FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
CONTRAPROTEST
Text postat de Valeriu Cercel
Tovarașe președinte,

Intrucat se remarca pe acest site literar ca regulamentul, plus amendamentele aduse lui, permit anumite expresii ne-ecoliterare numai anumitor membri privilegiati, intr-un stat democratic, cu radacini milenare in continental european, acest lucru poarta numele de “discriminare”.
Consider ca asa ceva nu-si are locul aici, astfel, cu respect si consideratiune, cer administratorilor siteului, cat si proprietarului siteului Europeea, ca fiecare membru, indifferent de sex, culoare sau religie, sa fie indreptatit de cate ori doreste, sau are momente in care doreste sa arate ca este mitocan, cocalar, sau, pe stil vechi, neam prost, a folosi expresiile de mai jos :

Fraiere, iar ești prost.
Vă ia lumea seama și vă adună, grămadă organizată, în Clubul Marilor Proști
Și iar ești prost. Ai așa, o pasiune pentru zona asta!...
Băi fugiților
măi cioacă, măi migratorule,
Și hai sictir, încă o dată!
Tu ne faci hoți, măi pigment?
La o asemenea insultă ar trebui să fii aruncat în drum, ca o apă leșioasă.
În clipa asta, dacă ai fi în mîna mea, ți-aș strivi țeasta aia de injurioasă pentru astă nemaipomenită insultă!
Ioi, păi voi sunteți niște javre, măi șulfelor!
Șulfe, auziți, javre ordinare, la fel ca tartorul vostru, care a făcut praf națiunea română.
Ah, ce-ați merita, tigorilor!
Deci, mușc-o, pușcă, mușc-o!
pușcă, mușc-o!
Huo!"
Vă bucurați ca idioții!
Pui de cățele!
Muhaielelor!
Pițigăilor!
Naziștilor!
Ai o mie de fețe și un singur chip: de jigodie!
Idiotule,
Ești multe pre cretin ca să sesizezi cît ești de idiot și mult prea idiot ca să se sesizezi cît ești de cretin.

Traiasca infratirea intre popoare !
Traiasca lupta pentru pace !
Semnatura :
indescifrabil
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Inca una si ma duc:

Vezi mai multe din Comedie, Umor romanesc pe 220.ro

Noapte buna Romania, oriunde te-ai afla!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-08-04 01:19:00
         
 
  "Pentru Ponta și frații lui de hoții, românii din străinătate nu vor mai exista, ca votanți Sunt morți. România a devenit o țară de morți, unde votează doar nebunii și stăpânii, pârnăiașii și nuntașii. Șterși din catastifele electorale, „morții” din diaspora nu vor mai îngreuna procentele care-i dau bătaie de cap plagiatorului din fruntea țării, așa încât acesta să se poată lăuda în 31 august: „Vedeți, suntem doar 16 milioane, diaspora nu mai există!”. Evident, tăiați de la vot, diasporenii nu vor fi scutiți și de impozite. Ei vor fi siliți, în continuare, să trimită bani la buget, ca să aibă popoul premierului posibilitatea să devină tot mai dolofan, tot mai împănat.
Dar lovitura pe care guvernul iresponsabil o dă celor mai vrednici fii ai țării se va întoarce împotriva lui. Amară e pâinea celor care au plecat în băjenie, fiindcă aici n-aveau loc de pile, de puturoși și de șmecheri. Munciți ca salahorii, prost plătiți, umiliți de străini, ei și-au înghițit lacrimile obidei cu speranța că vor face viața mai frumoasă celor dragi, rămași acasă. Dramele pe care le-au trăit sunt nenumărate. Li s-au uscat pe picioare părinții de singurătate, li s-au sinucis copiii, de dorul lor, le-a secat lor înșile izvorul lăcrămilor, cu gândul la „acasă”, dar au tăcut și au îndurat. Și acum, care le e răsplata? Un hoț de duzină, un plagiator cocoțat prin voia altor hoți din Parlament în fruntea țării le ia dreptul de a se mai numi români. Îi omoară pe hârtie, doar ca să scape de pușcărie alți hoți, asemenea lui.
Până acum, Ponta a făcut multe greșeli. Dar asta îi va fi fatală. Ucigându-i în acte pe românii din diaspora, el va reuși, mai mult ca sigur, să scape de Băsescu. Dar în toamnă, la parlamentare și prezidențiale, diasporenii vor ști asta. Și le vor îndemna și pe rudele lor, care au votat USL la locale, să scuipe cu dispreț pe această uniune de corupți și falsificatori. Moldovenii plecați peste mări și țări și ardelenii și ungurii și ceilalți dușmani ai poporului de pomanagii ai lui Ponta nu vor uita, plagiatorule, ce-ai făcut astă-vară. Ne-ai batjocorit, ne-ai ignorat, ne-ai tratat cu dispreț. Apăi, noi om ține minte și ți-om plăti cu asupra de măsură."

http://www.academiacatavencu.info/opinii/in-tara-mortilor-hotul-e-mpanat.html
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-08-04 01:07:57
         
 
  cioacă,
Demult nu mă mai obosesc a-ți desluși agramatismele și bîzîielile fără cap și coadă!
Nu te mai obosi.
Za mnie, tî nula na nula!
Citește și rima potrivită!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-04 00:22:17
         
 
  Nu mai spune, epilică!
Ai luat-o și tu pe urma lu pușcă?
Sau judeci după ăle două și mai tinere - probabil poetese - care te încadrau într-o poză, în care te dedeai cocoș cu creasta bleagă?

 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-04 00:20:38
         
 
  "și de ce în cap?"
(Radu Stefanescu)

Cum adica "și de ce în cap?" Fiindca atat Inalt Prea Sfintia Sa cat si cioplitorul si degustatorul de nuduri de zeite volnice au capete. Pe cand la generali nu se pune niciodata problema sa fie loviti cu ceva "și de ce în cap?" fiindca ei in loc de cap poarta tot timpul caschete militare confectionate din otelul cel mai rezistent.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-08-03 23:04:19
         
 
  Radu, peia-i Brusli numai in spatiul virtual. In cel real l-am vazut cum baga flotari si genuflexiuni in fata unei tinere poete care numa' ce s-a rastit la el de fo' doua ori.  
Postat de catre General Motors la data de 2012-08-03 22:45:00
         
 
  aferel,
'te-n!

esculabb,
de kiki!

sclluptore,
da, de culturism!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-03 22:43:05
         
 
  "aceea de a se trezi cu toată frapiera în cap." (peia)

vezi, brusli, cum lucrează subconștientul? puteai să zici și tu o masă, o scrumieră... la limită, o carte.

și de ce în cap?
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-08-03 22:38:15
         
 
  Ioane,
In concluziune, dupa ce ne relatasi ca citisi peste trei sute de carti, acum te lauzi ca ai muschi.
Intelegem acum ce carti ai citit.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-08-03 22:20:53
         
 
  Domnule Peia, stati domnule linistit si nu mai tremurati, asa, ca varga, ca nu vi se mai ia nivelul atat de greu trudit :)
Macar nivel sa aveti :)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2012-08-03 22:17:46
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  "aceea de a se trezi cu toată frapiera în cap."
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-03 22:12:50
         
 
  camarazi de front băsiști,
Ar fi trebuit ca, mai întîi, să vă citați pe voi și abia după să faceți inventare de ăst gen.
Pentru că, din momentul în care o muhaia - puneți mîna și colectați și expresia asta! - vine și aruncă un mic scuipat în frapieră, pe motiv că ce mare lucru, atunci insul nu se poate aștepta, decît la o reacția imediată și promptă, adică aceea de a te trezi cu toată frapeira în cap.
Ce urmează ține de mușchi!
Așa că nu mai faceți e mironosițele, nici tu, sclluptote și nici tu ascultacule, pentru căci sunteți departe de a fi!
Că pe cioacă cine-l bagă-n seamă.
Deși ar fi destul loc!




 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-08-03 22:12:02
         
 
  Valeriu, și tu ai dreptate, dar conceptul peia e, cel puțin în prezent, necesar. sigur, peia n-ar fi posibil fără complicități, fără amnezii și amnistii suspecte, mai nou, la vedere.

dar să nu fim triști. la urma urmei, peia nu există. cu toate că, precum Ăl de Sus (omnipotent, omniprezent și etern) peia rămîne intangibil, ceva tot îmi stă în putere - să-l enervez...
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2012-08-03 21:19:41
         
 
  Vali,
Dreptul de a injura il are orice europeeic, atata timp cat nu o face cu voce tare care poate fi perceputa de cei adresati sau in scris. Regulamentul este extrem de clar in aceasta privinta. Cat priveste vorbele de duh pe care mi le adreseaza din cand in cand tovarasul general Peia, ele fac o exceptie de la regulament la cerea mea expresa adresata Inaltei Porti, ca ele sa nu fie in nici un fel cenzurate sau criticate.
Fiindca desi si eu sunt tigan, in cortul in care am crescut eu nu s-a injurat nciodata cu atat talent. Am propus deja regelui meu Cioaba ca tovarasul general Peia sa fie declarat poetul nostru national. Nici un alt poet rrom nu a reusit sa ridice arta injuraturii la nivelul la care a riticat-o renumitul comandant de osti. El este singurul care pornind de la simple si banale injuraturi de cazarma a reusit sa ne invete cum se poate injura ca la usa cortului.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2012-08-03 18:57:42
         
 
  Adrian, draga,
Cam asta mi-a fost si intentia.
Sa va oftic pe toti, ca nu sunteti capabili sa-i ajungeti lui Peia nici macar la destu mic de la piciorul stang.
Parerea mea e ca tu sa nu cati atentie, incercand sa-l egalezi pe maestrul Peia, caci, precis ti se va scurta nivelul !
Stii cum lucreaza democratia la noi !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-08-03 18:49:09
         
 
  neică vali, fi domn, ca să citez un clasic în viață! trage și mata, așa, mai împrăștiat, nu cita doar din peia, de ce vrei să ne faci pe noi, ceștilalti, invidioși?

nici măcar un dram de atenție nu binemerităm?
 
Postat de catre adrian mihai la data de 2012-08-03 18:37:32
         
 
  Sorine,
Ceeace tu propui, nu cred ca merge, si am sa-ti explic de ce :
daca s-ar creea aici un " LOC DE DAT CU CAPU",
posesorilor de cap, in primul rand, nu le-ar fi necesar caci lor nu le-ar trebui asa ceva,avand cap, iar acelora care nu au cap, deasemeni nu le-ar fi de folos un " LOC DE DAT CU CAPU' caci nu ar avea cu ce sa dea.
Tre' sa ne gandim la o alta solutie daca intr-adevar este necesar pentru membri acestui site de a se cobora la nivelul mitocanilor si al florareselor.
sa asteptam si provincia.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2012-08-03 17:01:42
         
 
  Pai eu de ce ziceam sa se creeze aici un LOC DE DAT CU CAPU'?
Unde sa fie interzis copiilor sub 18 ani si oamenilor cu bun simt.
 
Postat de catre General Motors la data de 2012-08-03 16:52:22
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23785
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE