FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
INGINERUL
Text postat de IONESCU-BUCOVU Ion

Fragment din romanul Fiasco
INGINERUL

N
u mai dădusem de mult pe la Trocadero, de fapt țineam mult la promisiunea făcută copiilor, voiam să fiu totuși pentru ei un tată bun. Vedeam că mă paște ratarea dar luptam s-o înlătur, să nu mă cucerească ea pe mine.
Domnul inginer Ionescu mă oprea adesea în pauzele de prânz și luam masa împreună. Îmi plăcea să stau cu el de vorbă pentru că aveam ce învăța de la el. Mă chema în cabina lui, o baracă din pefeleu în mijlocul materialelor de tot felul, ne încuiam acolo și începea să-mi povestească ce-și aducea el aminte din viața lui. “Diseară, mă ademenea el, sper să te am de client la Trocadero!” “Nu mai merg acolo, domnule inginer, simt pe zi ce trece că mă ratez și am de crescut copiii-ăia!” “Fiecare om se ratează odată-și-odată, deschidea el vorba despre acest subiect, atunci când se cască prăpastia dintre intenții și realizări, dintre ceea ce voim să ajungem și ceea ce suntem și cu orice eforturi, nu mai reușim să reparăm nimic, începe ratarea…Mie mi-a plăcut zborul…Îmi plăcea să domin lumea de acolo de sus, din acel albastru siniliu al cerului, îmi plăcea să respir aerul înălțimilor; mă urcam cu ștuca până dincolo de nori și apoi cădeam în lupinguri amețitoare până jos și iar o luam în sus…și azi mă întreb eu ce-am căutat în Germania, copil de trupă, să se agațe de viața mea acea nenorocită de bănuială că m-am dus acolo să ajut Reihul, eu, un copil, care la acea dată nu visam decât zborul…și-acum se țin rahații ăștia de securiști după mine că sunt dușman de clasㅔ
“Lăsați, domnule inginer- încercam eu să-l consolez- că sunteți un om realizat, nu trebuie să vă mai preocupe acest vis, ar trebui să ne preocupe mai mult viitorul…” “Rahat!- excama el- ce viitor? Dar să lăsăm asta că aici și pereții au urechi, mai bine vin diseară la Trocadero să mai stăm la un pahar de vorbă, hai, zău, promite-mi; aș vrea să-mi spui și despre situația ta, cum mai stai cu divorțul ăla, dac-ai mai fost pe la Marika și să-mi mai povestești ce mai face pârlitul ăla de Spânache! Acum du-te, te-așteaptă ăia de la zidărie să le pui pereții în cap!”și mă lua de mână și mă împingea pe ușă afară, îi era frică să nu vorbească prea mult; câteodată povestea două-trei ore în șir și i se părea c-au trecut doar câteva minute, altădată se întâmpla invers, stătea câteva minute și i se păreau ore. “Hai, la muncă cu voi, că înșelați statul de bani și pe Dumnezeu de zile, suie-te acolo sus și dă-i drumul…” și aprindea o țigară și ieșa strigând: “Băăă, cutare- niște nume aiurea de obicei luate din Biblie- bă Iezechile, bă Luca, bă Matei…ai citit, bă Mihaly,- relua el dialogul cu mine-Pildele lui Solomon?” “Le-am citit domnu’ inginer, le-am citit de mic, ați uitat că eu o perioadă din viața mea am fost ucenicul lui Dumnezeu?” “Bă, neamul lui Izrael, hai la treabă, dă drumul la drăcovenia aia că ne apucă noaptea și ne îngheață cimentul că e pastă rapidㅔ
,Îi știam viața pe dinafară și totuși găsea el câte ceva nou să mă delecteze. “Pe-asta o știi?”- mă întreba el plin de curiozitate dacă o știu sau nu. “N-o știu, domnu’ inginer!” “Atunci ia stai nițel- îmi făcea el cu arătătorul spre mine- numai un pic: ne chema directoul liceului, mare pedagog, domnule,- când ne prindea fumând prin veceuri ne scria pe cutia de chibrite și să vezi chestie, ne rugam toată noaptea să termine bețele din cutie și s-o arunce și el, nimic, venea dimineața, ne aduna într-un pătrat pe toți, scotea acea cutie, se uita pe ea și începea s-o citească, Ionescu!- eu eram capul listei- cutărescu…la fermă cu voi, trei zile la fermă și dacă vă mai prind la Sighetul –Marmației vă e locul!- auzi, domnule, tocmai la Sighetul-Marmației…Altădată îi găseam paltonul în cancelarie și-i furam cutia de chibrituri, îi puneam alta și el s-a prins și cum zic, că deviai, ne chema să ne întrebe ce origine socială au părinții…”Ai tăi, Mărășescule?” “Chiaburi, domnule!”- răspundea Mărășescu supărat. “Fă-ți bagajele!” “Ai tăi, Popescule?” “Tot chiaburi, tovarășe director!” “Fă-ți și tu bagajele!” “Ai tăi, Ionescule?” “Tot, tovarășe director!” “Bă ai dracului, da ce bă toată țara asta e plină numai de chiaburi?” “Eu nu plec! - zice Popescu- nu plec nici de-al dracului, stau să-i trag clopotele lui Stalin!”