FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Un sărut, iubire
Text postat de Camelia Constantin
Vreau să fug de tine undeva, departe,

ca să nu m-ajungă dorul tău cândva

însă ți-aș trimite un sărut și poate

un mesaj, scrisoare, orice altceva-



-să te mai alinte-prin plecări se moare,

nu știu dacă umbra să mi-o iau, s-o las,

să-ți rămână ție ca o amânare,

ca o prelungire, preț doar de un ceas.



Voi pleca, iubire, vara cu senzații

și cu ploi de stele, zbor și catifea

va rămâne încă și va umple spații,

golul dintre inimi, palma ta și-a mea.



Căutăm motive într-o întâmplare

de-a preface visul iarăși într-un vis,

un sărut, iubire, un mesaj, scrisoare

și tot cerul care încă nu e scris.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  ,,Spre disperarea iernii ce-adoarme amintiri”,
Sub stratul de zăpadă al crinilor uitați
E-atâta primăvară și soare, în priviri
Din oameni de zăpadă, râd îngeri înviați…
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-30 13:35:06
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  E-așa o neuitare în tot ce se întâmplă
Spre disperarea iernii ce-adoarme amintiri,
Din insomnie, calde, făcându-și loc sub tâmplă
Fantasme colorate și alte povestiri...

Mulțumesc domnule Hurmuzache, domnule Sorescu (cu întârziere și cu scuzele de rigoare, abia acum văzând semnul că ați trecut pe-aici).

 
Postat de catre Camelia Constantin la data de 2013-01-29 12:42:57
         
 
  În ,,golul dintre inimi” arcaș este neantul,
i-aduce, zilnic, poșta, vagoane de uitare.
când, călători prin suflet ne vede,aberantul
țintaș închide ochii, și trage în scrisoare…

,,Tot cerul ce nu-i scris”, imun e la săgeată,
,,preface visul iarăși”în somn de căpătâi,
,,va umple spații” vaste scrisoarea adresată
spre umbra cea din urmă, sau, poate cea dintâi…
 
Postat de catre Vasile Hurmuzache la data de 2013-01-28 01:08:16
         
 
  E bine. Bravo.  
Postat de catre Florentin Sorescu la data de 2012-11-15 16:18:21
         
 
  Da, mulțumesc, am corectat.  
Postat de catre Camelia Constantin la data de 2012-11-15 13:36:45
         
 
  doamnă CC, doar o sugestie minoră, pt ritm

"ca să nu m-ajungă dorul tău cândva"

în rest, e bine scrisă, deși n-am înțeles de ce-l părăsiți, dacă îl iubiți atît. se va consola rapid, vă asigur.

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-11-13 19:15:12
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE