PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Anotimpul alegerilor Text postat de Stelian Platon Alegerile trec, obiceiurile și aleşii rămân Dezvăluirea fostului candidat la Primăria Constanței TUDOR URLEA Alegerile locale de anul acesta, pe care le-am urmărit mai mult din curiozitate, mi-au reamintit că în urmă cu 16 ani eram unul din candidaţii la postul de primar al municipiului Constanţa. Am avut naivitatea să cred că se poate şi că lupta politică înseamnă şi să învingă cel mai bun. Din păcate lucrurile n-au stat chiar aşa şi constat că nici nu s-au schimbat, chiar dacă an de an cei care votează încep şi ei să aibă mai multă experienţă. M-am întrebat de mai multe ori ce n-a mers atunci, ce n-a funcţionat cum trebuie şi de ce m-am lăsat antrenat în această aventură. Cum doar timpul le rezolvă pe toate şi te ajută să priveşti mai detaşat toate întâmplările, cred că azi pot da un răspuns mai aproape de realitate. Spre sfârşitul anului 1995, am înfiinţat Uniunea Judeţeană a Sindicatelor Democratice Constanţa(UJSD), reunind în această entitate o bună parte a sindicatelor ce se regăseau prin federaţii, la nivel naţional, în Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR). Cum la nivel naţional se semnase un protocol de colaborare între CSDR şi Convenţia Democratică din România (CDR), am urmat aceeaşi cale şi la nivel judeţean, mai ales că mai toată lumea se cam săturase de ceea ce însemna PDSR şi reprezentanţii acestui partid în teritoriu (Ion Dumitrescu, Gheorghe Dumitraşcu şi alţii asemenea lor). I-am cunoscut astfel, pe cei care reprezentau la nivel judeţean partidele şi formaţiunile civice ce formau CDR, dar şi o bună parte a celor care, din modestie şi bună credinţă, fac munca de rutină într-o formaţiune politică fără să ceară nimic special şi care chiar cred în cauza pentru care luptă. Îmi amintesc cu plăcere de deplasările făcute în teritoriu cu domnul doctor Pană şi domnul senator Sabin Ivan precum şi de discuţiile pe care le-am avut cu ei şi cu oamenii din judeţ pe care i-am întâlnit. Evident că am participat şi la acţiuni organizate de către conducerea CDR Constanţa, dar parcă acestea nu aveau simplitatea şi farmecul celor în care îi însoţeam pe cei doi bătrânei. După una din aceste acţiuni , domnul Ivan mi-a cerut să-l însoţesc în drumul spre casă şi a făcut-o special pentru a putea vorbii cu mine. Fără prea multe vorbe m-a întrebat dacă n-aş vrea să candidez pentru CDR Constanţa la postul de primar al oraşului. Simplă întrebare, greu răspuns! Nu l-am refuzat, dar i-am cerut un timp in care să mă gândesc bine, mai ales că eram lider de sindicat şi la învăţământ şi la uniunea teritorială a confederaţiei. Apoi într-o discuţie cu domnul Mircea Iustian, unul din liderii PNL Constanta, am primit aceeaşi întrebare. Am dat acelaşi răspuns, numai că de astă dată am început să iau lucrurile în serios şi să mă gândesc cu adevărat la posibila mea candidatură. Ştiam că în cadrul CDR lucrurile erau controlate de cei din PNŢ-CD, aşa că, de această dată, eu am fost cel care i-a cerut o întrevedere privată domnului Nicolae Jianu, liderul ţărăniştilor din Constanţa. M-a invitat să ne plimbăm cu maşina prin oraş şi i-am povestit ce-mi propun reprezentanţii PNL, arătându-i că sunt conştient de mai multe lucruri: - de faptul că reprezint o parte a mişcării sindicale din judeţ şi o astfel de hotărâre trebuie luată şi cu acordul sindicatelor implicate; - de faptul că propunerea iniţială vine de la liberali, al căror susţinător am fost încă din 1990, şi deci ar trebui să-i reprezint pe ei în cadrul convenţiei; - şi de faptul că decizia nu se poate lua fără acordul şi susţinerea celor din PNŢ-CD, dar înţeleg că reprezentând CDR Constanţa în alegeri îi reprezint pe toţi cei care compun această alianţă, iar mai târziu, dacă voi fi ales, să reprezint întreaga comunitate. A primit cu interes aceste lucruri spunându-mi că va discuta problema în cadrul conducerii locale a PNŢ-CD, că i se pare cea mai bună variantă la nivelul capitalei: un sindicalist intră în competiţie la nivelul capitalei din partea PNŢ-CD, iar la nivelul Constanţei va intra în competiţie din partea PNL. M-a asigurat că îmi va spune la timp dacă se schimbă ceva, însă nu vede ce s-ar putea întâmpla ca să nu se petreacă astfel lucrurile. Apoi am discutat posibila mea candidatură în cadrul şedinţelor de sindicat care au urmat şi am obţinut acordul forurilor de conducere sindicală şi de la învăţământ şi de la uniunea judeţeană. Puteam acum să dau un răspuns domnului senator Ivan, domnului doctor Iustian şi conducerii PNL Constanţa. În şedinţa PNL Constanţa în care s-a stabilit candidatul acestei formaţiuni am avut un scor zdrobitor: 17-1. Contracandidatul meu a fost unul din consilierii municipali în funcţie, care reprezenta PNL-ul, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe domnul Puiu Haşoti, preşedintele PNL Constanţa, să ceară secretarei de şedinţă să modifice scorul şi să scrie 10-8. Întrebat de unul din colaboratorii săi de ce a făcut asta, a motivat ca nu schimbă cu nimic datele problemei, dar i se pare cam ruşinos ca un consilier în funcţie să fie „desfiinţat” de un sindicalist (mai târziu s-a putut vedea că altele erau gândurile domnului Haşotti). În seara desemnării mele ca reprezentant al PNL Constanţa, pentru a candida la primăria municipiului, s-a hotărât să nu se comunice nimic presei. Nici n-am ajuns să povestesc familiei ce s-a întâmplat la şedinţa PNL că telefonul a sunat. Era bunul meu prieten, Ion Tiţa-Călin, care m-a felicitat şi mi-a cerut să-i confirm vestea. Nici n-am confirmat şi nici n-am infirmat, dar i-am dat de înţeles că nu-i pot spune nimic. Evident că a doua zi în presă a apărut ştirea şi este evident că cineva a transmis-o ziariştilor (poate a vrut să compromită totul sau poate a vrut să prevină ceea ce a urmat). Când un lucru începe bine ai speranţa că poate continua aşa, dar când un lucru începe prost ai toate şansele să continue tot aşa! Mi-a trebuit ceva vreme să înţeleg acest adevăr simplu pe care atunci l-am neglijat. Aşa am ajuns la şedinţa CDR Constanţa în care s-a decis cine să fie candidatul acestei formaţiuni şi-n care reprezentanţii ţărăniştilor (mereu aceleaşi două personaje) având şi sprijinul formaţiunilor civice(!) au decis. Toate argumentele invocate de preşedintele ţărăniştilor, atunci când mă asigura că reprezint cea mai bună soluţie pentru Constanţa, au fost uitate şi n-a contat decât dorinţa de neînţeles în a impune propriul candidat (care aşa cum avea să declare mai apoi în campania electorală avea experienţă de conducere: „ condusese” abonaţii telefonici de la Romtelecom). Iată deci cum democraţia se opreşte la poarta partidelor politice. Nu ştiam atunci, şi nici n-aş fi vrut să aflu vreodată, dar într-un partid altele sunt regulile. Democraţia este un lucru de care ne amintim doar atunci când vrem să vorbim în faţa alegătorilor şi dacă ne mai dau şi votul, e vina lor, nu a noastră! Deşi n-a schimbat cu nimic lucrurile, trebuie spus că ulterior am avut o discuţie cu domnul Nicolae Jianu, care a recunoscut că a făcut o greşeală şi că reprezentatul lor nu are şansele pe care le-aş fi avut eu. A sunat chiar la Bucureşti şi a vorbit cu Dudu Ionescu, spunându-i că realitatea asta e: reprezentantul PNL este cu mult mai bun decât cel al PNŢ-CD şi vor pierde probabil primăria Constanţa (ceea ce s-a şi întâmplat). Mi-a cerut să aştept, că va soluţiona problema. N-a făcut-o şi cred că nici n-a încercat, dar a început să mă ocolească şi să-mi ascundă întâlnirile importante la care ar fi trebuit să particip, conform protocolului semnat la nivel naţional şi local. Am aflat de la radio că cel care candidează la preşedinţia României din partea CDR urmează să facă o vizită la Constanţa . Aşa s-au trezit cu mine fără să se aştepte; l-am însoţit şi ajutat pe domnul Emil Constantinescu în deplasarea pe care a făcut-o în judeţ, iar seara, deşi era târziu, dar nu avea cine, l-am dus cu maşina la Bucureşti. Pe drum i-am explicat ce s-a întâmplat la Constanţa, mi-a zis că va analiza situaţia în cadrul conducerii CDR, dar „ a uitat „să spună că până la sosirea mea „îl binecuvântase în faţa presei” pe reprezentantul ţărăniştilor. Bineînţeles că nici el n-a mai răspuns la telefoanele, nu numai ale mele, dar şi ale unora din reprezentanţii PNL Constanţa. Această atitudine de suficienţa şi nepăsare avea să ne coste pe toţi în următorii patru ani! Intrasem în horă şi trebuia să joc. Colegii din sindicat mi-au sugerat să continui şi să merg în alegeri candidat independent. O parte din conducerea PNL Constanţa dar şi unii reprezentanţi ai ţărăniştilor mi-au cerut acelaşi lucru. Iată-mă deci candidat independent (probabil singurul la acea dată) la primăria municipiului Constanţa . Nu-i puţin lucru. Cu ce bani, cu ce resurse umane şi materiale? Paradoxal, dar se poate, şi-mi aduc aminte că am făcut o campanie electorală reuşită. Cu bani puţini şi multă imaginaţie, dar şi sprijin din partea unor prieteni şi a unei bune părţi a presei. Afişele electorale le-am primit gratuit de la un prieten din Bucureşti, care tipărea pentru candidaţii CDR, şi care mi-a zis că nu-l costă mare lucru dacă îmi face şi mie afişe din 1-2% considerate pierderi la orice tipografie. Coletele le primeam la 3-4 zile prin mecanicul acceleratului care ajungea seara la Constanţa . Zi de zi apoi, în fiecare dimineaţă pe la ora 3, porneam prin oraş pentru a pune afişele, pe care le-am lipit cu un amestec de aracet, apă şi făină (secret aflat de la amicul tipograf). Ieftin şi eficient, mai ales că nu s-a aruncat nimic la canal. Cei din presă mi-au făcut o bună prezentare şi, cu mici excepţii, chiar m-au promovat mai mult decât îi obliga legea. Apoi, într-una din zile, am fost sunat de mama unei colege de clasă cu fiică-mea, care m-a invitat să ne întâlnim pentru a discuta ceva. M-a luat de acasă cu maşina şi m-a dus la restaurantul Perla, din Mamaia, să stăm de vorbă. Acolo, la o masă alăturată, era preşedintele PNL-AT Constanţa, domnul Petrache Trandafir şi care de fapt vroia să mă întâlnească. Ne-a invitat la masa lui şi fără prea multe formalităţi mi-a propus să fiu candidatul formaţiunii pe care o conduce. L-am refuzat categoric explicându-i că am luat deja decizia să candidez independent şi că-l rog să nu se supere, dar ne luând singur această decizie n-am cum să o modific. A părut că înţelege, dar a doua zi în ziarul Telegraf s-a dat ştirea că aş fi cerut sa fiu candidatul lor însă ei, moraliştii, n-au acceptat aşa ceva. L-am căutat pe domnul Constantin Cumpănă şi l-am rugat să-şi întrebe colaboratoarea, pe cea care a semnat articolul, de unde a scornit o asemenea poveste. Se pare că ştia ceva, întrucât mi-a spus că ştie că nu-i adevărat ce s-a scris, dar n-are ce face fiindcă aşa-i în politică (!). Seara am intrat peste domnul Trandafir, avea şedinţă de partid la sediu, fără ca secretara să mă poată oprii şi l-am luat la întrebări. De faţă era şi doamna Ada Tatu, cea care-mi solicitase întrevederea şi care a fost martoră la toată discuţia. Au recunoscut că am dreptate, dar ei nu pot să dea o dezminţire pentru că s-ar compromite în faţa electoratului (!). Pe măsură ce se apropia ziua alegerilor am constatat că şi alte formaţiuni politice, cele mici, sunt interesate să colaborăm şi chiar m-au şi ajutat. Mai mult, cei de la PDAR mi-au propus să mă susţină la funcţia de vice-primar, convinşi fiind că voi fi ales consilier local. M-au asigurat că nu sunt singurii care mă vor susţine şi că „cei mici” îşi doresc să impună unul din cei doi viitori vice-primari. Totul depindea acum dacă voi fi sau nu ales consilier. În seara în care se numărau voturile la Biroul Electoral Municipal (BEM), am fost sunat de unul din reprezentanţii unei formaţiuni politice care m-a invitat să vin la primărie. Am ajuns undeva în jurul orei 22 , iar amicul meu foarte bucuros mi-a comunicat: felicitări domnule Urlea, ai fost ales consilier! Apoi la interval de15-20 de minute mai verifica şi reconfirma informaţia. Pe la 23,45 m-am decis să plec acasă şi în timp ce coboram scările m-am ciocnit de echipa PDSR Constanţa, care urca foarte agitată şi se grăbea spre BEM. Aveam să aflu 30 de minute mai târziu de ce se grăbeau. Contestaţii se puteau face şi „rezolva” până la ora 24. Au venit şi au cerut să li se valideze atâtea voturi anulate până m-au depăşit cu câteva pe mine (aveam câteva zeci de voturi mai mult ca ultimul lor clasat). Cum era trecut deja de ora 24, legal nu mai puteam face nimic, şi nici n-am făcut. Povestindu-i, la o bere, unui prieten cum au stat lucrurile îl vad cum se înfurie şi începe să înjure. Calmează-te Ioane, că nu schimbi cu nimic lucrurile, îi zic eu. Bă Tudore, ce tâmpit am fost, îmi răspunde el. N-am apucat să-ţi spun, dar eu am „băgat” voturi pentru tine la secţia de votare unde am participat. Făceam parte din comisie şi pe la final cei de la rromi mi-au zis că ei vor sa pună voturi pentru candidatul lor. Le-am spus că sunt de acord dacă şi eu pun câteva zeci pentru tine. Şi ce-ai făcut Ioane, îl întreb eu, că erau două tipuri de buletine. Păi de asta îmi dau palme, spune el. Că ţi-am pus voturi pentru primar, nu pentru consilier. Nu mi-am dat seama. Ioane, îi zic eu, să nu mai spui la nimeni povestea asta. Poţi să faci puşcărie dacă se află şi mai şi râde lumea de tine că n-ai ştiut ce voturi m-ar fi ajutat. Mai spre toamnă, în acelaşi an, călătorind cu trenul spre Bucureşti l-am întâlnit pe domul senator Dumitraşcu. De cum m-a văzut m-a felicitat pentru victoria lui Victor Ciorbea la primaria capitalei. Domnule, mi-a zis el, a fost cu adevărat mai bun. Tot în tren, dar peste un an şi de astă dată de la Bucureşti spre Constanţa , mă întâlnesc cu acelaşi domn senator Dumitraşcu. Prin amabilitatea domnişoarei de la ghişeu aveam bilet în compartimentul rezervat parlamentarilor. L-am simţit că e nerăbdător şi vrea să vorbim. Ne-am salutat şi m-a întrebat: Ei, ce fac, domnule profesor, CDR-iştii dumneavoastră? Ce să facă, îi răspund eu, continuă opera de distrugere a ţării începută de PDSR-iştii dumneavoastră, domnule senator. Hai să mergem la vagonul restaurant, îi spune el celui care-l însoţea, că văd că nu pot discuta cu domnul profesor. Iată cum alegerile locale de anul acesta m-au făcut să revăd acele lucruri si întâmplări şi să constat încă odată că, deşi alegerile trec, obiceiurile şi aleşii rămân! pt. conformitate Stelian Platon New York -20-06-2012 Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE