbajul elevat care vă încîntă). Cuvinte mai metaforice, deși din limbajul colocvial, pentru felul în care e perceput discursul dv. sînt acelea de scremut și constipat. lipsit total de spontaneitatea necesară gestului creator.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2013-02-06 13:06:49
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE