FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sappho (fragment)
Text postat de latunski criticul
La prima vedere părea tipul de bar conceput după principiul investiției minimale dar înfășurat în scutecele profitului maximal.
Șase măsuțe scunde, cu blatul format A3 și cu taburete pe măsură. Mobilier și design de grădiniță, stil „gheboșica” pentru maturi. Doar cele trei scaune înalte în formă de „Z-et”, din fața tejghelei, săreau în prim-planul privirii și salvau aparența prin alămurile lor strălucitoare. Mi-am plasat fundul pe cel din dreapta (cum priveai de la intrare), mi-am sprijinit picioarele pe suport și l-am privit în ochi pe frumușelul din spatele tejghelei.
„Ce dorește domnul?” Avea o voce cam subțirică pentru fizicul lui. Dar nici eu nu arătam a domn. Sacoul meu semăna cu o salopetă iar pantalonii cu niște burlane de tablă.
„ Ceva din partea casei, pentru început…”
„ Din partea casei avem doar apă de la robinet”. Apoi rînji obraznic și-și masă discret frizura. Îmi trecui și eu palma peste chelie. El avea o tunsoare modernă, coafabilă, iar creasta și gelul erau atît cît trebuie să fie de actuale și discrete. Eu aveam un smoc pe frunte și o aură îngerească în jurul țestei. El era frumușel și efeminat, stilul „latino”, eu eram bătrîn și obosit, nebărbierit și doritor de-o baie fierbinte. El voia să pară un dur, dar vocea îl trăda. Eu voiam să par mai plin de neuroni, dar tot vocea, „parșiva tremolata”, cum și ochii lăcrimoși și îngustați de oboseală mă trădau. Nu ar fi ieșit nici un război civil din dialogul nostru, cel mult o tentativă de autonomie teritorială. Am privit în oglinda tejghelei și i-am citit viitorul într-o fracțiune de secundă. Mi se făcu milă de el:
„Ascultă, frumușelule - i-am pus mîna pe umăr- vreau să beau ceva rece, cu sau fără grade, ai sau n-ai?”. Mi-am dat seama că o țineam încă pe Sappho în mîna stîngă, așa că am așezat-o cu grijă pe tejghea.
„Avem un Oedip rece”, spuse el sec.
„Un Oedip rege?”
„Un Oedip rece, de la frigider”. Luă o sticlă din vitrina aflată în spatele lui, îi scoase dopul și mi-o prezentă ca pe o păpuș㠄Barbie” pe post de pițipoancă.
Privesc sticla, e de bere, iar eticheta este strălucitoare și năucitoare. Are o alură futuristă, pe ea scrie: Oedip rece, apoi: Lengen, Pils, Lager iar mai jos: „Oedip, vino acasă, mama te așteaptă cu drag!”. Pe fundal, o matroană planturoasă cu un himation argintiu, prins cu fibulă pe umărul stîng (știți voi, acea drapare spre dreapta – epi dexia), zîmbește lasciv și ridică brațul dezgolit în semn de chemare către un tînăr în togă și cu un simulacru de bărbiță colier.
E de-a dreptul pur și simplu! Unde am nimerit? Sorb din bere, e rece, e mai rece decît Laios, Iocasta și Sofocle laolaltă. La gîndul acesta mă cuprinde greața, dar setea primează și berea-i tocmai pe gustul meu. Frumușelul „latino” privește către mine, zîmbește și ochii i se umezesc. Pare că se umezește și in alte locuri. Să-i inspir eu asemenea gînduri perverse? Uff, nu, privește prin mine (sau pe lîngă mine). Mă întorc și sondez universul abia cunoscut. Două puștoaice (să tot aibă șaișpe ani – cum nu le-am observat!), cu buzele lipite de paie, cu paiele înfipte în paharele burtoase-n tors și cu picior moderat, cu umbreluțe ieșind din ele, sorbesc și fac sorb în pahare. Gen: „hai la Milcov cu grăbire, să-l sorbim dintr-o privire”. Mai mult ca perfectul că nu-i Fanta în ele, nici gin tonic. Că nu se beau cu umbreluțe.
Cum vă spun, ele sorbesc din pahare și în același timp îl sorbesc din priviri pe „frumușel”. Nu mă mir, la vîrsta lor acesta-i idealul de bărbat: efeminat, zvelt, lasciv, frizură gel. Vor mai trece trei ani și concepția lor despre lume și viață va suferi o întorsătură, cum s-a întîmplat și cu Întorsura Buzăului. Se vor simți atrase de un tînăr obez înainte de vreme, tuns zero, cu bermude și tricou, coborît dintr-un Merțan, precum „deus ex machina”.
„Frumușelule, dar fetele ce beau?”, îl întreb eu arborînd același zîmbet tîmp, identic cu cel ce l-a înălțat și el pe catarg.
„Șefu, uite ce beau”, și-mi trîntește în față o sticlă cu etichetă roz, pe care scrie: Paulo Coelho, în alt aliniat: „Veronica se hotărăște să moară”, mai jos: Lichior de portocale.
Mamă țară, eticheta e liliachie și copie întocmai coperta ediției în traducerea mioritică a lui Pavel Cuilă!
Nu se poate! O pipăi pe Sappho doar ca să nu mă ciupesc, nu, nu visez! Mai trag o înghițitură din „Oedip rece” și transpir instant. Am călătorit cu trenul toată noaptea și miros a căileferateromîne. Este ora zece și patruzecișișapte de minute. Din cauza oboselii simt cum maxilarul inferior îmi cade spre piept, cum mi se lipesc pleoapele și cum aurelul meu se estompează. Da, ce vă mirați, aurelul, că doar femeile au aură, iar copii au auraș. Oare nu era așa și cu puloverele? „Frumușelul” se prinde de aurelul meu diluat și se hlizește mai obraznic. Îl ignor, mă basculez de pe scaunul nichelat și mă îndrept către ieșire.
„Alo, alo, șefu’, dar berea n-o plătiți?”
Degetul meu arătător se îndreaptă către Sappho, apoi degetul mijlociu se ridică în sus. Gesturile fac economie de vorbe și „frumușelul” le pricepe. Ies afară și fac o orientare rapidă în teren.
Deci, se vede o bună parte din clădirea cărămizie a gării, mai puțin din piața cu sens giratoriu. Strada este plasată oblic față de arterele principale. Asfaltul e măcinat, plin de gropi și gropile pline de apă. Bun, a plouat astă noapte, poate a plouat și cu cîini, pentru că vreo cinci javre răpciugoase se zbicesc în soarele dimineții de septembrie. Casele vechi, unele dărăpănate, contrastează cu cele două vile de vizavi, aproape lipite una de alta. Fac dreapta-mprejur și privesc fațada locantei. În stînga mai este o ușă, iar între ele o firmă luminoasă (acum nu-i, că e ziuă) . În ordine și de sus în jos scrie așa: S.C. AUTORUL S.R.L., aliniat și cu font mare: BODEGA – BAR, aliniat: Cenaclu literar în fiecare marți, orele 17.00. Unul din lobii mei temporali scanează automat hipocampul și informația survine (e drept, puțin întîrziată): azi e chiar marți.
Firma e mult prea elegantă pentru aspectul jalnic al fațadei verzui cu tencuiala drișcuită și cu ușile din tablă ambutisată. Deschid ușa din stînga, spațiu vast, aici sînt mese normale din plastic, cu mușamale din plastic la fel de normale, scaune normale din plastic; normale pentru o bodegă de mahala. Două mese sînt ocupate de niște clienți în salopete roșii inscripționate cu numele unei firme: Romcomet sau Romcom, parcă; miroase a băutură ieftină, a iz de tutun impregnat și dintr-o boxă matusalemică se aud vocile unor maneliști: „Buzele tale două petale…” zice gurista, iar pînă să inspectez interiorul și să mă apropii de paravanul de rigips, din spatele căruia vine un miros de cantină, un el îi răspunde: „Hai să ne iubim și să fugim în lumea asta mare”. Simt o imensă compasiune pentru viitorii fugari, știu ce înseamnă să fugi mereu. Fereastra practicată în paravan lasă să se vadă o plită imensă, un grătar și o hotă uriașă înnegrită, dar lasă să treacă și mirosul plăcut de mîncare gătită.
O fetișcană bondoacă, blondă și cu țîțe mari poartă un șorț roșu cu pieptar și bretele. Mă împinge involuntar și-mi spune: „Luați loc la masă”. Nu prea e fetișcană, după riduri se apropie binișor de treizeci, dar eu o văzusem din spate. Lasă tava pe tăblia ferestrei și strigă:
„Bebe, patru „Rinocerii”, două truisme*, trei sute de „Alchimistul”
și o „Metamorfoză”, strigă ea, deși nu era cazul. Bebe e înalt, slab și are un halat care a fost cîndva alb, ba chiar a fost cîndva și spălat.

În dreapta paravanului, alte trei uși din PVC. Maghernița pare mai mare decît ai impresia la prima vedere. Pe cea din stînga este o pictogramă cu fustă, pe cea din mijloc scrie „Contabilitate” și în dreapta, da, în dreapta intru eu și-mi bag țeasta sub șuvoiul de apă rece al chiuvetei. Apoi împing blatul batant al singurei cabine și profitînd de momentul de intimitate…
…mă simt obligat să vă spun în ce rahat am intrat iar, pentru că nu-i prima oară…

* truisme – ugere de scroafă, de la francezul truie – scroafă, cum am aflat mai tîrziu
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Magistrala poezie rece, textul imi smulge zambete interioare de uimire si de ciuda colegiala. Ca sa nu-i zic gelozie sadea. Latunski, nu ca ai fi tu prietenul meu (de esti tu acela, eu nici macar muma nu-ti sunt!) dar e beton, coane, sa moara capul tractor de la camionul Scania (care duce curve-n Spania) daca te mint! O singura nedumerire am: Cum dracu de nimeresti tu carciumi atat de poetice, taman prin mahala? Ca io, de cand umblu cu tenisii prin praful urbei (si sa tot fie fo saij' de cartoane!) n-am intalnit neam chelnerita aia cu sort rosu si pieptar cu bretele, scunda si cu tate mari, adica taman femeia vietii mele! Idealul dupa care alerg turmentat de peste juma de veac, daca e sa iau in calcul si pubertatea, cu copilarie cu tot, ca doar ma stii cat sunt de copilaros! Aferim, asa text mai rar, da caine sa fii, sa n-ai parte de Zambilica, catelusa cartierului, daca nu-mi dai adresa barului, da laq fix, ca nu vreau sa bajbai. PS cine dracu poa' sa fie Sappho, asta, ca nu-mi adic aminte neam, era odata una in Lesbos, da' nu crez... Pa, ca mai am si alte trebi.  
Postat de catre sters sters la data de 2012-08-13 09:06:58
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE