FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cuvinte vărgate
Text postat de nicolae tudor
când trăiești epidermic,
nu-i faci pe alții fericiți și tu să nu fii,
pedepsești fără să-ți pese,
chiar și pe cei care nu vor să treacă strada.

indiferent ce am făcut, simt că nu am făcut ce trebuie.
o sa mă prefac că lumea nu există
dincolo de aceste cuvinte.
totuși ador ideea de-a face parte din oraș,
mă bazez pe tresăririle lui la
tresăririle mele.

De-aș avea 1 leu pentru fiecare om care
s-a întors cu spatele, negându-și drepturile,
după ce i-am vorbit despre strâmbătate.

îndurați, dacă-i atât de important pentru voi!

dacă nu hrănești o fiară,
te va mânca.

*

am viață de piele goală cu cea
mai mare speranță (după moarte!)
exersez încă ridicatul de jos imaginând războaie -
știți că există o perioadă de pregătire și una de luptă.
se apropie ploile, o să culeg niște urme.
dacă aș scrie ce cred despre oameni,
s-ar înroși această hârtie.

ar trebui să mă gândesc la altceva, dar n-o fac.
sunt și prea prost că nu las lumea baltă,
chiar îmi place
de cel care ține cu capul plecat!

libertatea vine prin... auzire...

*
când mi-e foame arat ca o fasole lunguiață.
nu sunt eu de la talie-n jos,
eu știu ce nu se crede că știu.

aștept o dimineață și-o șterg -
dincolo de „noi și voi”
e loc pentru viețuire nedesenată
cu creta pe trotuar.

care mai trăiești?
ridică-te când îți cere
poetul,
nu te lega cu frânghii
de copacul cel gros -
pe fereastra aceea
se poate zbura.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE