FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sappho (fragment)
Text postat de latunski criticul
Era „brunet”. Precum tăciunele, ceaunele …. tuns zero, nu chel, chiar bărbierit pe cap și cu două rînduri de ceafă, un rînd de gușă, pectorali fleșcăiți, burtă din stern, șolduri de vădană, coapse de madamă, mai mult pătrat, puteai să-l sari mai ușor decît să-l ocolești. Dacă ar mai fi crescut puțin ar fi avut un metru și șaizeci. Într-un anumit moment al existenței sale dezvoltarea pe verticală a încetat și s-a orientat spre orizontală, pentru că în zona burții și a șoldurilor avea o circumferință egală cu înălțimea. Vizavi de fizicul lui se puteau face diverse speculații, ca și în cazul piramidelor, adică: gușa era egală ca mărime și consistență cu depozitul de grăsime al cefei, coborînd un fir de plumb din buric el ar fi căzut la o distanță egală cu de trei ori lățimea tălpilor etc. E îmbrăcat cu pantaloni de la magazinul pentru grași și cu un maiou care îi pune în evidență vegetația de sub braț și lanțul de aur, suficient de gros, cît să țină în lesă un rottweiller. A scos-o pe Sappho din husă, o rotește pe tejghea și o analizează din toate unghiurile posibile. Lîngă el, o altă stîrpitură: slab, înalt, cu plete și cu un cioc rar ca o eczemă, care privește peste umăr; „frumușelul” stă și el cu coatele pe tejgea, aplecat, de mi-e teamă să nu-i curgă gelul în tastatură.
Mă privește fără expresie și mitraliază vorbele: „Ce-i asta? E a ta?” Îmi blestem imprudența, dar nu mă puteam duce la „bud㔠cu Sappho, și nu numai din motivul că e o „doamnă”. Îmi amintesc de biblicul Iosif cel virtuos și de farsa jucată fraților săi. Blufez: „Aceasta este cupa miraculoasă a creației, cu ajutorul ei citesc viitorul consacrării…” „Adică?” „Adică, exact ce-am spus”, în timp ce i-o luam pe Sappho din mînă, „la urma urmei este un obiect personal și nu văd de ce vă roade pe toți curiozitatea” Lanțul (aur, opșpe karate, cred) tremură între pectoralii acoperiți sumar de maiou: „Mi-a spus Angelo că n-ai plătit consomația”
Intuiția mea „foncționa” încă, puteam să pariez că pe „frumușel” îl chema cum îl chema. Mi-am scos din sacou portmoneul din piele de Cordoba, cadou de la Trepădușa (vă spun eu mai încolo cine-i Trepădușa) și l-am etalat în așa fel încît să se vadă bancnotele multicolore. „Încă n-am „consomat”, se mai poate? Asta-i regula localului? Plătești, mergi la veceu, mai „consomezi”, iar plătești, iar mai faci o vizită?” Afișă o brumă de stînjeneală și i se lăți un zîmbet pe față, transformîndu-se apoi într-un rîs scurt și gîlgîit, ce migră prin părțile moi ca un tremurat de piftie: „Nu, clientul nostru, stăpînul nostru, dar aici rar intră străini, eu îmi cunosc toți clienții” Avea și o voce ușor schimbătoare, funcție de împrejurări. Mai adineauri era seacă, spartă, acum avea modulații de transsexual. „Chiar și pe cei care vin cu trenul?” „Ăia se opresc la bufetul gării. Ce-a consomat domnul, Angelo?” „Doar un Oedip rece” „E din partea casei - acum vocea-i era gravă - nu vreți să mergem în local, poate mîncați ceva, avem preparate proaspete și de calitate. Dar ce-i cu semnele astea ciudate de pe cutie, ce este, o casă de marcat?” Mi-a sugerat răspunsul, mi l-a ridicat la fileu, cum s-ar spune. „Da, e casă de marcat cu caractere arabe” O înfășor pe Sappho în scutece, adică o bag în husă, trag fermoarul...Simbolurile interfeței sînt rezultatul excentricității mele. Tastatura nu are un alfabet normal, tastele sînt înscripționale cu caracterele alfabetului klingonian, născocit de Marc Okrand, iar curentele literare, malaxorul prozodic, subspeciile genului liric, categoriile limbajului poetic, precum și alte funcții auxiliare sînt marcate cu glife egiptene antice. Ca să vă faceți o idee sumară, simbolismul era reprezentat prin glifa „sbq”, iar pentru „lirica feminist㔠folosisem trestia, corespunzătoare fonemei yodh din cartușul numelui Cleopatra. Doar eu cunoșteam înțelesurile simbolurilor, nici măcar Oleg nu s-ar fi descurcat în această inscripționare cabalistică. Și nici nu l-ar mai fi interesat.

*
Și trecem în „local”. Bondoaca: „Bine-ați venit, șefu’!” Șefu’: „Pinilopia, o față de masă curată și la început un „pendul” pentru domnul, că e obosit. Apoi, ce-ați vrea să serviți?” mă întrebă. „Păi, aș încerca truismele” îmi amintesc eu de comanda strigată de bondoacă. „Bună alegere, doar ce le-am primit” „Dar pendulul ce-i?” întreb eu. „Cea mai cea cafea la ibric, stă lingurița verticală în ea și după ce-o bei faci ca Pendulul lui Foucault. Dar să facem cunoștință: Diodor Tiamant” și îmi întinde mîna grăsulie. Cît p-aci să-mi spun numele meu adevărat. Din buzunarul interior al sacoului noile mele acte care-mi asigurau noua identitate vibrară la fel ca cenușa lui Claes la pieptul lui Ulenspiegel. Îmi spun numele: „Bucuros de cunoștință, domnule Teodor” „Diodor, Tiamant Diodor” repetă el. Oare ce-mi sugerează acest nume, parcă mi-e cunoscut? Vine Pinilopia și așează tacîmurile, aduce și pâinea, brînza, măslinele, pleacă. „Ce nume frumos are”, zic eu. „De fapt o cheamă Aurica, dar așa-i zic eu, pentru că l-a așteptat pe bărba’su zece ani, pînă-a ieșit din pușcărie” Pescuiește o măslină: „Ați lucrat pe la arabi? Unde anume?” Arabia Saudită, Yemen, Qatar, Kuwait – îmi accesez informațiile geografice despre Peninsula Arabic㠖 și optez pentru Kuwait. „Pe la noi cu ce treburi, afaceri?” Privesc pe geam, doar ca să cîștig timp. În zare se văd munții acoperiți de păduri „Vreau să achiziționez niște cherestea pentru un arab. Cred că voi sta mai mult pe aici, ca să sondez piața, să găsesc furnizori” Îmi umezesc buzele în „pendul”, dar tot mi se lipesc pleoapele. „Domnu’ Diodor, îmi puteți recomanda un hotel, o pensiune, ceva fără mari pretenții?” „Cum să nu, cum să nu, eu am hotel, sublinie consistent cuvintele eu și hotel, două străzi mai încolo, mîncăm și vă duc la cazare. Condiții ca la mine nu mai găsiți decît în centru, la Royal, doar prețurile diferă”
Vin „truismele” și tac cît timp vîr pe sub nas. Eu zic că-mi potolesc alienul, expresia vine din admirația necondiționată pentru actrița mea preferată, Sigourni Weaver. Întră un „consomator” cuprins de un tremurici suspect, zdrențăros, nebărbierit, șifonat de zici c-a dormit în șanț. Mormăie un salut și se înclină slugarnic către Diodor, rînjește și se îndreaptă direct către blatul ferestrei din paravan. „Bebe!”, strigă Diodor, „un Alchimist pentru nea Bocu” și cît ai clipi pe blat apare o stacană cu un lichid incolor. Bocu răstoarnă connținutul pe gîtlej și tremuriciul contenește. „Încă unul, Bebe”, urlă Diodor. După al doilea, tremurul i se oprește de tot. Se așează la o masă și privește în gol, sau poate meditează, cine știe. „Nea Bocu, ai semnat Manifestul?” Pronunț㠄manifestul” cu literă mare. Bocu mișcă țeasta de la stînga la dreapta. „Danileț!”,și stîrpitura cu cioc rar intră, de parcă ar fi ascultat cu urechea lipită de ușă. „Vezi să semneze și nea Bocu Manifestul”
Nu întreb ce este „manifestul”, alte curiozități mă macină. E cazul să încep și eu interogatoriul. Așa că mă servesc simultan din al doilea „Oedip rece” și din „pendul”, trag serios din țigară: „Dar cu firma ce e? Cum adică: bar, bodegă și cenaclu?” „Domnule..., că nu v-am reținut numele – il spun din nou – așa, domnule, eu sînt Diodor – și se ridică de pe scaun (crede el, de fapt era mai înalt așezat), poet și romancier, fondatorul mișcării sociale Punct și de la capăt, gazdă pentru Cenaclul de marți seară, unde se adună cei mai mulți scriitori din oraș, pentru că tot nu mai aveau unde. Guvernanții locali au distrus cultura și literatura, ne-au marginalizat, au transformat Casa de Cultură în depozit de mobilă, Biblioteca orășenească nu mai are fonduri, iar cînd le are și le împart între ei, elitele adică. De-am ajuns să ținem cenaclul în Sinagogă, pînă cînd a intrat și aia în reparație. Așa că am făcut cenaclu la mine-n bar. Danileț, adu-mi cărțile scrise de mine, ca să le vadă și străinul acesta”. Vine Danileț cu patru cărți, le poartă ca pe niște ofrande, le răsfoiesc cu un respect afișat, două titluri cu specificația „romane”, două sînt de poezie, rețin un titlu: „Cuvinte-nsîngerate” „ O să stau destul pe aici, așa că aș vrea să le citesc, știți, mai comit și eu oarece creații personale...” „Desigur, cu plăcere, poate vă dau una-două cu dedicație, dacă ziceți că mai stați” „ Stau, stau, îl liniștesc eu, acum aș vrea să dorm puțin. Cum ajung la hotel? „Danileț, condu-i pe domnul și spune să-i dea camera albastră. E aproape, îmi spune, la două străzi depărtare” Plătesc Pinilopiei cît îmi cere, mă ridic: „Dar cu mișcarea, cu punctul și de la capăt, cum e, pare interesantă?” „Domnule, lumea e strîmbă, unora le place că ea arată ca turnul din Pisa, dar eu sînt chemat să o îndrept. Omenirea trebuie să pună punct greșelilor și să o ia de la început. Cu alte legi, cu o nouă ordine, acesta-i scopul meu, să stabilesc noile reguli. Schimbarea va pleca de aici, acum ea este în fașă, dar se va rostogoli ca un bulgăre de zăpadă și va avea din ce în ce mai mulți adepți...” Ar fi continuat, dar l-am întrerupt: "Aș putea să vin și eu la cenaclu, poate chiar să citesc ceva?” Se gîndește o clipă, ezită: „Știți, noi sîntem o societate închisă, aproape secretă, cu statut, cu protocoale, dar, hai să facem o excepție, doar dacă și ceilalți membri sînt de acord, bate el în retragere. Veniți aici pe seară, la ora șapte începe ședința de cenaclu, o să vă pledez cauza, că-mi sînteți simpatic”
Așa mă bucur eu de simpatie, din partea tuturor și în orice mediu. Bine că nu m-a luat gura pe dinainte să spun cine sînt cu adevărat, ori c-am scris și eu. Trecutul trebuie să-mi rămînă atît de ascuns, încît să uit și eu pe ce raft l-am pus. Pentru a fura și a minți ai nevoie de calificare, iar eu, care am făcut și una și alta, trebuie „să fur meserie”, să mă calific direct la locul de muncă. Și tocmai de unde m-am învrednicit să fur, de la temuta Vor v Zakone, de la frații Vory...

(pentru o coeziune a lecturii, cei interesați pot reciti fragmentele "Sappho" din "Lista textelor")
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vă spasiba pentru atenție și vă cer puțintică răbdare. Scriu proză greu și dau pe țeavă și mai greu.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2012-09-17 23:22:49
         
 
  în schimb, asta e bună, bre, dar n-am absolut niciun chef să laud autorul, și el o știe prea bine.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-09-17 18:58:47
         
 
  Plus ca acel artefact, cu nume de poetesa din insula Lesbos e suma deliciului, astept sa vad daca ai vreo intentie serioasa cu scula sau e doar un pretext, asa, din necesitati de mobilare a textului. Asadar, pe cai, da-i bice, publicul tropaie in sala si nu mai are rabdare.  
Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:28:24
         
 
  Aia cu "Oedip rece" e mortala. O fi o marca de coniac, una de apa plata sau minerala, dracu stie, da e trasnet ca si gaselnita post-modernista, ca sa zic ashea. Astept continuarea, caci nu am deslusit noima fragmentului in care apare basarabeanul, nici sa ma tai. Da' tu n-o sa ma tai numai pentru-atata, nu?  
Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:26:10
         
 
  Evident, era sa uit de talentul desavarsit de care dai dovada la botezul personajelor, o onomastica greu de egalat in prozele de pe aci. Numai conu' Rechesan... uneori, da nici el mereu. Cu admiratie sincera, KV.  
Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:22:56
         
 
  Meserie. La capitolul imaginatie, nota maxima. Evident, prin postarea pe bucatele "economia" textului sufera un pic. Cu migala, insa, si cu rabdare, amintindu-mi prima postare si celelalte de dupa ea si recitindu-le, mi-am dat seama ca textul este o parodie extrem de aplicata la viata internautica, poate chiar europeica, daca nu cumva spun prea mult. Pe unii am inceput sa-i recunosc, pe altii mai putin, iar cand va fi vorba despre mine, sigur imi voi da seama.
Sunt intru totul de acord cu cei care spun ca si tehnica literara este fara cusur. Bineinteles, textul va fi admirat de cei carora umorul nu le provoaca dureri de galci. Pentru ceilalti oricum e inutil. S-auzim de lucruri fine, tranzistoare si bobine, dresuri mici pe manechine...
 
Postat de catre sters sters la data de 2012-09-17 15:19:02
         
 
  er.toate ...europeica  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-09-15 20:28:11
         
 
  bineinteles, stea, sa poata circoti si fanel radulescu ca ne-nstelam reciproc!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-09-15 20:27:09
         
 
  vitea, pina n-ajunge badea Sile urmuzel pe aici, ma grabesc sa constat ca:
-detaliile is a naibii de veridice ceea ce da forta acestei evocari
-fragmentule inspirat cumva de realitatea cotidianului strimb, ridicol si imund care ne incojoara?
-poti trece dincolo de tipologii sau te opresti aici...adica fragmentele se vor inchega intr-o saga despre sapphismul, priapismul, tribadismul(yoate cu ghilimele)si sodomismul societatii de consumat maculatura?
dap, mi-a placut, fiindca, nu-i asa, tii pana drept si redactezi dezinvolt.O singura, minora nedumerire am: aparitia lui Diodor Tiamant e provocata de fiintarea falusterului lui ursache?
daca da, iaca ma simt si io important, odata in viata trecatoare si europeicaca, se gasi un Petrov sa ma coopteze de Ilf!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2012-09-15 20:26:36
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE