FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sonet 242 (CCCXII)
Text postat de Cristian Vasiliu
Credeam fierbinte-n toate minciunile mințite
De buza ta `nroșită ca pielea unui măr,
Dar iată: mi-e credința atâta de cuminte,
Că dragostea din vorbe-ți se face adevăr.
Se face duh ce iartă aceasta coastă ruptă
Și-ți intră ca o pace în suflet și-n plămâni;
Se face trup, iar carnea-i cu carnea ta se luptă…
Și de acum căderea poți doar să o amâni.
Nu-i un păcat această mirabilă-ntâmplare!;
Nici moartea o sentință că știm și suntem vii!
O să se împlinească demonica lucrare
A șarpelui doar mâine, când ne vom despărți.
Acum, când adevărul îl am și-l înțeleg,
Tânjesc după minciuna ce mă făcea întreg.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  surprinzătoare neglijența cu care a fost redactat acest al 242 sonet vasilian;rime străpezite, un ritm searbăd, imagini terne...dar dincolo de o impresie subiectivă, dincolo de plictisul celui care nu gustă genul, e tema neconsolidată, condiție obligatorie aș zice eu cînd te-apuci de compunerea unui sonet.  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-12-08 11:45:58
         
 
  "Credeam fierbinte-n toate minciunile mințite"
Negarea negatiei:
minciunile mințite=adevaruri?
 
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2011-12-08 10:14:56
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23790
Comentarii: 120451
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE