FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
„Ultima mea carte va apărea la cinci ani după moarte”
Text postat de Gabriel Dragnea
interviu cu scriitorul Adrian Marino
(5 septembrie 1921 - 17 martie 2005)


Cineva spunea la un moment dat că, dacă Adrian Marino ar fi fost autor doar al lucrărilor închinate lui Alexandru Macedonski, “își merita cu prisosință locul de frunte între marii restauratori de valori literare incontestabile. Cel căruia îi datorăm în bună măsură cunoașterea dimensiunilor celor adevărate ale personalității și operei lui Macedonski este Adrian Marino”.


- Domnule Adrian Marino, activitatea dumneavoastră literară a cunoscut de-a lungul anilor o serie de neajunsuri și obstacole de tot felul. V-ați gândit vreodată să renunțați la scris?
- Chiar dacă au fost opt ani de închisoare, șase de deportare și 20 de ani cu interdicție de semnătură a vreunui articol, nu m-am gândit o clipă că aș putea să mă retrag din activitatea literară. Mulți ani, după 1963, când am fost eliberat din deportare, n-am avut nici o poziție socială în România, slujbă sau sarcină oficială. Din contră, am refuzat să fiu numit academician, doctor honoris causa sau să mi se facă volume omagiale. Toate aceste consacrări sau distincții sunt sub egida unor instituții conduse de oameni care aparțin sferei politice nociv dominante.

- Spuneați cu ceva timp în urmă că încercați să profitați cât mai mult de ultimii ani de activitate intelectuală, pentru a transcrie în volume toate ideile dumneavoastră. Au existat proiecte pe care nu le-ați finalizat?
- Nu, dar ipoteza nu poate fi total exclusă. De exemplu, acum lucrez la o carte, care se va numi „Libertate și cenzură în România”, lucrare foarte importantă pentru mine, pe care am început-o acum un an. Ea conține pagini de istorie a ideilor, care urmăresc să demonstreze că tradiția gândirii liberale în țara noastră este mai veche decât momentul 1848.

- Ce va determinat să scrieți această carte?
- Am dorit s-o scriu din două motive. Primul este experiența personală. Am fost cenzurat cu „Viața lui Macedonski”, care fusese anunțată în 1946, în „Editura Fundațiilor Regale” și, a apărut 21 de ani mai târziu, în 1967. Al doilea motiv este acela că, în paginile cărții vreau să realizez o demonstrație, care să dovedească existența obstacolelor împotriva libertății de expresie. Ea va apărea, posibil, la sfârșitul acestui an sau sigur la începutul lui 2005. Fragmente din lucrare au fost deja publicate în revista „Observatorul cultural”.

- În ce relații sunteți cu lumea literară actuală?
- Aceste relații sunt aproape inexistente, sunt foarte reci. Mulți dintre scriitori au rămas cu reflexele epocii ceaușiste. Nu spun că este vina lor personală, ci este efectul anilor în care s-au format. Eu m-am format într-o altă epocă, într-un climat din perioada interbelică, total diferit de al lor. La ora actuală există preocuparea aceasta pentru publicitate, pentru ideea punerii în valoare a unui autor sau altul. Cărțile sunt recenzate în funcție de autori, de poziția lor în viața literară sau în societate. Bătălia se dă, în ultimă instanță, între cultura oficială și cultura liberal-alternativă, care trebuie să țină piept cenzurii, încă prezente, directivelor și ierarhiilor oficiale.

- Care este cel mai important titlu scris de dumneavoastră și care vă este cel mai aproape de suflet?
- Cea pe care am scris-o acum trei ani și care nu am publicat-o nicăieri: „Viața unui om singur”. Cartea este o biografie culturală, este viața mea intelectuală, pornind de la debutul din 1939, în „Jurnalul literar”, și până în 1999. Lucrarea este una dintre cele mai lungi autobiografii românești și nu va fi publicată decât la împlinirea a cinci ani de la moartea mea. Este un mod de a mă apăra, deoarece paginile conțin o lume proprie, dură, neadaptată, plină de adevăruri netrunchiate din lumea literară, care cu siguranță că vor deranja. Ea va fi publicată postum, pentru că nu vreau să nasc polemici, care la noi eșuează întotdeauna în dispute personale, pline de insulte și atacuri joase, care nu se ridică la nivelul discuțiilor de idei.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE