FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Rondelul oilor
Text postat de Ion Bolocan
Tu ai plecat, aud, la facultate
Croindu-ți – hâtră vorb㠖 nou destin;
Parcă te văd privind pe înserate
Un cașcaval în geam de magazin.

Auzi, Ileano, turmele cum vin
Flămânde spre saivanele-nghețate?
Tu ai plecat, aud, la facultate
Croindu-ți – hâtră vorb㠖 nou destin.

Aduse de prin toamne-nsecetate
Spre iarna fară brumă de tain,
Din câte oi la noi la Belciugate,
Toate-și urmează rostul lor ovin...

Tu ai plecat, aud, la facultate.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mărturisesc că m-am gîndit la astea :)  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-11-26 17:31:28
         
 
  Domnule Radu, viersuiala de mai jos s-a dorit o simplă parodiere a maestrului Bolocan. Fără original, nu face nici cît un boț de urdă.
Eu încercam să fac trimitere la voturile din decembrie, nu la cele din lavra bleu.
 
Postat de catre disparut de pe net la data de 2012-11-26 17:23:32
         
 
  d-le jupp, dac-o puneți (la alegere - postați), și dincolo, aș sări c-o stea. măcar pentru documentare. poanta cu cash-ul e de 11. nu mai vorbesc de "ferit de școli, dar...". o singură cîrcoteală, dacă ați fi găsit o alegorie pentru "terenuri", e prea-n bot. și-n loc de colonel, colomiel...  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-11-26 17:08:42
         
 
 
Adevăratul rondel al oilor (votați, vă rog!):

Tu ai plecat, aud, pe la Bruxelles,
Croindu-ți, din terenuri, nou destin,
Cînd ispiteai cu un pahar de vin
Și-un boț de cash, pe cîte-un colonel.

Mi te-amintesc: un simplu băiețel,
Ferit de școli, dar plin de har divin,
Tu ai plecat, aud, pe la Bruxelles,
Croindu-ți, din terenuri, nou destin.

Nevinovat și pur ești, ca un miel,
Imaculat și treaz precum un Crin,
Cu liberalii-ai devenit afin.
Da'-mi pare rău (nu pot să te înșel)
Că n-ai rămas acolo, la Bruxelles...
 
Postat de catre disparut de pe net la data de 2012-11-26 16:39:51
         
 
  Că sînt și la Pipera oi destule
N-am auzit... dar nu contează,
Or fi și-acelea nesătule
Că-n iarna asta candidează.

Stimate domnule Cioacă,

Nu te sfii, domnule, că și eu tot la subsol îmi țin gogonelele!

Mulțămesc, domniilor voastre, pentru îngăduință și zîmbet!
 
Postat de catre Ion Bolocan la data de 2012-11-25 15:25:13
         
 
 
în felul tău, ioane, ai dreptate,
dar stai să vezi cam care-i daravera:
or fi acolo, oi, la belciugate,
dar ai idee câte-s la pipera?

ioane, postezi rar, însă e o reală plăcere să te citesc ori de câte ori apari! mi-ai întins un zâmbet larg pe față și mi-ai înseninat sâmbăta!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-11-24 23:53:03
         
 
  Stimate domnule Bolocan
Mie mi-a placut mult acest rondel scris de dumneavoastra. Are umor iar paralela dintre fapturile mioritice si iubita eate traznet. De asta voi incerca si un studiu critic pe spinarea lui. Nu o voi face insa aici fiindca in cazul in care nu va va place comentariul nu voi putea sa-l sterg din subsolul dumneavoastra.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-11-24 23:51:14
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE