FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Vreau să scriu despre dragoste, sex, etc.
Text postat de Dragos Tudose
Întotdeauna mi-am dorit să scriu despre iubire, sex, etc. Le cam încurc, dar, uneori, e bine și așa. E mai greu să le descurci. În fine. Ideea e că nu mi-a prea ieșit. Probabil că nu sunt eu destul de sensibil. Deși, de multe ori, beat fiind, m-am trezit plângând în brațele câte unei curve. Ea mă întreba ce am, iar eu nu știam ce să-i răspund. E de la alcool, îi spuneam. Ea mă credea și lua banii. Era un schimb cinstit. La asta mă gândeam. Eram mahmur, bătrân ca în fiecare zi. Tocmai îmi propuneam ca, atunci când mă voi simți mai bine, să scriu ceva despre dragoste. Era cazul s-o fac. Apoi a sunat soneria. Probabil că mă mișcam prea greu, prea încet, căci am auzit glasul ei, de dincolo de ușă:
“Hei, știu că ești acasă.”
Era ea. De fiecare dată când mă gândeam la ea, îi vedeam fundul mare, bombat. Nu știu de ce, mă ducea cu gândul la zebre. În principiu, oamenii când spun zebre, se gândesc la dungi, dar eu, nu știu de ce, când spun zebre, mă gândesc la fundul lor mare. Ca al ei.
“Ce-ți poate lua atât să deschizi o ușă? Ești iarăși beat?”
Mă cunoștea, îmi știa obiceiurile, îmi spuneam în timp ce deschideam ușa. Era ea. Rujată strident, cu părul blond, creț. Vopsit. Ei îi stătea bine. Am privit-o de sus până jos, ținându-mă de ușa deschisă.
“Hai, zi, îți plac?”
Era frumoasă. Cel puțin după gusturile mele. Eram însă prea mahmur că să i-o pot spune. Cred că nici ea nu aștepta un răspuns. Știa că o plac.
“Vrei să o facem aici, în ușă?”
Ar fi fost destul de interesant, m-am gândit. Cele două bătrâne de vis a vis luptându-se pentru a privi pe vizor. Gemetele ei care ar scandaliza tot blocul.
“Hai, nu mai sta ca un popândău. Dă-mi voie să intru, că nu am toată viața la dispoziție.”
Era grăbită. Mereu era. Eu aveam tot timpul din lume, dar ea se grăbea. A intrat, a trântit ușa, dar eu rămăsesem tot acolo, sprijinit de perete.
“Ți-e rău, ce ai? Nu arăți prea bine. Ai mâncat ceva azi?”
Nu i-am răspuns. Nu știam nici eu ce i-aș fi putut spune. Tot ce știam e că era frumoasă. Apoi mi-a sărit de gât și m-a sărutat. Doar o secundă. Atât.
“Puți a țigări și a alcool ca o…”
Nu a mai spus ca ce. M-a trimis în schimb să mă spăl pe dinți. Dacă voiam să o. Așa mi-a zis. Iar eu, cuminte, am ascultat. Îmi frecam dinții și capul îmi vâjâia. Încercam să nu mă uit în oglindă. N-aveam nici un chef să-mi văd mutra. Mai bine mă gândeam la ea, la fundul ei mare. Era tot în hol, lângă ușă. Se fâțâia în fața oglinzii agățate acolo. Se rotea, afișa diferite poze, descoperea sau acoperea un genunchi, uneori coapsa întreagă. Eu o priveam. Blondă. Mă gândeam că, atunci când mă voi simți mai bine, voi scrie ceva despre ea. Despre dragoste, sex, etc.
“Ce stai și te uiți? Dezbracă-mă!”
Am încercat, dar nu era tocmai simplu. Catarame, capse, nasturi. Atât de multe lucruri de descheiat, de desfăcut, de deschis.
“Lasă, lasă-mă pe mine! Ești atât de neîndemânatic astăzi, că ești în stare să-mi rupi ceva. Mai bine dezbracă-te. Sper că asta o să reușești.”
Avea dreptate. Nici asta nu era chiar așa de ușor. Noi, bărbații, avem haine mai simple, dar, în starea în care eram, nu mi-a fost deloc ușor. De exemplu, în timpul în care eu mi-am scos cămașa, ea reușise să iasă și din fusta de blugi și din ciorapii de mătase neagră. Ea jacheta roșie, eu ciorapii. Ea sutienul, eu abia mă luptam cu pantalonii.
“Pune niște muzică, te rog!”
Cu pantalonii în vine, pe sub un teanc de cărți, eu căutam casetofonul. L-am găsit. Era o casetă înăuntru. Cine știe de când. L-am pornit. Sonorul era dat la maxim și muzica a năvălit brutal peste mine. Era un heavy metal sau ceva în genul ăsta. Clar nu era ce-și dorise ea.
“Eu mă gândeam la ceva mai romantic, un Clayderman, de exemplu. În fine, las-o și p-asta, dar dă-o mai încet, te rog.”
Am dat muzica mai încet, iar apoi m-am întors în hol. Tot așa, cu pantalonii în vine. Probabil că eram ridicol, dar ea inițial nu m-a văzut. Se privea din nou în oglindă. Goală, strălucitoare. O priveam și eu, tot în oglindă, parcă pe furiș. Apoi m-a zărit. Cred că arătam jalnic.
“Ai de gând să rămâi în chiloți, sau vii odată să mㅔ
Îi plăcea să vorbească vulgar atunci când eram doar noi. Și mie îmi plăcea. În rest era o doamnă. Cu tocurile ei de zece centimetri și nasul ei cârn cu care-i privea pe toți de sus. Am luat-o în brațe și carnea ei albă ardea. O combinație ciudată. Albul te duce cu gândul la zăpadă, la frig. Dar ea ardea. M-am gândit să nu fie bolnavă, dar am alungat imediat gândul ăsta. O doream. Simțeam nevoia să-mi îngrop toată nefericirea și singurătatea mea în corpului ei, în cuptorul corpului ei. Ceva mai târziu, mă gândeam, când ea va dormi în mijlocul patului meu, privind-o, goală și relaxată, voi scrie o poveste despre iubire, sex, etc. Acum însă ea se deschidea ca o floare carnivoră ce mă înghițea. Îmi plăcea să mă las devorat de ea. Să dispar cu totul în pântecul ei. Să dispar. Ea gâfâia, cu spatele lipit de lemnul ușii de la intrare și-mi șoptea cuvinte porcoase la ureche. Probabil că, așa înlănțuiți în penumbra holului, formam o imagine destul de grotescă. Ceva în genul Frumoasa și Bestia. Bestia eram, evident eu. Ascuns în carapacea singurătății mele, nu aveam cum să arăt decât hidos. În timp ce ea, luminoasă și caldă, îmi sublinia și mai mult urâțenia. Dar nu conta. Nu avea cine să ne vadă. Doar păcătoasa mea luciditate de care nu puteam scăpa nici în mijlocul celor mai monstruoase beții. Și nici acum nu scăpam de ea. De parcă eram doi. Unul care săruta albul fierbinte al corpului ei și altul, ceva mai în spate, care privea scena cu un ochi critic, ironic. Apoi a sunat soneria. Eu, pierdut între sânii ei, aproape că nici n-o auzisem. Ea însă, atentă ca o pisică la tot ce e în jur, s-a cambrat, s-a închis, goliciunea ei a devenit altfel, impenetrabilă. Când a sunat a doua oară, ea se dezlipise deja de mine și se uita pe vizor, să afle cine ne deranja. Dac-ar fi fost după mine, eu m-aș fi făcut că nu aud soneria, aș fi ignorant totul. Dar ea nu. Femeile sunt altfel. Cu fundul mare spre mine, goală, privește atentă pe vizor. Se îndepărtează apoi grațioasă și-mi șoptește la ureche:
“E el, a aflat că sunt aici.”
Nu știam de care el e vorba, dar nu mai avem timp de explicații. Ea începuse să se îmbrace în grabă. Era grațioasă și acum, lăsându-și greutatea când pe un picior, când pe altul, trăgându-și ciorapii de mătase, aranjându-și sfârcurile sânilor în sutien, potrivindu-și cutele fustei. Când voi rămâne singur, îmi ziceam eu, voi scrie un poem despre iubire în care va fi vorba despre ea. Așa îmi ziceam, în timp ce încercam și eu să mă îmbrac, pierzând mereu ritmul și încurcând când cracul sting cu cel drept, când mâneca dreaptă cu cea stângă a cămășii. În timpul ăsta, țârâitul enervant al soneriei. Eu continui să mă îmbrac, în timp ce ea se face comodă în bucătărie și-și aprinde o țigară. Aș vrea să-i spun să-mi facă o cafea, dar ea îmi face semn să deschid ușa.
“Bună ziua.”
Nu-i răspund. Îl privesc prin crăpătura ușii. Tânăr, înalt, puțin adus de spate. Pare nervos, dar timiditatea îl oprește să se exteriorizeze.
“Bună ziua”, repetă el. “Ea e cumva aici?”
“Sunt aici, dragule”, îi răspunde ea din bucătărie.
Tânărul împinge ușa și trece pe lângă mine de parcă nici nu aș exista. Îi găsesc pe amândoi îmbrățișați în bucătărie. Pare o scenă de familie în care eu sunt tatăl. Probabil că, dacă nu aș fi atât de mahmur, m-aș înduioșa. Acum nu o pot face. Nu știu de ce, am un sentiment de vinovăție. Mi se pare că eu sunt căpcăunul ce le amenință dragostea. Stau în ușa bucătăriei și îi privesc. E ca un spectacol. Al revederii. Se sărută, se țin de mână. Se vede în privirea lor că se iubesc. Își șoptesc cuvinte pe care eu nu le aud. În compensație, nici ei nu mă mai văd pe mine. Parcă nici nu aș exista.
Îmi iau papucii și ies din apartament. O să stau pe banca din fața blocului până când ei vor pleca. Apoi, când mă voi întoarce în acasă, în grota căpcăunului, voi încerca să scriu despre iubire, sex, etc.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  În orice caz, la câte accesări văd eu aici, nu știu cum stau poiății noștri europeici cu muzele, dar cu coitul, prost.
Și nu vă uitați urât la mine, se chiamă că parlesc lătinește acum. Coit se trage de la coitus, adicătelea grav avariat.
Na, că v-am tras-o. Sâc!
P.S.1 Cred că de-aici ți s-a tras Melancolia, jupân Take.
Las' că știm noi...
P.S. 2 Sper să nu mă trezesc sfârtecat de corbi. Mai șuguim și noi.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-07 23:23:34
         
 
  Nu face nimic, Take. Noi să fim sănătoși.
P.S. Eu chiar și atunci când mă uit pe propriile texte, o fac degeaba. Tot nu pricep nimic.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-07 20:09:30
         
 
  Multumesc mult pentru comentarii. Din păcate am o problemă cu recitirea propriilor texte (e superstiție prostească) în sensul că evit să-mi recitesc textele odată scrise. Din acestă cauză apar atît de multe erori. După ce am citit comentariile de mai jos, am recitit textul și ... DA. Din păcate, într-adevăr e o problemă cu timpul verbelor (cînd trecut, cînd prezent, cînd iar trecut). Și anumite expresii, chiar fraze întregi trebuie scrise altfel. Pentru aceea sunt comentariile, pentru a-ți arăta unde greșești. Mulțumesc din nou.  
Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-07 20:02:47
         
 
  Păreri furate de la antecomentatori:
La fel ca domnul Peia, rareori reușesc să "duc" un text în proză pînă la capăt. Acum nici nu am observat cînd m-a prins ți m-a purtat pînă la final. Sunt de acord cu toți cei care au scris că este o proză bună dar și cu domnul Sorescu care pomenea de o nesemnificativă neglijență în exprimare. Și pe mine m-au deranjat un pic unele reluări ale aceluiași cuvînt sau alternanța verbelor la trecut, prezent, iarași trecut și iarăși prezent. Nu susțin deloc propunerea "domnului" Elena referitoare la reformulare (s-ar potrivi ca nuca în perete imaginii pe care mi-am făcut-o despre povestire) și nici nu înțeleg nedumerirea domnului Kosta, dacă personajul ar urma calea clasică, atunci nu ar mai fi poveste ci știrea de la ora 5.
Felicitări. Completez constelația.
 
Postat de catre disparut de pe net la data de 2013-01-07 19:21:14
         
 
  Singurul lucru pe care i-l pot reproșa ar fi o oareșce neglijență în exprimare. Nu foarte mare. Œi nici semnificativă.
Așa încât mai plusez o stea peste ce s-a dat. Cine face-acum
cartea?
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2013-01-07 18:47:47
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Domnule
Ma alatur celor care spun ca e o proza buna. Singurul lucru nefiresc in toata povestea e calmul cu care al doilea sosit intelege sa trateze evidentza. Asta pentru ca la noi, la romanasii de cartier, cu garsoniere multe si adesea insalubre, situatiile suint tratate mai frust. Dar, poate, cine stie, asa o fi pe la dumneavoastra. Cu simpatie, K
 
Postat de catre sters sters la data de 2013-01-07 13:09:09
         
 
  Poate data viitoare :)
Imi place cum scrii. Reusesti sa pastrezi viu sirul naratiei si tabloul de ansamblu, unul vadit autoironic, dar lipsesc cu desavarsire sexul si dragostea :) Tocmai ele?
Atat timp cat fac parte din cotidian, nu stiu de ce sexul si dragostea pot constitui un subiect delicat, dar iata, chiar daca sunt decupate cu grija si puse intr-un context pe care eu il consider mai degraba comic, ma vad silit sa recunosc ca textul acopera cu abilitate explicitarea acestora. Nici nu era nevoie de altfel. Esti bun.
Zexe.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2013-01-07 11:46:23
         
 
  Iată cum un subiect, oarecum delicat, din punct de vedere al limbajului, poate fi tratat ecoliterar. Cu talent.

Mă gândesc dacă nu cumva, pentru ca sarcasmul textual să fie total, fraza "Tânărul împinge ușa și trece pe lângă mine de parcă nici nu aș exista." nu ar putea fi reformultă. Ceva de genul "Tânărul împinge ușa, îmi cere banii, îi ia apoi trece pe lângă mine de parcă nici nu aș exista."

Timpuri noi, moravuri noi!
 
Postat de catre Elena Stefan la data de 2013-01-07 10:24:01
         
 
  de ce nu cereti nivel de acces? dati un mail d-lui Cristescu la [email protected]  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2013-01-06 22:24:54
         
 
  Multumesc pentru răbdarea de a vă apleca asupra umilului meu text.  
Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-06 20:20:21
         
 
  tu vii de pe dincolo.
te recunosc după joben.
ești bunicel, poți evolua.
deși ai texte cam descriptive, după gustul meu.
cel de sus, în schimb, are suficientă acuratețe și-i bine condensat în expresie, ca să nu se dilueze. dacă l-am citit pînă a capăt - ceea ce fac rar cu texte în proză, de pe saituri, înseamnă că e posibil ca și restul cititorilor, dacă mai sunt, să fie prinși de lectură.

 
Postat de catre ioan peia la data de 2013-01-06 20:16:25
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23864
Comentarii: 120182
Useri: 1417
 
 
  ADMINISTRARE