FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Drumul duce acasă
Text postat de Vasile Hurmuzache
Mă-nconjură pustiul și nu mă apăr, cad
Tot mai adânc în mine, și am rămas uimit
Că fac din amintiri un fel de Stalingrad,
Că am respins asaltul, că n-am fost cucerit.

De pretutindeni vin în ajutorul minții
Imagini voluntare cu arma la picior...
Și îmi zâmbesc din ceruri bunicii și părinții
Și frații cei plecați, că oamenii nu mor…

Ei doar adorm o vreme ce-i fără de sfârșit,
Că Viața-i doar un vis cât Dumnezeu clipește,
Un ordin de trezire nu vine, n-a venit,
Nimeni, de-o Veșnicie, nu vrea, nu-l iscălește.

O fi vre-un Rai aiurea, nu pot să îl contest,
Că nu l-a găsit nimeni - afară de Iisus-
Și chiar dilema asta din mine o detest:
-E Dumnezeu cu mine atâta cât eu nu-s?

Eu cred că ne jucăm pe-un munte de iluzii,
Albim de-atâta joacă cu toții într-un vis
În care doar copiii ne sunt făcuți perfuzii,
Să credem că abisul ne este interzis.

Și cred că din Iubirea imensă ce ne-o poartă
Ne-a dat Cel Sfânt un drum și n-a impus vre-o țintă,
El știe că Niciunde nu vom găsi vre-o poartă,
Lumina și Iubirea, totuși, nu pot să mintă…

Eu cred că, pentru mine, drumul duce acasă,
Mă simt străin în lumea ce crede că trăiește...
Și port în suflet Tatăl - Cel care nu mă lasă
Să-I risipesc Lumina în care mă iubește…

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Mulțumesc pentru comentarii și aprecieri.

Sărbători fericite!
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2012-12-27 17:13:32
         
 
  "Eu cred că, pentru mine, drumul duce acasă,
Mă simt străin în lumea ce crede că trăiește...
Și port în suflet Tatăl - Cel care nu mă lasă
Să-I risipesc Lumina în care mă iubește…".
Aistea sunt niște versuri cu adevărat frumoase.
Drept pentru care, vot.
De fapt, pentru ultimele două versuri, stea.
 
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-12-26 17:28:10
         
 
  "Și chiar dilema asta din mine o detest:
-E Dumnezeu cu mine atâta cât eu nu-s?"

La multi ani! Si la cat mai multe "revelatii" pe drumul poetic al cunoasterii!

 
Postat de catre elia david la data de 2012-12-25 18:32:46
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE