FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
cifre
Text postat de . solitaire

curtea asta pe lîngă care tocmai trec
e plină de broaște țestoase
mă opresc
nu am mai văzut așa ceva
cu carcase în culorile terrei
apar și dispar prin grădină
orientîndu-se după vocea stăpanei
cea mai veche are 30 de ani
și știe cum o cheamă
gazda are 85
îmi surîde
soțul ei de 90 tocmai s-a urcat la volan
și a plecat cu mașina
copacul de la poartă are 100
de peste drum ne face cu mîna vecina
are 95
sotul ei de 97 e în fața casei
și mătură frunzele

eu nu am decît 40
abia azi dimineață iubitul
mi-a mărturisit că mă însoțea
peste tot doar ca să fie sigur
că nu mă întîlnesc cu altcineva

e ciudat să stai între animale
care nu latră nu saltă nu fac agitație

încrederea este un sentiment care
se cîstigă în timp
ceva care începe cu a permite sau nu

de cîteva zile sunt într-un du-te vino
mă simt eliberată condiționat
din propria mea libertate de către un alt prizonier

se apropie de picior o broscuță
de nu ar fi carcasa aș putea zice că e un șoricel
are 7 ani

gazda îmi surîde din nou
răbdare vrea parcă să spună
în timp ce mîngîie carcasa
cu mișcări de vînt

eu într-o oră trebuie să ajung
în două ore am de făcut
în trei ore voi fi
ea însă vorbește despre
iarna trecută
vara asta
o primăvară după
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ioane, asta a fost cea mai simpla revelatie pe care am trait-o de ceva vreme. Si tocmai simplitatea asta m-a determinat sa o impartasesc. Ca si cum m-am oprit intr-o bucla de timp. Un fel de Alice in tara minunilor.

Veronica, mersi.
 
Postat de catre . solitaire la data de 2012-06-29 13:00:52
         
 
  În ultima vreme, solitario, ai început să o iei pe arătură.
Forțezi și îți ies bazaconii.
Mai încearcă, dar pe drumul ăsta nu e de mers.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2012-06-29 01:06:15
         
 
  Splendida poezie, curge firesc si emotioneaza prin simplitatea cuvintelor si profunzimea mesajului.

*

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2012-06-28 13:57:00
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE