|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Daniel Bratu |
|
|
ªi te-am iubit prea mult, în nopþi cu lunã
urlam din colþi de lup crescuþi în vene,
sorbeam febril, cu patimã nebunã
lava-þi sticloasã ºi pulsândã-n gene.
Cât te-am dorit de mult, în zi cu soare
cãlcam pãgân pe turle de biserici,
crezând cã eºti, sub tabla lucitoare,
prizoniera rugilor de clerici.
Ce mult voiam sã mor, cuprins de tine
strigam prãpãstii sã îmi intre-n piele,
schimbam aripi pe gheare de feline,
te-mbrãþiºam prin cuºca de nuiele.
Nici n-am ºtiut cã plângi, prin iarba udã
gustam din talpa dulce-a umbrei tale,
iar sarea ce cãdea-n aroma crudã
credeam cã-i urma brizelor astrale.
N-am vrut nicicând sã pleci, ca într-o toanã
legat-am pãrul tãu în mii odgoane,
dar mi te-ai scurs uºor, ranã din ranã
ºi zbor cu zbor, prin neºtiute vane...
Cât timp s-a dus ºi-n noi el a trecut,
lângã-un vitraliu ne-ntalnim cu anii,
ºi-ntorc privirea, riduri sã-þi sãrut,
când ochii-þi îmi zâmbesc, cântând litanii.
Nu mã mai cred când plâng, când râd mi-e silã,
mã las vânat de viaþã ca o pradã...
pe cât mã-nghit în solzii-i de reptilã,
de mult amor þin carii sã mã roadã …
octombrie 2003
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Camelia, multumesc, atat pentru comentariu cat si pentru evidentiere,
chiar daca n-as fi vrut ca poezica sa emane vreun "of" sau macar, daca tot emana, sa emane mai multe(povestea fostei iubiri, pierderea ei inspre zona religioasa, canonica, trecerea timpului, iesirea din zona visului in cea calpa, a coltilor, in acelasi timp cu macinarea interioara inexorabila, posibilitatea retrospectivei amare),
nu a stat ascunsa, e o poezie postata la finalul lui 2003, parca, pe site-ul "poezie.ro", unde mai "fiinteaza" inca,
Referitor la "singura ta obiectiune" care este...doua:
1. "Cât timp s-a dus ºi-n noi el a trecut" - cred ca n-ai inteles, astfel incat ma vad nevoit sa-ti explic:
- e o constatare amara, pe care initial o finalizasem cu trei puncte (ajutatoare eventualului lector neatent), sprijinita pe un paradox, aproape joc de cuvinte - exprima ducerea timpului, plecarea acestuia, concomitent cu trecerea sa in fiecare dintre noi, deci "venirea", atat la nivel biologic cat si la cel al imprimarii in memorie, nu stiu cat de originala e exprimarea, ideea, eu nu am mai vazut-o folosita - daca tu spui ca e vorba de lipsa de originalitate, ar fi trebuit sa argumentezi, asa se cade intr-un comentariu vrut neaparat si cu filon exegetic,
de aici rezulta apoi ideea ta de nivel general, referitoare la ritm si rima, pe care consideri ca le-as transforma intr-un soi de scop in sine, iarasi exprimi un lucru grav si fara nici un sprijin argumental - am mai incercat sa explic celor care scriu in vers alb si se uita in curtea rimelor cu dezgust - nu am scris niciodata musai pentru ritm si rima, nu mi le-am transformat in frau si zabala, ba chiar am considerat ca muzicalitatea lor introduce substanta poeziei, se constituie intr-un fluid de transport si simbioza a transei poetice, imaginilor, sentimentelor, ideilor,
si eu imi dau seama, nu e usor de inteles pentru cine nu (poate) scrie in felul acesta;
2. "ochii-þi îmi zâmbesc" - nu era mai bine sa spun "ochii tai zambesc", pentru ca nu e acelasi lucru - una e sa-i zambeasca ei, ochii, asa, in general, pierduti in spatiu si alta e sa se uite la mine si sa zambeasca - fapt care nu se putea subintelege de nici un fel, e simplu ca buna ziua,
intr-o poezie in ritm si rima, Camelia, este esentiala asezarea accentelor, "cursivitatea", cum ii spui tu, ea se pastreaza in ambele variante, asa ca tot "nema chichirez" e observatia, la fel ca prima.
Valeriu, desi nu as fi crezut, uite ca pleata mi-o mai schimb, mai albeste pe la tample, dar stilul ba :), stil in care ne asemanam, cumva, de multe ori, prin ludic, teme, muzicalitate,
e un text scris ceva mai de mult, cand inca nu prea eram dus pe la bisericile prozodice,
cu atat mai mult ma onoreaza aprecierile tale,
Eu multumesc,
Daniel |
|
|
|
Postat
de catre
Daniel Bratu la data de
2006-02-05 11:56:21 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Am inceput sa te recunosc dupa stil! Rimele iti sunt melodii! Sunt incantat sa citesc astfel de versuri! Iti multumesc, Valeriu |
|
|
|
Postat
de catre
Valeriu Cercel la data de
2006-02-04 19:32:23 |
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
un poem deosebit prin muzicalitate si oful pe care il emana. nu pot sa cred ca ai tinut aceasta poezie ascunsa de ochii nostri atata timp, sau nu imi mai aduc eu bine aminte...
si canti iubirea foarte bine in poeziile tale.
singura obiectie pe care o aduc poeziei se afla in versul acesta:
"Cât timp s-a dus ºi-n noi el a trecut"
mai precis a doua parte a versului...nu vad nimic rau in a sublinia ideea, insa fa-o intr-un mod original, nu doar pt ritm si rima. stiu ca nu e usor, imi dau seama.
"ochii-þi îmi zâmbesc" nu era mai bine daca spuneai simplu "ochii tai zambesc"? se subantelege ca tie, si plus ca astfel pare mai cursiva in exprimare.
in rest, felicitari, un poem sensibil, reusit, ce merita evidentiat!
|
|
|
|
Postat
de catre
expirat CNT la data de
2006-02-04 14:07:51 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23930 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|