FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Și îngerii mor
Text postat de Vasile Hurmuzache
Desigur, nu se poate posta în acest spațiu un roman în două volume. Un roman scris acum mai bine de douăzeci de ani, un roman cu și despre adolescenți. Un alt fel de a scrie romane, sper.
Spre deosebire de marii eroi ai literaturii de dragoste, ai mei își trăiesc doza lor de Absolut la timpul prezent: respiră, iubesc și speră, suferă și deznădăjduiesc conform numelor din buletinele sufletelor lor de identitate. Eu sunt doar umil slujbaș la ministerul sufletelor lor de interne și am umilința de a cere ministerului de externe al Nemărginirii: ,,oprește , Doamne, Marea Trecere”! Și am orgoliul de a le semna un posibil pașaport de Coloana Infinitului…
Nu voi posta decât câteva fragmente din prefața și postfața acestui roman.

*

Nu încerca să vezi în mine numai bărbatul. Mai reduce la neesențial. Ca și cum ai abrevia un
mare poem la câteva puncte. La un singur punct. Nici măcar la o virgulă…Un copac nu poate fi niciodată altceva decât un copac, mugurul este ființa secretă a pădurii
Și încearcă să treci de prejudecata patului…Recunosc, ,, a face dragoste” este o necesitate a necesităților. Dar a încătușa dragostea-Dragoste între A.D.N și A.R.N, a o reduce la numai atât…
Adevărul cel mai înalt al numărului doi începe cu a bea până la fund paharul deznădejdii de a fi și a nu mai fi, cu a te pierde în celălalt beat de dorul nemuritorului din tine.Și se continuă cu clipa de rătăcire a lacrimii și surâsului între cer și pământ, cu cântec de lebede în perpetuă alarmă, cu încercarea disperată a privighetorilor de a oua în cuibul spaimei de Nemărginire, stele.
Spunea Balzac: ,, Dragostea înseamnă reducerea lumii la o singură ființă.” Asta înseamnă că eu sunt tu. Tu, față în față cu Universul. Și cu Trecerea… Și nu ajunge să spui ,,Oprește, Doamne, Marea Trecere!” Trebuie ca ,, Doamne” să existe. Să audă. Să poată. Să vrea..
Dincolo de aparențele fragilității, eu aș putea fi, în fiecare clipă, ,,Doamne”-le tău: exist, aud,
văd, vreau și pot. Sunt atât de aproape de tine, cu gânduri atât de pure, încât am devenit străveziu…ai putea vedea prin mine paradisul. Dacă există.
În clipa în care, privindu-te într-o oglindă magică, mă vei vedea venind cu aripi de cocor în umeri, cu stele fumegând pe frunte, iar tu, chemându-mă, sub bolta de azur a ultimei silabe înflorind Primăvară, va începe marea și misterioasa metamorfoză a Viscolului către Floare…
Și se va pune totul pe nemilosul cântar al realității.
Și niciodată nu vom cântări noi. Judecătorii vor fi imparțiali, sau nu.Legea, adecvată sau nu.
Sentința va fi greutatea dreptății, sau nu. Dar spiritul Adevărului va fi întotdeauna în afara lor. Mai presus de orice justiție: în noi.
Se vor judeca întotdeauna fapte din care am plecat, se vor aprinde lumânări în cuiburi părăsite; cruci pe morminte de năluci…Și pentru că noi nu suntem năluci, nu putem alerga pe sub pământ. Și fiindcă vor fi destui binevoitori care să are urmele vieții noastre cu ghilotina,
ajută-mă, iubito, să retrăiesc cea mai frumoasă poveste de dragoste care s-a scris de la sine cândva…

( va urma )



;
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Stimate d-le Tudose, mulțumesc pentru trecere și semn, Aveți dreptate, dar și eu am dreptate, că nu pot posta aici un roman în două volume.Am enunțat încă de la început că nu voi posta decât un oarecare număr de fragmente din prefața și postfața lor. În mod cu totul excepțional câteva fragmente, dacă cineva va dori asta.  
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-06 21:39:52
         
 
  E imposibil să-ți dai cu părerea despre un roman citind un fragment de o pagină.  
Postat de catre Dragos Tudose la data de 2013-01-06 19:42:21
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE