FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Catrenu' , oltenii și drumu' de fier (sau de ce nu compun Sitting-Bull și Crazy-Horse epigrame)
Text postat de Dragoș Iovan
Mitică și Mișu se știau de-o viață. Jucaseră împreună oină (un fel de strămoș al basebalului), bătuseră pe maidan o miuță ( varianta autohtonă pentru soccer) c-o minge din cîrpe, făcuseră pojar și gîlci în tandem, șparliseră corcodușe, cireșe, mere și pere mălăiețe din aceiași pomi ai vecinilor, așa că se poate spune că existența lor era legată. Legată zdravăn, chiar la propriu, fiindcă într-o vară , mergînd ei la gîrlă să se răcorească și Mișulică neștiind să înoate decît precum toporul fără coadă îl rugă pe prietenul său să se lege unu' de altu' , c-o funie ca nu cumva, doamne-ferește, să contrazică legea lui Arhimede, fiindcă rămăsese corijent la fizica fluidelor, trei ani la rînd. Soarta, sau pronia cerească, făcu să se întîmple cotitura ce le schimbă amîndorura destinul, fiindcă bălăcindu-se împreună îi purtă unda la vale în Jii, de unde se vărsară-n Dunăre și de acolo, măiculiță-doamne tot pă firu' apei pîn' la Marea Neagră. Pe brațul Sîntu Gheorghe avură niște necazuri cu ciolavecii, că se loviră de-un crucișător sovietic care efectua un studiu ecologic asupra Deltei și nu numai, de era să se ducă amîndoi la cules papură pe fundul apei, dar funia era zdravănă, din cînepă oltenească nu fleacuri din poliesteri și scăpară cu bine din încercarea aceea. Între Bosfor și Dardanele sforicica se putrezi nițel, dar o cîrpiră cu catran șparlit de pe un petrolier turcesc și uite-așa, bîldîbîc, mai la fund, mai deasupra, trecură în Mediterană cea largă plutind fără alte dureri ca două dopuri din cocean uscat. Pe la Gibraltar, Mișu îi spuse amicului său că i se făcuse somn și foame, iar de-l aștepta muica acas' cu o papară din joarde, bine ar fi să nu se mai întoarcă. Noroc că era Atlanticul aproape și nimeni nu-i întreba dacă aveau brevet de navigație sau își asiguraseră încărcătura la Insurance Law Loyd. Făcură o escală în Madeira, doar să se întremeze oleacă, și să constate că licoarea locală din struguri cu același nume era net inferioară zaibărului, după care nu se mai opriră pînă-n Lumea Nouă.
Aci, Mitică dezlegă frînghia care le unise destinele și-i spuse:
" Neică, de' acu' fiecare-i pă cont propriu...nu'ș ce ai tălică dă gînd, da' io vreau să mă chivernisesc nițel !"
" Îmi loași vorba dîn gură, frati-miu, răspunse Mișu, că și io, vrui să-ț explic taman asta, două cuțîte nu-ncap într-o teacă, doi pe-o babă ș-aia slabă, decît să flămînzîm laolaltă, mai bine plînge mumă-ta nu mama...hai, cum ne-o fi datu', că unde-s doi beția crește și butoiul nu sporește!"
Primul gînd al lui Mitică, după ce se despărțiră, fu să se asigure de cele trei lucruri indispensabile oricărui călător: un blid de ciorbă, un pat cald cu chiriașă și-un acoperiș deasupra capului. Primu-l găsi într-o clipită dînd peste-o baracă din leațuri pe ușa căreia scria cu litere de-o șchioapă: "Union Pacific Railroad".
Citi el pe-ndelete firma și pricepu mai mult de-o grămadă, da' și zise în sinea lui : "Atalanticu' l făcui și văzui că-i mare și ud, ia să băgăm ghioamba șî-n Pacific că n-o fi dracu așa negru ca'n icoane!"
Vîrî curios nasul pe ușă, că venea dintr-acolo un parfum ademenitor de bean soup (un fel de zamă dă făsui da' mai searbădă) și spuse răspicat în graiul anglo-saxon frunzărind dintr-o cărțulie pe care o luase în schimbul opincilor sale din șoric de grăsun:
" Fud, drinc, slip!"
" Vină vină dragă domnule că iaste, iaste di tăti, îi răspunse, spre surprinderea lui în cel mai neaoș grai vorbit între Milcov și Bahlui, un slăbănog cu perciuni, numa' să-ntinzi brînca și să le iei!"
Se dovedi că acel neașteptat binefăcător era un ovrei din Fălticeni angajat de companie să recruteze prostovani dispuși să asude la construirea chefereului american. Întinse, dar, Mitică brînca și pehlivanul îi puse în ea un tîrnăcop și o basma în culorile "the Stars and Stripes-Old Glory" să se șteargă de sudoare și să se umbrească cu ea cînd l-o pocni soarele american în creștet.
Văzu deîndată că nu-i de șagă cu Pacificu' fiindcă numai de apă n-avu parte. Cît era ziulica de mare, spărgea bolovani cît casa, căra roabe de pietriș și șine grele de-oțel să le facă yancheilor drum de fier, pe-o zăpușeală și-o uscăciune de nici un gît de-apă nu se găsea în pustietatea aia, darmite un jiuleț ori un ocean să te bălăcești în voie. Grea încercare, mai ales că n-avea nici cu cine schimba o vorbă, fiindcă-n echipa de feroviari mai toți lucrătorii avea ochii mijiți, pielea ca atinsă de gălbinare și voroveau în lătrături ca potăile atinse de astmă.
" Aici nu-i de mine, neică, să halească MaoTzedun dîn ostropelu' vost!"își zise cînd într-o seară bucătarul îi trînti în blid la cină un polonic din tocana chinezească tradițională: melci, cozi de șopîrlă, pulpe de broască, niscaiva goange și osînză de guzgan.
Își luă dară, iar lumea în cap, că altă cale nu era și fiindcă tot nu mai văzuse o catrință de-un an, purcese tăt 'nainte către Pacific, mai ales că se zvonise că pe lîngă niște ocne mari americane și bălți late cu sărătură, la fiece purtător de ițari venea pe cap barem trei purtătoare de poale.
" Mormon mă fac, își propuse , că de ciorbă cu mormoloci îs sătul...una să mă spele, alta să facă demîncare, iar a treia, mai tinerică să m-aștepte sara cu inima larg deschisă!"
Socoteala din pungă nu se potrivește cu aia din obor și iute se convinse eroul nostru de acest adevăr din bătrîni. Pe cînd mergea cătinel-cătinel prin preerie (un fel de tăpșan american, da' oleacă mai mare) călărind un urecheat împrumutat de la compania feroviară numa' ce se pomeni că se pornește pe urmele lui, o ceată de haidamaci roșii la chiele ca nasu popii Rogojină dîn Petrești cînd vine iarna pe trei cărăi de la un parastas, toți călărind pe deșelate niște bidivii tărcați, și urlînd de mama-focului de zici că le-nfipsese careva o ciușcă iute în dos.
" Iote, drace, americanii get-beget, își zise Mitică, da' ce strechea i-o fi apucat că nu-i picior de cîrciumă-n pustia asta, iar de bairam or' nuntă numa' între coioți am văzut!"
Se dumiri el că așa-i obiceiul prin părțile locului, să se belească unii pe alții, albii pă roșii și viceversa după cum venea fiecăruia rîndu' și ținînd tare mult la pielea de pe țeastă și la chica ce i-o dăduse mîne-sa pe degeaba, o rupse la fugă întins și fără prea multe vorbe de prisos. Cum era cu mîinile goale, iar zurbagii zdrăngăneau toporiști, durde și cosoare, altă scăpare nu găsi decît să-i țintească cu niște vorbe de duh înțepătoare. Și cum învățase de la un dascăl meșter de vorbe, odată cu abecedarul să stihuiască patru versuri la dărab, trase către ei un catren-două să-i usture dosu' și să-i piardă urma:

Nici călare nici pă gios
Iaca merg și-oleacă fug
Sunt diștept ba chiar dîcos
Ptiu că-s sînge dă transfug!

Pieile-roșii nu-l luară în seamă, în bagajul lor cultural nu figura epigrama ca gen literar, ei pîrleau dosu' curioșilor cu tăciuni, și-atunci se-ncordă în el talentu' și țîșni una mai babană, în măsura clasică:

Mi-a zîs mîndr-americană
Că îs tare ca și-o cioată
Port căciula pe-o sprînceană
Nu las neiubit-o fată!

Drept răspuns a' lu' Taur Culcat și Mînz Turbat îi trimiseră niște săgeți d'alea adevărate, mai-mai să-l facă ciur și-altă ustensilă gospodărească. De bună seamă că împielițații ăia fără cultură generală l-ar fi ajuns , fiindcă goneau telegari strașnici, iară el dîrla-dîrla pe măgăreață, dacă dumnezeu nu s-ar fi milostivit de el nelăsîndu-l să miroase florile la rădăcină în glia americană și-i scoase dinainte o șină.
" Bodaproste, bună și-asta, în lipsă de altceva, numa' să mă urce nașu' n stație, că parale dă belet, canci Marghioalo, dă-mi și rest!" zise Mitică și se-apucă să aștepte trenu' cu răbdare, ca pe pîrdalnicu ' de personalu' de Vînju Mare cînd vine ticsit cu papornițe, lelițe și cobilițe. Cît așteptă el răbdător colea, profită de ocazie și își desăvîrși cunoștințele de limbă yanchee, pornind de la " Litlî Meri hev ă lemb, dîrli-dîrli-da" pînă la " tu bi or năt tubi, a dracu' întrebarea."
Cînd, după o vreme veni trinu' se-aburcă iute-ntr-un vagon și-așteptă să vază ce și cum îi pe-acolea, fiindcă îi era frică să nu-l scoboare cumva ăia că n-avea abonament de călătorie vizat la zi. Și cum îl scutura hurducăturile de pe șine mai că ațipi pe-un tampon dacă n-ar fi strigat la el un balaocheș urît și trențăros ce vîra cărbune în burta calului de foc.
" A dracului să fiu neică, dacă ăsta nu-i Mitică, beleaua mîndrelor, spaima catrințelor dîn Calafat pîn la Băilești și retur!"
Ce să vezi neamule, potriveală, amărîtu' de fochist nu era altu' decît Mișu Bîlbîitu a lu' Zăpăceală dîn capu' satului, cu care venise legat de-o ață din gîrla Poarcei în americi!
" Bre, vere, răspunse el, bucuros, te făcu nevoia farbă de-african or' se sminti noaptea lustragiul și te văcsui ca pe-o ciubotă? "
Așa cum șade bine-ntre vecini se luară ei în brațe și se pupară, fericiți nevoie mare, că nu-i lumea destul de întinsă și lată ca doi olteni să nu dea nas în nas.
" Da' spune-mi cu ce te lauzi, glăsui el, că de cînd nu ne-am văzut ești, bre, galben de gras și sătul de foame!"
Vrînd-nevrînd Mișu îi povesti amicului său pe scurt cum ajunse să dea la lopată. De cum se despărțiseră îi intrase în cap și alta nu decît să se facă "enjiner" și cum vorba americănească nu-i prea venea pe limbă, atît întrebă și se îmbulzi printre lume pînă cînd un șmecher îl luă simbriaș pe "engine", adică pe locomotivă să se sature d'enjinărie cu vîrf și-ndesat!
" Și-acu, ce s-o învîrt, c-o fi c-o păți, se spovedi el, că mi-e dor de casă și m-aș întoarce la mine-n sat, da' de rușîne să nu mă rîză șî curcile, așa că stau pă tendăr șî bag în foc!"
" Nu fi fraier, vericule, nu fă retur, că lumea e mare și norocu' tre' să-l apuci cînd îți trece pe sub nas...ăi avea vreme și de patriotisme, ascultă la mine și hai să ne căpătuim!"
Mișu se scărpină la frunte, apoi la ceafă și cînd îi veni, vorbi deodată:
" Unde naiba să purcedem, m-am săturat de cătat cîni cu colaci în dos?!"
Mitică rîse și-l lămuri:
" Hai cu mine-n Californea c-acolo stă gologanii pă gard șî auru mușuroi ca gunoiu' numa' să-l ridici!"

N-aș fi neam de tupeist
Viță șmecheră de-artist,
Dacă n-aș lua, măre drept
Viața și o mîndră-n piept!

Despre ce dreseră-făcură-desfăcură Mitică și Mișu pe " Dîmbu de aur" californian, ce mai născociră să le fie bine și ce belele întîmpinară acolo, alt' dată...dacă se merită!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Întrucît sunt cenzurat fără nicio explicație de către ștefănescu și neputînd să răspund distinsilor bălăcăritori acăror replici sunt în schimb validate voi închide și aici caseta comentariilor.Rușine ție europeea, cenzura,dublul standard și actele rebarbative se practică fără jenă!  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2011-12-01 14:17:24
         
 
  Din scrisoarea boierului-sobolan Dumi catre nepotul sau Chitaila:

cand i-e rau la stomacel,
de Drago sa stai departe,
ca desi-i martan cu carte,
pute rau ce da din el.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-11-30 16:38:26
         
 
  Detectivul genuneanu tinandu-se cat mai departe (si cu mainile de nas) de locul pe care a fost asezata bisericuta de mai sus:

dupa cum e modelata,
dupa cum isi poarta motul,
asta opera-i creata
de-unul Drago Patrihotul.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-11-30 16:23:41
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE