|
|
|
|
|
|
|
|
|
This is not love |
|
|
Text
postat de
Veronica Coval |
|
|
Albumul cu poze stă aruncat în mijlocul camerei. Este deschis la poza alb negru a noastră. O poză din timpul când eram fericiți.
În colț, patefonul încearcă să ne îndulcească cu amintiri din trecut.
Mâinile noastre sunt împletite în emoții demult uitate. Degetul tău mare desenează uzoare de nervi în palma mea.
În gândurile noastre în sfârșit e liniște.
Nu știu pe unde te poartă mintea. Dar, știu sigur, sufletul tău se ascunde de mine.
Sufletul tău a fost cel care a început tot. Iar mintea ta a pus punct.
Și aș vrea să te pot urî. Să-ți pot plânge reproșuri și învinuiri. Însă, tot ce pot e să te privesc cu admirație. Să te invidiez pentru rațiunea ta clară.
Noi doi nu reprezentam nimic. Suntem niște simple momente. Și azi e momentul meu...
Din ochii mei vezi ultima mea dorință. O parte din tine. O mică amintire.
Inhibând timiditatea și regretele de după, îți prind buzele într-un pasional sărut. Nu te sperii și nu te îndepărtezi.
Îmi prinzi ritmul și începem dansul. Limba ta îmi povestește tot. Te trădează pentru o cauză nobilă.
Mă strângi în brațe și mirosul tău de frică îmi intră în pori. Dar, stai calm. Adevărul tău a fost vizibil din primele clipe. Doar eu am închis ochii și am lăsat iluziile să mă joace.
Cu degetele tremurânde îmi deschei nasturii de la bluză roșie. Asta e ultimul lacăt din misterele mele. Aș vrea să te opresc. E ultima mea șansă de a te mai ține în preajma mea. Însă, arheologul din tine nu mai are rațiune. Joci ultima carte înainte de a mă declara o civilizație deja descoperită.
Mâinile tale lasă urme brutale pe orgoliul meu. Însă, focul mocnit al pasiunii mele stranii față de tine atinge apogeul.
Într-un vertigo sălbatic mă las pradă instinctelor primare. Nu analizez, nu privesc și nici nu judec. Doar sărut, mușc, zgârii și gust. Sucul din mărul interzis.
Ești fin și gentil. Știi unde să mângâi și unde să săruți. Mă joci pe degete ca pe o vioară. Și mă bei de parcă aș fi un vin de colecție.
Mă simt goală de emoții și plină de amintiri. Și tot la ce mă gândesc este, că îngerii nu ar trebui să poată vorbi. Fiindcă îi crezi atât de ușor!
Simțindu-mi trupul rece te prinzi într-o ultimă expediție de salvare. Mă tragi lângă tine și mă învelești cu trupul tău fierbinte. Eu-gheață. Tu-foc.
Ascultăm în liniște patefonul vechi. Tabloul perfect. Eu în brațele tale. Savurând momentul.
Și fără ezitări închid ochii. Știu, mâine dimineață nu o să mai fii. Și în următoarele dimineți la fel. În casa mea nu o să se mai simtă mirosul de trandafiri, pasiune și pericol. Ai reușit să arzi tot. Tu, focule. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator |
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23973 |
|
|
Comentarii:
120095 |
|
|
Useri:
1426 |
|
|
|
|
|
|