PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Răscolind amintiri ... băteam câmpii Text postat de Paul Otetaru Închid uşa timpului. O zăvorăsc cu renegare şi o baricadez cu un scrin micuţ. Micuţ, dar atât de greu. Şi nimeni nu mă ajută. De ce oare? Ah, e normal. În el sunt amintirile mele. ALE MELE. Sunt primele mele manifestări, care m-au propulsat în ierarhia regnului animal la statutul atât de râvnit de component al familiei Hominidae, specia Homo Sapiens. Din sumedenia de amintiri ridic unul. La întâmplare. E dintele, prima ofrandă adusă Zânei Măseluţă şi primul meu contact cu lumea afacerilor - şi acum mai aştept banii pe el. Are patina timpului. Dar mai mult, are o responsabilitate, o încărcătură grozavă - are datoria de a păstra vie o încrengătură de amintiri care se perindă prin imaginea minţii proiectată în străfundul orbitelor într-o relativă dezordine: mama, emoţionată, încercând şi reuşind cu greu să disimuleze îngrijorarea, tata, cu o aţă în mână – parcă îl aud, întrebuinţând toate argumentele speculative referitoare la bărbăţia mea, si eu, bravând ... a nu, eu nu mă văd, eu sunt doar observator, ca şi cum nu aş fi în scenă, ca şi cum aş fi un spectator cu lornion într-o lojă la etaj. De ce oare ? Nu eu sunt rolul principal? Răscolesc în continuare, înfrigurat, cu degetele minţii tremurând, în micul scrin atât de încăpător. Am ascuns în el decenii de viaţă. Nevrând parcă să las timpului dovezi că ne-am cunoscut, că ne-am fi întâlnit vreodată. Pe dosul unei bucăţi de staniol, purtând încă urme de degete amprentate de ciocolată, găsesc scris cu litere mari, lăbărţate, probabil cu un ruj de-al mamei, cuvântul " MAMA ". O fi oare primul meu contact cu arta scrierii ? Sau doar o răutate de-a mea prin care am decis să dau rujului o altă întrebuinţare decât îi era menit ? Dacă-i aşa, înseamnă ca se confirmă o părere de-a mea, cum că prin nevinovăţia, prin inocenţa pe care o afişează copii sunt cei mai mari diplomaţi. Cum te poţi supăra, tu mamă, pe copilul care te strigă pe hârtie, şi în goana mare, împiedicându-se în pantalonii pe jumătate căzuţi, aleargă râzând să-ţi arate ce a facut ? Şi cum să mai vezi că are în mână, pe lângă creaţia lui pe-o bucată de staniol devenită nefiresc de valoroasă şi rujul tău, stâlcit şi pe jumătate consumat ? Şi cum să-ţi aminteşti alte nimicuri, cum ar fi răbdarea şi nerăbdarea ce le-ai încercat precum şi sacrificiul material făcut pentru a-ţi lua rujul inaccesibil după care tânjeai de atâta vreme, când îl vezi explicându-ţi atât de senin şi încrezător ce are de gând să facă cu cealaltă jumătate a rujului? Inocenţa copiilor a fost dintotdeauna arma lor cea mai redutabilă, mai imparabilă şi cea mai dezarmantă. Inocenţa copiilor, care-i însoţeşte până la adolescenţă ( sau doar un pic mai mult ) pe cei de sex masculin şi e moştenire pe viaţă pentru cei de sex feminin. Câţi dintre noi nu am cedat constant şi...obligatoriu mereu la rugăminţile şi cererile oricât de infantile ale partenerelor noastre. Şi atunci – nu-i moştenire pe viaţă ? Sau măcar până când „ doar vântul îi va mai ridica fusta” cum spunea un hâtru. Aş putea fi acuzat de misoginism dar nu, e doar scâncetul timid care anunţă refularea a încă unui protest faţă de această „egalitate” atât de inegală între sexe. Închid uşa timpului. Gândurile mele au derapat, atenţia mi-a fost abătută de la atât de spinoasa problemă a trecerii timpului. Amintirile îmi revin în torente, mă copleşesc şi mă îngenunchează. Mă izbesc fără milă de pereţii constataţi metafizic în sinuosul culoar al timpului. Închid micul scrin, în care mi-am condamnat la nemurire trecutul banal, într-o înţelegere tacită cu atât de controversatul timp. Judicios, hotărăsc să-l reneg. Ce ? Trecutul meu, împreună cu tot timpul scurs pe lângă el. Convins fiind că am reuşit să-l închid afară îi adresez timpului un ultim gând, îl înfierez şi îl stigmatizez, îl etichetez cu un ultim adjectiv : TRECUT. Eşti doar trecut. N-ai să mai mergi alături de mine. S-a lăsat liniştea . În jurul meu, strângându-mă ca o presă de ştanţat, s-a adunat toată liniştea din lume. Câţi oare o vor căuta-o, neştiind că în aviditatea mea am luat mai mult decât îmi trebuia. S-a lăsat liniştea. Doar în mintea mea e o hărmălaie de nedescris. Ordon gândurilor să tacă, aplic corecţii corporale gândurilor rebele şi cu mari sacrificii în rândurile lor, asemenea unui dictator complet, reinstaurez liniştea. S-a lăsat liniştea. Chiar şi în gândurile mele. Îmi aud inima cum bate: tic tac, tic tac. Bate regulat, dar destul de tare. Ordon inimii sa tacă. Nici aceasta nu mă ascultă. Astăzi parcă toate s-au răzvrătit. Cu ochii închişi, întins pe spate fac o ultimă introspecţie. Toate au tăcut, doar inima nu mă ascultă. Am reuşit să izolez timpul, am domesticit şi supus cele mai rebele gânduri şi mă las învins de propria inima ? În niciun caz. Am să-i aplic o pedeapsa exemplară. O aud, sfidătoare, dar parcă prea departe pentru a o putea ajunge : tic tac, tic tac, cu curajul şi obrăsnicia pe care ţi le dă distanţa şi anonimatul. Ghidat de harta întocmită în grabă pe repere acustice deschid ochii şi încerc să o găsesc, hotărât să o înfrunt cu curaj, să o umilesc şi să o îngheţ din prima privire. Deschid ochii ... şi inima-mi tace. Tic tac, tic tac. Un fior rece îmi străbate întreg corpul, furnicături se instalează treptat în toate extremităţile corpului, un ritm sacadat s-a instalat confortabil în patul primitor al timpanelor mele: tic tac, tic tac. Inima mea tace. Gândurile, acum supuse, aşteaptă să le eliberez din carcera provizorie în care le-am izolat. Timpul - l-am închis afară. Singurul care mai face zgomot e un ceas vechi, cumpărat dintr-un târg, de la un anticar. Un ceas al naibii de precis. Şi care ... care măsoară trecerea timpului. Tic tac, tic tac .... Răscolind amintiri ... băteam câmpii... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23974 Comentarii: 120095 Useri: 1426
ADMINISTRARE