PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Oraşul câinilor - Capitolul V Text postat de Dragos Tudose Un vis o trezise în mijlocul nopţii. Acum, stând pe marginea patului şi frecându-se la ochi, nu-şi mai amintea decât sfârşitul visului. Se făcea că o pasăre mare şi neagră se aşezase pe muchia de la capul patului prinţişorului ei. Stătea acolo, cu ciocul deschis şi cu aripile fâlfăind peste trupul micuţ al copilului. În timpul ăsta, ea încerca să intre în cameră pentru a alunga această pasăre monstruoasă, dar uşa nu voia deloc să se deschidă. Se blocase, sau cineva o încuiase pe interior. Încercase să bată la uşă, s-o zgârie sau să o spargă, dar uşa părea clădită dintr-un material foarte dur care nu ceda în faţa disperării ei. În tot timpul acesta, chiar aflată în afara camerei copilului, vedea, nu se ştie cum, fâlfăitul ameninţător al aripilor păsării şi ciocul deschis deasupra capului micuţ al copilului. Disperată, încerca să strige, să-l trezească pe copil sau să alunge cumva pasărea, dar totul părea zadarnic. Zgâriase uşa cu unghiile, cioturi de lemn îi pătrunseseră în carne, iar degetele îi erau pline de sânge. Apoi văzu pasărea azezându-se peste trupul copilului, acoperindu-l, înghiţindu-l sub negrul ei vâscos şi, în următoarea clipă, ochii ei îngroziţi văzură pe uşă literele, cuvintele pe care degetele sale însângerate le zugrăviseră, fără de voie, pe lemnul tare al uşii. Încerca acum, stând pe marginea patului, în starea aceea dintre vis şi trezire, să-şi amintească sensul cuvintelor zugrăvite de ea, cu sânge, pe uşa camerei băiatului. Dar oricât îşi încordă memoria, nu reuşi să-şi aducă aminte nimic mai mult, nu reuşi să-şi amintească nici măcar dacă în vis înţelesese sensul lor. Apoi detaliile visului deveniră din ce în ce mai ceţoase, şi, după doar câteva secunde de la momentul trezirii, multe detalii ale visului se pierduseră deja, fuseseră deja uitate, doar cuvintele scrise cu sânge şi al căror înţeles nu-l pricepea rămaseră înfipte dureros în mintea ei. Apoi, aducându-şi parcă aminte de ceva, sări din pat şi fugi în camera băiatului. Teama o făcu să uite precauţiile obişnuite. În mod normal intra cu foarte multă grijă în camera copilului, atentă să nu-l trezească, să nu-i tulbure somnul şi aşa agitat. Ştia că el se trezeşte la cel mai mic zgomot, dar de data aceasta nu se întâmplă aşa. Copilul dormea calm, respirând rar aşa cum nu-l mai văzuse de mult. Faţa foarte palidă de obicei, părea un pic mai îmbujorată acum, în lumina lunii ce răzbătea prin storul puţin ridicat. Umbra unui zâmbet lumina faţa copilului iar ea simţi cum, fără de veste, lacrimi mari se preling pe obrajii ei. Simţi o mare uşurare, o greutate care se ridicase brusc de pe pieptul ei de parca, într-o secundă, toate grijile şi problemele ei se rezolvaseră. Se aşeză greoaie pe marginea patului copilului şi patul trosni tare, dar copilul nu se trezi. Îşi şterse lacrimile cu dosul palmei şi încercă să zâmbească privind la chipul de înger al copilului adormit. O linişte mare cuprinse sufletul ei, avea senzaţia că, fără de veste, toate problemele se rezolvaseră şi umbra morţii părăsise camera copilului ei. Ce ţi-e şi cu oamenii, îşi spuse ea, eram disperată acum câteva minute, iar acum ... Poate-i un semn, poate că Dumnezeu îmi face un semn că tot răul a fost învins şi pasărea mare şi neagră a fost alungată. Stătea pe marginea patului şi zâmbea strâmb, cu buzele ei mari şi grosolane, cu obrazul ud de lacrimi, cu sufletul uşor şi liber. Privi din nou faţa copilului şi, instantaneu, ochii i se umplură din nou de lacrimi. Prin păienjenişul lor îmbrăţişa cu privirea somnul liniştit al copilului. -Probabil ca acelea au fost cele mai fericite zile din viaţa mea, şopti ea. Aveam senzaţia că, în sfârşit, tratamentul, oricât de ciudat părea, avea rezultate. Trebuie să mă înţelegi, după ce fusesem la zeci de medici, în zeci de spitale, după ce încercasem toate, dar absolut toate tratamentele cunoscute... Urmă o mică tăcere în care-şi alese o ţigară din pachetul de pe masă, o duse la buze şi o aprinse cu gesturi foarte lente, de parcă s-ar fi gândit intens la ceva , suflă fumul afară după care continuă: -Şi iată că, atunci când nu mă mai aşteptam, atunci când încercasem din disperare ceva în care nu credeam, iată că lucrurile păreau a rezolva, neaşteptat, dar aşa stăteau lucrurile. Iar el, ce să-ţi spun... a fost singura dată când l-am văzut şi pe el roşu în obraji şi... Se opri din nou, tăcea şi părea gata să izbucnească în plâns. Se frecă la ochi, trase din nou din ţigară şi continuă: -Bietul copil vedea lumea mai bine decât mine. Aşa mic cum era şi fără experienţă, el ştia mai bine decât toţi. Ţi-am povestit cu ... chestia cu ...reanimarea? -Nu mi-ai povestit, spuse cealaltă. -Era într-o perioadă în care avusese o criză foarte gravă. Era internat în spital de o lună şi, cu toate astea, într-o dimineaţă intrase în comă. Am crezut că îl pierd atunci. L-au dus la reanimare, a fost îngrozitor. Timp de câteva ore am plâns acolo, la uşa salonului de reanimare, convinsă că nu aveam să-l mai văd în viaţă. şi, din toate, cel mai rău îmi părea că, atunci când se va stinge, eu nu voi fi lângă el, să-l ţin de mână, să-l ajut cumva să treacă dincolo, să nu se simtă singur. Şi-a revenit şi am reuşit să intru din nou la el abia a doua zi. Dar vezi, pentru mine, încă de când s-a născut, nu a mai existat nimic altceva. Nu au mai existat nici bărbaţi, nici carieră, nici distracţii şi nici măcar lumea din jur nu o mai vedeam decât în măsura în care avea legătură cu el. În rest nimic. Aşa a fost şi atunci când, întrând în salonul de reanimare, eu nu l-am văzut decât pe el. Nu am văzut celelalte pătuţuri, nu am văzut ceilalţi copii nu am văzut medicii şi asistentele. Doar pe el l-am văzut şi, aproape în fugă, m-am dus lângă el. Era obosit, era sfârşit, palid şi moale în mijlocul cearşafurilor transpirate. Mă privea fix şi încerca să spună ceva. Bolborosea ceva, dar eu nu reuşeam să înţeleg ce spune. Îi ştergeam transpiraţia de pe frunte şi-l mângâiam, dar nu înţelegeam ce spune. Abia când mi-am apropiat urechea de buzele lui am auzit. Şoptea doar : răi, răi. Nu înţelegeam şi încercam să-l liniştesc. Agitaţia asta nu-i făcea bine, dar el bolborosea mereu, privindu-mă fix cu ochişorii ăia... A fost dureros, mai ales că nu înţelegeam. Abia când a venit o soră să-mi spună să ies, abia atunci am înţeles ce voia să spună micuţul. Abia atunci am reuşit să văd şi să aud. Acolo, în salonul de reanimare, câţiva doctori şi câteva asistente dădeau o mică petrecere. Era probabil ziua unuia dintre ei şi aduseseră şampanie şi fursecuri şi... Acolo, printre pătuţurile copiilor muribunzi ei beau şi se distrau, insensibili la durerea din jur. A trecut timpul, sunt şi eu asistentă medicală, încerc să judec obiectiv lucrurile. Mă gândesc că, probabil, fusese ziua chiar a asistentei care era de gardă la reanimare şi, neputând părăsi salonul, veniseră ceilalţi la ea să o felicite. Dacă stai să te gândeşti nu e o chestie cu totul neobişnuită. şi noi... îţi mai aduci aminte ... Cealaltă dădu afirmativ din cap. -Dar pentru bieţii copii... Noi ştim că e nevoie de un anumit cinism, de o anumită insensibilitate pt. a lucra în spital, căci altfel, toată durerea adunată acolo, toată mizeria bolii nu are cum să nu te afecteze. Dar bieţii copii... Ei doar vedeau şi încercau să înţeleagă lumea din jur. Şi d-asta zic, că poate că o vad mai bine decât noi. Poate că o înţeleg mai bine şi doar noi, cu educaţia noastră stupidă, doar noi cu toate regulile pe care-i forţăm să le înveţe şi să le respecte, doar noi le stricăm treptat, treptat perspectiva şi modul lor pur de a privi lucrurile ... Lăsase fraza neterminată privind undeva în gol. Fumul se ridica drept din vârful ţigării. Atmosfera era fiebinte şi vag, foarte vag, un miros de moarte persista în aer. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE