FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Rânduri fumegânde
Text postat de Cristian Vasiliu
Fi’ndcă steaguri negre sufletele poartă,
Fi’ndcă nicăierea nu mai sunt perechi
Și-n ferpare scrie că iubirea-i moartă,
Viața o să-mi fie solitar priveghi.
Aș putea-nvia-o într-o altă lume
Alb㠖 a visării, unde nu exist
Și nici tu – mireas㠖 n-ai primit alt nume,
Însă-aș fi de-atâta bucurie, trist.
De acum pe ochii-mi pleoapa n-o sa cadă,
Căci din lume somnul am să îl alung
Și în miez de neguri o s-aștept să ardă
Lumânarea vieții cu-n fitil prea lung.
Nu îmi cere, totuși, logica iertării –
Chiar de știu atâtea, nu sunt înțelept;
Nici să uit nu-mi cere – valurile mării
Timpului nu-mi spală crucile din piept.
Nu mai are cine să citească-aceste
Rânduri fumegânde – singur am rămas –
Și tot eu le-oi scoate poate-odată peste
Ani, când o să fie timp de parastas.
Îmi vor fi atuncea ca o floare strânsă,
Ca o re’nnoire-a unui legământ
Ancestral: perechea poate-i vie, însă
De iubirea-i moartă, eu îi sunt mormânt.
Fi’ndcă steaguri negre sufletele poartă,
Fi’ndcă nicăierea nu mai sunt perechi
Și-n ferpare scrie că iubirea-i moartă,
Moartea o să-mi fie solitar priveghi.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Multumesc dle Kosta Vianu pentru lectura si comentariu...

Cu stima,
Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2012-09-14 09:30:35
         
 
  ma rog, iarasi, cu o virgula dupa corectat si un spatiu intre cu si mana adica cu mana. Nu de alta, dar nu face sa dam exemple negative.  
Postat de catre sters sters la data de 2012-09-13 12:43:51
         
 
  Abia acum, cand s-a corectat ceea ce era de corectat pot sa spun cumana pe inima ca da, suna muzical si meseria razbate din fiece strofa. Atmosfera insa mi se pare, pentru o iubire, a fi un pic prea...funerara. Dac-ar fi s-o dau pe gluma, vorba unui vecin de-al meu, 'nea Sandu Preparandu, sofer de camion de larga circulatie internationala, moldovean get-beget (nimic rau in asta!) care mi-a zis intr-o zi cam asa: "femeili, vecine, e ca tramvaili: scapi pi ceala, iei pi ceala!". Ma rog, plecaciuni pentru stil si forma. Cu prietenie, Kostanie, ignobila dihanie.  
Postat de catre sters sters la data de 2012-09-13 12:39:42
         
 
  cum zice adrian, sau așa

- aveți icre de manciuria?
- nu.
- unde-aș mai putea găsi?
- pretutindeni nu mai sunt!
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-09-06 09:43:19
         
 
  iar aici, pe textul dat, ar veni așa
1. pretutindeni sunt perechi
2. nicăieri nu sunt perechi (corecte ambele)

3. pretutindeni nu sunt perechi
4. nicăieri sunt perechi (ambele incorecte, mai ales ultima, care sună ca dracu', fiind exemplificarea în oglindă de la pct 3.)
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-09-06 09:33:32
         
 
  dle cristian vasiliu, un exemplu mai clar, prin comparație:

1. toți oamenii nu citesc.
2. niciun om nu citește.

cum o fi bine?
asta am vrut să spun. însă, evident, e poema dvs. iar alegerea așijderea!

cu aceeași considerație!
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-09-06 09:29:05
         
 
  Cristi, lasă "nicăierea", asta nu-i engleză.

și vezi aici ritmul, metrica:
Las mai bine-n Gheenă îngerii să cadă


 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-09-06 09:26:42
         
 
  dubla negatie: ...nu s-ar putea spune ca lectura poemului nu ne arata...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2012-09-06 08:56:02
         
 
  domnule cristian vasiliu, în lipsa posibilității de a aprinde cea de a 3-a steluță, nu pot decât să vă felicit și să vă admir pentru acest poem care curge frumos, are mesaj și vibrează într-un registru, poate, nițeluș sumbru, îndoliat.

o mare rugăminte la dvs: reformulați, în cele două locuri, exprimarea "pretutindeni nu mai sunt perechi" cu "nicăierea nu mai sunt perechi", deoarece logica limbii noastre cere, în astfel de formulări, dubla negație.

în rest nu s-ar mai putea spune că lectura poemului ne arată cât se poate de limpede maniera în care se scrie o astfel de poezie...

încă o dată, respect!

 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-09-06 08:38:31
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE