FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Între sublimul virtuții și practica idioțeniei (Exercițiu de lectură)
Text postat de Elena Stefan
Între sublimul virtuții și practica idioțeniei Repostare

Textul de mai sus*, sub o aparentă lejeritate a spunerii, este un text grav. O analiză lucidă, făcută cu mijloace poetice originale și care provoacă lectorul la meditație, introspecție și, poate, la o nouă regândire a spațiului, în sens socio-cultural și ontologic, în care, iată, de câteva mii de ani, ne încăpățânăm să existăm. Cu toate tarele și calitățile pe care le avem.

Neamul de păstori, contrapunctic, un fel de "cowboy blajini", pare a nu avea forța de a se vedea, în oglindă. Un fel de ingnorare a adevărului ori frică de acesta. O tragere a gunoiului sub preș, am putea spune. Comportament surprins și definit poetic într-un mod inedit și cu forță poetică percutantă: "cînd primim un mail mai al dracu'/îl băgăm la spam" Sigur, efectul este potențat și de alăturarea aproape antinomică "păstori" - "spam"!

Apoi propensiunea, pentru un fel de viață sportiv-spartană, este reliefată în text prin invocarea apei de "căciulata". Evident, pentru cunăscători, avem de-a face cu o ironie amară. În care celelalte preferințe bahice, ale noastre, deși nu sunt, expresis verbis, menționate, pot fi intuite ori "văzute" a fi plutind în aerul poetic textual care învăluie poemul. Iar ștersul la gură, cu New York Times, insectarizează un fel de cosmopolitism funciar, o dorință de comunicare a unei imagini de sine, alta decât realitatea crudă, peste media imaginativă. Un lux arhetipal sintetizat în înțelepciunea "păstorească" prin celebra tichie de mărgăritar ca trebuință vital-existențială a chelului.

Ca tehnică, poemul reia mituri fundamentale ale corpusului nostru filosofic definitoriu. Neamul de păstori, viață dusă în armonie cu natura, frumusețea și dulceața limbii, curățenia și puritatea comportamentală, credința, și, de ce nu? răzvrătirea decentă, politicoasă chiar.

Spune autorul, aproape volterian, politicos ironic:

"cică mult e dulce**
avem decît virtuți inițiatice și ocupăm locații
nu ne-ocupăm de ocupații
asta fiindcă-am fi un popor sărac da' de dreapta
adică
scuzați eufonia
că cu stînga ne mirăm
și cu dreapta ne scărpinăm după gold în fundata
ăsta fiind un munte
fetelor"

Evident, pentru o traducere, într-o altă limbă, se impune o notă de subsol. Care să precizeze conținutul semantic al sintagmei. Pentru că, nouă, celor care cunoaștem versurile "Mult e dulce și frumoasă/Limba ce-o vorbim" ne este ușor să intertextualizăm și să înțelegem trimiterea culturală. Care este doar un preambul pentru rechizitoriul care urmează: avem virtuți pe care nu le folosim ne ocupăm de altceva decât ar trebui, complicăm lucrurile, amestecăm ideologiile și ne deculturalizăm "fundata/ăsta fiind un munte"

Episodul "filosofului" -iar este necesară cunoaștere, apriorică poemului, pentru a putea înțelege -prin urmare, iată, necesitatea dinamicii intertextualiste- pune în lumină dramatismul eului afiliat acestui spațiu care, de la înălțimea conceptelor filosofice, inaccesibile altora, devine un fel de acuzator public. Iar sentința, care are o motivație cu un puternic accent personal, condamnă și pare a pune o pecete definitivă "am făcut 13 ani de pușcărie pentru un popor de idioți". După care, pare, că s-ar fi așternut neantul. Și, de data aceasta, finalul nu este unul explicativist, dogmatic, tezist, anecdotic. Ci, după constatarea transformațională a noii deveniri prin moarte, exprimată argotic, aproape, golănesc, așa cum s-ar putea crede că suntem mulți dintre locuitorii acestui spațiu, "a tuns-o", ei bine, după acest interludiu acuzator, putem intui speranța într-o nouă și repetabilă renaștere. Pentru că, acolo unde s-a dus filosoful, este locul sacru în care orice minune este posibilă. Sfârșitul poemului lasă lectorului plăcerea coparticipării la acel "va urma". Un ex post al unei deveniri asumate și înfrânte, o ultimă spovedanie acuzatoare care însă "i-a lăsat pe ăia mască/au stins reflectoarele/au băgat muzică". "Băgatul muzicii" sugerează, poate veselia acelora care au credința că moartea nu este, ori nu poate fi decât o trecere. Către altceva, către un nou început către eternitate. În înțelepciunea sa primordială, intertextualizând din nou, să ne amintim că strămoșii acestui neam de păstori, se veseleau când murea vreunul dintre ei. Pentru că, în credința lor inițiatică, prin moarte își câștigau nemurirea.

Poemul în sine, ia ca partener lectorul încă de la început și, într-un stil, aparent colocvial, îl conduce, într-o încercare de demitizare, asumat-lucidă, printre câteva dintre miturile esențiale ale poporului român. În speranța de a-l face lucid, prin urmare critic, așadar, reinventabil.*****



PS. De mult timp încerc să vânez un poem impecabil scris de ***. Foarte multe sunt scrie bine, până la un punct. După care, de regulă, în final, ori spre final, se "bagă" o anecdotă, o concluzie, o explicație, ceva care are darul de a strica, de cele mai multe ori, bunătate de poezie. Distinsul coleg nu se poate abține să nu transforme mesajul poetic în mesaj propriu zis. Diferența dintre cele două fiind ceva așa ca de la zborul fluturelui la fabricarea marmeladei! Mesajul poetic trebuie să aibă haloul său de imprecizie și mister, zona sa de inefabil. De ce va fi strivind "corola de minuni a lumii" poate doar domnia sa să știe...

Cu excepția ...****, care sunt impecabile, aproape în fiecare text introduce un vers, un cuvânt, un ceva antipoetic. Cu un fel de sadism, de neânțeles, prin care își "sabotează" propriile texte. Personal nu mi-am șters și nu voi șterge niciun text sau comentariu. Dacă ar fi fost print și distribuite public, ce aș fi făcut? Un text, odată publicat, își are soarta sa.

Prin urmare, bucuria este cu atât mai mare să constat, în sfârșit, un poem complet, aproape impecabil. Spun aproape, fiindcă "eufonia/că cu" deși introdusă voit, este o stângăcie. Nu are justificare aici. Ar putea "intra" într-un poem postmodern satiric ori care abordează comportamente de incultură ale momentului.

*, din păcate, a dispărut de pe site iar eu nu l-am salvat. Și, odată cu el, și comentariul meu. Iată de ce voi continua acțiunea de repostare și recuperare a textelor mele. Probabil, multe vor fi luat calea fără de întoarcere. Acelea care au fost scrise direct în casetă. Altele se vor fi aflând în fișiere sau cache-uri.

** am "dat" google pornind de la acest extras. Nu știe nimic!

*** din cauză că autorul a considerat necesar să-și șteargă textul, nu-i voi pomeni numele. Este dreptul domniei sale să posteze sau să șteargă textele. Operațiune, aceasta din urmă, care s-ar putea denumi "reinventarea trecutului". Probabil, multe comentarii, unele laborioase se vor fi aneantizat astfel. Așa că, de acum încolo, cu extrem de multă parcimonie voi mai comenta, dacă o voi mai face sub textele domniei sale. Iar dacă voi simți nevoia să o fac, o voi face în topic separat. Însă, așa cum domnia sa are dreptul să facă orice consideră de cuviință cu textele sale, așa am și eu dreptul să fac orice cu textele mele. Inclusiv să le recuperez și să le repostez. Odată făcute publice, textele, orice texte, se înscriu în Marele Text Cultural al umanității. Și, astfel, pot trezi, legitim reacții. Precum aceasta de mai sus. Chiar dacă autorul are, de exemplu, opțiuni, să le spunem metaforic "piromane"!

**** Din motivele expuse mai sus, am evitat nominalizarea.

***** mi s-ar părea firesc să văd că autorul își asumă propriul său text, fie și ajustat, și să-l reposteze aici.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Patrunjel, ti-am dat doar un exemplu de Font Size si Font Color in htlm. Nu te mai da lovit.

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 21:58:23
         
 
  Kosta, vezi ca dl. Corbu stie engleza si s-ar putea sa te trimita langa peia & reche.  
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 21:56:37
         
 
  Gata. te obraznicesti si nu e ok. cu basistii chiar nu vreau sa am de-a face, so, love pe cine ai mai love-it.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:56:35
         
 
  mere mere si aia cu font size, aka font size da tot suspect ramai.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:53:31
         
 
  @Kosta VianU; daca dai texte pentru antologie, iti spun si cum se face... :)
 
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 21:53:26
         
 
  Kosta + Epi = Love!  
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 21:52:50
         
 
  Intai de toate imi cer scuze Elenei pentru ca ii poluez sectiunea de comentarii. Dar daca ii sunt nesuferit lui Kosta Vianu, ce mai conteaza ca imi mai fac inca un "prieten"!

@Kosta Vianu: La fel ca pentru Italic se face si pentru Bold, dar in loc de litera "i" se pune "b". Idem pentru Subliniat Textul. In loc de "i" se pune "u".

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 21:49:50
         
 
  Nu. Asta cu fontul nu mere. Mai sap  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:31:35
         
 
 



 
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:31:01
         
 
  nu mere
try again

 
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:27:55
         
 
  bunghii! font size is like  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:26:46
         
 
  PS: esti la fel de nesuferit, chiar daca stii hastelemeaua asta americaneasca. Si tot suspect, sa ne-ntelejem!  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:23:08
         
 
  i'm waiting for character size, but that is maybe too much (nu muci!)  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:21:36
         
 
  TNX! just tried! Works! da' to' nu inteleg de ce era asa nevoie de barbarismele alea, de ce site-ul n-are un convertor de format .doc in format html. no, om pune si-ale tampenii, presupun si io ca prostul ca bold se face cu bold daca tot ne prostim in halul ala.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 21:20:25
         
 
  mersi  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-29 20:21:09
         
 
  @Radu Stefanescu: http://www.timeanddate.com/worldclock/city.html?n=64

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 20:10:24
         
 
  sorine, zi si mie ce ora e acu la voi.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-29 19:36:31
         
 
  @Kosta Vianu:

Tastezi inaintea textului "<", apoi "i", apoi ">:, introduci textul dorit, iar in final tastezi "<", apoi "/", "i" si ">"

Cam asa:



 
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 19:28:06
         
 
  @Kosta Vianu: TEXT  
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-29 19:20:35
         
 
  Asa cum am mai spus, numarul meu de telefon este public, in profilul personal, asadar pot fi interpelat oricand pentru orice discutie decenta. Ideea mea ca toti oamenii ar trebui sa fie dezinteresati de ceilalti ma face sa sper insa ca nu prezint asa de mare importanta.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 13:43:46
         
 
  Domnule Jupiter
Sa risipim, cum s-ar spune, si acest ultim mister: in textul meu, netrunchiat, se poate citi o intreaga "halca" de vorbire neaosa, care abunda in formulari din limbajul vorbit, chiar daca, nestiind cum sa pun italic in HTML (pentru ca nu am depus suficient efort in aceasta directie)nu l-am formatat astfel. Apoi, textele scrise astfel alterneaza cu pasaje in care se vorbeste normal, asadar cititorul, chiar cel neinteligent, poate compara. Nu stiu ce concluzie va trage, dar are posibilitatea asta.
Fragmentul citat in comentariu nu poate (si poate ca de data asta eu sunt cel neinteligent) sugera cele aratate. Pentru ca este un text poetic, iar in poezie e mai greu cu exprimarea adevaratei intentii, sunt straturi si straturi de comunicare, eu zic doar de trei, iar un fragment e prea putin. Inca odata, remarc posibilitatea si libertatea totala pe care o aveti de a ma ignora, in cazul in care vedeti ca deraiez. Daca eu deraiez, R St probabil face ceva mult mai placut, care nu va oripileaza, probabil. e dreptul dumneavoastra. S-auzim de lucruri multe, nu neaparat placute, nu?
 
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-29 13:03:25
         
 
  @Kosta Vianu

Domnule Vianu, am știut din primul mesaj la cine vă referiți cănd vorbiți despre stupizi, deci nu erau necesare precizări; din păcate nu mi-ați răspuns la principala mea nedumerire: de ce Codruta, care crede fără rezerve în ceea ce citește, nu s-ar lua de gît cu mine că pluralul cuvîntului umăr este umere, și asta tocmai pentru că l-a citit într-o text al domnului Kosta Vianu? Oare Kosta Vianu nu este cel puțin la fel de inteligent precum Radu Ștefănescu?

Cît privește vorbele grele aruncate de R. Ș. (pe care nu le aprob), eu m-aș întreba mai întîi ce am făcut eu de l-am determinat pe un om inteligent să deraieze spre astfel de afirmații.
Iar cît despre iertare, ea nu este doar apanajul Celui-de-sus.

 
Postat de catre disparut de pe net la data de 2013-01-29 12:28:49
         
 
  Kosta, incearca sa fii ceva mai relaxat, nimeni nu-i chiar atat de rau precum pare... pe ceva mai larg, altadata.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-29 07:02:17
         
 
  Domnul Cristescu le face loc aici, cu marinimie, iar ei profita de faptul acesta si se comporta execrabil. Eu la asa ceva nu pot fi partas fara sa reactionez. Mi se pare de neacceptat. Astept scaderea nivelului pentru denigrarea site-ului. Asa veti scapa in final si de mine, ca si de ceilalti, care au mai indraznit sa aiba coloana vertebrala si bun simt aici.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-28 23:42:42
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Atata timp cat Radu Stefanescu a afirmat ca in opinia lui eu as adulmeca flatulentele lui Rechesan, ca as fi un fel de ins decrepit si bolnav, nu am cum sa-l mai iau in serios ca preopinent, necum sa-l iert. Pentru mine el nu mai este decat Exintescu doi, cel care aducea ca argumente in discutiile contradictorii aluzii la pretinse boli de batranete ale preopinentilor. Gretos, vulgar si de neacceptat, in opinia mea! Daca va continua sa faca mistocareala ieftina la adresa mea, probabil ca ma voi scarbi pana la urma si va voi lasa in plata Domnului pe toti, nu sunt masochist din fire, credeti-ma.
Radu este unul din motivele pentru care imi pare deja rau ca m-am expus si m-am compromis aici ca om. Plus alianta sa cu injuraturile basistilor gretosi. Plus atitudinea sa de acceptare aamestecului autoexilatilor din raiul romanesc, care, culmea, mai au ceva de impartit cu locul pe care l-au scuipat, dar nu l-au uitat si nici nu l-au iertat. Patriotism de butaforie, fatarnicie ieftina, ieftinatate de caracter. Pacat.
 
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-28 23:38:59
         
 
  Domnule Jupiter (Tonans, nota mea!)
Tineti cont, va rog, de faptul ca autorul textului este un om inteligent, care ar fi putut scrie in asa fel incat sa nu iste confuzii, iar daca eu n-am inteles pretinsa ironie citind fragmentul citat, nu e el de vina. Pe de alta parte, prozele mele au puterea sa sublinieze ceea ce intentionez eu sa sublinieze. Punct. In poezie nu am pretentia ca spun totul sau ca spun ce trebuie, cum trebuie, cand trebuie. Stupizii la care ma refeream sunt o categorie clar delimitata, nu e vorba nici de dvs nici de Radu Stefanescu, ci de insi precum Codruta, din textul meu de mai jos, care crede fara rezerve in ceea ce citeste, asa cum citeste. Pentru oameni ca ea, litera scrisa e lege si s-ar lua de gat cu dumneavoastra ca sensul cuvantului "locatie" este acela pe care l-a inteles ea, si asta tocmai pentru ca acitit intr-o carte. Daca va par dezechilibrat nu aveti decat sa ma ignorati, nimic nu va obliga sa intrati in vorba cu oameni ca mine. Eu nu am decat un adevar, acela al limbii literare. Stilul e altceva. Iar stilul acelui fragment citat de profesorul Corbu nu pare, repet, o ironie ci altceva. Daca intelegeti ce vreau sa zic, daca nu, nu si gata, ce atata tevatura pentru niste cuvinte ? Kostanie, oribila dihanie.
 
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-28 23:27:23
         
 
  @Elena Ștefan

Scuzele mele, doamnă, pentru că m-am adresat direct unui vizitator de-ai dvs. fără să fac nici un comentariu gazdei.

Am rezonat cu recenzia dvs. pînă la "Mesajul poetic trebuie să... " care taie din rădăcină vreo cîteva categorii de poezie. Că nu vă plac dvs. e una, că ele "ar trebui să" ce susțineți dvs. e cale lungă. Eu cred că acele finaluri îl definesc pe autor și că pozia "ștefănesciană" nu "trebuie să..." neapărat.
 
Postat de catre disparut de pe net la data de 2013-01-28 17:01:29
         
 
  @Kosta Vianu

Domnule Vianu, așa cum v-am spus ceva mai devreme, vă susțin în încercarea de a-i ajuta pe cei care mai faultează din cînd în cînd limba română. Totuși, pentru ca un astfel de demers să aibă succes, ar trebui să fie însoțit de un ton echilibrat, indiferent de părerea dvs. despre autor.
Înțeleg de ce ați considerat că Radu a greșit cu "locația" (deși eu am văzut acolo ironia, păcat că dvs. nu), înțeleg și că v-ați fi așteptat la o italicizare a cuvîntului, nu pot însă ca să înțeleg o astfel formulare față de un om care a dovedit, prin texte și comentarii, că e departe de a fi un necunoscător al gramaticii:
E ridicol ca nu invatam mai intai romaneste, temeinic, apoi sa ne dam mari scriitori, cu texte lungi la subtiori...

Cum v-ați simți dvs. dacă eu aș veni pe un text al dvs. și v-aș ridiculiza pentru acel "cu capul pe umere", cu citate din dex, iar apoi, după ce, în mod justificat, mi-ați explica faptul că așa vorbește personajul, în loc de niscai scuze, v-aș vorbi despre italice și stupizi, cam cum ați făcut dvs. aici?

S-auzim de chestii clare, numai ecoliterare. VV
 
Postat de catre disparut de pe net la data de 2013-01-28 16:37:08
         
 
  nu-mi ramane decat sa constat cu infinita tristete ca s-a dus dracu nivelul 2 de comunicare. de nivelul 3 nu mai pomenesc. nu-mi ramane decat sa ma-ntorc la acuarele.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-28 16:24:48
         
 
  Utilizarea acelor sintagme trebuia pusa cu italic, intre ghilimele sau boldit, in opinia mea. Altfel, stupizii, care nu lipsesc, pot lua de buna exprimarea, fiindca pentru multi, asa cum am mai aratat, cartile contin numai norma si adevar, fie si gramatical. Fragmentul redat asa cum a fost postat mai sus nu e in stare sa arate daca vorbesti serios cand spui locatii in loc de locuri, locuinte, spatii sau ce dracu vrei sa spui. Nu se vede suficient de bine ironia, oricat te-ai ofusca. Fie si ca tine, daca vrei, dar eu raman la parerea mea, e dreptul meu. Nu, desigur, nu esti agramat, esti numai mistocar, poate, dar asta e problema ta, eu am incetat sa te mai reconsider. Esti, si asta imi e destul. S-auzim de chestii fine, straluciri diamantine, scari, podete, strapontine. KV  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-28 16:12:41
         
 
  apropos, cum ramane, Kosta, sunt agramat sau nu?  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-28 12:17:08
         
 
  inainte de-a da cu piatra, riguros de mioapa dihanie, incearca sa pricepi taman ironia din vorbele alea. cu ocazia asta, in context, ai sa-l descoperi si pe "decat virtuti". dupa umila mea parere, si chiar a multora, bunghesc binisor romana, si chiar pe dedesubt. ca nu e si parerea matale, ca te sculasi cu fatza la cearsaf, mi se falfaie...  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-27 16:45:17
         
 
  Inainte de entuziasm ar fi fost de dorit un pic de rigoare. In limba romana nu exista cuvantul "locatie" cu sensul de loc! "Locatie" este exclusiv "chiria pe care transportatorul o plateste pentru stationarea vagoanelor". E ridicol ca nu invatam mai intai romaneste, temeinic, apoi sa ne dam mari scriitori, cu texte lungi la subtiori, cum ar zice vecinii mei, unii mai destepti ca mine. S-auzim de chestii dese si iubiri fara excese, kostanie, o alta dihanie.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-27 15:02:31
         
 
  nu ma retrag in munti d-le Cristescu, doar schimb canalul din cand in cand pe discovery, sau gsp tv :)  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-26 08:56:58
         
 
  mitologie  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-26 08:56:02
         
 
  Excelent. Excelent domnule coleg.

Fac un exercițiu de umilință: pentru o clipă, cam lungă, este adevărat, am gândit, că vă veți retrage în munți. În accepțiunea struthiocamelusiană, expusă de către domnia voastzră pe un alt topic.

Fac mea culpa.

PS. Parcă avea și un titlu.
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-26 08:50:18
         
 
  @ d/na Stefan, iata textul, comis de subsemnatu

"cică suntem neam de păstori
cowboy cu fluier
de lînă
cînd primim un mail
trosc la spam să-l avem la-ndemînă

cică bem numa' apă de căciulata
post nucleară
whisky pentru colecist
la urmă ne ștergem la gură cu New
York Times

cică mult e dulce
avem decît virtuți inițiatice și ocupăm locații
nu ne-ocupăm de ocupații
asta fiindcă-am fi un popor sărac da' de dreapta
adică
scuzați eufonia
cu stînga ne mirăm
și cu dreapta ne scărpinăm după gold în fundata
ăsta fiind un munte
fetelor

cică am fi din țărînă da' nu ne-ntoarcem în țărînă
de ce
simplu:
lucrurile astea se văd mai bine dinăuntru
din pîrnaie adică
unu' de-al locului a zis pe youtube că
citez
am făcut 13 ani de pușcărie pentru un popor de idioți
habar n-aveam
i se lua un interviu pe patul de moarte
n-avea bătrînul bani de placă da'
purta pempărși cu o anumită
demnitate
în vreme ce
ăia care-i striviseră boașele
predicau virtutea la pictorialul durerii

oricum bătrînul a zis politicos ce-avea
de zis
pe urmă a tuns-o după țigări și vin în kogaion
ăsta fiind tot un munte sacru
fetelor
i-a lăsat pe ăia mască
au stins reflectoarele
au băgat muzică"
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-26 08:43:36
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE