FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
...
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu







Înainte vreme fericirea era un eveniment colectiv: sãrbãtoarea pe care oamenii o trãiau laolaltã. Astãzi trãim fericirea mai degrabã ca întîmplare intimã, ca eveniment al vieþii personale ce se abate de la datele stabilite în calendarul oficial. ªi ne simþim de multe ori derutaþi de faptul cã ea ne însingureazã, contrariaþi cã ceilalþi nu vibreazã la fel ca noi, ruºinaþi cã nu-i putem face ºi pe ei pãrtaºi la împlinirea noastrã sãrbãtoreascã.

Ne vine greu sã admitem cã, trãitã astfel – în tainã, fãrã reverberaþiile care sã o consacre în sufletele celor apropiaþi –, fericirea poate rãmîne la fel de merituoasã, de generoasã, de nobilã. Cãci fãrã a fi vizibilã, cunoscutã ºi recunoscutã, ea devine frustrantã pentru cel ce ar vrea doar sã se împãuneze cu însemnele ei. Iar celui marcat de un anume scrupul moral, euforia i s-ar putea pãrea doar o închidere egoistã ºi avarã în viaþa particularã, o abdicare de la nãzuinþa de a se împãrtãºi altora, de a participa la trãirea unanimã. ªi cum trãirea comunitarã este azi dominatã de blazare, acrealã ºi suferinþã stãtutã, seduºi de ispita unei solidarizãri pripite, acceptãm sã renunþãm la ruºinea fericirii pentru a nu trãda participarea la viaþa mai fadã, dar aparent mai onestã a tuturor.

La recuperarea acestui neajuns ne pot ajuta cuvintele lui Blaga pomenite în titlu. Într-adevãr, tot ce e adînc, profund, temeinic nu este ascuns cu o premeditare frivolã sau cu vreo intenþie meschinã, ci pentru cã este sîmburele tãinuit ºi temelia afundã a fiinþei noastre. Sîntem – cum spune tot Blaga – fiinþe duminicale, menite, condamnate la sãrbãtoare. Pentru cã sãrbãtoarea este exigenþa de tainã a sufletelor noastre chiar atunci cînd sîntem nevoiþi sã o trãim în tragica ei contrariere, fãrã somptuozitãþi flagrante ºi splendori morale.

Soarta noastrã este ca, atunci cînd prin graþia miraculoasã a întîmplãrii ne smulgem din platitudinea amorfã a vieþii fãrã rost, sã ne resimþim fericirea – cu vorbele aceluiaºi poet – ca un joc de iezi pe morminte înalte. Simþim în aceastã emblematicã efigie a destinului nostru o împãcare virilã cu tot rãul vieþii, o revãrsare a durerii în tîlc mai înalt, o încãpãþînatã ºi totuºi candidã nerenunþare la minunatul exerciþiu al bucuriei, mîndria tragicã a fericirii redobîndite ºi consacrate în ciuda tuturor încercãrilor la care am fost supuºi sau pe care le-am îndrãznit cu candoare.

Graþia neajutorãrii, impetuozitatea ºi stîngãcia, curãþenia ºi prospeþimea jocului fericirii rãmîn de nevãtãmat, inviolabile ºi invulnerabile, înãlþate mereu mai sus în piscul jertfei vieþilor omeneºti. Iar suferinþa ºi moartea ne apar doar ca un amplificator vital, mormintele sînt doar un temei al sorþii, un soclu tragic al destinului fericit. Înãlþimea lor – indiferent cã o percepem ca prospeþime acutã a mormîntului recent, cu pãmîntul încã neaºezat sau ca încremenire în tumuli ºi gorgane a morþii istorice – este doar o nobilã acumulare a durerii ce face ca jocul iezilor sã se petreacã tot mai aproape de cer, în acompaniamentul blînd al fumului cãzut din streºini de paie ºi al mirosului de iarbã tãiatã. Totul pentru ca, luînd pilda vieþii ce îºi trage seva din moarte, fericirea sã-ºi gãseascã temeiul în suferinþa pe care ºi-o asumã candid ºi eroic.



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Pentru cã sãrbãtoarea este exigenþa de tainã a sufletelor noastre chiar atunci cînd sîntem nevoiþi sã o trãim în tragica ei contrariere, fãrã somptuozitãþi flagrante ºi splendori morale.

Ca si titlul iti evoca un alt fel de conceptie.

Interesant.
 
Postat de catre Sorin Teodoriu la data de 2006-02-11 08:20:40
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE