|
|
|
|
|
|
|
|
|
Tristețea pare o statuie |
|
|
Text
postat de
voicu marin |
|
|
Tristețea mi s-a-ncolăcit năucă,
Pe umbre amăgitoare de culori,
Spre orizontu-adânc ca o nălucă,
Își trece pleoapa pe un noian de sori.
Se scaldă-n apa cerului albastră,
Frunziș de valuri se surpă împrejur,
Răsfrânt e norul ca într-o fereastră,
Când bea din mare un cer așa de pur.
Întinsă apoi pe netedul amurg,
Ca un parfum din ultima grădină,
Stă și-noadă apa clipelor ce curg,
Spre lac etern cu malul în ruină.
Ușor bronzată pare o statuie,
Pusă pe un soclu intr-un timp conex,
Măreț boltită-n noaptea timpurie,
Mari stropi de rouă îi picură pe sex.
Cu brațele înfășurate în sâni,
Împinși în față ei singuri sus țintesc,
A cerului oglindă de prin fântâni,
Când goale stele în ape se privesc.
Cu ochii stinși în lacul de-ntuneric,
Ce sorb odihna din tainicile seri,
Parcă ar sorbi într-un joc feeric,
Sclipiri venite din lumile de ieri.
Și tainic joacă cesurile-n hore,
Pe un mal de somn când ziua au lăsat,
Tristețea-și poartă formele sonore,
De statuie pe un soclu demodat.
Marin Voicu |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23932 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|