- tocmai murise Stalin șI luasem toți o vacanță frumușică de vreo câteva zile, un fel de doliu național, după moartea marelui învățat al omenirii…Plecasem pe coastă la marginea orașului, ne stânsesem într-un cimitir și ne chioram toată ziulica la crucile morților, le citeam epitafurile și ne amuzam… Popescu ăsta se împrietenise cu paraclisierul, unul Șmith, un neamț rămas pe acele meleaguri, care-l ținea pe mâncare să-i tragă clopotele eliberatorului omenirii..Imi mai aducea și mie ce-i rămânea lui și ne suiam în clopotniță și ne agățam de funiile alea lungi și băteam cu o poftă îndrăcită clopotele, acolo deasupra orașului…Așa m-a găsit tata, acolo sus, parcă-l văd, venind în ițarii aceia ai lui cu desaga la spinare, întrebându-mă: “Ce e mă cu voi aici, …tu-vă anafura mămicilor voastre, v-ați trasformat în îngeri și-ați pus cartea-n cui?” “A murit Stalin, tată!- i-am sărit eu în brațe- poate scăpăm și noi de chiaburie, că m-au dat ăștia afară!” “Scăpăm pe dracu, la noi colhozul e în toi!” “Ionescule, îi întreba colegul lui, ce-or fi văzut ăștia la taică-tău de l-au făcut chiabur, că săracu doar ițarii ăștia îi are pe el…? și aici domnul inginer începea să plângă, îl cuprindea o adâncă tristețe și plângea ca un copil, apoi scotea batista, își ștergea lacrimile și continua să povestească foarte senin, parcă nu i se întâmplase nimic deosebit: “Asta a fost ultima mea imagine despre el,hai, părea el să zică, foarte liniștit, după înjurătura lui de anafură, punând desaga jos și așternându-ne un prosop dat de mama, hai dați-vă jos de-acolo și luați ceva-n gură că v-o fi foame și vouă, parc-ați fi bolnavi de jigodie de slabi ce sunteți, și ce dacă vă dă ăștia afară? Din țară nu vă dă ei afară și chiar dacă ne scoate și din țară, s-o găsi el vre-un loc pe pământul ăsta și pentru noi…Noi, țăranii, cum credeți că am trăit pe pământul-ăsta? cu cartea voastră? e-hei, am muncit cu palmele, domnule, ăsta e secretul vieții…Ăsta a fost ultimul cuvânt al lui pe care l-am auzit…Când a ajuns acasă, îl așteptau unii de la securitate cu mașina neagră, l-au ridicat și aliluia, nu l-am mai văzut nici în ziua de azi…A murit la Gherla. Toată vara aceea am secerat singur cu biata mamă care udase tot locul cu lacrimile ei…”
Seara am plecat de la lucru ceva mai devreme cu imaginea domnului inginer Ionescu plângând, le-am dat la copii să mănânce și le-am spus să se culce că eu mă voi duce la Trocadero să vorbesc cu acest om care mă va ajuta cu divorțul. Întotdeauna seara mă fascina orașul, mergeam pe jos să-i respir aerul rece și să-i iau pulsul, era ora întâlnirilor, fete grațioase răspândeau în jur un aer tineresc de sărbătoare cu gânguritul lor de porumbițe, îmi părea rău că nu mai sunt la vârsta lor să-mi încep viața aici, fără amintiri și fără remușcări, s-o încep cu astfel de întâlnire cu una dintre aceste fete fermecătoare, într-un cămin sfânt, așa cum zicea tata, un cămin unde să poți lăsa totul la ușă și să găsești în casă doar fericirea.
În seara aceea la Trocadero era lume multă de tot felul, se îmbulzeau la o halbă de bere și la o gură de vorbă, am vrut să intru pe ușa din față dar n-am mai avut loc, altă ușă care da în grădina de vară era blocată cu lăzi încărcate cu sticle goale și grădina era tixită până la refuz cu tot felul de cheflii. Nu-mi mai plăcea această atmosferă de bombă cu fum de țigară și mirosuri grele de aer închis și am sărit în grădina de vară printr-un gang care ieșea sub o boltă de viță-de-vie. L-am căutat pe domnul inginer Ionescu cu privirea prin toate părțile, m-am uitat și prin crăpătura ușii să-l văd unde stătea el de obicei sorbindu-și sticla de pepsi cu coniac. Olteanul ăla gras transpirase tot, era foarte aglomerat, mergea de colo-colo cu halbele în mâini, făcându-și loc printre clienți. “N-ați văzut pe domnul inginer Ionescu? -îl întreb eu, puțin supărat de lipsa prezenței lui. “N-am văzut, domnule, niciun inginer Ionescu!”- sare el pe un ton impertinent care mi-a sărit în ochi. Eu tac și stau mai departe acolo, urmărindu-i traseul. “Apropo, zice, dându-se pe lângă mine, în seara asta e rost de băut!” și-mi face șmecherește cu ochiul. De data aceasta l-am tratat rece și i-am comandat o halbă de bere. “Am auzit că domnul inginer Ionescu o să se umfle de bani!”-îmi șoptește el la ureche când îmi aduce berea. “Cu ce ocazie?”-îl descos eu. “Ce, nu știi nimic?”- mă întrebă el pe un ton ceva mai politicos. “Zău că nu știu!- i-o retez eu curios și dacă tot mă mai ții cu dinții la gard să ascult balivernele tele de oltean al dracului, s-ar putea să nu mă mai intereseze!” “Stai, domnule, chiar nu știi?- se repede el sub ochii mei cu o mutră idioată- l-a chemat Primul-Secretar la el cu invenția aia a lui, l-a suit în mașină șI l-a dus pe Criș s-o experimenteze, chestia aia a lui e valută forte! O să bem trei zile și trei nopți…”
Mi-am luat berea și m-am retras liniștit în colțul meu sub acea viță-de-vie. Îmi vorbise de o sută de ori despre această invenție, o desenase pe toate mesele pe unde stătusem cu el, dar niciodată nu-l luasem în serios. Unii oameni vorbesc așa aiurea despre închipuirile lor, dar când e vorba să treacă la ceva concret, se împotmolesc și le lasă baltă. Așa credeam și despre această bizarerie a lui. “Mai am de rezolvat o chestie, zicea el, captarea apei de la cupe căreia trebuie să-i dau direcțiea pe niște țevi de evacuare.” Recapitulai încă odată datele pe care mi le furnizase el despre invenție: era o turbină rotativă care funcționează pe ape curgătoare, plutind pur și simplu. Avea dublu scop, zicea el, să dea și curent și apă…
În timp ce eu mă pierdusem în turbina lui, veniră niște țigani cu o dizoză frumoasă care cânta tangouri spaniole și începură să-i zică ușor “Adios Muchachos”, gândurile-mi fugiră repede de la domnul inginer Ionescu la anii mei de călugărie și la Agneta. După care schimbară registrul și o dădură-n niște ceardașuri îndrăcite. Câțiva mustăcioși se sculară și începură a-și bate cismele cu palmele lor în ritmul muzicii, femeile începură și ele să țopăie pe lângă ei și dintrodată se dezlănțui o veselie ruptă din rai. Ia uite, domnule, mă gândii eu, ce face și muzica din om, mai ales după ce e un pic afumat! Acum să fie și domnul inginer Ionescu, ce i-ar mai înjura el că nu cântă și cântecele lui oltenești!
Nu trecu mult și-l văzui printre acei jucători, se împleticea, era beat mort, imita și el acel joc ca o paiață, lumea îl îmbrâncea și râdea de el. M-am sculat să-l trag mai la o parte, dar m-a respins, m-a înjurat și mi-a făcut vânt într-o parte. Striga ca un nebun, Silvia, Silvia și trăgea de fustele femeilor să joace cu ele. Doi bărbați mai tineri puseră mâna pe el să-l imobilizeze și să-l dea afară, dar dintr-o smucitură, s-a scuturat de ei, a scos un cuțit din buzunarul hainei și a început să strige cât îl ținea gura: “Dacă are curaj vre-un bozgor să se bată cu mine, să vină încoa!” și învârtea prin aer lama cuțitului, făcând ape-ape în lumina becului de neon. Eu am sărit să-l opresc, i-am pus mâna pe umărul stâng pe la spate și i-am luat cuțitul. “Aaaa, sare el, tu erai Mihaly? Nu știu ce e cu mine! Parcă am o presimțire…Am băut, Mihaly…și de fericire și de necaz…Tu știi, mă, cine sunt eu?” Unul din cei doi tineri mi-a strigat în ungurește” Dă-i, bă, un , picior în fund, n-ai auzit că ne-a făcut bozgori?” Le-am răspuns că omul e beat, nu știe ce vorbește, altfel e un om onorabil, e inginer la Trustul de construcții, acum a dat și el peste o mare bucurie și a băut cam mult. Barmanul venise și el în ajutorul lui. “Cine a îndrăznit să se ia de olteanul meu?-întreba el- în cârciuma mea n-are voie să se bată nimeni că aduc șapte milițieni…” L-am tras după tejghea, l-am răcorit cu puțină apă și după câteva minute s-a trezit. “Bă, Mihaly, băăă, eu am ținut la două lucruri în viață, la Silvia și la această invenție! Pe Silvia am pierdut-o, invenția în schimb mi-a reușit, a țâșnit apă de acolo din fiarele alea și s-a aprins becul…Am primit brevetul de la Secretarul-Prim…”
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  IONESCU-BUCOVU Ion, pardon de expresie, amice, dar inginerii sunt persoane inteligente. Mai toate persoanele pe care le cunosc. Inginerul tau este total idiot!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2011-10-25 01:27:39
         
 
  d-le Ionescu Bucovu scuze, IONESCU-BUCOVU, deși întrebarea dvs. este, evident, retorică, spre a evita orice nelămurire privind profesia mea, si în același timp, pentru a vă satisface pe deplin curiozitatea, aș îndrăzni să vă răspund personal, iată: telefonist la masa de verificare. există 2-3 colegi care vă pot furniza ceva mai multe detalii în acest sens, sper să-i cunoașteți în cel mai scurt timp.

vă doresc o zi frumoasă.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-10-24 13:18:37
         
 
  Cine este acest Radu Ștefănescu?
IONESCU-BUCOVU Ion

De ce nu îl întrebați pe el. Direct.

Eu zic că este un domn. Chiar și numai pentru faptul că și-a început comentariul cu domnule, aveți multe stîngăcii.

Unde mai pui că are și nițică dreptate.


 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2011-10-23 19:16:31
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Domnul IONESCU-BUCOVU, Radu Stefanescu este un distins coleg de al nostru, care, pe langa ca pute de talent, va vrea numai binele. Nu trebuie sa va suparati din nimic. Daca observatiile lui Radu Stefanescu nu sunt corecte, trebuie sa dovediti acest lucru si toata afacerea este incheiata. Daca ele sunt corecte, o corectura mica, pe ici pe colo, poate ca nu strica. Acest site este, cu cateva exceptii printre care sper sa fiti si dumneavoastra, un site de amatori care nu se jeneaza nici sa greseasca si nici sa corecteze.
Cu toata stima
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2011-10-23 18:50:39
         
 
  Cine este acest Radu Ștefănescu? Vreun critic literar, ceva?  
Postat de catre IONESCU-BUCOVU Ion la data de 2011-10-23 17:42:37
         
 
  domnule, aveți multe stîngăcii

ștuca - probabil STUKAS- trebuia pusă în ghilimele
cădeam în lupinguri amețitoare până jos - normal că pînă jos
reihul - Reichul
etc
etc

dacă romanul nu a ieșit încă în lume, cred că ar trebui să vă mai aruncați un ochi peste el.
atenție la folosirea timpurilor verbale în narațiune (În timp ce eu mă pierdusem în turbina lui, veniră niște țigani)

și lăsați spațiu după orice semn de punctuație - nu fiindcă așa vreau eu, eu nu sunt nimic - ci fiindcă așa trebuie.

plicticos, dar textul trebuie să aibă o minimă ținută

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-10-23 15:23:42
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE