|
|
|
|
|
|
|
|
|
N-am să-ți spun |
|
|
Text
postat de
Somesanu Silviu |
|
|
N-am să-ți spun, pădure,
cum m-au încălzit ramurile tale,
în iernile de piatră înghețată
când luna-n oglinda nopții
îmi așeza pietrele pe suflet și râdea.
Am vrut să le rostogolesc pe drumuri
dar nu purtau nici un nume.
N-am să-ți spun, iubire,
cum ți-am verificat polii magnetici
lipiți pe inima cuvâtului.
Am să incep să-mi sculptez dorul
pe porțile templelor.
N-am să-ți spun, moarte,
bucuria pământului în care prefaci totul
și-mi oprești inima la clipa
în care o pasăre vine la geam
și-mi fură singurătatea.
Numai tu, viață smintită,
cu ghimpi și flori,
faci în fântâni ziduri,
construiești cetăți
pe care vrei să-ți rămână însemnele,
și ele se vor dărâma.
N-ai putea să mă păstrezi
cu certificat de războinic ne-nvins?
Nu în cuvinte scrise pe undeva,
necunoscute ori șterse,
ci uitat pe pământ, într-un timp
pe care acele ceasurilor
îl măsoară rotindu-se invers. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|