FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Republica Literatura
Text postat de Elena Stefan
Viața înseamnă ordine în raport cu haosul iar omul, ca exponentul de vârf al vieții, reprezintă trimful eternității față de efemer. Eternitate înțeleasă ca prelungire prin continuitate a omului în creația sa.

Ce s-ar fi știut, despre sumerieni, dacă nu ar fi existat Enuma eliș ori Epopeea lui Ghilgameș? Ce s-ar fi ales de om dacă nu ar fi avut minte și dacă nu ar fi creat în toate domeniile?

Scrie Arghezi: ”Cel ce facuse lumea, Iehova sau Satan, / Nu prevazuse mintea si-n minte un dușman,” [1] Însă această minte este un mare prieten al omului. Poate cel mai mare.

Câte a născocit și va născoci mintea umană? Pe cele trecute le știm. Pe cele viitoare le vom afla. Noi sau urmașii noștri.

Un loc aparte, în creația omului, îl are literatura. Ca o fugă de sine însuși. Într-o nouă realitate. Într-o altă realitate. Una plăsmuită. Însă plină de sensuri și înțelesuri. Făcută adesea cu bucurie și plăcere însă, de multe ori, cu suferință. Cu multă durere și suferință. Cu ură ori cu iubire. Și, așa, au rezultat și rezultă operele și capodoperele umanității. În care s-au spus și se spun multe. Foarte multe. Extrem de multe. Însă nu totul. Și niciodată nu se va putea spune totul. Pentru c㠄totul”, în literatură, este precum orizontul. Orice încercare de apropiere îl duce mai departe. Și asta, deoarece, la scara timpului istoric, literatura, creație a minții umane, este și rămâne o Republică Infinită.

Literatura, pentru unii, cândva și poate și acum, mulți, foarte mulți, a reprezentat și reprezintă un fel aliment spiritual, medicament sau chiar drog.

Dacă, nu cu mult timp înainte, scriitorii erau un fel cetăți singulare, acum, scrisul aproape că s-a generalizat. Fănuș Neagu, chiar, scria: la noi, mai mult se scrie decât se citește!

De ce se scrie, de ce se mai scrie? De ce se citește? De ce se mai citește? De ce literatura, căreia unii i-au prezis dispariția, se încăpățânează să reziste ? Cred că răspunsul este mult mai simplu decât pare. Pentru că omul și când este mulțumit și când nu este, nu se poate comporta asemenea unei mașini. Fără sentimente. Adică să stea ori să funcționeze. Omul gândește, trăiește, iubește, se bucură. Și, mai ales, este unic. Și diferit față de semenii săi. Și, chiar și când « stă » omul gândește. Iar multe dintre gândurile sale sunt vise, speranțe, frământări, îndoieli. Pe care simte nevoia să le împărtășeacă și altora. Atât în calitate de scriitor cât și de cititor. Pare a fi în gena noastră acest sentiment al părtășiei. Și - de ce oare?- când s-au scris atâtea, oamenii continuă să scrie și să citească ? Pentru că ambiția, nevoia, bucuria, tristețea, visul speranța, etc. sunt eterne. Iar din acestea precum și din multe altele se hrănește literatura. Care oferă un loc mirific fugii omului de sine însuși. Ori poate, fugii sale întru regăsire.

Mai are oare legitimitate scrisul când s-au scris atâtea capodopere? Sigur că are. Scrisul este ca o flacără ori ca o competiție de flăcări. Mai mari sau mai mici . Dar care întrețin, toate, ceea ce denumim cu toții “Literatura”. În care, din timp în timp țâșnesc opere excepționale, opere care marchează spații și epoci și pe care le cunoaștem a fi fiind capodopere. Recunoscute ca atare de gustul elitelor ori de gustul general al epocii ori spațiilor. Prin urmare, Republica Literatura este un fel de ținut în care gustul democratic face legea. Adică Republica Literatura este un fel de Republică a Bunului Gust.

[1] Tudor Arghezi, La Stele.

Notă:

Aceste însemnări au fost prilejuite, ca un alt punct de vedere, față de textul "Gînd" (Sic!) al domnului coleg Ioan Peia.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  "au facut nu din proprie initiativa ci la indemnul sarpelui" Dumitru Cioaca (sic!)

După cum le știți, pe fond și cu detalii, domnule coleg, păreți, fie un descendent, fie o reâncarnare a distinsului principal concurent!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-23 09:06:49
         
 
  "Da. Mă dau bătut. Caut de atunci unde a rostit Baudelaire vorbele astea." (ioan peia)

Pai le-a spus cum a facut-o si Caragiale: mai pe la colturi sa nu poata fi gugalit.

 
Postat de catre General Motors la data de 2013-01-21 21:35:38
         
 
  În regulă. V-am atenționat. În loc să treceți la respectarea regulamentului, continuați să fiți ofuscat. Prin urmare 1 lună zile redus nivelul!

Și atenționez pe toți: indiferent valoarea literară, indiferent numele, de la Momentul T Zero înainte încălcarea regulamentului se soldează cu sncțiuni.

Chestia cu "cenzura" este răsuflată de mult.

Respectați regulamentul și puteți posta direct, nu-l respectați, un editor va valida/invalida postările dumnevoastră!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2013-01-21 21:34:10
         
 
  Nu știu unde mai este momentul ăla tezero și nici nu am vreun chef să-l caut.
Pentru mine, gestul se cheamă cenzură, indiferent cine ce-ar zice.
Sorry, dar am devenit extrem de parcimonios cu timpul meu și, cum nu pot accepta să mi se taie macaroana așa, nitam-nisam, vă zic din nou: pa!
Pînă la noi ordine.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 21:28:20
         
 
  A ști, domnule coleg Cioacă (iată utilizez un substantiv propriu care, deși la origine, este neecoliterar, și-a câștigat dreptul la existență...ecoliterară!) nu înseamnă și a face.
(doamna Elena Stefan)

Stimata doamna Elena Stefan,
Permiteti-mi sa va contrazic, fiindca se pare ca nu acordati toata seriozitatea invataturii noastre crestine. In Biblie se spune ca Atotputernicul da aceiasi pedeapca si celui care stie sa faca un pacat dar nu l-a facut si celui care stiind cum se face acelasi pacat l-a pus deja in practica. Deci de ce va cramponati dumneavoastra numai pe partea teoretica a stiintei fara a avea satisfactia punerii ei in practica cand Cel de Sus ne-a dat darul de a sti tocmai pentru a putea face?! Dupa parerea mea Dumnezeu s-a suparat pe Adam si Eva nu pe motivul ca au facut ce au facut, fiindca daca nu voia sa faca ce au facut nu-i inzestra cu dotarea necesara. Supararea lui Dumnezeu pe Adam si Eva a fost cauzata de faptul ca cei doi, trecand de pubertate, au facut ce au facut nu din proprie initiativa ci la indemnul sarpelui care era principalul concurent politic al Atoatestiitorului. Deci iata stimata doamna Stefan la ce urmari tragice poata sa duca o stinta nepusa in practica cu buna stinta.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-01-21 20:47:12
         
 
  Poate a părut de curînd.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 20:39:19
         
 
  Jurnal intim!  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 20:33:31
         
 
  Da. Mă dau bătut. Caut de atunci unde a rostit Baudelaire vorbele astea. Nici în eseuri lui despre artă, nici măcar în prefețele sau recenziile la cărțile lui de poezii nu am găsit. Probabil că nu era conform cu ideologia epocii de mai deunăzi să se permită o astfel de licențioasă și blasfemică exprimare. Deci, nu aveam de unde să știu. Aș fi putut intui că e cineva din zona de preavangardă-avangardă, dar... asta e.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 20:28:09
         
 
  A ști, domnule coleg Cioacă (iată utilizez un substantiv propriu care, deși la origine, este neecoliterar, și-a câștigat dreptul la existență...ecoliterară!) nu înseamnă și a face. Charles Baudelaire, illo tempore, se studia, ecoliterar, în liceu. Și, sper, tot ecoliterar, se face și acum. Cei care doreau degustau și latura neecoliterară a marelui poet. Așa cum degustau paote, aceeași latură și la alți mari scriitori. Și amintec aici Eminescu, I. Grangă și alții. Care nu sunt ori nu au rămas mari prin neecoliteratura lor!

 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 19:39:14
         
 
  ,, Ce este arta? Prostitutie.
Iubirea este gustul prostitutie.
Nici macar nu exista placere nobila care sa nu poate fi redusa la prostitutie.
Fiinta cea mai prostituata este fiinta prin excelenta, este Dumnezeu, pentru ca el este prietenul suprem al fiecarui individ, rezervorul comun, inepuizabil, de dragoste."
(Citat din Charles Baudelaire afisat de doamna Elena Stefan)

Stimata doamna Elena Stefan
Niciodata nu mi-am imagaginat ca o fosta fata de pension poate arata atat entuziasm pentru parerile despre prostitutie ale lui Charles Baudelaire.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2013-01-21 19:26:25
         
 
  Literatura, marea literatură este ficțiune, nu mistificare. Că sunt și unele opere în care realitatea în loc să fie tranzitivată artistic în ficțiune este tranzitivată în mistificare este adevărat. Dar nu aceasta este regula. Iar marii autori, chiar și când sunt obligați să mistifice, au o doză de subversiune inteligent disimulată în text. Vedeți postarea domnului CTA "Pericolul orgelor"  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 17:44:45
         
 
  100% Diavolul șchiop. În călătoria de o noapte deasupra acoperișurilor Madridului și alegând la întâmplare case și oameni se află viciile, dorințele și gândurile acestora.

Cei cu "FOM" într-adevăr fac trimitere la oculții care fac și desfac lumea. Însă, prin atidudinea anticulturală a lui Gog, de fapt se stirizează o stare de fapt și, practic se creează o pagină excepțională de literatură. Iar "disprețuirea literaturii" fiind pusă în gura unui asemenea personaj este o pistă falsă. O negare de către un personaj negativ. Este la îndemâna oricui să constate relația dialectică a dublei negații!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 17:34:20
         
 
  ,, Ce este arta? Prostitutie.
Iubirea este gustul prostitutie.
Nici macar nu exista placere nobila care sa nu poate fi redusa la prostitutie.
Fiinta cea mai prostituata este fiinta prin excelenta, este Dumnezeu, pentru ca el este prietenul suprem al fiecarui individ, rezervorul comun, inepuizabil, de dragoste." Charles Baudelaire
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 17:19:19
         
 
  Dacă tot am pomenit de Papini și al lui "Gog", merită să subliniez un moment în care ciudatul individ primește în vizită un reprezentant al FOM (Friends of Manking).
Cine erau tipii acetei organizații și ce voiau?
Expun, sumar, concepțiile lor:

"Fondatorii (...) au pornit de la acest principiu: creșterea continuă a omenirii este contrară bunului mers al omenirii însăși. Oricît încearcă industria, agricultura și politica colonială să compenseze deficitul, e limpede că după cîtva timp va fi o disproporție prea mare între banchet și numărul oaspeților. Malthus avea drepatet și singura sa greșeală a fost că a crezut dezastrul prea apropiat. Desigur, natura, sub formă de cutremure, erupțiuni vulcanice, epidemii, foamete și războaie, se îngrijește de decimarea periodică a neamului omenesc. De asemenea, traficul automobilistic, comerțul cu stupefiante, înmulțirea sinuciderilor contribuie, de cîtva timp, la reducerea locuitorilor planetei. Dar toate aceste providențe - ca să le zicem așa - nu reușesc să țină piept creșterii numărului nașterilor - fără să socotim că acestea constituie, pentru victime, forme de suprimare prea dureroase.
Care e remediul?
Chiar dacă n-am ajuns la foamete, e aproape momentul cînd porțiile noastre vor fi reduse. Și atunci intervine FOM. Aceasta își propune să accelereze, în mod rațional, dispariția celor mai puțini demni de a trăi. Asociația noastră s-ar putea numi, în prima perioadă, Asociația pentru Euthanasia Nebănuită (AEN). Incoveninentul flagelurilor naturale - ca epidemiile și războaiele - este suprimarea tinerilor, a nevinovaților, a celor puternici. Dar dacă e nevoie să ușurăm pămîntul, e drept ca, înainte de toate, să eliminăm pe cei inutili, pe cei periculoși sau pe cei care au trăit destul. Cutremurele și holera sunt oarbe. Noi avem ochi și încă ochi buni. Asociația noastră își propune, deci, să grăbească, în mod blînd și discret și în cea mai absolută taină, stîrpirea celor slabi, a celor infirmi incurabili, a bătrînilor, a imoralilor și a criminalilor; toți, ființe care nu merită să trăiască sau trăiesc pentru a suferi, ori impun societății cheltuieli grele".


De ce vă amintește povestea asta? Nu cumva cei ce disprețuiesc pe "inepții mahalalelor", care, pînă mai ieri, cons'fințiră să aplice aste metode de "eliminare"?

PS: La punctul 6, am oarece îndoieli că ar fi vorba de "Diavolul șchiop", al lui Lesage. Eu nu-mi amintesc că ar fi taman așa. Dar, provocat, sunt nevoit a o reciti și, eventual, a confirma ua ba dacă acesta-i răspunsul. Deși aveam altceva în plan.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 16:47:05
         
 
  nicol și emi,
spre deosebire de tine, care ai beneficiat de ajutorul unchiului gagăl - știam asta chiar cînd am pus întrebarea - eu nu am avut cum. căci e posibil ca citatul să fie puțin cunoscut și desprins, ori dintr-o carte, pe care NU am avut-o la îndemînă, ori, dacă am avut-o, memoria nu-mi este infailibilă. căci, dacă ar fi fost așa și aș fi reținut tot ceea ce am parcurs cu lecturile, azi eram o enciclopedie ambulantă.
prin urmare nu știu de unde e citatul care aduce, cumva, cu stilul lui Nietzsche sau vreun autor cu același stil, dar urmează să-mi deconspiri cartea și onor semnatarul ei, ca să mă lămuresc.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-21 16:05:30
         
 
  mistificare sau nu, literatura e totusi o chestie. pe mine m-a impresionat atat de tare "puiul" lui bratescu-voinesti, ca-mi amintesc si azi. eram prin clasele primare. asta apropos de liziera padurii si glontul ucigas. sa nu faceti misto, sau sa faceti cu masura.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-21 07:46:33
         
 
  PS. Ion Vinea  
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 05:47:33
         
 
  Am mai spus-o parcă: mi-aș dori ca, să spunem, în situația în care Europeea este "monitorizată"* nu de critici, pasionați de literatură, statisticieni, etc. ci, de personaje care consideră cultura ca o vulnerabilitate, următoarea evoluție a lucrurilor. Un astfel de "monitor" venit pe ideea de a găsi aspecte care să incrimineze Europeea, citind ce se scrie aici și cultivându-se, să treacă de partea Europeii!

Ei bine, domnule Peia, acest gând mi-a trecut prin minte după seria de întrebări citate din Papini. Și mi-ați servit un bun exemplu, de ce nu trebuie disprețuită literatura. Excentricul, bogatul, mizantropul, și cinicul domn Gog, după ce disprețuiește valorile culturale ale lumii, luând contact cu ele și, probail, însușinduși-le, ori rămânând cu urme lăsate de acestea, în final, pare a se converti la valorile umane fundamentale. Pe care literatura, cultura le-au fixat în conștiințe și conștiințe. (Cum de veți fi "vibrat" chiar cu acest personaj? Ori va fi fiind una dintre capcanele pe care obișnuiți să le plasați pe aici?)

Iată-l în final, probabil, reumanizat:

"Dar întâlnirea care mi-a lăsat cea mai puternică impresie, a fost întâlnirea cu o fetiță. În toată ziua precedentă nu întâlnisem nici un sat: isprăvisem pâinea și, dintr-o pudoare ridicolă, nu îndrăznisem să cer la casele sătenilor. Eram obosit și flămând. La căderea nopții, am ajuns într-o pădure de castani și am observat că la marginea pădurii era o livadă pietroasă și o fântână.
Lângă fântână, așezată jos, era o fetiță. Îndată ce mă văzu, îi fu teamă să se ridice. Putea să aibă doisprezece sau treisprezece ani: cea mai frumoasă creatură pe care am văzut-o vreodată. Pe obrazul său ars de soare străluceau doi ochi verzi, încântători. Și pe capul descoperit, ondulații și bucle negre. Între buzele proaspete și roșii, un zâmbet involuntar, alb de tot. O minune.
Ca să n-o înspăimânt, m-am așezat pe un bolovan, la oarecare distanță. Fetița era liniștită: nu zicea nimic, dar nu mă pierdea din ochi. Patru vaci enorme pășteau aproape. Așa rău îmbrăcat și gâfâind, trebuie să fi avut în adevăr înfățișarea unui nenorocit, a unui vagabond.
După un sfert de oră, nu știu prin ce minune, fetița scoase dintr-o legătură o bucată de pâine neagră, se apropie de mine și mi-o întinse, cu un zâmbet timid, murmurând câteva cuvinte. Ghicise că mi era foame. Mulțumii cum putui, apoi mușcai cu voluptate din pâine. Niciodată n-am simțit un gust așa de bun și de savuros.
Aceasta să fie adevărata hrană a omului ? aceasta adevărata viață?"


Iată și răspunsurile cu mențiunea că am toate aceste cărți în biblioteca mea printată și în cea electronică, un stik de 4x1,5x0,5cm! care conține peste 15.000 de titluri! Dintre care, foarte puține sau mă rog, unele, poate ar trebui să fie disprețuite. Însă cele mai multe nu!

1. Turme de oameni, numiți eroi, care se măcelăresc timp de zece ani neîntrerupt, sub zidurile unui târgușor, pentru o femeie bătrână, sedusă; Homer, Iliada și Odiseea.

2. călătoria unui om viu în pâlnia morților, pretext pentru a vorbi de rău pe morți și pe cei vii; Dante, Divina Comedia
.
3. un nebun slab și un nebun gras, când pleacă în lume, să se aleagă cu ciomăgeli; Cervantes, Don Quijote de La Mancha.

4. un războinic ce-și pierde mintea pentru o femeie și se distrează smulgând din rădăcină stejarii din pădure; Ariosto, Orlando Furioso

5. un laș, care, pentru a răzbuna pe tatăl său asasinat, face pe o tânără fată, care-l iubește, să moară și alte diverse personaje; Shakespeare, Hamlet.

6. un diavol șchiop, care desface coperișurile caselor, ca să dea la iveală lucruri rușinoase; Lesage, Diavolul șchiop.

7. aventurile unui om mediocru, care face pe uriașul între pigmei și pe piticul între uriași, inoportun și ridicol totdeauna; Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver.

8. odiseea unui idiot, care după un șir de nenorociri burlești susține că lumea aceasta e cea mai bună din toata lumile posibile; Voltaire, Candide.

9. peripețiile unui profesor demonic, servit de un demon profesoral; Goethe, Faust.

10. plictisitoarea poveste a unei adultere de provincie, care se plictisește și la sfârșit se otrăvește; Flaubert, Madame Bovary. Și, posibil, și Tolstoi, Anna Karenina.

11. ieșirile oratorice și neînțelese ale unui profet însoțit de un vultur și de un șarpe; Nietzsche, Așa grăit-a Zarathustra.

12. un tânăr sărac și înflăcărat care asasinează pe o bătrână și apoi, imbecilul, nici nu știe să se bucure de prada sa și sfârșește prin a se preda în mâinile poliției. Dostoievski, Crimă și pedeapsă

*Pentru că, nu-i așa? trăim în "cea mai bună dintre lumile posibile, iar în România Constituția prevede la art 30 "(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa." evident că nu avem a ne teme! Nimeni nu ne monitorizează? Greșesc domnule coleg?

Notă: Coleg, în acest context, are un sens generic. Acesta include și un eventual, posibil, "monitor"!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-21 05:44:02
         
 
  Intrebarea este adresata domnului Peia.  
Postat de catre MNFDHUERWJA BWEDOUSAX la data de 2013-01-21 02:26:19
         
 
  ,, Ce este arta? Prostitutie.
Iubirea este gustul prostitutie.
Nici macar nu exista placere nobila care sa nu poate fi redusa la prostitutie.
Fiinta cea mai prostituata este fiinta prin excelenta, este Dumnezeu, pentru ca el este prietenul suprem al fiecarui individ, rezervorul comun, inepuizabil, de dragoste."

Cine este autorul cuvintelor de mai sus?
 
Postat de catre MNFDHUERWJA BWEDOUSAX la data de 2013-01-20 15:50:59
         
 
  Autorul cuvintelor de mai jos este Ion Vinea(adept al literaturii suprarealiste).  
Postat de catre MNFDHUERWJA BWEDOUSAX la data de 2013-01-20 15:44:11
         
 
  Tare!
"Literatura, un clistir răsuflat!"

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:34:44
         
 
  universale, caracterizate  
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:33:48
         
 
  Să plusăm:

„Jos Arta
căci s-a prostituat!
Poezia nu e decît un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor de orice vîrstă;
Teatrul, o rețetă pentru melancolia negustorilor de conserve;
Literatura, un clistir răsuflat;
Dramaturgia, un borcan de fetuși fardați;
Pictura, un scutec al naturii, întins în saloanele de plasare;
Muzica, un mijloc de locomoțiune în cer;
Sculptura, știința pipăirilor dorsale;
Arhitectura, o antrepriză de mausoleuri înzorzonate;
...Luna, o fereastră de bordel la care bat întreținuții banalului și poposesc flămânzii din furgoanele artei”


Cine e autorul cuvintelor de mai sus?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:32:53
         
 
  Iată cîteva capodopere ale literaturii universale caracterizate în cîteva cuvinte:

1. Turme de oi, numiți eroi, care se măcelăresc timp de zece ani neîntrerupt, sub zidurile unui tîrgușor, pentru o femeie bătrînă, sedusă;
2. Călătoria unui om viu în pîlnia morților, pretext pentru a vorbi de rău pe morți și pe vii;
3. Un nebun slab și un nebun gras, care pleacă în lume, să se aleagă cu ciomăgeli;
4. Un războinic ce-și pierde mintea pentru o femeie și se distrează smulgînd din rădăcini stejarii din pădure;
5. Un laș, care, pentru a răzbuna pe tatăl său asasinat, face pe o tînără fată, care-l iubește, să moară și alte diverse personaje;
6. Un diavol șchiop, care desface acoperișurile caselor, ca să dea la iveală lucruri rușinoase;
7. Aventurile unui om mediocru, care face pe uriașul între pigmei și pe piticul între uriași, inoportun și ridicol întotdeauana;
8 .Odiseea unui idiot, care după un șir de nenorociri burlești susține că lumea aceasta e cea mai bună din toate lumile posibile;
9 .Peripețiile unui profesor demonic, servit de un demon profesoral;
10. Plictisitoarea poveste a unei adultere de provincie, care se plictisește și la sfîrșit se otrăvește;
11. Ieșirile oratorice și neînțelese ale unui profet însoțit de un vultur și de un șarpe;
12. Un tînăr sărac și înflăcărat care asasinează pe o bătrînă și apoi, imbecilul, nici nu știe să se bucure de prada sa și sfîrșește prin a se preda în mîinile poliției;

Cine credeți că e autorul, în ce carte a încondeiat astfel creațiunile în cauză, și ce nume poartă respectivele?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-20 15:24:06
         
 
  De acord! Iar unde nu-i dezacord, nu-i nici polemica, daca e sa parafrazez un ilustru personaj caragialian. As zice mai mult decat dumneavoastra, chiar: atata timp cat va exista omenire, va exista si nevoia organica de frumos, categorie ampla, careia nu noi suntem chemati sa-i stabilim limitele, ci filosofii de vana groasa. Mai mult, expresiaimediata a frumosului este arta, cu toate manifestarile ei, dar e nevoie de frumusete si in comportamentul uman. Etica, morala, bunul simt si, permiteti-mi s-o spun, nevoia acuta de a admira, proprii umanului, mi se par tot atatea manifestari ale nevoii de frumos. Remarcati va rog ca nu am pomenit categoria de "estetic" despre care, desi are contingente cu frumosul artistic, transcende granitele acestei categorii, in opinia mea. Interesant puneti problema literaturii si cred ca asemenea dezbateri, cum este aceasta provocata de "un simplu gand" al domnului Peia, ar trebui si ar putea sa continue. Nu sunt eu, desigur, cel mai avizat s-o propun sau s-o incep, aceasta dezbatere. S-auzim de cat mai multe lucruri bune si, nu-i asa, de ce nu, frumoase! Kostanie, oribila dihanie.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-20 09:19:52
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  "despre care putem spune"., evident. Scuze.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-20 09:17:16
         
 
  De acord! Iar unde nu-i dezacord, nu-i nici polemica, daca e sa parafrazez un ilustru personaj caragialian. As zice mai mult decat dumneavoastra, chiar: atata timp cat va exista omenire, va exista si nevoia organica de frumos, categorie ampla, careia nu noi suntem chemati sa-i stabilim limitele, ci filosofii de vana groasa. Mai mult, expresiaimediata a frumosului este arta, cu toate manifestarile ei, dar e nevoie de frumusete si in comportamentul uman. Etica, morala, bunul simt si, permiteti-mi s-o spun, nevoia acuta de a admira, proprii umanului, mi se par tot atatea manifestari ale nevoii de frumos. Remarcati va rog ca nu am pomenit categoria de "estetic" despre care, desi are contingente cu frumosul artistic, transcende granitele acestei categorii, in opinia mea. Interesant puneti problema literaturii si cred ca asemenea dezbateri, cum este aceasta provocata de "un simplu gand" al domnului Peia, ar trebui si ar putea sa continue. Nu sunt eu, desigur, cel mai avizat s-o propun sau s-o incep, aceasta dezbatere. S-auzim de cat mai multe lucruri bune si, nu-i asa, de ce nu, frumoase! Kostanie, oribila dihanie.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-20 09:15:40
         
 
  Metaforic vorbind, domnule Kosta, literatura poate fi percepută ca un fel de alter ego al vieții cu determinări reciproce între cele două categoreme antropologice și filosofice. Spun asta pentru că modelul tranzitivat, de ordin prim, al literaturii provine din viață. Abia apoi intervin, în literatură, modelele de ordin secund provenind din, chiar, literatură. Adică, literatura, la rândul său, poate oferi și oferă vieții și literaturii modele. Unele, livrești, este adevărat. Iar altele excesiv realiste. Prin urmare putem, cred eu, prelua ca pe un postulat următoarea aserțiune: atâta timp cât va dăinui specia homo sapiens, ca expresie a celei mai avansate forme de viață cunoscute, tot atâta timp va dăinui și literatura. Ba, mai mult, lilteratura, în stadiul său de potențialitate, poate supraviețui vieții, ca urmare a formelor și tehnologiilor de, să le spunem, "conservare". (stocare, înregistrare, printare, depozitare, etc.) Pe de altă parte, trebuie să acceptăm că formele de manifestare ale literaturii vor evolua în permanență. La limită, putem considera că filmul și alte arte vizuale, de exemplu, reprezintă o formă de literatură a imaginii.

Nu este mai puțin adevărat că există teorii, potrivit cărora, și viața își supraviețuiește "sieși", adică, vieții telurice. În cadrul acestor teorii, viața teluriă nu este decât o secvență din lanțul Vieții, să-i spunem, absolute. Iar teoria relativității oferă chiar paradigma științifică a existenței gândurilor noastre atât simultan cu viața telurică, pe de o parte, cât și după aceea, pe de altă parte, în ceea ce știința actuală denumește drept noosferă. Aceasta, ca expresie a vieții spirituale pe care viața ființei umane o presupune.

Sigur, revolta noastră se poate manifesta în raport cu tot ceea ce ne nemulțumește ori se află sau se poate afla, la un moment dat, în disarmonie cu noi. Așadar, ne putem revolta și împotriva literaturii. Iar marile curente literare ale lumii și ale noastre, din astfel de revolte și negări își targ seva. Însă, la rândul lor, toate aceste curente fac parte din marea și frumoasa nebunie, pe care, și negând-o, o acceptăm și care poate fi denumită, așa cum am făcut-o, în textul de mai sus, drept "Republica Literatura"
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-20 04:30:59
         
 
  Ma rog, viteza! "O lume alternativa ale carei lumini palesc..." Pentru claritate in exprimare, numai.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-19 12:15:02
         
 
  Literatura este o lume paralela. O a doua viatza, un fel de taram al lui "Als ob", o varianta posibila si cu atat mai improbabila a lumii acesteia. Ale carei lumini palesc adesea in fata realitatii pipaite sau traite. Cati dintre voi, cititori pasionati sau numai consumatori intamplatori de literatura, n-ati vazut cu adevarat carnea, oasele si sangele personajelor pulsand, n-ati retrait, cum magistral s-a exprimat R St., reunoscand sau reamintindu-va? Literatura e un spatiu vast, ale carui limite sunt insesi limitele umanitatii creatoare. Un taram care nu constrange, singurul loc in care poate exista cu adevarat libertate. Sau adevar. Sau dreptate. S-auzim de chestii fine, sfori, mosoare si bobine.  
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-19 10:32:24
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23790
Comentarii: 120451
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE