FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Cum nu vii tu, Caragiale!
Text postat de Marian Tudorel Lazar
Cum nu vii tu, Caragiale, ca punând mâna pe pană
Să împarți tot scriitorul, în limbut și lighioană,
Unul să-l atârni de limbă, ăluilalt să-i pui belciug
Și, cu biciul pe la spate, pe-amândoi să-i pui la plug.

Să învețe cărturarul certăreț, fără de leac,
Că poporul nu-i o tobă, să-l bați cu cuvinte-n cap,
Să învețe toți deștepții, șerpii mișcători din limbă
Că sămânța de scandal, chiar și raiu-n iad preschimbă.

Și apoi, când or tăcea și-or vorbi civilizat,
Uită-i, Luca, înjugați, să stea-n veci tot la arat,
Neam de neamul lor spurcat, cât mai fi-va viitor,
Să nu nască nici măcar avorton, vreun scriitor.

Și din boi, din câini, pisici, șoareci, muște, chiar măgari,
Naște, Luco, vorbitori, mici la vorbă, în duh mari,
Să învețe omenimea că o moară de cuvinte,
De-i pui între pietre aur, scoate tot borhot fierbinte.


Și de-i mai avea, bădie, dragoste de-a noastră țară,
Unde-o-nțărcat dracu iapa, mai scoate, te rog, afară,
Patronii de publicații, șefii de telețicneală
Și în locul lor adu-ne orice, dar fără-abureală.

Iar, la urmă, înainte să-ți pui mâinile pe piept,
Să te-ntorci în Panteon, tot șucar și înțelept,
Paznici peste scriitori, având pana ta drept sculă,
Lasă-ne doi românași: pe Păcală și pe Bulă!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnule Bordaș, expresia la care faceți referire, consider că a fost mai mult decât elegantă în a vă sugera că trebuie să faceți ceva urgent pentru schimbarea limbajului folosit, ce pare să aibă un anumit iz.
Deci eu nu sunt de acord că nu sunteți de acord cu modul în care înțeleg eu să-mi transpun în practică eleganța limbajului. Accept însă că și limbajul meu este perfectibil. Al dvs însă cere mai mult de atât. Deocamdată.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-02-17 12:51:44
         
 
  A vorbi doar că să inciți sau să-ți scuturi praful de pe opinci în ochii altora, nu mă lasă indiferent.

MTL.

Și tot domnia sa:

Pentru că-mi place să cred în codul manierelor elegante. Și îmi mai place să cred că eleganța ar trebui să caracterizeze orice scriitor, oricât de incisiv. Ești de aceeași părere?

Sunt de aceeași părere. Nu sunt însă de acord cu modul în care înțelegeți să o transpuneți în practică.

Nu cred că mai este ceva de spus cu privire la acest aspect. Cu privire la poezia manifest de mai sus, cu atît mai puțin.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-02-17 09:57:36
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Liviu Și Bordaș, despre creațiile mele, poți să spui orice dorești dumneata, chiar mă lasă rece. A vorbi doar că să inciți sau să-ți scuturi praful de pe opinci în ochii altora, nu mă lasă indiferent.
Pentru că-mi place să cred în codul manierelor elegante. Și îmi mai place să cred că eleganța ar trebui să caracterizeze orice scriitor, oricât de incisiv. Ești de aceeași părere?
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-02-16 23:49:44
         
 
  dacă voi găsi măcar destule de-o salată și aceasta de aici o fi încă fragedă și neexpirată
MTL

Imposibil. A se păstra fragedă presupune să fi fost fragedă cîndva. Ceea ce nu e cazul.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2012-02-16 23:31:44
         
 
  De fapt, Camila, nu am făcut decât să-mi vărs oful pentru modul agresiv și mincinos în care unii înțeleg să-și împlinească menirea de paznici ai cetății. Dacă voi dori vreodată să fac o colecție din scrierile mele și să le public, dacă voi găsi măcar destule de-o salată și aceasta de aici o fi încă fragedă și neexpirată, o să modific aritmia, pentru sesizarea căreia îți mulțumesc! Până atunci însă, am scris-o dintr-o suflare și unicul scop a fost ca oful meu, revărsat pe internet, să facă exact atâta lucru cât face "Arielul", ori poate "Dero" cel ieftin, care "spală bine și împrospătează". Eu oricum sunt mulțumit de ce a ieșit, iar faptul că ai depus efort nu numai să-mi semnalezi o aritmie, ci să faci și o posibilă variantă, mă face să cred că am fost răsplătit pentru efort cu mai mult decât meritam.
Mulțumesc încă o dată!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2012-02-16 22:58:39
         
 
  Si de-i mai avea, bădie, dragoste de-a noastră țară,
Unde-o-nțărcat dracu iapa, mai scoate, te rog, afară,
Patronii de publicații, șefii de telețicneală
Și în locul lor adu-ne orice, dar fără-abureală.

Deoarece strofa asta are aritmii fac o propunere:

Si de-i mai avea,badie, dragoste de-a noastra tara,
unde dracu-ntarca iapa, scoate-i imediat afara:
pe patroni de publicatii, pe bosi de televitrina
si in locul lor ne pune doar statui din... plastilina.
 
Postat de catre Camila Petrescu la data de 2012-02-16 20:13:35
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE